Trafic de persoane

Prin sentinţa penală nr. 203 din 26 mai 2015 Tribunalul Arad, în baza art. 213 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, art. 5 Cod penal şi art. 41 alin.1 Cod penal, condamnă pe inculpatul X, la :

– 2 (doi) ani închisoare pentru infracţiunea de proxenetism în formă continuată

În baza art. 67 alin.2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d, j şi n Cod penal, respectiv dreptul de a comunica cu victima A, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 210 alin.1 lit.a rap. la art. 182 lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1, art.5 şi art.41 alin.1 Cod penal, condamnă pe inculpatul X, la :

– 4 (patru) ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (victimă A)

– 3 (trei) ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (victimă B)

– 3 (trei) ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (victimă C)

În baza art. 47 Cod penal rap. la art. 219 alin.1, alin.2 lit.a, b, c, d Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 5 şi art. 41 alin.1 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat –X, la:

– 3 (trei) ani închisoare pentru infracţiunea de instigare la agresiune sexuală în formă continuată

În baza art. 374 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 5 şi art. 41 alin.2 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat X, la:

– 2 (doi) ani închisoare pentru infracţiunea de pornografie infantilă, în formă continuată

În baza art. 396 alin.5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin.1 lit.c Cod procedură penală achită pe inculpatul X pentru infracţiunea prevăzută de art. 210 alin.1 lit.a rap. la art. 182 lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 5 Cod penal – victimă E.

În baza art. 396 alin.5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin.1 lit.c Cod procedură penală achită pe inculpatul X pentru infracţiunea prevăzută de art. 32 Cod penal rap. la art. 210 alin.1 lit.a rap. la art. 182 lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 5 Cod penal – victimă F.

În baza art. 396 alin.5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin.1 lit.c Cod procedură penală achită pe inculpatul X pentru infracţiunea prevăzută de art. 32 Cod penal rap. la art. 211 alin.1 rap. la art. 182 lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal – victimă G.

În baza art. 38 alin.1, 2 şi art. 39 alin.1 lit.b Cod penal, art. 44 şi 45 Cod penal contopeşte pedepsele aplicate inculpatului X cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 2452 din 28 septembrie 2012 a Judecătoriei Arad definitivă prin decizia penală nr. 1589 din 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care se adaugă un spor de 5 ani închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite) rezultând de executat pedeapsa de 9 ani închisoare, în regim de detenţie şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d, j şi n Cod penal, respectiv dreptul de a comunica cu părţile vătămate A, B, C şi D.

În baza art. 43 alin.2 Cod penal pedeapsa rezultată în urma concursului de infracţiuni de 9 ani închisoare se adaugă la restul neexecutat de 806 zile din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1849 din 3 octombrie 2005 a Judecătoriei Arad definitivă prin decizia penală nr. 539 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului Arad şi decizia penală nr. 471 din 12 aprilie 2006 a Curţii de Apel Timişoara urmând ca inculpatul X să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 806 zile închisoare, în regim de detenţie şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d, j şi n Cod penal, respectiv dreptul de a comunica cu părţile vătămate A, B, C şi D.

În baza art. 40 alin.3 Cod penal scade din pedeapsa aplicată durata executată de la 23 noiembrie 2012 până la 17 iulie 2013.

În baza art. 72 alin.1 Cod penal scade din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 martie 2014 până la 15 mai 2014.

În baza art. 70 Cod penal dispune publicarea hotărârii de condamnare, în extras, într-un cotidian local, o singură dată, pe cheltuiala inculpatului, fără a se dezvălui identitatea altor persoane.

În baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală rap la art. 215/1 alin.7 şi 8 Cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul X prin decizia penală nr. 30/DL din 15 mai 2014 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 2933/108/2014, pe o durată de 60 zile, începând de la 26 mai 2015 până la 24 iulie 2015 inclusiv.

În baza art. 215 alin.9 rap. la art.215 alin.8 Cod procedură penală înlocuieşte obligaţia prevăzută de art. 215 alin.2 lit.a Cod procedură penală, stabilită în sarcina inculpatului X, prin încheierea susmenţionată, de a nu părăsi limita teritorială a comunei J, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de poliţie, cu obligaţia de a nu părăsi limita teritorială a judeţului A, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei.

În baza art. 397 alin.1 Cod procedură penală, art. 19, art. 20 şi 25 Cod procedură penală rap. la art. 1357, art. 1381, art. 1385 şi art. 1391 Cod civil admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea vătămată/parte civilă A şi obligă inculpatul X să plătească acesteia suma de 10000 euro sau contravaloarea în lei la data executării cu titlu de daune morale şi respinge restul pretenţiilor.

În baza art. 397 alin.1 Cod procedură penală art. 19, art.20 şi 25 Cod procedură penală respinge pretenţiile părţii vătămate/parte civilă B.

Constată că partea vătămată minoră D prin reprezentant legal M nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 112 alin.1 lit. e Cod penal confiscă de la inculpat următoarele sume de bani : – 33.821,6 euro sau contravaloarea în lei la data executării şi 10930 lei (obţinuţi de la partea vătămată A); – 1190 euro sau contravaloarea în lei la data executării(obţinuţi de la partea vătămată B); – suma de 200 euro sau contravaloarea în lei la data executării şi 670 lei(obţinuţi de la partea vătămată C).

În baza art. 112 alin.1 lit.a Cod procedură penală confiscă de la inculpat, în vederea distrugerii: 32 de fişiere tip. jpg., cu denumirile „20120903_063705”, „20120903_063722”, „20120903_073207”, „20120903_073247”, „20120903_073254”, „20120903_073304”, „20120903_074133”, „20120903_074139”, „20120903_0637051”, „20120903_0637221”, „20120903_0732071”, „20120903_0732471”, 20120903_0732541”, „20120903_0733041”, „20120903_0741331”, „20120903_0741391”, „20120904_064910”, „20120904_064916”, „20120904_064931”, „20120904_065018”, „20120904_065036”, „20120904_065044”, „20120904_065050”, „20120904_0649101”, „20120904_0649161”, „20120904_0649311”, „20120904_0650181”, „20120904_0650361”, „20120904_0650441”, „20120904_0650501”, „ku pupa 21.07.12 123”, „ku pupa 21.07.12 124”, identificate în directorul „loredana”, subdirectorul „pictures/2012-03-16/windows în sectorul 5.334.336 al disk-ului susmenţionat şi copiate pe CD/DVD-ul marca Verbatim inscripţionat „Percheziţie Informatică X”, aflate la dosarul cauzei.

În baza art. 397 alin.3 Cod procedură penală dispune restituirea către inculpat a următoarelor bunuri:

– Laptop marca SAMSUNG de culoare neagră seria SIN ZTZ93LZ902985D prevăzut cu încărcător serie S/N CNBA4400266AD2VH08 U0DC3;

– Ipad marca APPLE de culoare albă IMEI 012924009146744 prevăzut cu încărcător Fuergizer serie SIN 70706 şi cartelă Orange serie 1203060194880JOS56;

– 6 cartele telefonice tip SIM după cum urmează:

– 1 cartelă WIND serie 8939880666004806133;

– 1 cartelă WIND serie 8939880265014035559;

– 1 cartelă ORTEL serie 00107-5-029-76-9-UF64;

– 1 cartelă ORANGE serie 1110070018415P0462;

– 1 cartelă ORANGE serie 1207250020458P0565;

– 1 cartelă VODAFONE serie 893910481001402284-0;

– 3 cartele telefonice tip SIM după cum urmează:

– 1 cartelă ORANGE serie 0903280040794P04613;

– 1 cartelă SIM cu seria 1105130251618P07617;

– 1 cartelă ruptă, doar cu cip-ul, de culoare albă, fără serie;

– 1 telefon mobil marca NOKIA, IMEI 3552031968010, fără cartelă;

-1 telefon mobil marca SAMSUNG, IMEI 369801/03/110267/A fără cartelă;

– 1 telefon mobil marca NOKIA, IMEI 356909/03/134322/3;

– 1 telefon mobil marca SAMSUNG, IMEI 358698/03/161649/2;

– 1 telefon mobil marca SAMSUNG, IMEI 358566/01/497848/8;

– 25 de CD-uri;

– 4 suporţi magnetici după cum urmează:

– 1 card de memorie marca San Disk M2, 1 GB, de culoare neagră, fără serie;

– 1 card de memorie marca San Disk SD Card, 2 GB, de culoare albastră, serie indescifrabilă;

– 1 card de memorie marca SAMSUNG 16 GB, micro SD, HC serie MB-MSAGA HBMSAGVDOBFA-RF ICZF5296GA130 prevăzut cu adaptor marca SAMSUNG AK 28;

– 1 card de memorie marca NOKIA, 2 GB, HMAGR 826 NDCA-DBA-F13308083943 prevăzut cu adaptor Micro SD team;

– 1 telefon mobil marca NOKIA N serie N 8, de culoare argintiu – tip smartphone, prevăzut cu cartelă SIM serie 1105120157270P07G16;

Bunuri aflate în Camera corpuri delicte a Tribunalului Arad.

În baza art. 7 alin.1 rap. la art. 4 alin.1 lit.b din Legea nr. 76/2008 modificată dispune prelevarea de la inculpatul X a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 275 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 3200 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Biroul Teritorial Arad nr. 114D/P/2013 înregistrat la această instanţă au fost trimişi în judecată inculpaţii X şi A, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism în formă continuată, prevăzută de art. 213 alin.1 Cod penal, cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, art.5 Cod penal, trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de art.210 alin.1 lit.a rap. la art.182 lit.c Cod penal, cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, art.5 Cod penal (cinci infracţiuni, dintre care patru în forma consumată, iar una, în forma imperfectă a tentativei), tentativă la trafic de minori, prevăzută de art.32 Cod penal rap. la art.211 alin.1 rap. la art.182 lit.c Cod penal, cu aplic. art.5 Cod penal, instigare la agresiune sexuală în formă continuată, prevăzută de art. 47 Cod penal rap. la art.219 alin.1, alin.2 lit.a, b, c, d Cod penal, cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, art.5 Cod penal, şi pornografie infantilă în formă continuată, prevăzută de art.374 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, art.5 Cod penal, toate cu aplic. art.38 alin.1, 2 Cod penal – inculpatul X şi agresiune sexuală în formă continuată, prevăzută de art.219 alin.1, alin.2 lit.a, b, c, d Cod penal, cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, art.5 Cod penal, şi pornografie infantilă în formă continuată, prevăzută de art.374 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. art.35 alin.1 Cod penal, art.5 Cod penal, toate cu aplic. art.38 alin.2 Cod penal – inculpata A.

Prin încheierea şedinţei publice din 5 noiembrie 2015 s-a dispus disjungerea cauzei faţă de inculpata A şi prin sentinţa penală nr. 796 din 5 noiembrie 2014 s-a soluţionat acţiunea penală faţă de aceasta.

Prin actul de acuzare, s-a reţinut în sarcina inculpatului X că, începând din anul 2011, până în anul 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, le-a recrutat, transportat şi adăpostit în Italia şi Germania, prin inducere în eroare şi constrângere, pe martora ameninţată „P”, pe persoanele vătămate A, B şi C, respectiv a încercat să le recruteze, prin inducere în eroare şi constrângere, pe martorele ameninţate „ L ” (minoră în vârstă de 15 ani) şi „I”, în vederea exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituţiei. De asemenea, în cursul anului 2012, în vederea satisfacerii sale sexuale, inculpatul X a convins-o pe inculpata A să acţioneze asupra sexului surorii D, născută la 24.08.2005, inculpata determinând-o pe victimă să suporte manevrele efectuate pentru expunerea vulvei, coapselor şi zonei fesiere ale victimei, în scopul producerii de materiale pornografice pe care, ulterior, inculpatul X le-a stocat pe laptop-ul personal, marca Samsung, cu seria SIN ZTZ 93LZ902985D.

Procedura de Cameră Preliminară.

Prin încheierea Camerei de Consiliu din 19 august 2014, judecătorul de Cameră Preliminară a respins cererea formulată de inculpatul X prin apărător ales, în baza art.345 alin.1 şi art. 346 alin.1 Cod procedură penală a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Biroul Teritorial Arad privind pe inculpaţii X şi A , a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie inculpatul X şi prin încheierea nr.86/CO/CP/CC din 17 septembrie 2014 Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondată calea de atac exercitată.

Poziţia procesuală a inculpatului.

În faza de urmărire penală, inculpatul X a negat constant săvârşirea infracţiunilor, susţinând că declaraţiile date de victime sunt mincinoase, determinate de sentimentele de gelozie pe care respectivele le încearcă faţă de el datorită faptului că, succesiv, le-a înşelat cu alte femei. Acesta a pretins că bărbatul care apare în înregistrările video stocate în laptop-ul său nu este el, datele fiind salvate în sistemul informatic fără ştiinţa sa de către partea vătămată A care avea acces la calculator şi nu ar fi vizionat înregistrările până ce nu i-au fost prezentate de organele judiciare.

Totodată, inculpatul a susţinut că, sumele importante de bani expediate lui din Italia în România, de numeroase femei, printre care şi victimele din prezenta cauză, sume de ordinul miilor de euro, au reprezentat plăţi pentru servicii pe care le-a făcut acestora, constând în cumpărarea din ţară şi trimiterea în străinătate de integrame, ţigări mentolate, medicamente, condimente şi alte bunuri de origine autohtonă. Banii primiţi de inculpatul X de la partea vătămată A i-ar fi folosit pentru a plăti materiale de construcţie şi muncitorii angajaţi la ridicarea casei tatălui susnumitei M.

În faţa instanţei, audiat în prezenţa apărătorului ales, inculpatul X nu a recunoscut comiterea faptelor de care este acuzat, afirmând că în toamna anului 2010 a început o relaţie de concubinaj cu partea vătămată A, locuind împreună în Italia.A susţinut că în această perioadă, partea vătămată lucra la un bar iar inculpatul cumpăra lucruri pe care le vindea în România, nu a cunoscut că partea vătămată A se prostitua, banii câştigaţi de aceasta erau trimişi prin intermediul inculpatului la familia acesteia în România. Partea vătămată A a dorit să oficializeze relaţia cu inculpatul, cerându-l în căsătorie şi oferindu-i chiar verighete.În aceeaşi declaraţie, inculpatul a făcut menţiunea că, după încarcerarea sa, partea vătămată A l-a căutat şi i-a adus o sumă de bani respectiv 4000 lei şi 1000 euro, bani rezultaţi din vânzarea unor bunuri lăsate martorului D în acest sens. În perioada executării pedepsei privative de libertate de către inculpat, bunurile personale i-au rămas la partea vătămată A, printre acestea fiind şi lap-top-ul pe care au fost găsite imaginile pornografice. Inculpatul a precizat că, în aceeaşi perioadă, a stabilit o relaţie – aventură cu partea vătămată B, care a făcut o obsesie pentru acesta, era insistentă, l-a căutat în Italia şi apoi în România, a avut tentative de suicid şi pe fondul acestor stări, familia părţii vătămate l-a agresat.

Anterior încarcerării sale, inculpatul afirmă că a cunoscut-o pe numita I, persoană cu care a stabilit o relaţie de prietenie şi apoi au avut o aventură, despre care a aflat partea vătămată A, fapt care a determinat încetarea relaţiei dintre părţi.

După liberarea din mediul penitenciar, inculpatul a stabilit o relaţie de concubinaj cu numita L, care continuă şi în prezent.

Inculpatul a precizat că declaraţia victimei minore prin care este acuzat de tentativă la trafic de minori, a fost făcută întrucât persoana respectivă avea o relaţie cu fratele său, căruia i-a spus că aceasta lucrează la un salon de masaj erotic.

Referitor la declaraţiile celorlalte victime, inculpatul a arătat că a întreţinut relaţii intima cu fiecare dintre acestea şi pe una dintre respectivele persoane a găzduit-o câteva zile în locuinţa sa din România şi apoi în Italia.

Cu privire la acuzaţiile de instigare la agresiune sexuală în formă continuată şi pornografie în formă continuată, inculpatul a arătat că nu a făcut pozele minorei D, acestea au fost făcute de coinculpata A şi le-a trimis inculpatului din greşeală, el le-a şters şi nu îşi explică cum au fost găsite în laptop –ul său. De asemenea, cu privire la aceste acuzaţii, inculpatul a precizat că nu a făcut fotografii minorei, nu este persoana care apare în poziţie indecentă împreună cu victima D şi telefonul marca Nokia N 8 l-a primit cadou de la coinculpata A şi l-a returnat acesteia, după ce telefonul său a fost reparat.

Din ansamblul materialului probatoriu administrat atât în faza de urmărire penală şi anume – ordonanţă de începere a urmăririi penale, ordonanţe de extindere a urmăririi penale şi de schimbare a încadrării, proces verbal de sesizare din oficiu, ordonanţă de reunire a cauzelor ordonanţe de delegare, adrese şi răspunsuri ale autorităţilor italiene, proces verbal de investigaţii, încheiere, mandat de supraveghere tehnică nr.5 al Tribunalului Arad, proces verbal de redare a convorbirilor telefonice, încheiere, autorizaţii de percheziţie domiciliară ale Tribunalului Arad, proces verbal de efectuare a percheziţiilor domiciliare, înscrisuri ridicate de la inculpatul X, planşe fotografice, încheiere, mandat de percheziţie informatică emise de Tribunalul Arad, proces verbal de efectuare a percheziţiei informatice, plic cu 8 DVD-uri conţinând rezultatul percheziţiei informatice, proces verbal de constituire a planşelor fotografice, declaraţiile inculpatei/ parte vătămată A, declaraţia părţii vătămate B, declaraţia martor ameninţat „A” , declaraţie martor ameninţat „I”, declaraţie martor C, planşe fotografice, proces verbal de redare a declaraţiei martorului ameninţat „P”, proces verbal audiere D, declaraţiile martorilor M, I, V, L, declaraţiile inculpatului, scrisori depuse de inculpat, chitanţe transferuri sume de bani, contracte şi depozite bancare, liste conturi bancare pentru inculpat, încheiere a Tribunalului Arad de obţinere a unor date financiare, comunicări transferuri sume de bani şi extrase de cont CEC Bank, tranzacţii ale inculpatului X prin Western Union, cât şi în mod nemijlocit, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate în faţa primei instanţe respectiv – declaraţiile martorilor I, C, V, S, D, declaraţiile martorilor ameninţaţi A, I, R, declaraţia inculpatului, înscrisuri din Italia, referat de evaluare, instanţa reţine următoarea:

Stare de fapt.

