Oug195/2002


Prin rechizitoriul din 11.06.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi din dosarul 225/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului T. M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002.In rechizitoriu, în ceea ce priveşte starea de fapt, s-a reţinut că în data de 12.03.2012, inculpatul , aflându-se la volanul autoturismului marca Seat Cordoba cu numărul de înmatriculare …,  a fost oprit în trafic pe  DE 70, în loc. R.de J., comuna B. şi testat cu aparatul etilotest marca “Drager”, rezultând astfel o alcoolemie de 0,58 mg/l în aerul expirat.Cu această ocazie inculpatul a fost condus la Spitalul Filiaşi, unde i s-au recoltat două probe de sânge,  stabilindu-se că a  avut o concentraţie alcoolică în sânge de 1,45 gr.%o la  prima recoltare iar la  a doua proba biologică, avea o concentraţie de 1,30 gr.%o.Această stare de fapt, a fost reţinută pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracţiunii, buletin de analiză toxicologică alcoolemie, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatului şi înscrisuri.In faza cercetării judecătoreşti,  a fost ascultat inculpatul conform dispoziţiilor art. 320, 323 C.p.p., care a recunoscut săvârşirea faptei în modalitatea descrisă în cuprinsul rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiaşi.În concluzie, luând act că din probele administrate şi nu în ultimul rând având în vedere şi declaraţia inculpatului, rezultă că acesta sub aspectul laturii obiective, a condus pe drumurile publice un autoturism, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, şi constatând că alcoolemia a fost stabilită cu respectarea procedurii prevăzută de lege, iar sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârşită cu intenţie, instanţa constată că inculpatul a săvârşit infracţiunea prev. de art. 87 alin.1 din O.U.G.195/2002 aşa cum a fost modificată prin Lg. 6/2007, urmând ca în sarcina acestuia să fie angajată răspunderea penală.La individualizarea pedepsei, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C.p. şi  72 C.p., respectiv faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei,  conduita acestuia , anterioară săvârşirii faptei, toate circumstanţele în care s-au derulat evenimentele, urmând ca pedeapsa ce se va aplica inculpatului, să fie închisoarea de 8 luni,  pedeapsă prin care pe de-o parte se realizează echilibrul juridic ca urmare a încălcării raportului de drept penal substanţial de către inculpat, iar pe de altă parte, i se atrage acestuia atenţia că are datoria, din conştiinţă sau ca urmare a realizării consecinţelor săvârşirii unei astfel de fapte, de a nu mai proceda în această manieră .În temeiul art. 71 alin. 1,2,3 C.p., vor fi interzice inculpatului  pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute prin dispoziţiile art. 64 alin. 1 lit. a teza a -II-a şi art. 64 alin. 1 lit.b C.p., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.De asemenea instanţa apreciază că sunt îndeplinite în cauză condiţiile art. 81 C.p. deoarece inculpatul nu are antecedente penale,  iar scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, astfel că instanţa va face aplicarea acestui text de lege şi va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei ce urmează a-i fi aplicată inculpatului, pe o perioadă de 2 ani şi 8 luni,  ce va reprezenta termen de încercare şi se va stabili conform art. 82 C.p.Instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în condiţiile art. 359 c.p.p.În temeiul art. 71 alin. 5 C.p., se va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.In baza art. 191 C.p.p., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, în sumă de 1000 lei din care 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu.PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂREŞTEÎn baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C.p.p.Condamnă inculpatul T.M.,  fără ocupaţie, fără antecedente penale, la pedeapsa de 8 luni închisoare  pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică  ce depăşeşte limita legală.În baza art. 71 alin. 1 C.p.Interzice inculpatului  pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute prin dispoziţiile art. 64 alin. 1 teza a -II-a şi art. 64 alin. 1 lit. b C.p.În baza art. 81 C.p.Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 8 luni, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.p.În baza art. 359 C.p.p.Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. a căror nerespectare atrage revocarea suspendăriiÎn baza art. 71 alin. 5 C.pDispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.În baza art. 191 alin. 1 C.p.Obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat din care 200 lei, onorariu avocat oficiu.Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă.