Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta a încheiat cu AJOFMB convenţia nr.103/2003, privind subvenţia unui loc de muncă pentru un absolvent, respectiv F.S., angajat pe perioadă nedeterminată la data de 15.09.2003 conform contractului individual de muncă nr.279357/2003. Conform acestei convenţii şi a disp. art. 83 din Legea 76/2002, angajatorii care încadrează absolvenţii în condiţiile art. 80 sunt obligaţi să menţină raporturile de muncă cel puţin 3 ani de la data încheierii.
În speţă, raportul de muncă a fost menţinut până la data de 15.04.2004 când a încetat conform deciziei nr.48496/2004, în temeiul art.55 lit. b din Codul muncii.
Instanţa a apreciat că în aceste condiţii, angajatorul este obligat să restituie în totalitate AJOFM Brăila sumele încasate pentru această persoană, plus dobânda aferentă.
În aceleaşi condiţii a fost angajat şi numitul D.G. la 1.08.2002, pe perioada nedeterminată, cu contract de muncă nr.244591/2002.
Contractul acestuia a încetat la data de 1.10.2003 conform deciziei nr.102016/2003, în temeiul art.55 lit. b din Codul muncii.
Prin procesul verbal de control nr.14200/17.03.2005 intimata AJOFMB a stabilit în sarcina contestatoarei să restituie sumele încasate cu titlu de subvenţie – 14.022.303 lei din care dobândă 641.160 lei pentru F.E.G. şi 8.734.453 lei – din care 734.445 lei dobândă, pentru D.G..
Contestatoarea a atacat procesul verbal de control dar, prin decizia nr.181/2005 a intimatei – contestaţia a fost respinsă în sensul menţinerii obligaţiei de restituire către bugetul asigurărilor pentru şomaj a sumei totale de 22.756.756 lei – în sarcina contestatoarei.
În temeiul disp.art.8 şi urm. din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, reclamanta a contestat decizia intimatei susţinând că aceasta este nelegală şi netemeinică, întrucât cele două contracte de muncă au încetat prin demisie la cererea celor doi angajaţi.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestaţiei, arătând că cele două raporturi de muncă au încetat conform deciziilor emise de angajator – în temeiul disp.art.55 lit. b din Codul muncii – anume prin acordul părţilor, deci şi din iniţiativa contestatoarei.
Potrivit art.83 (2) din Legea 76/2002, angajatorii care încetează din iniţiativa lor raportul de muncă sau de serviciu al absolvenţilor, anterior termenului de 3 ani prevăzut la alineat 1 din lege, sunt obligaţi să restituie în totalitate agenţilor pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate pentru fiecare absolvent, plus dobânda aferentă, calculată la nivelul celei acordate de trezoreria statului pentru bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Instanţa a apreciat că în speţă că această încetare a avut loc în temeiul art.55 (b) din Codul muncii – anume prin acordul părţilor. Acest „acord” înseamnă o „iniţiativă” egală din partea ambelor părţi contractante – nu este similar cu demisia cum susţine tendenţios contestatoarea. Această ultimă modalitate este expres reglementată de legiuitor şi nu se poate confunda cu situaţia prevăzută de art.55 (b) din lege.
Reţinând „iniţiativa” contestatoarei, chiar dacă a fost exprimată ca o simetrie a iniţiativei angajatului, instanţa a apreciat că în speţă sunt incidente disp. art. 83 din Legea nr.76/2002.
Î m p o t r i v a acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare, recurenta a arătat că prima instanţă a pronunţat soluţia cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, deoarece Legea nr.76/2002, în forma în vigoare la data desfacerii contractelor de muncă, prevede obligaţia restituirii subvenţiei primite numai în situaţia în care încetarea raporturilor de muncă a avut loc din iniţiativa angajatorului.
Cum desfacerea contractelor de muncă a avut în mod indubitabil la bază iniţiativa angajaţilor, reclamanta exprimându-şi numai acordul, pentru a nu le împiedica obţinerea unor locuri de muncă mai bine plătite, rezultă clar că sunt aplicabile prevederile art.85 alin.4 din Legea 76/2002, situaţie în care nu poate fi obligată la restituirea subvenţiei primite şi nici a dobânzilor.
