Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.86 al.2 şi art.87 alin.1din OUG nr.195/2002 republicată şi modificată.
În fapt, în actul de sesizare a instanţei s-a arătat că în noaptea de 02./03.03.2009, în jurul orelor 01.10,inculpatul a condus autoturismul marca Dacia Logan cu numărul de înmatriculare IS…. pe drumurile publice din municipiul Iaşi (str. Ciurchi, Han Tătar, V. Lupu, intersecţia Bucşinescu, str. Smârdan, pe str. Prof. A. Sesan), având în sânge o îmbibatie alcoolica de aproximativ 1,20 gr.%o şi având suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
Înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul R.V. a declarat că recunoaşte faptele pentru care a fost trimis în judecată şi a solicitat ca soluţionarea cauzei să se facă potrivit procedurii speciale prevăzute de art.3201 Cod procedură penală.
Cererea inculpatului a fost încuviinţată de instanţă.
Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale, instanţa a reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptelor pentru care a fot trimis în judecată.
De asemenea, instanţa a reţinut că, fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor atât în declaraţia olografă, cât şi în declaraţia dată pe formularul tipizat, arătând împrejurările în care a consumat băuturi alcoolice (1000 ml vin) apoi a condus autoturismul. Inculpatul nu a contestat valorile alcoolemiei şi nu a solicitat calculul retroactiv al alcoolemiei, declarând că nu are de formulat obiecţiuni în ce priveşte probatoriul administrat.
In drept, s-a reţinut că faptele inculpatului R.V. care, în noaptea de 02./03.03.2009, în jurul orelor 01.10, a condus autoturismul marca Dacia Logan cu numărul de înmatriculare IS… pe drumurile publice din municipiul Iaşi, având în sânge o îmbibatie alcoolica de aproximativ 1,20 gr.%o şi având suspendat dreptul de a conduce autovehicul, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată” prev. si pedepsita de art.86 alin.2 din O.U.G. 195/2002 şi “conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge”, prev. si pedepsita de art.87 al.1 din O.U.G. 195/2002 cu aplic, art. 33 lit.b Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa a reţinut că inculpatul R.V., în vârstă de 53 de ani, are studii medii, este şef manevră la S.C…., este căsătorit, nu are antecedente penale, şi a avut o conduită profesională bună, aşa cum rezultă din caracterizarea aflată la dosar. Având în vedere această conduită anterioară bună a inculpatului, instanţa a reţinut în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art.74 al. 1 lit.a Cod penal.
De asemenea, având în vedere poziţia procesuală cu adevărat sinceră a inculpatului care în cursul urmăririi penale s-a prezentat la solicitarea organelor judiciare, a recunoscut săvârşirea infracţiunii, a descris împrejurările săvârşirii faptei, nu a avut obiecţiuni privind actele efectuate de organele de cercetare penală şi nu a solicitat administrarea altor probe în apărare, instanţa a reţinut şi circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută de art.74 al. 1 lit.c Cod penal.
Instanţa a apreciat că procedura simplificată a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei prevăzută de art.3201 Cod procedură penală nu exclude reţinerea în acelaşi timp şi a circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art.74 al.1 lit.c Cod penal, pentru următoarele argumente:
-dispoziţiile art.3201 alin.7 Cod procedură penală privind reducerea pedepselor (în cazul judecării potrivit acestei proceduri) sunt obligatorii indiferent dacă inculpatul a avut sau nu o poziţie procesuală sinceră în cursul urmăririi penale (reducerea limitelor de pedeapsă se aplică şi inculpaţilor care nu au avut în cursul urmăririi penale o atitudine sinceră şi cooperantă), ceea ce dovedeşte că declaraţia dată potrivit art.3201 alin.1 Cod procedură penală nu reprezintă, în mod necesar, o expresie a atitudinii sincere a inculpatului „în cursul procesului”, cerinţă prevăzută de art.74 lit.c Cod penal. Prin urmare nu se poate susţine că s-ar valorifica de două ori aceeaşi împrejurare atenuantă;
-cele două împrejurări atenuante nu sunt identice, ci au nu numai un conţinut, dar şi o natură juridică diferită (nu întâmplător una din împrejurări se regăseşte în codul penal, iar cealaltă în codul de procedură penală). Astfel, art.3201 alin.7 Cod procedură penală prevede dispoziţii de atenuare a pedepsei în cazul în care există o declaraţie formală, care poate fi făcută şi prin notariat, declaraţie atât de recunoaştere a faptei, (declaraţia dată potrivit acestei proceduri nefiind o declaraţie în sensul art.69 Cod procedură penală), cât şi de renunţare la administrarea altor probe pentru situaţia de fapt, în timp ce art. 74 alin.1 lit. c Cod penal se referă la o conduită procesuală de colaborare cu organele judiciare în sensul stabilirii situaţiei de fapt, declaraţia de recunoaştere avută în vedere la reţinerea circumstanţei reprezentând un mijloc de probă apt (prin coroborare cu alte probe) să stabilească existenţa faptei, modul de săvârşire şi împrejurările în care a fost comisă.
-dacă s-ar admite că în cazul judecării potrivit art.3201 Cod procedură penală ar fi exclusă reţinerea dispoziţiilor art.74 al. 1 lit.c Cod penal, inculpatului i s-ar crea o situaţie mai nefavorabilă, ceea ce dovedeşte că premisa de la care s-a pornit este greşită (metoda de interpretare a reducerii la absurd). Astfel, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art.3201 alin.7 Cod procedură penală, limitele pedepsei (atât cea minimă, cât şi cea maximă) se reduc cu o treime (infracţiunea fiind pedepsită cu închisoarea), în timp ce, ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante, pedeapsa se coboară obligatoriu sub minimul special, conform dispoziţiilor art.76 Cod penal. Altfel spus, în speţă, prin reţinerea dispoziţiilor art.3201 alin.7 Cod procedură penală se poate aplica câte o pedeapsă cuprinsă între 8 luni şi 3 ani şi 4 luni închisoare, în timp ce dacă s-ar reţine doar circumstanţa atenuantă prevăzută de art.74 al. 1 lit.c Cod penal, se aplică în mod obligatoriu, conform art.76 lit.d Cod penal, o pedeapsă coborâtă sub 1 an închisoare, până la minimul general de 15 zile închisoare;
-argumentul de ordin teleologic, întrucât un inculpat care ar dori să recunoască comiterea faptei şi care ar avea vocaţie şi la reţinerea circumstanţei prevăzute de art.74 alin.1 lit.c Cod penal, nu va fi încurajat să recurgă la procedura simplificată, pentru a nu limita la o treime recompensa atitudinii sale ci va tinde la continuarea cercetării judecătoreşti sperând la beneficiul mai mare prevăzut de art.74 alin.1 lit.c raportat la art. 76 Cod penal. În felul acesta Legea nr. 202/2010 ar fi deturnată de la scopul ei enunţat chiar în preambul, acela de simplificare a procedurilor judiciare.
Faţă de circumstanţele reţinute, instanţa, în baza art.76 al.1 lit.e Cod penal, a aplicat pedepse cu închisoarea sub minimele legale prevăzute de textele de incriminare, aşa cum acestea sunt reduse conform art.3201 alin.7 Cod procedură penală.