La începutul anului 2010 partea vătămată A l-a cunoscut pe inculpatul X în loc. S, unde ambii aveau domiciliul şi au devenit prieteni. Întrucât partea vătămată avea probleme financiare şi s-a îndrăgostit de inculpat, a fost de acord cu propunerea acestuia de a se deplasa în Italia pentru a se prostitua, urmând să o ajute în acest sens. Astfel, cei doi s-au deplasat în Italia, unde au ajuns în 25 iunie 2010, partea vătămată a început să practice prostituţia iar banii obţinuţi erau luaţi în totalitate de către inculpat, cu pretextul că îi va economisi pentru a-şi cumpăra o casă împreună, fapt cunoscut şi de martora I (mama vitregă a părţii vătămate) şi V(sora inculpatului), care precizează că cei doi aveau planuri de viitor împreună. În luna august 2010 părţile au închiriat un apartament în loc. Pescara – Italia, în care au locuit împreună în concubinaj. Acest fapt a fost recunoscut de inculpat şi confirmat de martorii I, C, V şi S. În această perioadă inculpatul nu lucra, singurele venituri fiind obţinute din practicarea prostituţiei de către partea vătămată A. Tot în această perioadă, în timp ce partea vătămată era internată în spital în Italia, inculpatul a adus în locuinţa comună o altă tânără – L, sub pretextul că o iubeşte şi pe care a obligat-o să practice prostituţia pentru el.

În perioada următoare, inculpatul a plecat în România şi a revenit, solicitând părţii vătămate A şi lui L, practicarea prostituţiei şi trimiterea sumelor către el, fapt acceptat de partea vătămată, care era îndrăgostită de acesta. Dacă fetele s-au opus pretenţiilor inculpatului, acesta exercita violenţe asupra lor.

În luna noiembrie 2010, între inculpat şi alţi proxeneţi din loc. Pescara – Italia a izbucnit un scandal, în cadrul căruia s-au folosit arme albe, incident în urma căruia inculpatul a fost arestat la 4 noiembrie 2010, pentru tentativă la omor( fila 35 vol. I dosar u.p.).Pentru a putea scăpa de acuzaţia adusă, inculpatul a determinat –o pe partea vătămată A să dea declaraţie în faţa autorităţilor italiene, prin care nega faptul că a fost obligată de inculpat să se prostitueze sau că acesta lua bani de la ea (fila 369 dosar instanţă).Pe baza acestei declaraţii, inculpatul a fost eliberat la 24 decembrie 2010.Prin sentinţa nr.687/15 din 10 martie 2015 a Tribunalului Pescara – Italia (fila 372-377 dosar instanţă), s-a reţinut faptul că inculpatul a fost cercetat pentru că exploata sexual pe partea vătămată A şi L, prin exercitarea de violenţe dar în urma declaraţiei părţii vătămate A, dată în faţa autorităţilor italiene şi a faptului că nu a fost posibilă identificarea unor martori, nu s-a putut proba acuzaţia adusă şi acesta a fost achitat.

După eliberarea sa, inculpatul nemulţumit de sumele obţinute de partea vătămată A a continuat să exercite violenţe asupra acesteia. În urma acestor acte de violenţă partea vătămată a avut o tentativă de suicid şi după acest act, inculpatul a aplicat din nou lovituri acesteia. În perioada următoare, de teama manifestărilor violente ale inculpatului, partea vătămată A a început să producă mai mulţi bani, astfel că inculpatul şi-a schimbat strategia. În cursul anului 2010, partea vătămată A a expediat inculpatului suma de 1350 euro (fila 152 vol. III dosar u.p.) prin Meridiana Transfer Bani şi suma de 1550 euro prin Western Union (fila 160 vol. III dosar u.p.).

În primăvara anului 2011, inculpatul s-a deplasat în Germania unde a luat legătura cu partea vătămată B, pe care a cunoscut-o anterior şi cu care a început o relaţie de prietenie, determinând-o pe aceasta prin comportamentul său (vizite, cadouri, declaraţii) să se îndrăgostească. Pe fondul afecţiunii şi încrederii pe care o avea în inculpat, partea vătămată B l-a însoţit pe inculpatul X în Italia, ajungând la apartamentul unde acesta locuia cu partea vătămată A, despre care a afirmat că este o fostă prietenă care se prostituează. În zilele următoare sosirii în Italia, inculpatul i-a cerut părţii vătămate B să se prostitueze, urmând ca prin banii obţinuţi de aceasta să-şi recupereze cheltuielile şi la refuzul părţii vătămate, a exercitat violenţe asupra acesteia, aspect confirmat de partea vătămată A, care a asistat la scenă. Inculpatul X a transportat-o pe partea vătămată B în zona unde urma să practice prostituţia împreună cu partea vătămată A, iar corecţiile fizice au continuat şi în perioada următoare, ambele femei fiind bătute de către inculpat sistematic, iar sumele obţinute din practicarea prostituţiei, erau luate de către acesta. În această perioadă inculpatul a filmat-o pe partea vătămată B în diferite ipostaze indecente, în timp ce o obliga să facă sex cu acesta precum şi când se prostitua. De asemenea, inculpatul a luat actul de identitate al părţii vătămate B şi o supraveghea permanent. După aproximativ o săptămână, partea vătămată i-a cerut inculpatului permisiunea de a se întoarce în Germania întrucât avea copilul bolnav, lucru acceptat de acesta. În continuare, inculpatul a ameninţat-o pe partea vătămată B, afirmând că dacă nu se va prostitua în continuare pentru el, va posta pe internet imaginile filmate. Partea vătămată A a relatat că are cunoştinţă că, ulterior, partea vătămată B a continuat să fie exploatată sexual de către inculpat în Germania, adeseori fiindu-i dată drept exemplu de abnegaţie de acesta prin faptul că îi aducea mai mulţi bani decât ea. Ulterior, a venit personal la ea în Germania şi a bătut-o. În iunie 2011, inculpatul a încercat să o introducă pe victimă într-un bordel clandestin din Timişoara, însă nu a reuşit, motiv pentru care a mers împreună cu ea în Germania, plasând-o într-un bordel din Dusseldorf, aspect confirmat de partea vătămată A, de martora C („inculpatul avea fete la produs în Germania” – fila 30 vol. II dosar up. şi fila 284 dosar instanţă ), de martorele ameninţate P(fila 38 – vol.II dosar u.p.) şi R(„avea şi alte fete la produs, banii fiind luaţi de inculpat – fila 43 –vol II dosar u.p.)

În luna august 2011, deoarece partea vătămată B refuza din nou să se mai prostitueze pentru el, inculpatul s-a deplasat iarăşi în Germania şi a exercitat violenţe asupra acesteia. La aproximativ o săptămână după aceea, inculpatul a contactat-o din nou telefonic şi ameninţând-o cu moartea, i-a cerut să vină la el, în Italia. Victima nu a avut puterea să i se opună şi, o dată ajunsă la inculpat, acesta i-a „schimbat locul la stradă”, practicând prostituţia în altă zonă decât cea în care se afla partea vătămată A, dar fiind în permanenţă supravegheată de aceasta şi de inculpat. Partea vătămată B a continuat să fie exploatată de către inculpat până în luna ianuarie 2012, perioadă în care a expediat acestuia suma de 1190 euro(fila 160 – vol. II dosar u.p.) prin Western Union.

În luna februarie 2012, datorită violenţelor şi presiunilor psihice la care a fost supusă, partea vătămată B a necesitat tratament şi internare într-o clinică de psihiatrie din Germania, ascunzându-se de inculpat. În cursul urmăririi penale, partea vătămată B a solicitat să nu fie căutată la domiciliu, fiindu-i teamă de inculpat.

Partea vătămată B a afirmat, că după una dintre bătăile aplicate, l-a reclamat pe inculpatul X la poliţia germană, însă, ulterior, ameninţată cu moartea de către acesta, şi-a retractat declaraţiile, motiv pentru care nu s-au luat măsuri legale faţă de acesta. Conform înscrisului emanat de la Ambasada României la Berlin(fila 13 vol.II dosar u.p.) inculpatul a fost cercetat în THB în scopul exploatării sexuale – victimă B – în perioada 2011- 2013.

Declaraţiile martorilor V, S şi D, martori propuşi în apărare, confirmă împrejurarea recunoscută de partea vătămată B, privind sentimentele de dragoste pe care le-a simţit faţă de inculpat, dragoste devenită obsesie iar violenţele exercitate de familia părţii vătămate asupra inculpatului s-au produs pe fondul activităţii de exploatare a acesteia.

În paralel, inculpatul X a continuat exploatarea victimei A şi în vara anului 2011, inculpatul a recunoscut că a violat o fată în România şi i-a solicitat acesteia, să îl ajute în sensul de a declara autorităţilor judiciare care instrumentau cazul că, în fapt, actul sexual fusese consimţit. Inculpatul X a adus-o pe partea vătămată A în ţară pentru ca aceasta să îi susţină alibiul şi cauza s-a finalizat cu împăcarea părţilor. Pentru a convinge partea vătămată A să facă aceste declaraţii, inculpatul a bătut-o zilnic timp de o săptămână, a ameninţat-o că o va viola pe sora sa de 7 ani, a filmat-o în ipostaze indecente şi compromiţătoare şi îi cerea să câştige cât mai mulţi bani pentru a finanţa cheltuielile ocazionate de proces.

La sfârşitul anului 2011, inculpatul X a adus în Italia o altă fată pe care o amăgise ca şi pe celelalte – G, pretinzându-i că o iubea, pentru ca odată ajunsă în străinătate, să o oblige să se prostitueze în beneficiul lui. După două luni, inculpatul a trimis-o în ţară fără nici un ban şi în luna iulie 2012, inculpatul a readus-o în Italia pe fata respectivă, unde a mai exploatat-o sexual trei luni.

În vara anului 2011, inculpatul a cunoscut-o pe martora ameninţată, AG, minoră, căreia i-a propus să o ducă în Italia „la produs”, spunându-i că mai are fete în acea ţară, arătându-i poze cu acestea în diferite ipostaze indecente şi afirmând că „fetele respective erau în grija lui şi făceau mulţi bani” (fila 26 vol.II dosar u.p. şi fila 172 dosar instanţă).Martora a refuzat propunerea inculpatului, care a violat-o şi la plecare, i-a solicitat să se mai gândească la aceasta.

În aceeaşi perioadă, respectiv vara anului 2011, inculpatul a stabilit o relaţie de prietenie cu martora ameninţată I, căreia i-a propus să meargă în concediu în Italia, propunere refuzată de martoră, căreia inculpatul nu i-a inspirat încredere, întrucât dispunea de mulţi bani deşi nu avea loc de muncă, purta discuţii cu diferite femei, astfel că bănuia că se ocupă cu trafic de persoane (fila 28 vol. II dosar u.p. şi fila 174 dosar instanţă).

În toamna anului 2011, inculpatul a cunoscut-o pe martora C, căreia i-a propus să o ajute să-şi găsească un loc de muncă la un bar în Italia, propunere acceptată. În luna ianuarie 2012, martora a ajuns în loc. Pescara, unde a fost găzduită în apartamentul în care locuia inculpatul cu partea vătămată A. A doua zi, inculpatul a dus-o pe martora C la locul de muncă, respectiv un trotuar de pe faleza din loc. Pescara, unde urma să se prostitueze. Iniţial, martora a refuzat, dar a doua zi, pe fondul ameninţărilor, s-a prostituat împreună cu partea vătămată A, banii fiindu-i luaţi de inculpat. Martora C a continuat să desfăşoare această activitate până în luna martie 2012, când a plecat. Partea vătămată A a încercat să o ajute pe martora C să plece din acel loc, dar teama de inculpat şi de consecinţele acestui fapt, le-au împiedicat.

În perioada 22.02.2012 – 16.04.2012 martora C a expediat inculpatului suma de 670 lei şi 200 euro (fila 121 şi 160 volum III dosar u.p.).

În cursul anului 2012, inculpatul a continuat exploatarea părţii vătămate A pe teritoriul Italiei, de teama violenţelor, aceasta era de acord cu trimiterea sumelor de bani câştigate inculpatului în România. Ulterior, inculpatul a fost încarcerat în ţară, urmare a săvârşirii unei noi infracţiuni, iar partea vătămată C i-a remis ultimii bani în luna ianuarie 2013, când l-a vizitat la penitenciar şi acesta a fost momentul în care a încetat să îi mai dea bani inculpatului şi să întrerupă legăturile cu acesta, cu atât mai mult cu cât aflase că inculpatul a stabilit o relaţie intimă cu martora I şi L. Este adevărat că partea vătămată A manifesta sentimente de dragoste puternică şi afecţiune faţă de inculpat, nutrind speranţa că vor avea o familie, aspect recunoscut de aceasta şi confirmat de scrisorile trimise în penitenciar.

Astfel, în cursul anului 2011 partea vătămată A i-a expediat inculpatului X următoarele sume: – 4650 euro şi 3625 lei prin CEC Bank (fila 121 – vol. III dosar u.p.); – 8860 euro prin Meridian Transfer Bani(fila 152 vol. III dosar u.p.); – 3915,6 euro prin Western Union(fila 160 vol. III dosar u.p.).

În cursul anului 2012, partea vătămată A a expediat inculpatului suma de 9497 euro şi 7305 lei prin CEC Bank (fila 121 vol. III – dosar u.p.), suma de 1350 euro prin Meridian Transfer Bani(fila 152 vol.III dosar u.p.) şi suma de 2649 euro prin Western Union(fila 160 vol. III dosar u.p.).

În vara anului 2013, inculpatul a recrutat-o pe martora ameninţată P, căreia i-a propus să îl urmeze în Italia, unde o va ajuta să îşi găsească un post de îngrijitor de vârstnici sau copii, propunere acceptată. După ce au ajuns în străinătate, inculpatul i-a spus martorei că, de fapt, o dusese acolo pentru a se prostitua, martora a refuzat martorei să dea curs propunerii, astfel că inculpatul a bătut-o până ce aceasta a cedat şi a consimţit să meargă „la produs”, unde a fost însoţită de o altă femeie care se prostitua în beneficiul inculpatului şi căreia i-a revenit sarcina de a o iniţia.

În următoarele trei săptămâni, martora ameninţată P a fost bătută de către inculpat în mod constant, cu motivaţia că nu îşi dădea silinţa pentru a câştiga mai mulţi bani. În tot acest timp, inculpatul ţinea evidenţa banilor câştigaţi în funcţie de numărul prezervativelor consumate, acestea fiindu-i numărate la plecarea în stradă şi la revenirea în locuinţa lui. Întrucât nu cunoştea limba, zona în care fusese dusă şi nu avea bani, tot câştigul fiindu-i confiscat de către inculpat, martora ameninţată nu a întrezărit nici o cale de scăpare din situaţia în care o ţinea inculpatul. După ce a învăţat câteva cuvinte în limba italiană, martora ameninţată P a fugit într-o noapte, sperând să scape de inculpat. Acesta a sunat-o însă de îndată şi a ameninţat-o că o va găsi oriunde s-ar ascunde cu ajutorul cunoştinţelor sale din lumea interlopă. Martora a cedat psihic şi a treia zi, s-a întors la inculpat care i-a aplicat o corecţie fizică, reproşându-i că l-a făcut de ruşine printre traficanţii de persoane, care îl ironizau că nu era capabil să îşi ţină prostituatele sub control. Bătăile au continuat şi în zilele următoare, fiind completate cu filmarea victimei, în timp ce era obligată să îi facă sex oral inculpatului, urmată de ameninţarea cu publicarea înregistrării video. Inculpatul a trimis-o apoi pe martora ameninţată din nou în stradă „la produs”, luându-i ca măsură de precauţie actele de identitate, spre a o împiedica să fugă din nou. Totuşi, martora ameninţată a reuşit să se ascundă de inculpat, scăpând de sub stăpânirea acestuia.

Aceste aspecte au fost confirmate de martora ameninţată R, care a arătat, de asemenea, că de la martora ameninţată P a aflat că inculpatul a mai exploatat sexual şi alte fete, pe care le adăpostea în Italia, în mai multe locuinţe de-ale lui. Inculpatul a încercat în repetate rânduri, epatând prin prezentarea unor sume mari de bani pe care le poseda, să o convingă pe martora R să întreţină raporturi sexuale cu el şi, văzând că nu are şanse de reuşită, i-a cerut să îi intermedieze legătura cu alte fete din anturajul ei cu care ar fi putut avea mai mult succes.

Declaraţiile victimelor inculpatului X se coroborează şi cu înregistrările găsite în laptop-ul acestuia cu ocazia percheziţiei în sistemele informatice ce i-a fost efectuată (fila 125-131 vol.I dosar u.p.). Astfel fişierele video cu denumirile „dealenoastre 125”, „dealenoastre 147”, „dealenoastre 148”, „dealenoastre 152”, „dealenoastre 171”, „dealenoastre 174”, „dealenoastre 179”, „dealenoastre 125”, „dealenoastre 180”, „dealenoastre 181”, „dealenoastre 182”, „dealenoastre 1059”, relevă metodele folosite de inculpat, respectiv constrângerea fizică şi morală a acestora şi datele informatice sunt completate de fotografiile pe suport de hârtie, care înfăţişează victimele inculpatului nominalizate anterior precum şi alte femei neidentificate, toate în ipostaze compromiţătoare.

La percheziţia în sistemele informatice efectuată inculpatului X, în laptop-ul marca „Samsung” seria SIN ZTZ93LZ902985D, în partiţia „C” a HDD-ului, au fost identificate 2.828 de fişiere tip imagine cu extensia. jpg, majoritatea înfăţişându-l pe inculpat alături de numeroase femei în posturi pornografice. Dintre acestea, 32 de fişiere tip .jpg., cu denumirile „20120903_063705”, „20120903_063722”, „20120903_073207”, „20120903_073247”, „20120903_073254”, „20120903_073304”, „20120903_074133”, „20120903_074139”, „20120903_0637051”, „20120903_0637221”, „20120903_0732071”, „20120903_0732471”, 20120903_0732541”, „20120903_0733041”, „20120903_0741331”, „20120903_0741391”, „20120904_064910”, „20120904_064916”, „20120904_064931”, „20120904_065018”, „20120904_065036”, „20120904_065044”, „20120904_065050”, „20120904_0649101”, „20120904_0649161”, „20120904_0649311”, „20120904_0650181”, „20120904_0650361”, „20120904_0650441”, „20120904_0650501”, „ku pupa 21.07.12 123”, „ku pupa 21.07.12 124”, identificate în directorul „loredana”, subdirectorul „pictures/2012-03-16/windows în sectorul 5.334.336 al disk-ului susmenţionat şi copiate pe CD/DVD-ul marca Verbatim inscripţionat „Percheziţie Informatică X”, reprezintă materiale pornografice cu o minoră, pozată în ipostaze în care organele genitale îi sunt expuse în mod obscen.

Minora imortalizată în posturi obscene a fost identificată în persoana lui părţii vătămate D, născută la data de 24 august 2005, sora vitregă a părţii vătămate A.

Astfel, s-a constatat că în dimineaţa de 3 şi 4 septembrie 2012, coinculpata A, la cererea inculpatului X care a manevrat camera foto marca „Samsung”, profitând de faptul că sora sa mai mică D, venea după plecarea părinţilor la serviciu în camera în care dormeau ea şi inculpatul şi se culca în pat cu ei, a acţionat asupra organelor genitale ale minorei, retractându-i labiile, spre a-i expune vulva şi clitorisul, i-a schimbat poziţia, întorcând-o fie pe o parte, fie pe alta, pentru ca să îi poată fi fotografiate sexul, coapsele şi zona fesieră din diferite unghiuri. Imediat după aceea, în prezenţa coinculpatei, inculpatul X a fi transferat fotografiile înfăţişând-o partea vătămată D în ipostaze obscene de pe aparatul cu care fuseseră realizate, pe telefonul lui Nokia N 8.De altfel, fotografiile realizate cu aceeaşi cameră Samsung, în care au fost imortalizate organele sexuale ale părţii vătămate A, în ipostaze asemănătoare cu cele din cazul minorei, au fost făcute de inculpatul X, la solicitarea acestuia, în vederea satisfacerii lui ulterioare prin masturbare.

Fotografiile salvate în laptop-ul inculpatului cu denumirile „291.jpg”, „292.jpg”, „295.jpg”şi „290.jpg” (filele 143, 144, 145 vol.I dosar up.), în care inculpatul apare jucându-se cu partea vătămată minoră D, având penisul în erecţie, ieşit din chilot şi pantalon, au fost de asemenea realizate în locuinţa familiei A. Susţinerile inculpatului că nu el este bărbatul care apare în aceste fotografii sunt neîntemeiate urmând a fi înlăturate având în vedere declaraţiile coinculpatei A şi ale martorilor I şi M. De altfel, în perioada detenţiei, partea vătămată A i-a trimis inculpatului, mai multe scrisori în care îi descria fantezii erotice de-ale ei, în care inculpatul ar fi făcut sex deodată cu aceasta, cu minora D şi cu mama acesteia, martora I, aspect recunoscut de inculpat.

Analiza probelor.

Conform art. 8 din Codul de procedură penală, organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.

Dreptul la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil îşi are principala reglementare în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în legislaţia naţională a fost prevăzut în art. 21 alin.3 din Constituţia României.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii. Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.

În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele judiciare să asigure pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei precum şi cu privire la persoana inculpatului, să strângă şi să administreze probe atât în favoarea cât şi în defavoarea acestuia, să respecte dreptul la apărare garantat de stat părţilor şi subiecţilor procesuali principali din procesul penal.

În Codul de procedură penală, prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între principiile procesului penal, în art.4 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.”

Înfăptuirea justiţiei penale nu poate fi concepută fără deplina cunoaştere a adevărului cu privire la cauza penală care face obiectul procesului penal, adică a adevărului asupra existenţei sau inexistenţei faptei imputate şi asupra nevinovăţiei sau vinovăţiei persoanei inculpate, precum şi asupra tuturor împrejurărilor care servesc la punerea în lumină a acestui adevăr. Adevărul, în orice domeniu al activităţii umane, nu se relevă spontan nici chiar în momentul în care o faptă este săvârşită, el trebuie totdeauna să fie descoperit şi dovedit, sub toate aspectele sale, numai în felul acesta se poate considera că adevărul a fost aflat.

Se poate considera că adevărul a fost aflat într-o cauză penală doar atunci când nu există nici un dubiu că între situaţia de fapt, aşa cum s-a petrecut aceasta în materialitatea ei şi concluziile la care au ajuns autorităţile judiciare, pe baza probelor directe şi indirecte administrate, există concordanţă deplină.

În doctrină s-a apreciat că adevărul judiciar, adică cel la care ajung organele judiciare cu privire la acţiunea penală, este echivalentul adevărului obiectiv, dacă obiectul probaţiunii este corect delimitat(în sensul că în cauză se dovedesc exact acele împrejurări faptice care urmează a fi relevate), dacă probele sunt de bună calitate(adică lămuresc realităţile aşa cum sunt ele fără a le distorsiona) şi dacă operaţiunea de apreciere a probelor se face corect de către organele judiciare.

Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă, garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.

Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Relativ la aprecierea probelor se impune a se reţine că aceasta este o operaţiune finală a activităţii de probaţiune care permite instanţei să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor probelor administrate în ansamblul lor, instanţa îşi formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumţia de nevinovăţie a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăţie, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru faptele deduse judecăţii.

Înfăptuirea justiţiei penale cere ca instanţa să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta dedusă judecăţii).

În ceea ce priveşte declaraţia părţii vătămate B instanţa constată că aceasta a fost legal citată la adresa indicată în declaraţia dată în faza de urmărire penală, respectiv la cabinet avocat din Germania precum şi telefonic. La un termen de judecată, partea vătămată a depus un înscris în limba germană prin care arăta că nu se poate prezenta fiind internată în spital, iar ulterior, deşi avea cunoştinţă despre desfăşurarea procesului penal, nu s-a prezentat, astfel că, instanţa constată imposibilitatea administrării acestei probe şi va da eficienţă dispoziţiilor art. 383 alin.4 Cod procedură penală.

În cursul judecăţii, procurorul a fost în imposibilitatea prezentării martorului ameninţat I, care este plecată din ţară, astfel că instanţa în condiţiile art. 126 alin.3 Cod procedură penală a procedat la accesarea în condiţii de confidenţialitate a registrului special în care au fost consemnate datele de identitate ale acestei martore şi a procedat la citarea acesteia, de la adresa identificată, telefonic, fiind informată prin sms despre termenul de judecată fixat, dar aceasta nu s-a prezentat.În aceste condiţii, apreciindu-se că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 381 alin.7 Cod procedură penală, s-a dat citire declaraţiei martorei ameninţate P de la fila 38 volum II dosar urmărire penală.

Procedând la analizarea probatoriului administrat tribunalul constată că declaraţiile victimei A, în ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism, se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate B(din faza de urmărire penală), ale martorilor I (fila 233- dosar primă instanţă) şi în mod indirect cu cele ale martorilor V(fila 286 dosar primă instanţă) şi S( fila 356 dosar primă instanţă) precum şi declaraţia inculpatului iar în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de persoane, declaraţia părţii vătămate A se coroborează cu declaraţiile victimei B(din faza de urmărire penală), ale martorilor C(fila 284 dosar primă instanţă), I(fila 233 dosar primă instanţă) şi în mod indirect cu declaraţiile martorilor ameninţaţi R, AG, I şi ale martorului M(din faza de urmărire penală), declaraţii care confirmă pe deplin vinovăţia inculpatului X în comiterea acestor infracţiuni. Se remarcă de asemenea, înscrisurile care confirmă expedierea de către victima A, a unor sume de bani către inculpat şi care conturează alături de celelalte probe enumerate anterior, activitatea infracţională a acestuia.

De asemenea, instanţa constată că declaraţia victimei B(din faza de urmărire penală) se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate A(faza de urmărire penală) şi în mod indirect cu declaraţiile martorilor ameninţaţi AG, P şi R, ale martorei C, precum şi cu înscrisurile care confirmă expedierea unor sume de bani către inculpat, rezultate din traficarea acesteia.

Referitor la infracţiunea de trafic de persoane – victimă C, tribunalul constată că declaraţia acesteia se coroborează cu declaraţia victimei A şi în mod indirect cu declaraţiile martorilor ameninţaţi AG, R şi a martorei I, precum şi cu înscrisurile care atestă trimiterea de către victimă a sumei de 670 lei şi 200 euro către inculpat.

Drept consecinţă a principiilor aflării adevărului şi egalităţii armelor, declaraţiile investigatorilor, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi (probe cu un pronunţat caracter de acuzare) nu pot fi reţinute de către instanţă exclusiv sau într-o măsură determinantă pentru a fundamenta o hotărâre, fiind necesară coroborarea acestora cu alte mijloace de probă din care să rezulte săvârşirea infracţiunii.

Aşadar, în privinţa acuzaţiei de trafic de persoane – victimă martorul ameninţat P instanţa constată că susţinerile acesteia sunt confirmate doar de declaraţia martorului ameninţat R, astfel că urmează a se da eficienţă dispoziţiilor art. 103 alin.3 Cod procedură penală.

În privinţa acuzaţiei de tentativă la trafic de persoane – victimă I, se constată că declaraţia acesteia nu se coroborează cu alte mijloace de probă, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin.2 Cod procedură penală.

Cu privire la infracţiunea de tentativă la trafic de minori – victimă martorul ameninţat AG, instanţa constată că susţinerile acesteia în declaraţiile date în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei nu se coroborează cu alte mijloace de probă.

Potrivit art. 103 alin.1 Cod procedură penală, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea liberă a fiecărei probe se face de organele judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Pe de altă parte, în privinţa celor două infracţiuni – respectiv instigare la agresiune sexuală în formă continuată şi pornografie infantilă în formă continuată – victimă minora D, instanţa constată că declaraţiile coinculpatei A, se coroborează cu declaraţiile martorilor I şi M, precum şi cu procesele verbale de efectuare a percheziţiei informatice, planşe foto.

Astfel, din analiza fotografiilor digitale în care victima minoră D apare în posturi pornografice rezultă faptul că persoana care acţionează asupra organelor genitale este de sex femeiesc, având unghiile vopsite cu ojă de culoare roşie – fiind dovedit că a fost coinculpata A(fila 138 vol.I dosar u.p.).Informaţiile stocate în meniul „Proprietăţi”, submeniul „Detalii” ale fotografiilor digitale au indicat că acestea au fost realizate în data de 3 septembrie 2012, între orele 06:37(fila 138 vol.I dosar u.p.) şi 07:41(fila 137 vol.I dosar u.p.), respectiv în data de 4 septembrie 2012, între orele 06:69 (fila 136-137 vol.II dosar u.p.) şi 06:50 (fila 135, 136 vol.I dosar u.p.), cu o cameră digitală a unui telefon marca „Samsung GT-S5380D – modelul „ACE”.

Mai mult, un număr mare de fotografii găsite la percheziţie, printre care, spre exemplu, cele de la filele 140, 141, 142, 143 vol.I dosar u.p. au fost realizate cu aceeaşi cameră, aceste imagini dovedind fără nici un dubiu faptul că utilizatorii acesteia au fost coinculpata A şi inculpatul X.Pe de altă parte, un alt set de fotografii găsit în calculatorul inculpatului X, realizate de acesta la o dată anterioară respectiv 10 martie 2012, între orele 12:07:38 şi 12:09:37, ridicat de la acesta la percheziţia domiciliară, stocate cu denumirile „289”, „290”, „291”, „292”, „293”, „294” şi „295”, îl înfăţişează pe acesta jucându-se cu minora D în casa părinţilor ei din S, având penisul în erecţie, parţial ieşit din chilot şi pantalon (fotografiile au fost copiate pe CD-ul intitulat „Percheziţie informatică X”, în directorul „X poze”, respectiv tipărite şi ataşate la dosar la filele 143-145 vol.I dosar u.p.). Coroborând aceste fotografii cu declaraţiile coinculpatei A şi a inculpatului X, privitoare la scrisorile trimise ulterior inculpatului de către A în penitenciar, în care, aceasta îi relata fantezii sexuale ale ei, în care inculpatul întreţinea raporturi sexuale inclusiv cu minora D, rezultă în mod indubitabil că coinculpata A determinată de acesta, a acţionat în vederea satisfacerii lui sexuale asupra sexului minorei.

Faţă de ansamblul probatoriu administrat, declaraţiile martorilor V, S, D, martori propuşi în apărare, care cunosc aspecte colaterale infracţiunilor se consideră a fi subiective, astfel că urmează a fi avute în vedere în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Susţinerile inculpatului potrivit cărora a câştigat sume de bani din munca prestată în Italia şi din cumpărarea de bunuri din Italia şi valorificarea lor în România sunt nefondate.Aceasta pentru că, potrivit declaraţiilor părţilor vătămate A şi B, inculpatul nu lucra în perioada respectivă, martora C arată că în Italia inculpatul nu lucra iar în Germania dorea să îşi deschidă o firmă (fila 233 dosar instanţă), martora ameninţată I afirmă că inculpatul nu avea loc de muncă (fila 28 volum II dosar u.p., fila 174 dosar instanţă), iar martorul D a relatat că în perioada 2011 -2012, a lucrat cu inculpatul timp de 2 luni în Italia(fila 394 – dosar instanţă), fapt confirmat de martora V care a precizat că inculpatul presta munci ocazionale(fila 60 vol.II dosar u.p.).De altfel, înscrisurile aflate în vol. III dosar u.p. atestă primirea de către inculpat a unor sume considerabile de la părţile vătămate A, A, de la martora C şi de la alte persoane.

De asemenea, declaraţia inculpatului potrivit căreia, partea vătămată A i-a dus în perioada executării pedepsei suma de 1000 euro şi 4000 lei, bani proveniţi din vânzarea unor bunuri lăsate martorului D în acest sens, susţinută de declaraţia martorului S(dată pro causa), urmează a fi înlăturată, întrucât martorul D a relatat că a dat părţii vătămate A, suma de 4000 euro şi 5000 lei, pentru a-i remite inculpatului, aflat în stare de detenţie, cu titlu de împrumut.

Totodată, declaraţia părţii vătămate A conform căreia, a trimis diferite sume de bani direct tatălui său – M şi concubinei acestuia – martora I, se coroborează cu declaraţiile martorului M, care arată că a primit bani trimişi de fiica sa prin Western Union sau alte persoane mai puţin prin intermediul inculpatului, ale martorei I – care arată că nu a primit bani de la inculpat, ale martorilor V şi D – care menţionează că au dus bani de la partea vătămată A, tatălui acesteia, precum şi cu înscrisurile aflate în vol. III dosar u.p. (filele 18, 45, 57, 65, 77), care confirmă expedierea sumei de 950 euro de către partea vătămată A către martora I.

Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpatul X, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.

Concluzia firească, fără dubiu, care se desprinde din ansamblul probatoriu de la dosar, este aceea a faptului că inculpatul X se face vinovat de comiterea infracţiunilor de trafic de persoane în formă continuată(trei infracţiuni), proxenetism în formă continuată, instigare la agresiune sexuală în formă continuată şi pornografie în formă continuată.

Încadrarea juridică.

Faptele deduse judecăţii în prezenta cauză au fost comise în perioada august 2010 – toamna anului 2013, astfel că, urmare a intrării în vigoare la data de 1 februarie 2014 a Noului Cod Penal, urmează a se analiza incidenţa dispoziţiilor art.5 Cod penal.

Traficul de persoane, presupune comiterea uneia dintre modalităţile alternative prin care se realizează latura obiectivă a infracţiunilor incriminate în art.210 alin.1 Noul Cod penal, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane, în scopul exploatării acesteia.În oricare dintre cele cinci modalităţi alternative, fapta constituie infracţiunea de trafic de persoane numai dacă este săvârşită prin :constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate, profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-ş exprima voinţa ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane, prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimţământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane.

Existenţa infracţiunii este condiţionată şi de scopul săvârşirii faptei, constând în exploatarea victimei, în sensul art. 182 Noul Cod penal.

Potrivit art. 210 alin.3 Noul Cod penal, fapta constituie infracţiune chiar şi atunci când a fost săvârşită cu consimţământul victimei. Din perspectiva acestei dispoziţii legale, rezultă voinţa legiuitorului de a sancţiona infracţiunile de trafic de persoane independent de consimţământul victimei, fiind lipsită de orice relevanţă exprimarea acestuia în contextul activităţii infracţionale a traficanţilor.

Recrutarea, ca modalitate alternativă prin care are loc traficarea, constă în atragerea victimei spre a fi exploatată în vederea obţinerii de profit.

Transportarea presupune deplasarea victimei dintr-un loc în altul, fie în interiorul graniţelor statului său de origine, fie din statul de origine a victimei în statul de destinaţie, ceea ce presupune cel mai adesea trecerea uneia sau mai multor linii de frontieră.

Transferarea constă în transmiterea victimei de la un traficant la altul, atunci când este vândută pur şi simplu ca o marfă, iniţial fără ca ea să ştie, sau face obiectul unei alte tranzacţii încheiate între traficanţi (de exemplu, schimbul).

Adăpostirea este o modalitate de realizare a elementului material al infracţiunii de trafic de persoane şi semnifică primirea unei persoane într-o locuinţă, în mod vremelnic .

Primirea presupune preluarea victimei de către un traficant, de la un alt traficant, ca urmare a tranzacţiei intervenite între ei.

Fiecare dintre aceste acţiuni este suficientă pentru realizarea elementului material al infracţiunii de trafic de persoane adulte sau minore, atât în varianta tip (de bază), cât şi în cea agravată (calificată).

