Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 681 din 16 februarie 2011
Prin Sentinţa civilă nr. 3423 din 15.10.2010 pronunţată de Tribunalul Cluj s-a respins acţiunea reclamantului N.V. împotriva pârâtului INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDEŢULUI CLUJ, având ca obiect contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamantul prin înscrisul intitulat „Precizări” înregistrat la 02.07.2009, învederează că prin plângerea iniţială a solicitat anularea sancţiunii reţinerii permisului de conducere, respectiv anularea hotărârii de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule luată de Seful Serviciului politiei rutiere Cluj-Napoca, hotărâre care, ca act administrativ, se concretizează în Dovada seria DDA nr. 872472/23.10.2008.
Prin acelaşi înscris a solicitat obligarea pârâtului I.P.J. Cluj la plata unor despăgubiri morale in sumă totală de 40.000 lei şi a unor despăgubiri materiale în sumă totală de 4000 lei pentru repararea prejudiciului si imaginii cauzate prin imposibilitatea de a utiliza autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, ca urmare a suspendării abuzive si nelegale a permisului de conducere.
Probaţiunea administrată în cauză relevă că în data de 23.10.2008, reclamantului i s-a reţinut permisul de conducere urmare a acumulării a 15 puncte de penalizare, eliberându-i-se dovada seria DDA 872427/23.10.2008 cu drept de circulaţie pentru 15 zile de către I.P.J. Cluj – Serviciul Politiei Rutiere.
In sarcina reclamantului au fost reţinute 4 contravenţii prev.de art. 102 alin.3 lit.e din OUG 195/2002, prin 4 procese-verbale de contravenţii distincte, urmare a depăşirii mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum, contravenţii care se sancţionează conform acestor dispoziţii legale cu amendă prevăzută în clasa a IV de sancţiuni si cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Conform prev.art. 103 alin.l lit.a din OUG 195/2002 republicată, „suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune pentru o perioadă de 30 zile, dacă titularul permisului de conducere a săvârşit contravenţii care cumulează 15 puncte de penalizare”.
Intrucât prin fiecare dintre cele 4 procese-verbale de contravenţie i s-a aplicat si suspendarea dreptului de a conduce, în conformitate cu disp. art. 103 alin.l lit.a din O.U.G. 195/2002 republicată, perioadele de suspendare au fost cumulate prin aplicarea doar a unei perioade de suspendare de 30 de zile.
Apărarea invocată de reclamant în sensul că unul din cele 4 procese-verbale de contravenţie nu i-a fost comunicat si faptul că ulterior a promovat plângere împotriva a două procese-verbale de contravenţie, depunând în acest sens în recurs Decizia nr. 1215/06.10.2009 a Tribunalului Prahova – Sectia comercială si de contencios administrativ II si Sentinţa civilă nr. 434/25.03.2009 a Judecătoriei Sinaia este irelevantă întrucât dovada a cărei anulare o solicită a fost încheiată la data de 23.10.2008, deci anterioară promovării ambelor plângeri contravenţionale.
Restul apărărilor formulate de reclamant exced obiectului juridic dedus judecăţii, motiv pentru care au fost respinse.
Faţă de cele expuse, tribunalul a apreciat că prin probatoriul administrat reclamantul nu a făcut dovada netemeiniciei si nelegalităţii actului a cărui anulare o solicită, motiv pentru care primul petit al acţiunii precizate a fost respins ca nefondat.
Cel de-al doilea petit având ca obiect obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri morale si materiale cauzate prin imposibilitatea de a utiliza autovehicule pe o perioadă de 30 de zile a fost respins conform principiului de drept – accesoriul urmează soarta principalului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul N.V., solicitând modificarea sentintei civile nr. 3423/2010, si admiterea actiunii sale asa cum a mai fost precizata.
În motivare s-a arătat că:
In cuprinsul sentintei onorata instanta afirma, fara niciun temei legal, ca “In sarcina reclamantului au fost retinute 4 contraventii prev. de art.102 alin.3 lit.e din OUG 195/2002, prin 4 procese-verbale de contraventii distincte, urmare a depasirii mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum, contraventii care se sanctioneaza conform acestor dispozitii legale cu amenda prevazuta in clasa a IV de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile”.
