Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti sub numărul de mai sus, la data de 31.01.2012, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul , solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună încredinţarea către sine, spre creştere şi educare, a minorei Iftimie Maria Alessia, născută la data de 29.11.2004 şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere lunare în favoarea minorei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că din relaţia de concubinaj cu pârâtul a rezultat minora , născută la data de 29.11.2004.
A susţinut reclamanta că relaţia lor a luat sfârşit la data de 02.10.2007, iar de atunci minora a rămas în grija sa exclusivă. Precizează că pârâtul nu are loc de muncă şi solicită obligarea acestuia la plata unei pensii de întreţinere stabilită la venitul minim pe economie.
În drept , acţiunea nu este motivată.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri, cu martori şi interogatoriul pârâtului şi a depus la dosarul cauzei, în copie, certificatul de naştere al minorei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanţa reţine următoarele:
Din relaţia de concubinaj a parţilor, s-a născut minora Iftimie Maria Alessia, născută la data de 29.11.2004.
Instanţa apreciază că potrivit legii, copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi, ambii părinţi fiind responsabili pentru creşterea şi educarea copiilor lor, însă în situaţia de faţă, înstanţa este chemată să se pronunţe cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti, acestui principiu urmând a i se subordona măsura încredinţării copiilor către unul dintre părinţii săi, în condiţiile în care ambele părţi au solicitat acest lucru.
Din analiza coroborată a înscrisurilor, cu susţinerile reclamantei din acţiune şi poziţia pârâtului care doreşte ca autoritatea părintească să fie comună asupra minorei, instanţa reţine că ambii părinţi prezintă toate garanţiile materiale şi morale pentru a asigura educarea şi creşterea armonioasă a minorei Iftimie Maria Alessia, născută la data de 29.11.2004.
Instanţa nu poate împărtăşi opinia reclamantei, care doreşte ca autoritatea părintească asupra minorei să se exercite exclusiv de către ea, în condiţiile în care pârâtul declară că doreşte ca aceasta să fie comună, nefiind administrate probe în dosar, care să convingă instanţa să se abată de la regula generală şi să încuviinţeze exercitarea autorităţii părinteşti unice, din partea mamei. Nu reprezintă o bază suficientă pentru a decide exercitarea autorităţii părinteşti unice din partea mamei, faptul că aceasta numai doreşte să colaboreze cu fostul concubin în procesul decizional privind creşterea copilului, acest fapt nefiind suficient ca instanţa să se abată de la regula generală, a autorităţii comune.
Având în vedere aceste considerente, instanţa, în temeiul art. 398, rap. la art. 483 si urm. NCC si avand in vedere interesul superior al copilului, va încuviinţa ca exercitarea autoritatii parintesti cu privire la minoră să se facă în comun de către părinţi, astfel incat deciziile importante cu privire la cresterea si educarea minorului vor fi luate de parti in comun (de exemplu, in probleme privind scolarizarea, sanatatea etc.) cu exceptia actelor de ingrijire curente care vor fi exercitate exclusiv de catre parintele rezident.
Instanta va încuviinţa stabilirea locuintei minorului la părintele la care locuieşte în mod statornic, respectiv la reclamantă, constatand că este in concordanţa cu interesul superior al copilului, fata de disp. art. 400 al.2 rap. la art. 496 NCC art.613/1 alin.4 C.p.c.
Potrivit art. 499 alin. 1 Noul Cod Civil, tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea profesională.
În temeiul art. 402 din Noul C.civ., art. 43 şi art. 44 din Legea nr. 272/2004, instanţa are obligaţia sa se pronunţe cu privire la pensia de întreţinere datorata de catre pârât în favoarea minorului, având în vedere ca, potrivit art. 525 alin. 1 din Noul C.civ., minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreţine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri. În temeiul art. 527 din Noul C.civ. coroborat cu art. 529 alin. 1 din Noul C.civ., instanţa de judecata va stabili în sarcina pârâtului o pensie de întreţinere ţinând cont de mijloacele de care dispune şi de nevoile cotidiene ale minorilor, până la o pătrime din veniturile acestuia, conform art. 529 alin. 2 din Noul C.civ, reţinând ca pârâtul nu mai presteaza întreţinere unei alte persoane faţa de care sa fie în mod legal obligat.
Având în vedere că din dosar nu rezultă că pârâtul realizează venituri, instanţa va calcula pensia de întreţinere prin raportare la venitul minim pe economia naţională.
Prin urmare, în baza art. 402 alin. 1 N.C.civ, instanţa îl va obliga pe pârât să plătească pensie de întreţinere în cuantum de câte 175 lei lei lunar în favoarea minorei, începând cu data introducerii acţiunii (31.01.2012) şi până la majorat, suma fiind de drept indexabilă în raport de rata inflaţiei.
Instanţa, în respectarea principiului disponibilităţii, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