În cazul în care activitatea infracţională desfăşurată de traficant reuneşte două sau mai multe dintre modalităţile alternative, fapta acestuia va constitui o singură infracţiune compusă dintr-un ansamblu de acte diferite executate în baza unei rezoluţii infracţionale unice.

Acţiunile prin care se realizează traficarea se săvârşesc de cele mai multe ori prin constrângerea victimelor care, din cauza tratamentului aplicat de către traficanţi, acţionează împotriva voinţei lor, acceptând şi supunându-se cererilor acestora.Constrângerea poate fi fizică sau psihică (morală), iar mijloacele prin care se obţine în fapt sunt ameninţarea şi violenţa. Constrângerea fizică presupune întrebuinţarea unor acte de violenţă sau a oricăror alte acte care presupun folosirea forţei fizice a făptuitorului pentru înfrângerea rezistenţei victimei. Constrângerea morală presupune ameninţarea victimei cu producerea unui rău îndreptat în mod nemijlocit asupra acesteia, asupra soţului sau unei rude apropiate, rău care nu poate fi îndepărtat numai prin acceptarea cererilor făptuitorului, insuflându-li-se temerea că vor fi expuse unui pericol grav, ele sau unele persoane de care sunt legate printr-un sentiment de afecţiune puternică, toate acestea pentru a fi intimidate şi determinate să cedeze presiunilor, astfel încât să se supună pretenţiilor traficanţilor. Inducerea în eroare reprezintă un procedeu frecvent folosit de traficanţi pentru a convinge victimele să accepte propunerile lor şi se materializează în activităţi de prezentare ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, amăgirea victimei prin false promisiuni, fiind astfel constrânsă să practice prostituţia.

Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de trafic de persoane poate fi săvârşită numai cu intenţie, ca formă de vinovăţie, care poate fi directă, deoarece acţiunile care compun elementul material al laturii obiective au ca finalitate subiectivă scopul exploatării persoanei, astfel cum este definit în art. 182 Noul Cod penal, scop care trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei, dar care nu trebuie să fie şi efectiv realizat.Traficantul are reprezentarea caracterului ilicit al actelor sale în realizarea cărora se implică în mod conştient şi prevede consecinţele lor, urmărind totodată producerea acestora. În raport de mijloacele de realizare a acţiunilor de traficare, latura subiectivă îmbracă forma de vinovăţie a intenţiei indirecte.

Prin renunţarea la unele variante agravate, Noul Cod penal este legea penală mai favorabilă.

Din analiza noilor reglementări în materia traficului de persoane , în acord cu dispoziţiile art. 474/1 Cod procedură penală, observând prevederile art. 35 alin.1 Noul Cod penal şi dispoziţiile interpretative cuprinse în art. 238 din Legea nr. 187/2012, se apreciază că efectele Deciziei nr. XLIX/2007 a ÎCCJ –Secţiile Unite, nu îşi menţin valabilitatea, urmând a fi reţinute mai multe infracţiuni de trafic de persoane în concurs, în raport de numărul persoanelor traficate.

În privinţa infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 213 Noul Cod penal, se constată că elementul material al laturii obiective se poate realiza prin una din următoarele trei acţiuni alternative :determinarea la prostituţie, înlesnirea practicării prostituţiei sau obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei.În alin.4 al articolului susmenţionat se explică sensul noţiunii de « practicare a prostituţiei » ca urmare a dezincriminării infracţiunii de prostituţie.

Atât prin nepedepsirea tentativei pentru forma de bază din alin.1 cât şi prin renunţarea la agravantă existentă în art. 329 alin.3 teza II Cod penal anterior, noua reglementare este mai favorabilă.

Şi în privinţa infracţiunii de agresiune sexuală prevăzută de art. 219 Noul Cod penal, se constată că forma de bază a infracţiunii din alin.1 constituie o lege penală mai favorabilă iar pentru infracţiunea de pornografie infantilă, se remarcă că regimul sancţionator prevăzut de art. 374 Noul Cod penal este mai blând faţă de cel prevăzut în cazul incriminărilor din legea specială.

Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 potrivit căreia : „Dispoziţiile art.5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.”, tribunalul constată că, în speţă, legea penală mai favorabilă este Noul Cod penal.

Distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de 210 Noul Cod penal şi cea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. 1 Noul Cod penal este dată de faptul că, în cazul în care o persoană, acţionează asupra altei persoane fără a întrebuinţa constrângeri, îndeamnă sau înlesneşte practicarea prostituţiei ori trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către persoane majore sau în cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângerea, recrutează persoane majore pentru prostituţie ori trafichează persoane majore în acest scop, îndemnând, înlesnind sau trăgând foloase ori recrutând sau traficând persoane majore în vederea practicării de bunăvoie a prostituţiei, iar ulterior acţionează asupra aceleiaşi persoane şi prin modalităţile arătate în conţinutul textului art. 210 Noul Cod penal, se va reţine săvârşirea atât a infracţiunii prevăzute de art. 213 Noul Cod penal cât şi a infracţiunii prevăzute de art. 210 Noul Cod penal, în concurs real.

Raportând aceste consideraţii teoretice la starea de fapt reţinută, instanţa constată că faptele inculpatului X astfel cum au fost descrise mai sus constituie infracţiunile de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 213 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, art. 5 Cod penal, trei infracţiuni de trafic de persoane în formă continuată prevăzute de art. 210 alin.1 lit.a rap. la art. 182 lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1, art.5 Cod penal (victime A, B şi C), instigare la agresiune sexuală în formă continuată prevăzută de art. 47 Cod penal rap. la art. 219 alin.1, alin.2 lit.a, b, c, d Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 5 Cod penal şi pornografie infantilă în formă continuată prevăzută de art. 374 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 5 Cod penal.

Din fişa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta se află în situaţia recidivei prevăzute de art. 41 alin.1 Cod penal faţă pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1849 din 3 octombrie 2005 a Judecătoriei Arad definitivă prin decizia penală nr. 539 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului Arad şi decizia penală nr. 471 din 12 aprilie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, fiind liberat condiţionat cu un rest neexecutat de 806 zile.

Instanţa urmează a reţine starea de recidivă prevăzută de art. 41 alin.1 Cod penal, în care se află inculpatul X, apreciind că aceasta este o situaţie juridică, ce urmează a fi avută în vedere la stabilirea sancţiunilor penale, nu reprezintă o schimbare a încadrării juridice în sensul dispoziţiilor art. 386 Cod procedură penală.

Individualizarea judiciară a pedepselor.

La individualizarea pedepselor ce urmează a se aplica inculpatului instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului. Fapta acestuia este neîndoielnic gravă, astfel că în operaţia complexă a individualizării tratamentului penal, tribunalul va ţine seama că fapta a avut drept scop obţinerea unor avantaje materiale pe căi nelegale respectiv prin exploatarea victimelor, împrejurare care coroborată cu totala nesinceritate a inculpatului demonstrează că resocializarea lui viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoziţiile legale.

Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite, în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care-l prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio – etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei inculpatului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise în Legea nr. 254/2013 – art. 3 alin.1 – potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.

Pornind de la aceste considerente, instanţa va avea în vedere cu privire la persoana inculpatului X starea de recidivă în care se află, vârsta acestuia – având 31 ani la data comiterii faptelor, nivelul de instruire şcolară ca absolvent de studii gimnaziale, faptul că nu este încadrat în muncă şi atitudinea avută în faţa organelor judiciare.

De asemenea, instanţa reţine concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune Arad, potrivit cărora, inculpatul prezintă un risc mediu de a comite noi infracţiuni şi deşi deţine unele resurse interne şi externe, se apreciază că reintegrarea sa socială se poate realiza doar în condiţiile includerii într-un program de consiliere care să-l sprijine în conştientizarea legăturii de cauzalitate dintre faptele sale şi consecinţele acestor fapte, în plan personal, familial şi penal.

În limitele legale ale pedepselor, instanţa în baza art. 213 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, art. 5 Cod penal şi art. 41 alin.1 Cod penal, va condamna pe inculpatul X, la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de proxenetism în formă continuată şi în baza art. 67 alin.2 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d, j şi n Cod penal, respectiv dreptul de a comunica cu victima A, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 210 alin.1 lit.a rap. la art. 182 lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1, art.5 şi art.41 alin.1 Cod penal, va condamna pe inculpatul X, la 4 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (victimă A) şi în baza art. 67 alin.2 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d, j şi n Cod penal, respectiv dreptul de a comunica cu victima A, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 210 alin.1 lit.a rap. la art. 182 lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1, art.5 şi art.41 alin.1 Cod penal, va condamna pe inculpatul X, la 3 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (victimă B) şi în baza art. 67 alin.2 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d, j şi n Cod penal, respectiv dreptul de a comunica cu victima B, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 210 alin.1 lit.a rap. la art. 182 lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1, art.5 şi art.41 alin.1 Cod penal, va condamna pe inculpatul X, la 3 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane, în formă continuată (victimă C) şi în baza art. 67 alin.2 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d, j şi n Cod penal, respectiv dreptul de a comunica cu victima C, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 47 Cod penal rap. la art. 219 alin.1, alin.2 lit.a, b, c, d Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 5 şi art. 41 alin.1 Cod penal, va condamna pe acelaşi inculpat – X, la 3 ani închisoare pentru infracţiunea de instigare la agresiune sexuală în formă continuată şi în baza art. 67 alin.2 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d, j şi n Cod penal, respectiv dreptul de a comunica cu victima minoră D, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 374 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 5 şi art. 41 alin.2 Cod penal, va condamna pe acelaşi inculpat X, la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de pornografie infantilă, în formă continuată.

În baza art. 396 alin.5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin.1 lit.c Cod procedură penală va achita pe inculpatul X pentru infracţiunea prevăzută de art. 210 alin.1 lit.a rap. la art. 182 lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 5 Cod penal – victimă P.

În baza art. 396 alin.5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin.1 lit.c Cod procedură penală va achita pe inculpatul X pentru infracţiunea prevăzută de art. 32 Cod penal rap. la art. 210 alin.1 lit.a rap. la art. 182 lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 5 Cod penal – victimă I.

În baza art. 396 alin.5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin.1 lit.c Cod procedură penală îl va achita pe inculpatul X pentru infracţiunea prevăzută de art. 32 Cod penal rap. la art. 211 alin.1 rap. la art. 182 lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal – victimă AG.

În baza art. 38 alin.1, 2 şi art. 39 alin.1 lit.b Cod penal, art. 44 şi 45 Cod penal va contopi pedepsele aplicate inculpatului X cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 2452 din 28 septembrie 2012 a Judecătoriei Arad definitivă prin decizia penală nr. 1589 din 19 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care se adaugă un spor de 5 ani închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite) rezultând de executat pedeapsa de 9 ani închisoare, în regim de detenţie şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d, j şi n Cod penal, respectiv dreptul de a comunica cu părţile vătămate A, B, C şi D.

În baza art. 43 alin.2 Cod penal pedeapsa rezultată în urma concursului de infracţiuni de 9 ani închisoare se va adăuga la restul neexecutat de 806 zile din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1849 din 3 octombrie 2005 a Judecătoriei Arad definitivă prin decizia penală nr. 539 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului Arad şi decizia penală nr. 471 din 12 aprilie 2006 a Curţii de Apel Timişoara urmând ca inculpatul X să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 806 zile închisoare, în regim de detenţie şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b, d, j şi n Cod penal, respectiv dreptul de a comunica cu părţile vătămate A, B, C şi D.

Executarea prin privare de libertate este singura în măsură să asigure atât scopul coercitiv, de exemplaritate cât şi cel educativ al pedepselor în vederea îndreptării atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni şi resocializarea sa viitoare pozitivă.

În privinţa dreptului la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, acesta nu este absolut şi poate face obiectul unor limitări care trebuie apreciate de instanţă în fiecare caz în parte. În această situaţie se impune examinarea împrejurării dacă interdicţia respectă principiul proporţionalităţii. În cauză inculpatul a comis infracţiuni care aduc atingere unor relaţii sociale privind morala publică şi demnitatea umană şi gravitatea acestora relevă că aceasta nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale. Din moment ce inculpatul X a încălcat dispoziţiile legale fiind sancţionat cu pedeapsa închisorii cu executare în detenţie se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată ţară şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ. Prin urmare se consideră că este proporţională şi justificată măsura interzicerii drepturilor electorale de către instanţă pe durata executării pedepsei.

De asemenea, în contextul în care activitatea infracţională a inculpatului s-a desfăşurat pe teritoriul Italiei şi Germaniei, se apreciază că este justificată aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 66 alin.1 lit.j Cod penal respectiv dreptul de a părăsi teritoriul României.

Având în vedere specificul infracţiunilor săvârşite, respectiv trafic de persoane, proxenetism, pornografie infantilă şi instigare la agresiune sexuală, gravitatea acestora, împrejurarea că victimelor A, B, C şi D, le-au fost cauzate daune psihologice şi afective, instanţa apreciază că este justificată aplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 66 alin.1 lit.n Cod penal, respectiv interzicerii dreptului inculpatului X de a comunica cu părţile vătămate A, B, C şi D, pe o perioadă de 4 ani.

În baza art. 40 alin.3 Cod penal va scădea din pedeapsa aplicată durata executată de la 23 noiembrie 2012 până la 17 iulie 2013.

În baza art. 72 alin.1 Cod penal va scădea din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 martie 2014 până la 15 mai 2014.

Publicarea hotărârii de condamnare prevăzută de art. 70 Cod penal, constituie o pedeapsă complementară facultativă, nou introdusă în legislaţia noastră, cu scopul de a creşte eficienţa mesajului actului de justiţie dar şi pentru a asigura o reparaţie de ordin moral persoanei vătămate.Astfel, văzând împrejurările cauzei, persoana inculpatului şi cea a victimelor, instanţa consideră că aplicarea acestei pedepse complementare este justifică şi pe cale de consecinţă, în baza art. 70 Cod penal va dispune publicarea hotărârii de condamnare, în extras, într-un cotidian local, o singură dată, pe cheltuiala inculpatului, fără a se dezvălui identitatea altor persoane.

Măsuri preventive.

Tribunalul apreciază că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, cu împrejurările comiterii faptelor şi cu importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpat, în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării inculpatului X de a se sustrage de la judecată şi al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni, măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, fiind proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse. Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Aşa fiind, tribunalul în baza art. 399 alin.1 Cod procedură penală rap la art. 215/1 alin.7 şi 8 Cod procedură penală va menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpatul X prin decizia penală nr. 30/DL din 15 mai 2014 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 2933/108/2014, pe o durată de 60 zile, începând de la 26 mai 2015 până la 24 iulie 2015 inclusiv.

Văzând înscrisurile depuse la dosarul cauzei respectiv contractul de muncă încheiat de inculpat cu SC S (fila 390 dosar primă instanţă), care presupune deplasarea acestuia în afara razei teritoriale a localităţii de domiciliu, instanţa în baza art. 215 alin.9 rap. la art.215 alin.8 Cod procedură penală va înlocui obligaţia prevăzută de art. 215 alin.2 lit.a Cod procedură penală, stabilită în sarcina inculpatului X, prin încheierea susmenţionată, de a nu părăsi limita teritorială a comunei S, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului de poliţie, cu obligaţia de a nu părăsi limita teritorială a judeţului Arad, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei.

Acţiunea civilă.

În faza de urmărire penală, partea vătămată A s-a constituit parte civilă cu suma de 70000 euro.

În faţa instanţei partea vătămată A şi-a precizat pretenţiile la suma de 70000 euro, sumă pretinsă cu titlu de daune morale, întrucât prin modul deosebit de violent în care a acţionat asupra sa, a metodelor inumane folosite, i-a creat o puternică traumă psihică dar şi fizică, determinând-o la un moment să se sinucidă. În continuare, partea vătămată a arătat că, suferinţele pe care le-a încercat pe perioada în care s-a aflat „în compania” inculpatului X, umilinţele de ordin fizic şi moral la care a fost supusă, nu pot fi înlăturate, dar, o compensare prin obligarea la plata unor daune morale ar diminua într-o oarecare măsură traumele resimţite.

Instanţa constată că instituţia daunelor morale constituie şi o reprobare morală a faptei ilicite, pe care cel care a săvârşit-o trebuie să răspundă atât pe plan social, prin executarea sancţiunii penale cât şi pe plan individual prin repararea prejudiciului existent în patrimoniul părţii vătămate şi în domeniul vieţii sufleteşti.

Statul este interesat să ocrotească toate valorile care definesc personalitatea umană împotriva oricăror atingeri ce li s-ar aduce prin fapte ilicite, prejudiciile morale constituind un element al răspunderii civile delictuale.

Tribunalul constată că daunele morale sunt menite să contribuie la reducerea compensatorie a suferinţelor fizice şi psihice cauzate părţii vătămate ca urmare a activităţii infracţionale a inculpatului şi se apreciază că un cuantum de 10000 euro pentru partea civilă A este suficient dar şi necesar reparării prejudiciului moral.

Aşa fiind, tribunalul în baza art. 397 alin.1 Cod procedură penală, art. 19, art. 20 şi 25 Cod procedură penală rap. la art. 1357, art. 1381, art. 1385 şi art. 1391 Cod civil va admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea vătămată/parte civilă A şi va obliga inculpatul X să plătească acesteia suma de 10000 euro sau contravaloarea în lei la data executării cu titlu de daune morale şi va respinge restul pretenţiilor ca fiind neîntemeiate.

În faza de urmărire penală, partea vătămată B s-a constituit parte civilă cu suma de 50000 euro, pentru daunele morale şi fizice pe care inculpatul X i le-a provocat.

În faţa instanţei, partea vătămată B, deşi legal citată nu s-a prezentat şi nu a depus în scris cererea de constituire de parte civilă, cu indicarea motivelor şi a probelor pe care se întemeiază, astfel că, în baza art. 397 alin.1 Cod procedură penală art. 19, art.20 şi 25 Cod procedură penală va respinge pretenţiile părţii vătămate/parte civilă B.

În faţa instanţei, apărătorul desemnat din oficiu pentru apărarea intereselor minorei D, a arătat că aceasta nu se constituie parte civilă în procesul penal, astfel că instanţa în baza art. 397 alin.1 Cod procedură penală, va constata că partea vătămată minoră D prin reprezentant legal M nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Măsuri de siguranţă.