Afirmatia este eronata, nejustificata si contrazisa de inscrisul, depus la dosar chiar de intimata pentru termenul din 04.09.2009, intitulat “detalii persoana, permise”.Mai jos insa onorata instanta afirma ca “intrucat prin fiecare din cele 4 procese-verbale de contraventie i s-a aplicat si suspendarea dreptului de a conduce, in conformitate cu disp. art.l03 alin. 1 lit.a din OUG 195/2002 republicata, perioadele de suspendare au fost cumulate prin aplicarea doar a unei perioade de suspendare de 30 de zile.” Afirmatia este gratuita, eronata, nejustificata si fara logica. La dosar nu exista niciun document in care sa mentioneze cele afirmate mai sus.
Onorata instanta mai afirma ca reclamantul a promovat plangere impotriva a doua procese-verbale de contraventie. Alt neadevar, alta afirmatie nejustificata. A facut plangere impotriva unui singur proces verbal de contraventie. Tocmai impotriva celui pe care, la data la care se luase hotararea de suspendare a dreptului reclamantului de a conduce autovehicule, reclamantul inca nu il primise, despre care nu stia pana atunci ca exista, dar pe care, dupa ce a aflat de el voia sa-l conteste.
Atat Sentinta Civila nr.434/25.03.2009 a Judecatoriei Sinaia, cat si Decizia nr.1215/06.10.2009 a Tribunalului Prahova se refera la acest proces-verbal contestat (seria PHS, nr.221510/03.09.2008), mai precis la anularea lui (procesul-verbal a fost anulat in totalitate). Ca urmare a anularii rezulta ca au disparut 2 puncte de penalizare din cele 15, iar pentru 13 puncte penalizare nu se suspenda dreptul de a conduce autovehicule. Sigur ca hotararea de suspendare a dreptului de a conduce a fost anterioara deciziilor Tribunalului si Judecatoriei, dar reclamantul tocmai asta a cerut sefului Politiei Rutiere Cluj: sa se ia hotararea de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule dupa emiterea deciziilor, deci dupa utilizarea de catre reclamant a cailor de atac.
Afirmatia ca ” … prin probatoriul administrat reclamantul nu a facut dovada netemeiniciei si nelegalitatii actului a carui anulare o solicita, motiv pentru care primul petit al actiunii precizate urmeaza a fi respins ca nefondat” este urmarea fireasca a interpretarii gresite a legislatiei, in speta OUG 195/2002, precum si a schimbarii naturii si intelesului lamurit al actului juridic dedus judecatii, intrucat netemeinicia si nelegalitatea actului a carui anulare o cere, consta tocmai in emiterea lui, si in faptul ca a produs efecte. Mai mult, a mai precizat faptul ca, desi potivit prevederilor Legii nr.554/2004 exista aceasta posibilitate, emitentul actului administrativ, seful Serviciul Politiei Rutiere Cluj, nu a revocat decizia (hotararea), cu toate ca la data respectiva aceasta inca nu produsese efecte de niciun fel. Astfel i s-a incalcat dreptul de aparare in justitie prevazut de art.6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului cat si, in speta, de prevederile art.118, alin. 1 din OUG 195/2002 republicata.
Consideră ca nu au fost luate in considerare si ca trebuiau revazute toate inscrisurile depuse la dosar, pentru asigurarea unei judecati unitare.
Mai solicită a tine seama si de faptul ca acoperirea in bani a prejudiciului moral si obligarea la plata sumelor solicitate, pentru faptele sale, derulate intentionat, pe baze netemeinice, nesustinute, jignitoare si neadevarate, impune o sanctionare necesara a paratului pentru a institui un exemplu in actiunile sale ulterioare. Avand in vedere prejudiciul moral cauzat reclamantului si faptul ca persoanele fizice nu sunt incadrate intr-o identitate de trairi fizice si psihice, sentimente si nici suferinte, valori si culori ale vietii, afirmă că va fi împins, pentru a face dovada suferintei, la un gest necugetat.
Tinand cont de mentiunile de mai sus, solicită admiterea actiunii asa cum a formulat-o, iar prin hotararea ce se va lua instanţa să se pronunte atat in legatura cu anularea actului administrativ cât şi asupra daunelor solicitate.
Deliberând asupra recursului declarat, cu luarea în considerare a prev. art. 315 C.pr.civ., Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, precizată ulterior declinării competenţei în favoarea Tribunalului Cluj, reclamantul N.V. a chemat în judecată pârâtul IPJ Cluj-Şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Cluj-Napoca, solicitând anularea hotărârii de suspendare a dreptului său de a conduce autovehicule, independent dacă documentul, ca act administrativ care produce efectul suspendării, este considerată dovada seria DDA nr. 872472 din 23.10.2008 sau „invitaţia” prin care a fost înştiinţat că urmează să i se suspende acest drept. Totodată, pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin emiterea actului administrativ, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune morale în sumă de 40.000 lei şi a unor despăgubiri materiale de 4.000 lei.