De altfel, în Legea nr.107/2004, care a modificat Legea nr.76/2002, se prevede expres restituirea subvenţiei în cazul încetării raporturilor de muncă în baza art.55 lit. b din Codul muncii.
Aşa fiind, dacă interpretarea dată de agentul constatator şi prima instanţă , dispoziţiilor art. 85 alin.2, 3 şi 4 din Legea 76/2002 ar fi corectă, alin. 4 al art. 85 nu ar mai avea aplicabilitate şi nu ar mai avea nici un raţionament modificarea acestui text de lege prin Legea 107/2004.
Examinând sentinţa recurată, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele, conform art.304/1 C. proc. civ., Curtea a reţinut că prima instanţă a făcut o incompletă apreciere a probelor administrate în cauză şi o greşită aplicare a legii, pronunţând în cauză o sentinţă netemeinică şi nelegală, a cărei reformare se impune.
Potrivit prevederilor art.85 alin.3 din Legea 76/2002, angajatorii care încetează din iniţiativa lor raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor prevăzute la alin.1 şi 2 (şomer în vârstă de peste 45 ani, şomeri întreţinători unici de familii, persoane cu handicap), anterior termenului de 2 ani, sunt obligaţi să restituie în totalitate, agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, sumele încasate pentru fiecare persoană şi dobânzile aferente, calculate la nivelul celor acordate de trezoreria statului pentru bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Potrivit art. 85 alin. 4 din acelaşi act normativ, prevederile alin. 3 nu se aplică în situaţia în care încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu are loc din iniţiativa angajatului sau din motive imputabile acestuia.
Prin Legea nr.107/7 aprilie 2004, art.85 din Legea 76/2002 s-a modificat, legiuitorul prevăzând în mod expres în alin. 4 că angajatorii care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanelor prevăzute la alin.1 şi 2 anterior termenului de 2 ani, sunt obligaţi să restituie în totalitate agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă sumele încasate pentru fiecare persoană plus dobânda, dacă încetarea raporturilor de muncă a avut loc din motivele prevăzute la art.83 alin.2, printre care şi art.55 lit.b din Legea nr.53/2003.
În cauză, reclamanta a angajat în condiţiile Legii nr.76/2002, două persoane aflate în evidenţele Oficiului pentru şomaj, pentru care a primit subvenţia prevăzută de art.85 alin.1 din Legea 76/2002.
Cele două persoane angajate au prezentat cereri de demisie, aprobate de reprezentantul societăţii reclamante.
Faţă de situaţia de fapt reţinută şi în raport de prevederile legale invocate, Curtea constată că la acea dată erau în vigoare prevederile art.85 alin.3 şi 4 din Legea 76/2002.
Cum desfacerea contractelor de muncă a avut în mod indubitabil la bază iniţiativa angajaţilor , care şi-au prezentat demisia, rezultă în mod clar că în cauză sunt aplicabile prevederile art.85 alin.4 din actul normativ enunţat, şi în consecinţă angajatorul nu are obligaţia restituirii sumei primite.
În caz contrar, în interpretarea dată de către agentul constatator, cât şi de prima instanţă, alineatul 4 al art.85 din Legea 76/2002 nu ar mai avea aplicabilitate, şi de asemenea nu ar mai avea nici un raţionament modificarea acestui text de lege prin Legea 107/7 aprilie 2004 care prevede în mod expres restituirea subvenţiei primite în situaţia desfacerii contractului de muncă potrivit art.55 lit.b din Legea 53/2003, cum este cazul în speţă.
Având în vedere principiul de drept potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă decât în cazurile expres prevăzute, şi constatând, pe de altă parte, că acordul angajatorului în sensul desfacerii contractului de muncă nu poate echivala cu „iniţiativa” reglementată de art.85 alin.3 din Legea 76/2002, Curtea a constat că recursul este fondat, motiv pentru care în temeiul art.312 C.proc.civ. l-a admis cu consecinţa modificării sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii, desfiinţării actelor de control şi exonerării reclamantei de la plata sumelor respective.