În baza art. 112 alin.1 lit. e Cod penal va confisca de la inculpat următoarele sume de bani : – 33.821,6 euro sau contravaloarea în lei la data executării şi 10930 lei (obţinuţi de la partea vătămată A); – 1190 euro sau contravaloarea în lei la data executării(obţinuţi de la partea vătămată B); – suma de 200 euro sau contravaloarea în lei la data executării şi 670 lei(obţinuţi de la partea vătămată C).

În baza art. 112 alin.1 lit.a Cod procedură penală va confisca de la inculpat, în vederea distrugerii: 32 de fişiere tip. jpg., cu denumirile „20120903_063705”, „20120903_063722”, „20120903_073207”, „20120903_073247”, „20120903_073254”, „20120903_073304”, „20120903_074133”, „20120903_074139”, „20120903_0637051”, „20120903_0637221”, „20120903_0732071”, „20120903_0732471”, 20120903_0732541”, „20120903_0733041”, „20120903_0741331”, „20120903_0741391”, „20120904_064910”, „20120904_064916”, „20120904_064931”, „20120904_065018”, „20120904_065036”, „20120904_065044”, „20120904_065050”, „20120904_0649101”, „20120904_0649161”, „20120904_0649311”, „20120904_0650181”, „20120904_0650361”, „20120904_0650441”, „20120904_0650501”, „ku pupa 21.07.12 123”, „ku pupa 21.07.12 124”, identificate în directorul „loredana”, subdirectorul „pictures/2012-03-16/windows în sectorul 5.334.336 al disk-ului susmenţionat şi copiate pe CD/DVD-ul marca Verbatim inscripţionat „Percheziţie Informatică X”, aflate la dosarul cauzei.

În baza art. 397 alin.3 Cod procedură penală va dispune restituirea către inculpat a următoarelor bunuri:

În baza art. 7 alin.1 rap. la art. 4 alin.1 lit.b din Legea nr. 76/2008 modificată va dispune prelevarea de la inculpatul X a probelor biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Deoarece în cauză inculpatul urmează a fi condamnat, având în vedere durata procesului penal, complexitatea acestuia, cheltuielile determinate de desfăşurarea judecăţii, cele ocazionate de desfăşurarea urmăririi penale precum şi dispoziţiile art. 274 alin.1 Cod procedură penală va obliga inculpatul să plătească statului suma de 3200 lei cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă ÎCCJ –DIICOT – Biroul Teritorial Arad şi inculpatul X.

În motivarea apelului declarat Parchetul de pe lângă ÎCCJ –DIICOT – Biroul Teritorial Arad au fost criticate soluţiile de achitare a inculpatului X pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane (victimă martorul ameninţat “P”), tentativă la infracţiunea de trafic de persoane (victimă martorul ameninţat “I”) şi tentativă la infracţiunea de trafic de minori (victimă martorul ameninţat “AG”), ca nelegale. În acest sens, s-a susţinut că argumentul instanţei de fond potrivit căruia declaraţiile victimei (martorul ameninţat) „P” nu se coroborează decât cu declaraţiile martorului ameninţat „R”, iar declaraţiile martorilor ameninţaţi nu pot fi reţinute de către instanţă exclusiv sau într-o măsură determinantă pentru a fundamenta o hotărâre sunt eronate întrucât s-ar denatura argumentele CEDO, preluate de instanţa supremă (a se vedea în acest sens ÎCCJ, S.P., dec. nr.1687/29.04.2010) privitoare la valoarea probantă a declaraţiilor martorului ameninţat, argumente care, în forma lor originară, vizează imposibilitatea întemeierii hotărârii de condamnare în_mod decisiv sau exclusiv pe declaraţiile unui martor, fără ca persoana acuzată să fi avut posibilitatea de a contesta declaraţiile si de a pune întrebări martorii lui. Astfel, s-a susţinut de către apelant că în speţă, deşi martorul ameninţat nu s-a mai prezentat în faţa instanţei, declaraţia sa, căreia i s-a dat citire în sala de judecată conform prevederilor legale, se coroborează în mod evident cu declaraţiile altui martor ameninţat, „R”, care a şi fost audiată în condiţii de contradictorialitate; că se coroborează de asemenea şi cu declaraţiile celorlalte victime audiate în cauză care indică la unison existenţa şi a altor femei exploatate sexual de către inculpat în Italia, în afara celor pe care le-au putut nominaliza explicit, împrejurare pe care au constatat-o personal, venind în contact cu respectivele persoane, sau au aflat-o direct de la inculpat care le-a povestit despre celelalte sclave sexuale pe care le exploata, ba chiar le-a prezentat imagini cu acestea, imagini ce se regăsesc la dosarul cauzei, printre numeroasele fotografii şi înregistrări ridicate la percheziţiile efectuate inculpatului. S-a mai invocat şi împrejurarea imposedării victimei „P” de acte de către inculpat, pentru a o ţine sub control, relatată de victimă, care ar fi confirmată de pers văt./parte civilă B, cu care inculpatul a procedat în mod similar; victima „P” descriind acelaşi modus operandi al inculpatului în ceea ce o priveşte, ca şi în cazul celorlalte femei traficate.

Totodată, DIICOT – Serviciul Teritorial Arad a învederat că aceleaşi argumente sunt valabile în cazul nelegalei achitări a inculpatului pentru tentativa de traficare a martorului ameninţat „I” care descrie manoperele dolosive uzitate de inculpat; acesta, prefăcându-se îndrăgostit de victimă (aşa numita metodă „lover boy”), ar fi încercat să o recruteze cu scopul evident de a o obliga odată ce ar fi dus-o în străinătate, să se prostitueze; scop care, conform voinţei legiuitorului, nu trebuie neapărat să fie atins, ci doar urmărit. De asemenea au fost criticate argumentele în baza cărora prima instanţă a dispus achitarea inculpatului pentru tentativa de traficare a martorului ameninţat „AG”, minoră la data faptei invocându-se faptul că susţinerea că declaraţiile acesteia nu se coroborează cu alte probe contravine realităţii; că în contextul factual al speţei, ar fi greu să i se impute victimei nepreconstituirea unor probe directe, în măsură a-i dovedi susţinerile; că tocmai pentru că astfel de infracţiuni se săvârşesc, prin natura lor, preponderent în condiţii de clandestinitate, practica judiciară şi doctrina au acceptat neechivoc că, în materia infracţiunilor de trafic de minori/persoane, probele indirecte sunt cele în măsura a forma convingerea că faptele şi împrejurările relatate de victime corespund sau nu adevărului. Astfel, s-a invocat că descriind mijloacele la care a recurs inculpatul pentru a-i obţine consimţământul şi a o recruta pentru ca, ulterior, minora să practice prostituţia, victima a relatat împrejurarea că inculpatul i-a prezentat filmări cu femei surprinse în ipostaze sexuale, afirmându-i că el era persoana care le înlesnise intrarea pe piaţa sexului; înregistrări video similare s-au găsit stocate pe laptop-ul inculpatului, ceea ce face dovada că victima a fost sinceră; iar onestitatea acesteia rezultă şi din descrierea mijloacelor de constrângere la care a recurs inculpatul spre a o recruta, respectiv violul, despre care aminteşte şi victima A în declaraţii, atunci când spune că inculpatul i-a cerut să îi ofere un alibi într-o astfel de împrejurare; precum şi că din cazierul judiciar al inculpatului rezultă fără nici un dubiu că inculpatul a mai fost condamnat în trecut pentru săvârşirea unei astfel de infracţiuni.

Un alt motiv al apelului declarat de DIICOT – Serviciul Teritorial Arad îl constituie individualizarea pedepselor, susţinându-se că acestea nu sunt în acord cu prevederile legale. Astfel, s-a învederat că deşi instanţa de fond argumentează că „faptele săvârşite de către inculpat sunt neîndoielnic grave, împrejurare care, coroborată cu totala lui nesinceritate, demonstrează că reeducarea lui nu este posibilă decât prin aplicarea unor pedepse ferme”, în final, îi aplică pentru fiecare infracţiune pedepse orientate la minimum special, ceea ce apare în mod evident drept o contradicţie între termeni. Totodată, s-a invocat faptul că inculpatul este recidivist, suferind anterior o multitudine de condamnări pentru o gamă diversă de infracţiuni, că nu a manifestat vreun regret, că nu a încercat să repare în vreun fel prejudiciile morale cauzate atâtor victime, iar pedepsele adecvate acestuia trebuie în mod necesar să se regăsească în zona maximelor speciale.

În altă ordine de idei, DIICOT – Serviciul Teritorial Arad a apreciat ca nelegală şi dispoziţia primei instanţe de confiscare în vederea distrugerii a 32 de fişiere de tip jpeg, învederându-se că un bun virtual, cum sunt informaţiile stocate electronic în respectivele fişiere, nu poate fi confiscat şi, cu atât mai puţin distrus. Totodată, s-a învederat că dispoziţia judecătorului de la Tribunalul Arad scapă din vedere că informaţiile din respectivele fişiere, stocate în copie pe dvd-uri cu ocazia efectuării percheziţiei în sistem informatic, sunt în fapt „clonele” informaţiilor (datelor electronice) originare, existente încă în laptop-ul ridicat de la inculpat; iar singura soluţie de distrugere definitivă a datelor susmenţionate presupune distrugerea suportului fizic pe care acestea sunt fixate, al laptop-ului.

Un ultim motiv de critică formulat de DIICOT – Serviciul Teritorial Arad îl constituie faptul că Tribunalul Arad ar fi omis să confişte totalitatea sumelor probate a fi fost obţinute de către inculpat prin săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, limitându-se la acelea care apar în documentele de transfer bancar identificate în cursul urmăririi penale, deşi victimele A şi B au indicat sume mult mai mari – 70.000 euro prima, respectiv 20.000 — 30.000 euro, cea de-a doua – majoritatea banilor fiind remişi direct inculpatului. S-a susţinut că faptul că sumele indicate de victime sunt reale rezultă deopotrivă din spusele celorlalte femei exploatate, dar şi din împrejurarea probată că inculpatul a trăit mult peste posibilităţile sale reale o perioadă îndelungată; iar a ignora depoziţiile victimelor cu privire la aceste aspecte, valorificând exclusiv documentele financiar-bancare, înseamnă în fapt a ignora că, specific acestui tip de infracţiuni este clandestinitatea, imposibilitatea preconstituirii de probe de către femeile traficate în cele mai multe cazuri cu finalitatea lăsării mijloacelor materiale obţinute nelegal la dispoziţia infractorilor.

În motivarea apelului declarat de inculpatul s-a susţinut că hotărârea este nelegală şi netemeinică întrucât fapta a fost săvârşită în străinătate şi era necesar avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, precum şi pentru existenţa autorităţii de lucru judecat. Astfel, inculpatul a invocat principiul personalităţii legii penale române în privinţa faptelor reclamate de către A şi de B, susţinând că acestea au fost săvârşite în străinătate şi era necesar, sub sancţiunea imperativă, în vederea începerii urmăririi penale, avizul procurorului general. Totodată, s-a solicitat achitarea inculpatului pentru fapta reţinută faţă de A întrucât ar exista autoritate de lucru judecat raportat la sentinţa pronunţată în Italia, precum şi achitarea privind infracţiunile a căror victimă ar fi fost minora D deoarece inculpatul nu a fost singura persoană care a avut acces la calculator.

Prin decizia penală nr. 184/A din 5 februarie 2016 Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Arad şi inculpatul X împotriva sentinţei penale nr. 203/26.05.2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 5024/108/2014.

În temeiul art. 424 alin. 2 C.p.p. raportat la art. 241 alin. 1 lit. c C.p.p. măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat încetează de drept la data pronunţării prezentei decizii.

Analizând apelurile declarate de DIICOT – Serviciul Teritorial Arad şi inculpatul X, prin prisma motivelor invocate de aceştia şi din oficiu, conform art. 417 alin. 2 C.p.p., instanţa de apel constată că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

I. Cu privire la invocarea de către apărarea inculpatului X a neaplicării în speţă a legii penale române, a nerespectării condiţiilor privind principiul personalităţii legii penale, respectiv a celei vizând cuantumul pedepsei din art. 9 alin. 1 Cod penal şi a nerespectării dispoziţiilor art. 9 alin. 3 Cod penal – lipsa autorizării prealabile a procurorului general:

În prealabil, Curtea constată că făcând referire la condiţiile principiului personalităţii legii penale, apărarea pierde din vedere principiul teritorialităţii şi ceea ce legea penală română înţelege prin sintagma „infracţiune săvârşită pe teritoriul României”. Având în vedere că infracţiunile de care inculpatul este acuzat în prezenta cauză ar fi fost săvârşite sub imperiul vechiului Cod penal, dar până la această dată au intrat în vigoare noi dispoziţii penale, iar normele vizând aplicarea legii penale au un caracter substanţial (cu unele excepţii, asupra cărora se vor face precizări în cele ce preced), Curtea constată că se impune efectuarea analizei principiilor relevante în speţă: principiul teritorialităţii legii penale române şi principiul personalităţii legii penale române, reţinând că în cauză funcţionează principiul teritorialităţii – în componenta ubicuităţii.

Principiul teritorialităţii legii penale române consacrat în art. 3 din Codul penal din 1968 şi art. 8 din noul Cod penal are aceeaşi definiție în ambele reglementări: „Legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României”. Cu toate acestea noul Cod penal a adus o extindere a domeniului de incidenţă a regulii ubicuităţii faţă de reglementarea anterioară. Astfel, potrivit art. 143 alin. 2 C.p. din 1968, infracţiunea se considera săvârşită pe teritoriul ţării şi atunci când pe acest teritoriu s-a efectuat numai un act de executare sau s-a produs rezultatul infracţiunii; în timp ce art. 8 alin. 4 din noul Cod penal dispune că infracţiunea se consideră pe teritoriul României şi atunci când pe acest teritoriu s-a efectuat un act de executare, de instigare sau complicitate ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracţiunii.

Este adevărat că aplicarea legii penale române pe baza principiului personalităţii a suferit modificări sub aspectul unor diferenţieri în funcţie de cuantumul pedepselor şi al condiţiilor procedurale. Astfel, potrivit art. 9 din noul Cod penal, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română, dacă pedeapsa prevăzută de legea română este detenţiunea pe viaţă ori închisoarea mai mare de 10 ani. În celelalte cazuri, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriul ţării de către un cetăţean român sau de o persoană juridică română, dacă fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită.

În vechea reglementare, cuprinsă în art. 4 Cod penal din 1968, legea penală română se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul era cetăţean român sau dacă, neavând nicio cetăţenie, avea domiciliul în ţară, indiferent de cuantumul pedepsei prevăzute de legiuitor şi de condiţia dublei incriminări.

Mai mult, pentru a evita încărcarea inutilă a organelor judiciare române cu cauze care nu vor putea fi soluţionate niciodată datorită imposibilităţii instrumentării lor (aşa cum se arată expunerea de motive a proiectului privind noul Cod penal) s-a prevăzut condiţionarea punerii în mişcare a acţiunii penale de autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Această condiţie, prevăzută de art. 9 alin. 3 noul Cod penal, este una procedurală (nu înlătură răspunderea penală, nefiind prevăzută în titlul VII – „Cauzele care înlătură răspunderea penală”). Ca atare, instanţa de apel nu-şi poate însuşi argumentele procurorului referitoare la data săvârşirii faptei. În acest context, numai în cazul în care în speță, s-ar constata aplicarea principiului personalităţii conform noului Cod penal, câtă vreme acţiunea penală este pusă în mişcare după data de 01.02.2014, funcţiona o asemenea condiţie trebuie îndeplinită.

În altă ordine de idei, Curtea nu-şi însuşeşte nici susţinerile apărării privind invocarea dispoziţiilor art. 9 alin. 1 noul Cod penal întrucât infracţiunile deduse judecăţii fac parte din categoria celor menţionate în alineatul doi al aceluiaşi articol, sens în care sunt relevante: Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane adoptată la 3 mai 20105, ratificată de România prin Legea nr. 300/2006, Deciziile nr. 2006/618/CE şi nr. 2006/619/CE ale Consiliului Europei privind încheierea în numele Comunităţii Europene a „Protocolului privind prevenirea reprimarea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special de femei şi copii”, adiţional la Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transfrontaliere organizate.

După cum se observă din cele mai sus analizate, aplicarea legii penale române în baza principiului personalităţii, indiferent de Codul penal la care se face raportarea, se realizează numai în cazul infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, noţiune care are un înţeles specific legii penale. Astfel, cele două principii se analizează unitar, putând fi aplicat cel al personalităţii legii penale doar în cazul în care nu este îndeplinită condiţia de teritorialitate din art. 143 alin. 2 C.p. din 1969, respectiv art. 8 alin. 4 C.p. actual.

În speţă, Curtea reţine următoarele elemente ca relevante sub aspectul aplicării legii penale române: – acuzarea vizează racolarea pe teritoriul României a martorei C, a persoanei vătămate A şi a martorelor ameninţate I, AG şi P; – încercarea în iunie 2011 de a o introduce pe persoana vătămată B într-un bordel clandestin din Timişoara; – obţinerea beneficiilor în urma săvârşirii infracţiunilor şi prin trimiterea de către vătămate A, B şi C de bani către inculpat prin transfer bancar în România; – exercitarea influenţei asupra celor două persoane vătămate şi la distanţă, în perioadele când inculpatul s-a aflat în România.

Prin urmare, raportat la textele legale anterior analizate, se constată că sub imperiul noului Cod penal funcţionează principiul teritorialităţii legii penale, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 alin. 3 ale acestuia, ceea ce face să nu se mai pună problema existenţei unei autorizări a procurorului general. În ceea ce priveşte Codul penal din 1968, în vigoare la data faptelor, legea penală română era aplicabilă conform principiului teritorialităţii (chiar dacă nu atât de evident ca cel al personalităţii) fiind vorba de acte de executare, aşa cum deja s-a arătat, şi pe teritoriul României.