În motivare s-a relevat în esenţă că reclamantul a fost înştiinţat, prin invitaţia nr. 697569 din 06.10.2008 că a acumulat 15 puncte de penalizare şi că urmează să i se suspende exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile.
La momentul la care i s-a adus la cunoştinţă care sunt procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prin care s-au aplicat aceste puncte de penalizare, a înştiinţat pârâtul, prin intermediul unui memoriu, înregistrat cu nr. NA 178 din 21.10.2008, că nu i-a fost comunicat procesul-verbal pentru constatarea contravenţiei săvârşite în localitatea Comarnic, fiind, ca atare, în interiorul termenului pentru formularea plângerii, care suspendă executarea.
Drept urmare, a adus la cunoştinţa pârâtului că dispoziţia de suspendare este nelegală, însă, cu toate acestea, i s-a eliberat dovada reţinerii permisului său de conducere. Aceste argumente sunt cu atât mai valabile cu cât, prin sentinţa pronunţată în dosar nr. xxx/310/2009 al Judecătoriei Sinaia, s-a admis plângerea sa contravenţională, constatându-se că s-a prescris executarea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate prin procesul-verbal seria PHS nr. 221510 din 03.09.2008.
Într-un prim ciclu procesual, Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 2769/2009, a admis excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârât şi a respins acţiunea.
Recursul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia civilă nr. 1106/2010 a Curţii de Apel Cluj, constatându-se că raportat la depunerea memoriilor nr. NA 178 din 21.10.2008 şi nr. 615 din 13.11.2008, reclamantul a făcut dovada respectării cerinţelor impuse de textul art. 7 din Legea nr. 554/2004, cauza fiind trimisă spre rejudecare.
Drept urmare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, fiind pronunţată sentinţa civilă nr. 3423 din 15.10.2010, recurată de către reclamant, prin care cererea sa a fost respinsă.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că în cauză sunt îndeplinite cerinţele impuse de textul art. 103 alin. 1 lit. a din OUG nr. 195/2002, prin fiecare din cele 4 procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor săvârşite de către reclamant, fiindu-i aplicate şi puncte de penalizare. De asemenea, s-a arătat că nu are relevanţă sentinţa pronunţată în dosarul Judecătoriei Sinaia, din moment ce dispoziţia de suspendare este anterioară datei pronunţării acesteia.
Curtea constată că prima instanţă a pronunţat o soluţie nelegală, ce urmează a fi modificată, în baza prev. art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 C.pr.civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule a fost dispusă cu încălcarea prev. art. 103 alin. 1 lit. a din OUG nr. 195/2002.
Conform acestui text legal „(1) Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule se dispune:
a)pentru o perioada de 30 de zile, daca titularul permisului de conducere a savarsit contraventii care cumuleaza 15 puncte de penalizare;…”
Din cuprinsul probaţiunii administrate în cauză reiese că reclamantul a fost invitat să se prezinte la sediul SPR Cluj, prin adresa nr. 697569 din 06.10.2008, aducându-i-se la cunoştinţă că, în perioada 06.04.2008-06.10.2008 a acumulat 15 puncte de penalizare, urmând să i se suspende exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile.
Drept urmare, la data de 23.10.2008 a fost eliberată dovada de reţinere a permisului de conducere a reclamantului, seria DDA nr. 872427, cu drept de circulaţie pe 15 zile, menţionându-se că perioada de suspendare este de 30 de zile.
Conform înscrisului depus la dosar, decizia de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule a fost aprobată de către şeful SPR Cluj la data de 05.11.2008.
Anterior acestui moment, respectiv la data de 21.10.2008, reclamantul a atenţionat pârâtul cu privire la faptul că în cauză nu sunt incidente prev. art. 103 alin. 1 lit. a din OUG nr. 195/2002, întrucât unul dintre cele 4 procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nu îi fusese comunicat.
Specific, este vorba despre procesul-verbal seria PHS nr. 221510 din 03.09.2008, încheiat pentru sancţionarea unei contravenţii săvârşite în localitatea Comarnic, judeţul Prahova, prin care i s-au aplicat două puncte de penalizare.
