ARESTARE PREVENTIVĂ. CERERE DE ÎNLOCUIRE A MĂSURII ARESTĂRII PREVENTIVE CU OBLIGAREA DE A NU PĂRĂSI LOCALITATEA. RESPINGERE. RECURS. INADMISIBILITATE.


Potrivit art. 141 alin. 1 Cod procedură penală, încheierea dată în primă instanţă prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat.

Prin interpretarea per a contrario a acestei dispoziţii, în situaţia respingerii unei cereri referitoare la instituţiile menţionate privind măsurile preventive, încheierea este susceptibilă de a fi atacată cu recurs numai o dată cu fondul cauzei.

Prin încheierea de şedinţă de la 18.03.1999, pronunţată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 2.144/1998, s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul M.V.

în motivarea acestei încheieri, instanţa a reţinut faptul că inculpatul este cercetat pentru o infracţiune deosebit de gravă, respectiv tentativă de omor, iar, pe de altă parte, nu s-au schimbat temeiurile de fapt şi de drept care au condus la luarea acestei măsuri.

împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul M.V., care a reiterat susţinerile, în sensul punerii în libertate prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Instanţa de control judiciar examinând recursul declarat, în raport de dispoziţiile art. 3856 Cod procedură penală, a constatat că acesta este inadmisibil faţă de dispoziţiile art. 141 Cod procedură penală.

Conform acestui text, încheierea dată în prima instanţă, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive, poate fi atacată separat cu recurs de procuror sau de inculpat.

în speţă, inculpatul a recurat o încheiere dată în prima instanţă prin care s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, aşa încât, în raport de aceste dispoziţii imperative, inculpatul nu putea ataca separat cu recurs încheierea, ci numai o dată cu fondul.

Astfel, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva încheierii mentionate si a obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare statului. (Judecator Rodica-Aida Popa)