II. Cu privire la invocarea de către apărarea inculpatului a principiului „non bis in idem”:

În prealabil, Curtea constată că Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală prevede în capitolul III – „Dispoziţii pentru punerea în practică a Convenţiei din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune, Schengen”, art. 129 – „Aplicarea principiului non bis in idem”: „O persoană în privinţa căreia s-a pronunţat o hotărâre definitivă pe teritoriul unui stat membru al spaţiului Schengen nu poate fi urmărită sau judecată pentru aceleaşi fapte dacă, în caz de condamnare, hotărârea a fost executată, este în curs de executare sau nu mai poate fi executată potrivit legii statului care a pronunţat condamnarea”.

Principiul menţionat îşi găseşte reglementarea şi în art. 54 din Convenţia pentru punerea în aplicare a Acordului Schengen; precum şi în art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – „nimeni nu poate fi judecat sau condamnat pentru o infracţiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat în cadrul Uniunii, prin hotărâre judecătorească definitivă, în conformitate cu legea”. În doctrină s-a arătat că principiul „ne bis in idem” prevăzut de cele două texte sus menţionate nu reprezintă o formă de cooperare în materie penală, ci o formă de recunoaştere mutuală în cadrul Uniunii Europene care serveşte, pe de o parte, intereselor persoanelor condamnate sau achitate definitiv, iar, pe de altă parte, intereselor statului în care a fost pronunţată hotărârea definitivă.

Pentru a se putea invoca autoritatea de lucru judecat se cer însă a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unei hotărâri definitive; noul proces penal să se îndrepte în contra aceleiaşi persoane (eadem personae); să privească fapte identice ori fapte care sunt în mod substanţial aceleaşi (idem factum).

În speţă, prin sentinţa nr. 687/15 din 10 martie 2015 a Tribunalului Pescara – Italia s-a dispus achitarea (în traducere fiind menţionat termenul de „absolvă”) inculpatului de infracţiunile imputate, descrise ca fiind „delictul prevăzut şi pedepsit de articolele 3 numărul 8) şi 4 numerele 1 şi 7 din Legea nr. 75 din 20 februarie 1958, întrucât cu mai multe acţiuni executive ţinând de aceeaşi rezoluţie infracţională, exploata activitatea de prostituţie a lui DL şi a lui A, cerându-le toţi banii câştigaţi şi obligându-le să se prostitueze sub constanta ameninţare că altfel le-ar fi lovit şi cu violenţă constând în loviri repetate pe care le-o aplica atunci când considera că acestea au încercat să refuze sau ar fi întreţinut un număr de clienţi considerat de el a fi insuficient, veniturile obţinute fiind prea modeste. Comis în Montesilvano, la data de 31.10.10 şi 4/11.10”. Curtea de Apel constată, astfel, că obiectul hotărârii sus menţionate îl constituie presupuse acte materiale ce ar fi fost săvârşite în datele de 31.10.2010 şi 04.11.2010 în localitatea Montesilvano – Italia.

În prezenta cauză, în ceea ce o priveşte pe persoana vătămată A, inculpatul este acuzat de fapte săvârşite în perioada 25 iunie 2010 şi până la sfârşitul anului 2012, perioada de timp fiind mult mai mare decât cea vizată de ancheta penală a autorităţilor judiciare din Italia, atât anterioară, cât şi ulterioară faptelor cercetate de acestea. Ca atare, nu există o identitate a faptelor, neputându-se reţine principiul non bis in idem.

III. Cu privire la starea de fapt şi evaluarea probatoriului administrat în cauză în ceea ce priveşte persoanele vătămate A şi B, precum şi a martorei C:

Probele administrate în faţa instanţei de apel:

În declaraţia dată în faţa Curţii de Apel, inculpatul X şi-a menţinut poziţia procesuală în sensul susţinerii nevinovăţiei sale. Astfel, cu privire la infracţiunile imputate în raport cu persoana vătămată A, acesta a susţinut că a cunoscut-o în Italia, în perioada mai – iunie 2010; că a avut o relaţie de concubinaj cu aceasta şi intenţii serioase („Ulterior eliberării mele în Italia am achiziţionat două inele întrucât aveam intenţii serioase în ceea ce-o priveşte pe persoana vătămată A”; că el este cel care i-a achitat diverse servicii de care persoana vătămată a beneficiat (plata serviciilor de coafură); că peste drum de imobilul unde locuiau se afla sediul unei unităţi de carabinieri, astfel că dacă susţinerile acesteia ar fi reale, nu se explică de ce nu a sesizat autorităţile competente; că, mai mult, că în anul 2011 – o perioadă de 84 zile, iar în anul 2012 – o perioadă de 60 zile, fratele său s-a aflat sub măsura arestului la domiciliu şi a locuit în acelaşi apartament cu el şi persoana vătămată A, ceea ce a presupus controlul periodic la domiciliu al organelor de poliţie, astfel că persoana vătămată putea să se adreseze acestora. Totodată, inculpatul a susţinut că nu avea nevoie de banii obţinuţi de persoana vătămată A întrucât în perioada respectivă cei doi fraţi ai săi lucrau în (Rimini şi Pescara), că şi el lucra, avea o afacere cu tablete, telefoane, etc; iar când avea nevoie de bani apela la sora sa care locuieşte în Elveţia, la vremea respectivă de 11 ani.

În ceea ce o priveşte pe persoana vătămată B, inculpatul a susţinut că după ce a fost în Germania la aceasta, i-a comunicat că ar fi însărcinată şi dorea să vină în Italia, la el, pentru un consult ginecologic şi întrerupere de sarcină ce urmau să fie plătite de acesta; că a încercat să o lămuresc că mai bine se întâlnesc în România şi că aceste proceduri erau mai ieftine în ţară, însă a insistat şi în final ar fi recunoscut că luase biletele pentru deplasarea în Italia, cu ceva timp înainte; că atunci când persoana vătămată B a venit în Italia i-a propus să se cazeze la hotel dat fiind că avea o relaţie cu A însă în final aceasta a stat 3-4 zile în apartamentul în care locuia cu A. Totodată, inculpatul a susţinut că în momentul plecării din Germania, persoana vătămată B i-ar fi dat două perechi de cercei să-i repare şi urmau să fie predate surorii acesteia; însă ulterior, persoana vătămată i-a solicitat să-i amanetez întrucât sora ei avea nevoie de bani; că cerceii au stat amanetaţi câteva luni şi apoi a trebuit să-i ia înapoi şi i-a predat surorii persoanei vătămate B, urmând ca aceasta să-i restituie banii cheltuiţi. Inculpatul a mai menţionez că în iunie 2011, persoana vătămată B a venit în România şi întrucât era singur, a locuit împreună cu el în apartament aproximativ 2 săptămâni; că motivul pentru care a mers în Germania după persoana vătămată B, ar fi fost pentru a-şi recupera carnetul de rezidenţă pentru Italia pe care nu l-a mai găsit şi a bănuit că a fost luat de aceasta, că nu el este cel care a căutat-o pe B, ci persoana vătămată s-a interesat despre el la cunoscuţi, familie, ar fi căutat ocazii să se întâlnească; că în decembrie 2011, aceasta, aflându-i adresa din Italia, a venit fără a fi chemată şi a intrat forţat în locuinţă.

Cu privire la martora C, inculpatul a susţinut că a cunoscut-o în Italia, că nu el este cel care a dus-o în Italia; că banii ce i-au fost trimişi erau pentru a fi daţi tatălui martorei pentru tratament medical; că C a stat în casa persoanei vătămate A timp de 9 zile într-o primă fază, apoi vreo două săptămâni şi nu a auzit niciodată că s-ar fi prostituat.

În ce priveşte fotografiile cu minora D, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că au fost făcute de persoana vătămată A fără ştirea lui, că acestea le-ar fi plasat în calculatorul său, precum şi că numita I ar fi avut cunoştinţă de ele.

Referitor la celelalte acuzaţii, inculpatul a susţinut că sunt nereale, respectiv că: nu este adevărată susţinerea numitei „P” – pe numele ei F, că ar fi locuit cu el în Italia întrucât la vremea respectivă locuia cu L; că numita „I” pe care o cunoaşte ca fiind H, ar fi avut statutul de persoană pe care o întâlneam când aveam nevoie de o relaţie intimă, plătindu-i serviciile în avans prin transfer Western Union; că numita „R” pe care o cunoaşte ca fiind AM de la Lebăda, este o persoană cu care întreţineam relaţii sexuale contra cost, având şi anunţuri publice; că pe numita „AG”, pe care o ştie ca fiind R, a cunoscut-o la salonul de masaj erotic din Grădişte – Arad şi avea relaţii ca şi cu celelalte mai susmenţionate.

Comparând declaraţia inculpatului din faţa instanţei de apel cu cea dată în faţă Tribunalului Arad, instanţa constată că în mare parte sunt aceleaşi, doar că în privinţa venirii persoanei vătămate B în Italia nu a spus că ar fi pretextat că era vorba de un control ginecologic şi că la invitaţia persoanei vătămate A ar fi stat 5 zile în apartamentul lor; iar despre sursele sale de venit în perioada cât a locuit cu persoana vătămată A a susţinut că proveneau din cumpărarea de bunuri din Italia pe care le vindea în România.

Fiind audiată în faţa instanţei de apel, persoana vătămată A a declarat că l-a cunoscut pe inculpat în România, în perioada când lucra la un bar; că telefonic au discutat să meargă şi ea în Italia, inculpatul fiind deja acolo, ştia că urmează să practice prostituţia („Ştiam că voi merge acolo pentru a mă prostitua, însă numai pentru o perioadă de câteva luni”); că inculpatul i-a făcut biletul pentru deplasarea în Italia şi că împreună au mers pentru a găsi locul „pe faleză” în vederea prostituării. Totodată persoana vătămată a precizat că nu a susţinut nici o secundă că a fost dusă cu forţa în Italia, însă în momentul în care inculpatul ar fi constatat ce sume de bani se obţin, nu a mai fost de acord să o lase să plece de acolo. Persoana vătămată A a mai arătat că la scurt timp au început bătăile şi ameninţările, a vrut să plece de acolo în repetate rânduri, însă nu a putut pentru că a trebuit să se întoarcă după acte şi a primit ameninţări, atât la adresa sa, cât şi la adresa familiei sale; ameninţări constând în aceea că o să i se dea foc la casă sau că într-o zi cineva o să-i arunce cu acid pe faţă; că ajunsese la un nivel de disperare încât a încercat de două ori să se sinucidă, a fost internată la Psihiatrie, că nu o mai interesa ce se întâmpla cu propria persoană, doar să-i lase familia în pace. Referitor la declaraţia dată în faţa autorităţilor italiene, persoana vătămată a susţinut că a fost dată întrucât anterior acesteia a fost bătută şi ameninţată sistematic să spună ce i se solicita; iar despre scrisorile depuse la dosarul cauzei, a susţinut că ar fi fost trimise în perioadele în care inculpatul a fost arestat şi că avea instrucţiuni în sensul de a scrie cât îi este de dor de el, să-l caracterizez într-o lumină favorabilă şi să rezulte că aveau o relaţie bună pentru cazul în care scrisorile ar fi fost deschise de către autorităţi; dar că în realitate, cât timp a fost arestat în Italia, a comunicat prin intermediul avocatului. Totodată, persoana vătămată A a arătat că în timpul cât a fost acolo au mai fost şi alte femei, între care şi persoana vătămată B, care a venit şi apoi a plecat în mai multe rânduri, fiind supusă aceloraşi ameninţări şi bătăi. La întrebare avocatului inculpatului dacă i s-a solicitat de către acesta şi în cursul anului 2011 să se prostitueze, persoana vătămată a confirmat, precizând că inculpatul îi spunea: „Munca este pentru oamenii proşti. Când o să fi suficient de bogată o să poţi să stai să lucrezi în România pe 10.000”; iar cu privire la motivul pentru care nu a sesizat organele de poliţie care supravegheau respectarea măsurii arestului la domiciliu de către fratele inculpatului, aceasta a răspuns că tocmai prezenţa fratele inculpatului în casă a împiedicat-o să formuleze plângerea.

Curtea constată că persoana vătămată A a fost constantă în declaraţii pe parcursul procesului penal, aceleaşi aspecte fiind relatate şi în timpul urmăririi penale (declaraţia seria B nr. 067101), după cum urmează: „În cursul anului 2010 l-am cunoscut pe numitul X, la un bar din localitatea S, jud. Arad, unde lucram şi am început o relaţie cu acesta. În această perioadă eram în criză de bani şi după mai multe discuţii, X, mi-a propus o soluţie, aceasta fiind să merg să lucrez în Italia, unde are el casă şi loc la stradă. Fiind disperată de situaţia mea financiară şi datorită faptului că îl iubeam am acceptat acest lucru pentru o perioadă de timp. Am ajuns în Italia pe data de 25 iunie 2010 şi lucrurile au decurs oarecum normal, banii pe care îi produceam eu la stradă fiindu-mi luaţi în totalitate de X, sub pretextul că îi strânge să ne luăm casă.(…) În luna septembrie, X a plecat în România şi eu am rămas cu DL în casă şi discutând între noi, am hotărât să nu îi mai trimitem bani. O perioadă ne-a lăsat în pace, s-a prefăcut că e supărat şi nu mai vrea să audă de noi, dar de fapt în cursul lunii octombrie s-a întors în Italia şi ne-a rupt cu bătaia pe amândouă pentru faptul că nu am mai vrut să producem bani pentru el. Fac precizarea că în această perioadă eram foarte îndrăgostită de el şi credeam tot ceea ce îmi spune. (…) De frică şi din prostie am depus mărturie la poliţia italiană cum că de fapt eu şi X suntem iubiţi, nu mă agresează fizic, nu mă obligă să mă prostituez şi nu-mi ia banii, fapt care a dus la continuarea cercetărilor în acest dosar. El stând arestat până în data de 24 decembrie. În această perioadă eu am continuat să mă prostituez şi l-am întreţinut pe X în puşcărie cu bani şi pachete. La ieşirea din penitenciar în luna decembrie, X a zis că este nemulţumit de faptul că nu l-am întreţinut cum trebuie în penitenciar, că am fost cu alţi români şi nu produceam cât a investit el în mine, motiv pentru care m-a bătut până la leşin, iar după ce mi-am revenit de groază am intrat în bucătărie unde am luat un cuţit şi mi-am tăiat venele de la mâna stângă. Văzând că nu le-am tăiat suficient cât să-mi provoace moartea, m-a luat din nou la bătaie. Din acel moment, eu de groază am început să produc mai mulţi bani, minim 400 de euro pe zi, fapt pentru care X a schimbat strategia, nu mă mai bătea, deoarece şi-a dat seama că dacă mă ia cu prosteală, produc mai mulţi bani. (…) A stat în România până în luna martie, după care s-a întors înapoi şi a început o legătură pe internet, după care a adus-o acasă pe numita B, căreia îi spunea că este singur şi că o iubeşte. B a stat în Italia împreună cu mine şi X o săptămână, timp în care acesta în una dintre zile a bătut-o groaznic, eu fiind martoră la bătaie, de fapt a bătut-o pentru că nu vroia să iasă la produs, În altă zi, exact în momentul în care o bătea, am venit eu acasă pe neaşteptate şi de nervi că i-am întrerupt bătaia, m-a bătut şi pe mine. După circa o săptămână X a plecat în Olanda, unde se lăuda că are afaceri cu droguri, iar B a mai stat cu mine 3 zile, timp în care şi-a făcut bani din prostituţie ca să poată pleca în Germania unde avea copilul Precizez că periodic se întorcea în Italia, deoarece îl iubea foarte mult pe X. Din câte cunosc eu, B se prostitua în Germania, îi trimitea foarte mulţi bani, iar X făcea comparaţie între ce produceam eu şi ce îi trimitea ea, spunând că ea se descurcă mult mai bine ca mine. S-a întors din Olanda în Italia, mi-a luat toţi banii pe care îi făcusem şi a plecat în România. De groaza lui am făcut o înţelegere ca X să stea în România, iar eu urma să îi trimit toţi banii pe care îi făceam, conştientă fiind că nu puteam să-l mint şi să pun deoparte, deoarece avea mulţi prieteni care îl ţineau la curent cu tot ce făceam. (…) Ca să mă convingă să vin în România m-a bătut şi m-a ameninţat că o să o violeze pe sora mea în vârstă de 7 ani, spunând că lui îi plac şi copilele aşa crude. (…) De nervi că eu nu m-am arătat preocupată de problemele lui, deoarece nu aveam de unde să scot aceşti bani, timp de o săptămână m-a bătut crunt în fiecare zi. În acelaşi timp mi-a făcut şi poze, pentru faptul că după părerea lui acestea erau amintiri. Cu această ocazie mi-a luat şi toate actele, atât cele româneşti cât şi cele italiene. (…) Precizez că în toată perioada, cât era el în ţară, eu îi trimiteam sume de bani prin Western Union şi prin Atlassib şi agenţia Ria &Via de la BCR.”

În faţa instanţei de apel a fost audiat şi martorul AG, tatăl victimei C, care a relatat că fiica sa a venit acasă cu inculpatul, undeva prin ianuarie – februarie 2012, în contextul în care acesta intenţiona să o ducă în Italia pentru a-şi găsi loc de muncă, spunând că sunt mai mulţi fraţi acolo şi au o pensiune sau restaurant. Totodată, martorul a arătat că nu a primit bani de la fiica sa prin intermediul inculpatului X, că singurii bani primiţi de la acesta ar fi fost 50 lei cu ocazia internării în spital.