Reclamantul a contestat în instanţă legalitatea acestui din urmă act de sancţionare, iar prin sentinţa civilă nr. 434 din 25.03.2009 din dosar nr. 107/310/2009 al Judecătoriei Sinaia, în baza prev. art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001, s-a admis excepţia prescripţiei executării sancţiunii amenzii contravenţionale invocate de către reclamant.
Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis, prin decizia nr. 1215 din 06.10.2009 a Tribunalului Prahova, ea fiind modificată în parte, în sensul constatării prescripţiei executării şi a sancţiunii complementare a punctelor de penalizare, aplicate prin procesul-verbal mai sus menţionat.
În aceste condiţii şi văzând şi prev. art. 121 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, Curtea apreciază că cele două puncte de penalizare cu privire la care s-a constatat că este prescrisă executarea nu pot fi luate în calcul pentru a aprecia în sensul în care în cauză ar fi îndeplinite cerinţele impuse de textul art. 103 alin. 1 lit. a din acelaşi act normativ.
Cu alte cuvinte, din moment ce această sancţiune complementară nu mai poate fi executată, măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule, pe o perioadă de 30 de zile, contestată de către reclamant, este nelegală.
Deşi, în principiu, este reală susţinerea conform căreia legalitatea unui act administrativ se apreciază prin prisma stării de fapt şi de drept existente la momentul emiterii acestuia, nu este mai puţin adevărat faptul că reclamantul a înţeles să atenţioneze pârâtul asupra împrejurării că unul din cele 4 procese-verbale nu i-a fost comunicat, pentru a putea exercita în mod efectiv dreptul de a formula plângere, susţinere care a fost validată ulterior, prin pronunţarea celor două hotărâri judecătoreşti la care s-a făcut referire mai sus.
Aşa fiind, nu i se poate imputa recurentului faptul că pârâtul a ales să dispună suspendarea exercitării dreptului de a conduce, fără a efectua nici un fel de verificări suplimentare. În egală măsură, nu poate fi pusă în sarcina acestuia nici lipsa de comunicare dintre serviciile poliţiei rutiere judeţene şi nici faptul că nu au fost respectate dispoziţii imperative referitoare la comunicarea actelor de sancţionare şi constatare a contravenţiilor, încălcări în urma cărora s-a constatat că s-a prescris executarea sancţiunilor aplicate.
Pe de altă parte, trebuie amintite şi prev. art. 32 alin. 3 din OG nr. 2/2001, conform cărora plângerea contravenţională suspendă de drept executarea sancţiunilor aplicate, neputând fi ignorat nici efectul produs prin hotărârile judecătoreşti prin care s-a constatat că s-a prescris executarea acestora.
Drept urmare, sentinţa pronunţată va fi modificată în sensul admiterii în parte a cererii şi a anulării deciziei şefului Poliţiei Rutiere Cluj prin care i-a fost suspendată reclamantului exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, ca urmare a acumulării a 15 puncte de penalizare şi în baza căreia a fost eliberată de către pârât dovada seria DDA nr. 872427/23.10.2008.
Vor fi respinse restul pretenţiilor, constând în acordarea daunelor materiale şi morale, ca urmare a împrejurării că la dosarul cauzei nu au fost depuse nici un fel de probe pentru a dovedi prejudiciul efectiv suferit de către reclamant. Drept urmare, se va constata că în cauză sunt incidente prev. art. 129 alin. 1 teza finală C.pr.civ. şi art. 1169 C.civ., cu atât mai mult cu cât nu se poate susţine că reclamantul nu ar fi avut la dispoziţie un interval de timp suficient pentru a produce aceste probe, în condiţiile în care cererea sa a fost înregistrată pe rolul instanţelor încă de la data de 06.11.2008.
Pe de altă parte, chiar dacă nu pot fi negate dificultăţile legate de dovedirea unui prejudiciu ce poate fi acoperit doar prin acordarea unor sume cu titlu de daune morale, în doctrină s-a precizat că „vor fi avute în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Pentru ca instanţa să poată aplica aceste criterii apare însă necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale ocrotite prin Constituţie i-au fost afectate…” (Alexandru Ţiclea, Andrei Popescu, Constantin Tufan ş.a. – Tratat de dreptul muncii, Bucureşti, Edit. Rosetti, 2004, p.518).
Or, se constată că nu au fost oferite instanţei astfel de elemente, pe baza cărora să poată aprecia asupra temeiniciei acestor pretenţii.