Raportat la probele administrate în celelalte etape ale procesului penal, Curtea de Apel reţine că în cursul urmăririi penale, persoana vătămată B a declarat următoarele: „Din 2010, luna decembrie, am reînceput o legătură mai strânsă prin intermediul internetului. În acea perioadă eu mă aflam la şcoală, în Germania împreună cu restul familiei mele, în oraşul Lubeck. La începutul anului 2011, în luna ianuarie, X a venit la mine în Germania şi a stat cu mine 7-10 zile, timp în care am început o relaţie de iubire. Ca să îmi câştige încrederea, X, a avut un comportament foarte gentil, cumpărându-mi diferite obiecte, haine şi bijuterii, pe care eu nu le-am dorit şi de care nu aveam nevoie, astfel am crezut că el este bărbatul ) lângă care pot sta, deoarece puteam comunica uşor fiind român, eu fiind sătulă de relaţii cu străini, de care aveam parte în Germania.În timp ce stătea la mine, mi-a povestit că are în Italia o femeie care se prostituează şi de care s-a săturat, din cauza comportamentului ei. Aceasta îl părăsea mereu, apoi se reîntorcea, iar X spunea că se bucură că m-a găsit pe mine şi în sfârşit poate să îşi facă o relaţie serioasă; totodată mi-a spus că din cauza femeilor de genul acesta a ajuns să facă puşcărie în Italia. Acest fapt mi-a fost spus, la un moment dat, şi de către fratele lui X, C. Prin luna martie- aprilie, am plecat eu la el în Italia, în localitatea Pescara. Aici a avut loc o surpriză când în prima seară, a apărut în casă o femeie. Când l-am întrebat ce se întâmplă şi cine e femeia, mi-a explicat că se numeşte A, că ea este prostituata de care mi-a vorbit, si că acum se întoarce după 4 zile, conform obiceiului prost al ei. Timp de 3 zile lucrurile au decurs normal, după care în a treia zi nemulţumită fiind de faptul că A era tot acolo, mi-am manifestat dorinţa de a pleca acasă, moment in care a început să mă bată şi să îmi spună că nu plec niciunde până când nu o să îşi recupereze banii pe care i-a investiţi în mine. In următoarea zi, mi-a comunicat şi metoda prin care urmează să işi recupereze banii, adică eu trebuie să ies pe stradă, să (practic prostituţia, împreună cu X, de la care urma să învăţ meseria de

prostituată, iar banii astfel obţinuţi urma să îi dau lui X. De groaza bătăii am acceptat acest lucru în ideea de a-i da banii cât mai repede pentru a scăpa de ci. Datorită faptului că eu şi tatăl copilului meu, M, am mai locuit o perioadă în Italia, mi-a fost relativ uşor să mă descurc deoarece cunoşteam limba. Referitor la preţurile, pe care urma să le cer de la clienţi, mi Ie-a comunicat A, acestea fiind: 50-70 euro sex normal, 100 euro sex oral şi sex anal de la ”’500 euro în sus. Hainele de stradă mi le-a cumpărat X, iar cele necesare practicării prostituţiei(prezervative, etc.) mi Ie dădea A. îmi amintesc că în prima zi am avut circa 5 clienţi şi am produs aproximativ 700 euro, bani pe care mi i-a luat în totalitate X, la sfârşitul zilei. Niciodată X nu era mulţumit de câţi bani produceam şi în consecinţă mă bătea aproape zilnic. In fiecare seară, X îmi lua buletinul şi în toată această perioadă m-am simţit supravegheată permanent de către X sau X, acesta fiind şi motivul pentru care nu am avut curajul să fug. (Intr-un final, după circa 7 zile i-am spus că vreau să plec în Germania, deoarece îmi este bolnav copilul. A acceptat acest lucru, ştiind că o să mă facă să mă întorc oricând, deoarece între timp mă filmase în diverse ipostaze indecente, în timp ce mă obliga să fac sex cu el, precum şi când mă prostituam pe stradă. Fapt care s-a şi întâmplat imediat după ce am ajuns în Germania, când m-a contactat telefonic şi prin internet, a început să mă ameninţe că dacă nu mă întorc în Italia să continui să fac bani pentru el, o să posteze pe internet respectivele filmări ca să fie văzute de către părinţii mei şi cunoştinţe. Următoarea întâlnire a avut loc în România în iunie, în urma unei vizite pe care X mi-a făcut-o în Germania când m-a rupt în bătaie. De groază şi datorită faptului că m-a terorizat psihic până când ajunsese să-mi anihileze aproape complet voinţa, am venit singură în ţară. M-a forţat să merg cu el la un bordel clandestin din Timişoara, care îi aparţinea unui prieten de-al lui şi tovarăş de puşcărie, al cărui nume şi locaţie nu mi le amintesc. M-a lăsat acolo pentru a mă prostitua, dar după câteva ore şi după nişte discuţii care nu le-au convenit patronilor, creându-le suspiciuni vizavi de persoana mea am plecat, iar când ne-am întâlnit si m-a întrebat de ce am plecat, i-am spus că nu ne-am putut pune de acord cu privire la bani. Din întâmplare, în timp ce eram cu X, m-am întâlnit în Mall cu un văr de-al meu, care mi-a spus că el îmi cumpără bilet de autocar pentru Germania, ca să plec cât mai repede acasă şi de faţă cu X a spus că dacă mă mai prinde prin România cu el, îl bate de-1 omoară. Astfel că am plecat în Germania împreună cu X, unde m-a forţat să mă prostituez în localitatea Dusseldorf, lucru pe care l-am şi făcut timp de 2 săptămâni după care am fugit, închizându-mi toate căile de comunicare cu acesta. În luna august, X a venit din nou la mine în Germania şi pe data de 15 august m-a bătut foarte rău, deoarece am fugit, mi-am închis telefoanele şi am refuzat să mă prostituez pentru el, încât am ajuns aproape paralizată la poliţie. Aici am declarat verbal ceea ce mi s-a întâmplat, iar poliţiştii fiind şocaţi de starea în care mă aflam au consemnat declaraţia mea verbală, fară să mă înştiinţeze despre acest fapt. După o săptămână, timp în care am stat la părinţii mei şi m-am refăcut, am primit de la X mesaje în care îmi spunea că dacă nu vin la el în Italia şi mă apuc de muncă (prostituţie), o să vină el din nou în Germania, şi de data asta o să mă omoare. Datorită faptului că eu auzisem de tentativa lui de omor, m-am speriat şi de frică m-am întors înapoi în Italia. În momentul în care am ajuns în Italia mi-a schimbat locurile de stradă; nu mai eram împreună cu A, dar mă supraveghea în continuare atât el cât şi aceasta din urmă. Lucrurile au decurs în felul acesta, eu fiind când în Germania, să-mi vizitez copilul, când în România unde mă aducea ca să mă bată, când în Italia unde eram obligată să mă prostituez. Banii pe care i-am făcut din prostituţie X mi i-a luat pe toţi personal, doar o singură dată, îmi amintesc ca i-am trimis circa 700 euro sorei acestuia, MM. In toată această perioadă, X, mă ameninţa că dacă eu fac ceva împotriva voinţei lui, el o să se răzbune pe copilul meu şi pe nepoţii mei, şi mi-a dat exemplu că îmi infectează copilul cu SIDA. Totodată mi-a spus că îi sunt datoare, şi ca o să mă lase în pace doar în momentul în care îi voi face suficienţi bani ca să îşi cumpere un BMW seria 700 şi o casă, în speţă casa unde a stat mama lui. Mai fac precizarea că inclusiv familia mea a încercat să mă scape de el, ajungându-se chiar la mai multe bătăi pe care membrii familiei mele i le-au aplicat lui şi tot nu a renunţat Ia mine datorită faptului că eram bună de produs bani. Tot în această perioadă, datorită maltratărilor psihice şi fizice la care m-a supus, am avut 3 tentative de suicid, în luna ianuarie, văzând că nu pot să scap în niciun fel de el şi fiind şi foarte afectată psihic, m-au internat la psihiatrie, într-o clinică din Germania, Wissmar.”

Martora C a relatat că inculpatul s-a oferit să-i găsească loc de muncă în Italia, că a ştiut că va lucra la un bar, dar ajunsă acolo a fost dusă pe un trotuar situat pe faleza din Pescara pentru a se prostitua împreună cu A, că atunci când nu era în Italia, îi cerea să-i trimită bani („Inculpatul nu era tot timpul în Italia, obişnuia să vină în ţară, de unde suna, cerându-mi să îi trimit bani pentru că nu are din ce trăi”); că a fost ameninţată cu acte de violenţă („inculpatul mi-a spus ameninţându-mă că cunoaşte o mulţime de albanezi şi marocani care ar putea să mă omoare şi tot sub formă de ameninţare a afirmat că el face legea în localitatea Pescara şi nu are frică de nimeni”); că i s-au solicitat poze pornografice de către inculpat („Cu telefonul mobil mi-am făcut mai multe poze pornografice pe care le-am trimis prin intermediul mesajelor multi media inculpatului, acre se afla în România, pentru a se autosatisface.”)

Aspectele susţinute de persoanele vătămate A şi B, precum şi de victima C sunt confirmate şi de modul de operare descris de martorele ameninţate AGa şi I. Astfel, martora ameninţată AG a declarat că – „inculpatul mi-a arătat pe telefonul mobil videoclipuri cu fete care întreţineau relaţii intime cu el şi cu alţi bărbaţi afirmând că din această activitate se poate câştiga bine”; iar martora ameninţată I a arătat despre modalitatea de a acţiona a inculpatului că îi făcea avansuri promiţându-i tot felul de lucruri prin intermediul telefonului, mesajelor şi reţelelor de socializare.

De asemenea, relevantă este şi convorbirea din data de 21.02.2014, ora 16:25:45, în care inculpatul este contactat de la un post telefonic din Italia şi anunţat despre ancheta penală în speţă: „Doamnă: Fii atent! Nu ştiu care dintre dragostile tele …X: da. Doamnă: …s-o dus în România şi-o spus că le-ai luat banii. Înţelegi?X: Du-te! Doamnă: Pentru că a fost miliţia la mine acasă.X: Când? Doamnă: Şi o … Care dintre dragostili tali a fost acolo şi o dat în primire o spus şi numele meu.X: Du-te! Doamnă: Înţelegi? Aşa că …X: Păi, de unde să ştie? Cine să ştie numele tău? Doamnă: Nu ştiu, io-ţi spun …Cine-o stat cu noi, cine mă cunoaşte. De unde să ştie numele meu?”; convorbire pe care inculpatul o atribuie ca fiind purtată cu persoana vătămată A şi recunoscută şi de aceasta. Din conţinutul discuţiei rezultă indirect că modul de a acţiona al inculpatului este cunoscut de persoana vătămată şi recunoscut de către inculpat.

În acelaşi sens este şi conţinutul convorbirii din 18.02.2014, ora 19:26:44, în care inculpatul ia legătura cu o doamnă aflată la un post telefonic din Italia: „X: Eu cred c-ai fost toată ziua acasă. Doamna: Na…Sun-o şi întreab-o!X: A! Doamna: Las’ că vorbim după. Îţi spun ce-am făcut.X: Cât ai făcut? Doamna: Îţi spun după.X: Mă, zi, morţii mă-tii acuma!”

Curtea constată că la stabilirea stării de fapt nu se poate omite faptul că traficul de persoane este un proces complex, care se desfăşoară în timp şi parcurge mai multe etape. De aceea, în art. 210 C.p., elementul material al infracţiunii se realizează prin următoarele acţiuni: recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane. Aceste acţiuni au ca scop exploatarea şi obţinerea în cele din urmă a profitului material. Comiterea oricăreia dintre aceste acţiuni este suficientă pentru ca fapta să fie considerată infracţiune.

Pentru existenţa infracţiunii de trafic este, de asemenea, important ca faptele anterior menţionate să fie săvârşite prin: ameninţare cu violenţa, violenţă, răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate sau a poziţiei de vulnerabilitate.

Recrutarea este prima etapă a procesului de trafic de persoane, formele acesteia putând fi clasificate în trei categorii: a) recrutare prin înşelăciune totală, b) recrutare prin înşelăciune parţială, c) recrutare forţată. Prima formă de recrutare se referă la cazurile când persoanei i se face o promisiune falsă de angajare sau o promisiune falsă de căsătorie. Printre mijloacele frecvente de recrutare folosite de către traficanţi se numără: mirajul uni câştig rapid, lipsa de educaţie, starea materială precară a victimelor, crearea unor legături sentimentale cu victimele, (aşa numita metodă Loverboy – victimele se îndrăgostesc şi pleacă din ţară cu cei ce urmează să le trădeze încrederea şi să le exploateze). Această ultimă metodă de recrutare, utilizată şi pentru ţinerea ulterioară a victimelor sub control (completată cu acte de ameninţare şi violenţe fizice) se regăseşte în speţă în cazul persoanelor vătămate A şi B. Astfel, inculpatul X, care se recunoaşte în faţa tribunalului ca fiind un „Cassanova”, profitând de mediul de viaţă şi situaţia financiară precară a victimelor, a stabilit relaţii sentimentale cu acestea şi dacă, la început, printr-un comportament galant, promisiuni în sensul unei vieţi mai bune, a reuşit să le convingă să procedeze în modalităţile urmărite de el – fie să se prostitueze de bună voie (cazul persoanei vătămate A), fie să-l urmeze în Italia (persoanele vătămate A şi B, precum şi martora C); ulterior a recurs la acte de agresiune fizică şi ameninţări aceste metode au înfrânt voinţa persoanelor vătămate care în plus nutreau sentimente puternice faţă de inculpat, iar acestea au fost alimentate şi de promisiunile de căsătorie, de prezentarea lor către membrii familiei inculpatului cu acest statut – de iubite sau viitoare soţii. Relevată în acest sens, este declaraţia martorei V, sora inculpatului, care a susţinut că începând cu anul 2010 inculpatul a avut o relaţie cu persoana vătămată A şi îşi făceau planuri de viitor („cred că din anul 2010 aceasta a stabilit o relaţie cu fratele meu. Ştiu că aceştia îşi făceau planuri de viitor, îşi dorea o familie, un copil, ne vizitam şi ne ajutam reciproc şi chiar au fost logodiţi”); despre persoana vătămată B a susţinut că i-a fost prezentată de inculpat la începutul anului 2011 ca fiind iubita lui din acel moment; iar în ce priveşte sursele de venit ale inculpatului în Italia a susţinut că lucra ocazional în construcţii, şofer pe un motostivuitor, vindea şi cumpăra diferite bunuri.

Apărările inculpatului X în sensul că realiza venituri în perioadele în care victimele susţin că au fost exploatate, că beneficia şi de sprijinul familiei sale, sunt contrazise de declaraţiile persoanelor vătămate şi de cele ale martorilor; el însuşi prezentând variante diferite de-a lungul procesului penal (aşa cum s-a arătat deja cu ocazia analizei declaraţiilor acestuia). De altfel, chiar şi dacă s-ar accepta ca veridice susţinerile inculpatului, veniturile ce ar fi putut fi realizate de acesta din activităţi fără caracter de continuitate, sporadice, nu ar fi fost apte să întreţină nivelul de trai pe care l-a afişat (martorei ameninţate I trezindu-i chiar suspiciuni).

Nici susţinerile inculpatului în sensul că banii ce i-au fost trimişi de către persoanele vătămate şi de către martora C ar fi fost pentru a fi daţi familiilor acestora din România sau în scopul achitării unor datorii proprii ale victimelor nu pot fi însuşite de instanţă în condiţiile în care sunt contrazise de probele administrate în cauză. Astfel, aşa cum în mod temeinic a reţinut şi Tribunalul Arad, declaraţia persoanei vătămate A în sensul că a trimis diferite sume de bani direct tatălui său, M, şi martorei I, se coroborează cu declaraţiile acestora, dar şi cu înscrisurile care atestă expedierea sumei de 950 euro de către A direct martorei. În acelaşi sens au fost şi declaraţiile martorului AG– tatăl victimei C, care a susţinut că nu a primit de la inculpat decât suma de 50 lei cu ocazia internării sale în spital.

În altă ordine de idei, Curtea constată că inculpatul a formulat apărării şi în sensul că persoanele vătămate s-ar fi prostituat conform propriilor decizii; că nu ar fi avut nicio legătură cu activitatea acestora; că declaraţiile lor ar fi motivate de o stare de gelozie şi a încercat să acrediteze ideea că ar fi avut o relaţie sentimentală serioasă cu persoana vătămată A, iar cu B una ocazională. Cu privire la aceste aspecte se reţine că este real că inculpatul a derulat relaţii sentimentale cu persoanele vătămate, însă aceasta nu l-a împiedicat să le exploateze (aşa cum s-a arătat la descrierea modului de operare), iar martorii audiaţi au descris acelaşi parcurs al relaţiilor statornicite. Mai mult, conform art. 210 alin. 3 C.p. (anterior art. 16 din Legea nr. 678/2001): „Consimţământul persoanei victimă a traficului nu constituie cauză justificativă”.

În concluzie, coroborarea declaraţiilor persoanelor vătămate A şi B cu cele ale martorilor C, I, M, AG, martorilor ameninţaţi şi a înscrisurilor care atestă trimiterea banilor de către victime către inculpat în România conduc la concluzia certă a vinovăţiei acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 213 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 5 C.p. şi art. 41 C.p. şi trafic de persoane în formă continuată prev. de art. art. 210 alin.1 lit. a) rap. la art. 182 lit. c) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1, art. 5 şi art. 41 alin. 1 Cod penal – victimă A); de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 210 alin.1 lit. a) rap. la art. 182 lit. c) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 5 şi art. 41 alin.1 Cod penal – victimă B; de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 210 alin.1 lit. a) rap. la art. 182 lit. c) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 5 şi art. 41 alin. 1 Cod penal – victimă C.

IV. Cu privire la infracţiunile de instigare la agresiune sexuală în formă continuată şi pornografie infantilă în formă continuată – victimă minora D:

Curtea constată că starea de pat reţinută de prima instanţă şi expusă în rechizitoriu este pe deplin dovedită în cauză sub acest aspect, declaraţiile persoanei vătămate A coroborându-se cu cele ale martorilor I şi M, cu procesele verbale de efectuare a percheziţiei informatice, planşe foto. Astfel, aşa cum a constatat şi Tribunalul Arad analiza fotografiilor digitale în care victima minoră D apare în posturi pornografice conduc la concluzia că persoana care acţionează asupra organelor genitale este de sex femeiesc, A recunoscând acest aspect; iar informaţiile stocate în meniul „Proprietăţi”, submeniul „Detalii” ale fotografiilor digitale conduc la concluzia că au fost realizate în data de 3 septembrie 2012, între orele 06:37 şi 07:41, respectiv în data de 4 septembrie 2012, între orele 06:09 şi 06:50, cu o cameră digitală a unui telefon marca „Samsung GT-S5380D – modelul „ACE”. Totodată, faptul că un număr mare dintre fotografiile găsite la percheziţie au fost realizate cu aceeaşi cameră probează că utilizatorii aparaturii tehnice au fost A şi inculpatul X, iar setul de fotografii găsit în calculatorul inculpatului X, realizat la data de 10 martie 2012, între orele 12:07:38 şi 12:09:37, stocate cu denumirile „289”, „290”, „291”, „292”, „293”, „294” şi „295”, îl înfăţişează pe acesta jucându-se cu minora D în casa părinţilor ei din S, având penisul în erecţie, parţial ieşit din chilot şi pantalon.

Deşi inculpatul a încercat acreditarea ideii că ar fi victima unei înscenări din partea persoanei vătămate A întrucât şi aceasta a avut acces la calculatorul său, apărarea este contrazise de conduita sa, conduită care atestă stocarea frecventă de materiale cu caracter pornografic; de declaraţiile persoanelor vătămate şi martorilor ameninţaţi în sensul că li s-au solicitat sau efectuat poze cu asemenea conţinut (unele pentru a fi folosite ca metodă de a înfrânge voinţă victimelor, altele pentru autosatisfacere). În acest sens, relevant este faptul că la percheziţia în sistemele informatice efectuată inculpatului X, în laptop-ul marca „Samsung” seria SIN ZTZ93LZ902985D, în partiţia „C” a HDD-ului, au fost identificate 2.828 de fişiere tip imagine cu extensia. jpg, majoritatea înfăţişându-l pe inculpat alături de numeroase femei în posturi pornografice. Mai mult, raportat la data realizării şi stocării materialului cu caracter pornografic, nu există nicio explicaţie rezonabilă pentru ca persoana vătămată A să fi acţionat aşa cum susţine inculpatul.

V. Cu privire la critica adusă de DIICOT – Serviciul Teritorial Arad vizând soluţiile de achitare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 210 alin. 1 lit. a) rap. la art. 182 lit. c) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 5 Cod penal – victimă P; infracţiunea prevăzută de art. 32 Cod penal rap. la art. 210 alin.1 lit. a) rap. la art. 182 lit. c) Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 5 Cod penal – victimă I; infracţiunea prevăzută de art. 32 Cod penal rap. la art. 211 alin. 1 rap. la art. 182 lit. c) Cod penal – victimă AG:

Referitor la acuzarea constând în acţiunile ce ar fi fost întreprinse de inculpat faţă de victimele P, I şi AG – persoane cu statut de martori ameninţaţi conform art. 125 – 126 C.p.p., Curtea constată că soluţia primei instanţe este temeinică şi legală.

Din analiza probatoriului administrat în cauză, instanţa de apel constată că, într-adevăr, aşa cum a reţinut şi Tribunalul Arad, declaraţiile martorelor ameninţate I şi A G privind infracţiunile a căror victime ar fi fost, nu se coroborează cu alte mijloace de probă; iar susţinerile martorei ameninţate P sunt confirmate doar de declaraţia martorei ameninţate R. Este adevărat că declaraţiile persoanelor sus menţionate descriu un mod de operare al inculpatului similar cu cel reţinut în cazul persoanelor vătămate A şi B sau al martorei C, însă pentru a se stabili cu caracter cert vinovăţia acestuia şi pentru infracţiunile analizate la acest punct se impunea existenţa şi a altor probe cu privire la faptelor concrete imputate şi nu la o conduită generală, un mod de operare. Ca atare, în mod corect Tribunalul Arad a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 103 alin. 3 C od procedură penală şi a dispus soluţiile de achitare.

Curtea reaminteşte că potrivit art. 103 alin. 3 Cod procedură penală : „Hotărârea de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declaraţiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejaţi.” Astfel, se observă că dispoziţiile anterior citate nu fac distincţie după cum inculpatul a avut sau nu posibilitatea de a contesta declaraţiile martorul protejat şi de a-i pune întrebări.

Instanţa nu îşi însuşeşte susţinerile DIICOT – Serviciul Teritorial Arad în sensul că din faptul că întrucât declaraţiile celorlalte victime sunt în sensul că inculpatul ar fi exploatat sexual şi alte femei în Italia, în afara celor pe care le-au putut nominaliza explicit şi din metodele similare folosite, rezultă vinovăţia acestuia şi în privinţa martorelor ameninţate I şi P. Astfel, coroborarea unor probe, chiar şi în cazul celor indirecte în proces, trebuie să vizeze faptele concret imputate şi persoanele individual determinate. Situaţia martorilor ameninţaţi P, I şi AG este diferită de cea a persoanelor vătămate A şi B, precum şi a martorei C întrucât în privinţa ultimelor, în afara faptului că nu au statutul care atrage incidenţa art. 103 alin. 3 C.p.p., există şi alte probe – declaraţii de martori, înscrisuri privind trimiterea banilor, cu care se coroborează. De asemenea, în privinţa victimei AG nu se poate reţine că persona vătămată A a menţionat că inculpatul i-a solicitat să-i ofere un alibi într-un dosar în care era acuzat de viol şi că şi victima a relatat că după ce a refuzat oferta acestuia de a merge în Italia pentru practicarea prostituţiei, ar fi fost violată. În această privinţă, în primul rând Curtea constată că infracţiunea de viol nu formează obiectul dosarului, or, a reţine că cele două declaraţii ar viza aceeaşi faptă ar presupune implicit şi statuarea asupra vinovăţiei pentru o asemenea infracţiune fără o sesizare legală; iar, în al doilea rând, în cauză nu există nicio referire cu privire la identitatea persoanei menţionate de A.

VI. Încadrarea juridică dată faptelor pentru care s-a stabilit cu caracter de certitudine vinovăţia inculpatului şi individualizarea pedepselor:

Cu privire la încadrările juridice date faptelor pentru care s-a reţinut vinovăţia inculpatului X, Curtea îşi însuşeşte raţionamentul şi argumentele expuse de Tribunalul Arad ca fiind temeinice şi legale. De altfel, nici unul dintre apelanţi nu a formulat critici sub acest aspect.

Faptele inculpatului X, care în urma statornicirii unei relaţii sentimentale cu persoana vătămată A i-a propus să meargă în Italia în vederea practicării prostituţiei, iar odată ajunsă acolo, în 25 iunie 2010, şi-a însuşit toţi banii obţinuţi de aceasta, pentru ca ulterior nemulţumit fiind de sumele propuse să îşi exercite controlul şi să o constrângă nu doar prin autoritatea dată de relaţia sentimentală, ci şi prin acte de violenţă fizică şi ameninţări, banii fiind însuşiţi de acesta fie personal, fie prin transferuri în România, ultimii bani fiind daţi în ianuarie 2013, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de proxenetism în formă continuată prev. de art. 213 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 5 şi art. 41 C.p. şi de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 210 alin. 1 lit. a raportat la art. 182 lit. c C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 5 şi art. 41 C.p.

Faptele aceluiaşi inculpat, care în urma stabilirii unei relaţii sentimentale cu persoana vătămată B, în primăvara anului 2011 a recrutat-o prin inducere în eroare să practice prostituţia Italia şi Germania, constrângând-o prin violenţe fizice, ameninţări şi profitarea de autoritatea avută datorită sentimentelor nutrite faţă de el, încercând şi introducerea într-un bordel din România, inculpatul însuşindu-şi banii obţinuţi de aceasta, fie personal, fie prin transferuri bancare în România, acţiune derulată până în ianuarie/februarie 2012, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 210 alin. 1 lit. a raportat la art. 182 lit. c C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 5 şi art. 41 C.p.

Faptele inculpatului X, care în toamna anului 2011 a recrutat-o pe martora C sub pretextul găsirii unui loc de muncă la un bar din Italia, iar odată ajunsă în localitatea Pescara, în perioada ianuarie – martie 2012 a găzduit-o şi obligat-o să se prostitueze prin proferarea de ameninţări, banii fiind însuşiţi de inculpat personal sau prin expedierea unor sume în România, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 210 alin. 1 lit. a raportat la art. 182 lit. c C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., art. 5 şi art. 41 C.p.

Faptele aceluiaşi inculpat de a o determina, în cursul anului 2012 (3 şi 4 septembrie, martie) pe persoana vătămată/coinculpată A să acţioneze asupra sexului minorei D(sora acesteia), în vederea satisfacerii sale sexuale şi a producerii materialelor pornografice – fotografii, care au fost stocate în calculatorul personal al inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la infracţiunea de agresiune sexuală în formă continuată prev. de art. 47 C.p. raportat la art. 219 alin. 1, alin. 2 lit. a, b, c, d C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 5 şi art. 41 C.p. şi de pornografie infantilă prev. de art. 374 alin. 1 şi 2 C.p. cu aplicarea art. 35 alin. 1, art. 5 şi art. 41 C.p.

În ce priveşte individualizarea pedepselor se reţine că potrivit art. 74 alin. 1 C.p.: „Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.” Curtea de Apel apreciază că în speţă, pedepsele au fost corect individualizate atât în cuantumul lor, cât şi al conţinutului în cazul pedepselor accesorii şi complementare. Este adevărat că prima instanţă s-a orientat în stabilirea pedepselor spre minimul special prevăzut de legiuitor, însă pedepsele reflectă gravitatea fiecărei infracţiuni în parte, starea de fapt pentru care s-a stabilit vinovăţia inculpatului, periculozitate conduitei sale în ansamblu, perseverenţa rezultată din numărul mare al faptelor ilicite săvârşite fiind reflectată de sporul aplicat conform art. 38, art. 39 C.p. Mai mult, pe lângă gravitatea faptelor şi existenţa, precum şi natura antecedentelor, trebuie avut în vedere că de la data ultimei infracţiuni reţinută în prezenta cauza a trecut o perioadă de timp, că inculpatul avea vârsta de 31 ani la acel moment, iar raportul de evaluare a concluzionat în sensul unui risc mediu de a comite noi infracţiuni. Astfel, raportul de evaluare întocmit pe seama inculpatului de Serviciul de Probaţiune Arad a identificat ca factori în măsură să menţină comportamentul infracţional al persoanei: „- situaţia favorizantă pentru o viaţă promiscuă, inculpatul ducând o viaţă libertină, fără bariere morale, preferând să întreţină relaţii sexuale contra cost în loc să-şi clădească un viitor, o familie, atitudine pe care acesta ar putea-o reitera în viitor în situaţii asemănătoare; – patternul infracţional, infracţiunile comise fiind unele de aceeaşi natură, altele de natură diferită, în interval mediu de timp; – gravitatea deosebit de mare a faptelor (în condiţiile dovedirii vinovăţiei) ceea ce indică pericolul social pe care îl reprezintă persoana inculpatului, precum şi atitudinea de nerecunoaştere sau de minimalizare a vinovăţiei”; iar ca factori de natură să inhibe comportamentul infracţional al persoanei: „- traversarea experienţei procesului penal, resimţită de inculpat ca o veritabilă lecţie de viaţă, alături de conştientizarea consecinţelor negative asupra propriei vieţi, cât şi asupra celor din jur, reprezintă un puternic factor motivaţional care să îl determine să-şi reorganizeze viaţa şi să şi-o poziţioneze în viitor pe coordonatele prosociale; – sprijinul afectiv şi moral necondiţionat de care inculpatul beneficiază din partea actualei concubine, implicarea deosebită în viaţa şi preocupările copilului acesteia, pot constitui indicii ale unei schimbări de mentalitate şi comportament a inculpatului şi totodată obstacole în calea săvârşirii de noi infracţiuni.” Ca atare, pedepsele individuale aplicate inculpatului, precum şi pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare la care s-a adăugat restul neexecutat de 806 zile din pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1849 din 3 octombrie 2005 a Judecătoriei Arad definitivă prin decizia penală nr. 539 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului Arad şi decizia penală nr. 471 din 12 aprilie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, cu consecinţa unei pedepse finale de 9 ani şi 806 zile închisoare, în regim de detenţie, au un cuantum suficient pentru a asigura reeducarea inculpatului şi reintegrarea socială în spiritul respectării legii. Prin urmare, se constată neîntemeiat şi acest motiv de apel al DIICOT – Serviciul Teritorial Arad.

Analizând din oficiu conţinutul pedepselor accesorii şi complementare, Curtea apreciază că acesta a fost temeinic şi legal, faptele în modalitatea concretă de săvârşire relevând că se impun măsuri de protejare a victimelor infracţiunilor în cauză, măsuri de împiedicare a unei recidive din partea inculpatului, că acesta nu are abilitatea de a face aprecieri asupra calităţii persoanelor care urmează a deţine funcţii elective şi nici pentru a deţine asemenea funcţie şi nici de a fi tutore sau curator. În această privinţă, instanţa de apel îşi însuşeşte considerentele expuse de Tribunalul Arad.

VII. Cu privire la critica formulată de DIICOT – Serviciul Teritorial Arad vizând cuantumul sumelor supuse confiscării şi dispoziţia de confiscare în vederea distrugerii a fişierelor care o înfăţişează pe victima minoră D:

În ceea ce priveşte dispoziţia de confiscare, în baza art. 112 alin.1 lit. e Cod penal, de la inculpat a următoarele sume de bani : – 33.821,6 euro sau contravaloarea în lei la data executării şi 10930 lei (obţinuţi de la partea vătămată A); – 1190 euro sau contravaloarea în lei la data executării(obţinuţi de la partea vătămată B)- suma de 200 euro sau contravaloarea în lei la data executării şi 670 lei (obţinuţi de la partea vătămată C), Curtea de Apel constată că este legală şi temeinică. Astfel, prima instanţă, în mod corect a dat eficienţă probelor administrate din care a rezultat că în cursul anului 2010, partea vătămată A a expediat inculpatului suma de 1350 euro (fila 152 vol. III dosar u.p.) prin Meridiana Transfer Bani şi suma de 1550 euro prin Western Union (fila 160 vol. III dosar u.p.); în cursul anului 2011 partea vătămată A i-a expediat inculpatului X următoarele sume: – 4650 euro şi 3625 lei prin CEC Bank; – 8860 euro prin Meridian Transfer Bani; – 3915,6 euro prin Western Union; iar în cursul anului 2012 a expediat inculpatului suma de 9497 euro şi 7305 lei prin CEC Bank, suma de 1350 euro prin Meridian Transfer Bani şi suma de 2649 euro prin Western Union; că în perioada 22.02.2012 – 16.04.2012 martora Hodoroagă a expediat inculpatului suma de 670 lei şi 200 euro (fila 121 şi 160 volum III dosar u.p.); iar partea vătămată B a expediat acestuia suma de 1190 euro (fila 160 – vol. II dosar u.p.) prin Western Union.

Instanţa de apel nu îşi însuşeşte critica formulată de DIICOT – Serviciul Teritorial Arad în sensul că se impunea confiscarea sumelor indicate de persoanele vătămate A şi B întrucât se observă că nici măcar acestea nu au putut stabili o sumă cu caracter cert, ci au făcut o estimare, nesusţinută de nicio altă probă. Or, pentru ca instanţa să dispună confiscarea unei sume de bani în temeiul art. 112 alin. 1 lit. e C.p. – „bunuri dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală”, acestea trebuie să fie individualizate nu doar ca natură, ci şi să îndeplinească un grad suficient de certitudine asupra întinderii lor.

Nici critica vizând dispoziţia de confiscare în vederea distrugerii a 32 de fişiere de tip jpeg formulată de DIICOT – Serviciul Teritorial Arad nu este însuşită de instanţa de control judiciar. O primă observaţie este aceea că o asemenea măsură nu poate fi apreciată ca nelegală câtă vreme are temei legal în art. 112 alin. 1 lit. a C.p., iar protecţia minorului impune ca orice material cu caracter pornografic ce îl vizează să fie definitiv distrus. Pe de altă parte, împrejurarea că informaţiile din respectivele fişiere, stocate în copie pe dvd-uri cu ocazia efectuării percheziţiei în sistem informatic, sunt în fapt „clonele” informaţiilor (datelor electronice) originare, nu împiedică distrugerea lor, existând metode tehnice de ştergere definitivă a informaţiilor de pe hard-disc (deşi nu este rolul instanţei de judecată să le prezinte, un exemplu este metoda rescrierii peste spaţiul afectat de fişier).

VIII. Referitor la latura civilă a cauzei:

Curtea de Apel apreciază că suma de 10.000 euro stabilită cu titlu de daune morale pentru persoana vătămată A este una echitabilă şi justificată de traumele suferite în urma acţiunilor inculpatului. Astfel, se reţine că evaluarea daunelor morale nu poate fi făcută în aceleaşi condiţii ca a celor patrimoniale, presupunând stabilirea unor criterii specifice precum: importanţa valorii sociale lezate, personalitatea victimei, metodele la care a fost supusă, repercusiunile asupra situaţiei victimei, inclusiv în plan familial şi social. Un alt criteriu relevant este acela al echităţii şi anume ca daunele morale să exprime cerinţele de dreptate şi echitate. În speţă, o persoană vătămată racolată şi menţinută sub influenţa inculpatului prin specularea vulnerabilităţilor psihologice şi financiare, în mod evident suportă efectele dăunătoare ale acţiunii acestuia, având nevoie de timp pentru a se reechilibra emoţional şi psihic. Curtea de Apel are în vedere dezechilibrul moral ce intervine, cu implicaţii negative ce se răsfrâng în viaţa personală şi de familie a victimelor acestui gen de fapte, care ajung să realizeze pericolul la care s-au expus, se luptă cu sentimentul de neîncredere în propriile evaluări şi în toţi aceia cu care intră în contact, dar şi în capacitatea autorităţilor de a le proteja, impactul psihologic fiind unul greu de depăşit, conducând la gânduri negative şi chiar la tentative de suicid.

Luni - Sambata: 7:00 - 17:00

[email protected]

Str. Plugarilor 5, București

074 322 6016

Infracţiuni

What we do and what can you expect from us

Monitorizează persoane

Află informaţii suplimentare despre orice dosar GRATIS!

Baroul București

Jooble

Jobsora

Caută orice Dosar în timp real în toate instanţele din România.

Categories

Etichete

Media - Trafic de droguri