La Judecatoriei Corabia, a fost inregistrata adresa emisa de Curtea de Apel Craiova – Sectia Penala si pentru cauze cu minori, prin care a fost inaintat dosarul cu nr. ..intrucat prin incheierea din data de 15.07.2013, pronuntata de aceasta curte de apel, s-a dispus sesizarea Judecatoriei Corabia pentru judecarea inculpatului DF sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 282 alin.2 Cod penal.
La data de 27 februarie 2013, a fost inregistrata la Curtea de Apel Craiova adresa cu nr.1886/II/5/2013, din 25 februarie 2013, a Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova, prin care s-a inaintat o cerere de cooperare judiciara internationala avand ca obiect transferul de proceduri in cauza privind pe cetateanul roman DF.
Cererea autoritatilor judiciare din Republica Slovenia impreuna cu documentatia aferenta au fost trimise prin intermediul Parchetului de pe langa Inalta Curte de casatie si Justitie – Serviciul de cooperare judiciara internationala, relatii internationale si programe, Parchetului de pe langa Curtea de Apel Craiova.
Din documente a rezultat ca prin rechizitoriul nr.Kt 715/12-1 din 13 iulie 2012, Parchetul Districtual de Stat din Murska Sabota – Republica Slovena a inaintat la Judecatoria Locala din Lendava, competenta material si teritorial, dosarul prin care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului DF pentru savarsirea infractiunii de falsificare a banilor prev.de art.243 alin.4 Cod penal sloven.
In fapt, s-a retinut ca in data de 28 martie 2012, in jurul orei 100, susnumitul a introdus in circulatie bani falsi la statia de alimentare cu benzina mol din Pince, Lendavska Cesta 44a, achitand carburantul achizitionat cu o bancnota falsa de 20 euro cu seria S bancnota ce a fost confectionata prin procedeul de imprimare Offset si pe care inainte ar fi primit-o ca autentica
Prin sentinta pronuntata in dosarul nr. 2 K 36169/2012 Tribunalul Regional din Lendava, in temeiul art. 445 lit. c din Codul de procedura penala sloven, constatand ca este vinovat de fapta ce i s-a retinut in sarcina prin rechizitoriu, l-a condamnat pe numitul DF conditionat la o pedeapsa de o luna inchisoare care nu se va executa daca in termenul de incercare de 1 an acesta nu va mai savarsi o noua infractiune. Prin aceeasi sentinta s-a dispus si confiscarea bancnotei false de 20 euro.
Prin sentinta pronuntata in dosarul nr. 2 K 36169/2012 Tribunalul Regional din Lendava, in temeiul art. 445 lit. c din Codul de procedura penala sloven, constatand ca este vinovat de fapta ce i s-a retinut in sarcina prin rechizitoriu, l-a condamnat pe numitul DF conditionat la o pedeapsa de o luna inchisoare care nu se va executa daca in termenul de incercare de 1 an acesta nu va mai savarsi o noua infractiune. Prin aceeasi sentinta s-a dispus si confiscarea bancnotei false de 20 euro.
Invinuitul a declarat apel, in termen de 8 zile de la comunicare, impotriva sentintei si instanta a dispus desfiintarea sentintei si la propunerea procurorului, prin decizia din 10 decembrie 2012 Tribunalul Districtual Murska Sabota a dispus cedarea dosarului penal al Judecatoriei din Lendava nr. 1 K 36169/2012, privind pe DF instantei competente din Romania pentru continuarea urmaririi penale si solutionarea cauzei.
Curtea de Apel Craiova, avand in vedere actele inaintate din care rezulta ca in cauza urmarirea penala a fost finalizata de catre Parchetul Districtual de Stat din Murska Sabota prin rechizitoriul din data de 13 iulie 2012, fiind pronuntata si o hotarare judecatoreasca de condamnare a cetateanului roman, a apreciat ca cererea de cooperare judiciara poate fi calificata drept o cerere de preluare a judecatii. S-au solicitat date suplimentare si precizari cu privire la procedura de penala a autoritatilor slovene si natura cererii de transfer de procedura, respectiv lamurirea solicitarii „de preluare a urmaririi penale ”.
Cu adresa nr. II Ks 36169/2012 – 42 (Fila 48,49) Tribunalul Districtual Din Murska, Sobota a comunicat ca cererea de transfer de procedura vizeaza procedura de judecata, precizand: „Prin expresia #urmarire penala#, se intelege procedura in instanta de judecata din momentul inaintarii in instanta a rechizitoriului…”.
Analizand actele si lucrarile dosarului, tinand cont de dispozitiile art.128 din Legea nr.302/2004, republicata, prin incheierea din data de 15.07.2013, Curtea a apreciat cererea ca fiind admisibila si intemeiata, dispunand preluarea judecatii si trimiterea cauza la Judecatoria Corabia, judetul Olt, competenta sa judece infractiunea prevazuta de art. 282 alin.2 Cod penal, corespondenta infractiunii pentru care a fost cercetat cetateanul roman DF de autoritatile slovene, avand in vedere actualul domiciliu al inculpatului DF , conform referatului intocmit la serviciul D.E.P.A.B.D. si relatarilor inculpatului, ce s-a prezenta in instanta cu carte de identitate, acesta fiind in prezent in satul B, jud. Olt.
Cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Corabia la data de 22.08.2013, pentru judecarea inculpatului DF, sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 282 alin.2 Cod penal.
A fost depusa la dosar copia cazierului judiciar al inculpatului si in sedinta publica din data de 12.12.2013 a fost audiat inculpatul DF.
Prin sentinta penala nr. 225 din 17.12.2013 pronuntata de Judecatoria Corabia, in baza art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen, raportat la art.10 lit.e C.pr.pen, a fost achitat inculpatul DF , domiciliat in comuna B, Judetul Olt, pentru savarsirea infractiunii prev. si prev. de art. 282 al.2 C.p.
Impotriva acestei sentinte penale a declarat recurs (calificat de instanta, in raport de disp. art. 10 alin. 2 din Legea 255/2013, ca fiind apel) Parchetul de pe langa Judecatoria Corabia, solicitand admiterea apelului, precizand ca hotararea este netemeinica, intrucat in mod gresit instanta de fond a dispus achitarea inculpatului pentru infr. prev. de art.282 C.p., in conditiile in care materialul probator intocmit de autoritatile slovene si care a stat la baza pronuntarii sentintei penale in cauza, nu a fost tradus in totalitate in limba romana.
Prin decizia penala din data de 19 Februarie 2014, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de Parchetul de pe langa Judecatoria Corabia, impotriva sentintei penale din 17.12.2013 pronuntata de Judecatoria Corabia, si a desfiintat sentinta penala cu trimitere spre rejudecare aceleiasi instante, respectiv Judecatoria Corabia.
Dosarul a fost reinregistrat la Judecatoria Corabia .
Avand in vedere dispozitiile instantei de apel, la rejudecarea cauzei instanta adispus traducerea in limba romana a materialului probator intocmit de autoritatile slovene.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In data de 28 martie 2012, in jurul orei 100, , inculpatul DF a dorit sa alimenteze cu carburant autoturismul cu care se deplasa in statia Pince, Lendavska Cesta 44a, achitand combustibilul cu un numar de trei bancnote de cate 20 de euro, iar in momentul in care a predat bancnotele la statia peco din Slovenia, s-a constatat ca una dintre bancnote este falsa, respectiv cea cu seria S. Cu acea ocazie s-a facut perchezitia autoturismului cu care circula inculpatul si a celorlalte cinci persoane cu care se deplasa acesta si nu s-a constatat ca vreuna dintre persoane sa mai detina asupra lor alte bancnote false. Din probele administrate rezulta ca inculpatul nu a avut cunostinta de faptul ca bancnota cu seria S era falsa, inculpatul aratand ca a primit-o in momentul in care a facut cumparaturi in Italia si a primit un rest de bani.
Invinuitul a declarat apel, in termen de 8 zile de la comunicare, impotriva sentintei si instanta a dispus desfiintarea sentintei si la propunerea procurorului, prin decizia din 10 decembrie 2012 Tribunalul Districtual Murska Sabota a dispus cedarea dosarului penal al Judecatoriei din Lendava nr. 1 K 36169/2012, privind pe DF instantei competente din Romania pentru continuarea urmaririi penale si solutionarea cauzei.
Prin Incheierea din data de 15.07.2013, Curtea a apreciat cererea ca fiind admisibila si intemeiata, dispunand preluarea judecatii si trimiterea cauza la Judecatoria Corabia, judetul Olt, competenta sa judece infractiunea prevazuta de art. 282 alin.2 Cod penal, corespondenta infractiunii pentru care a fost cercetat cetateanul roman DF de autoritatile slovene, avand in vedere actualul domiciliu al inculpatului DF.
Cu privire la legea penala mai favorabila:
Prin Decizia CCR nr. 265 din data de 6 mai 2014 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Codul penal (n.red. – cel care a intrat in vigoare la 1 februarie 2014), publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, data de la care a intrat in vigoare, , CCR a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala in Dosarul nr. 5.714/118/2012. Concret, Curtea Constitutionala a constatat ca dispozitiile art. 5 din Codul penal sunt constitutionale in masura in care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive in stabilirea si aplicarea legii penale mai favorabile. Conform art. 5 din NCP, in cazul in care de la savarsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila. In plus, aceste dispozitii se aplica si actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstitutionale, precum si ordonantelor de urgenta aprobate de Parlament cu modificari sau completari ori respinse, daca in timpul cand acestea s-au aflat in vigoare au cuprins dispozitii penale mai favorabile, se mai mentioneaza in NCP.”In aplicarea legii penale mai favorabile, nu se pot combina dispozitii din legi succesive. Atunci cand se stabileste ca una din legi este mai favorabila, aceea se aplica in toate privintele”
Avand in vedere aceasta decizie, instanta apreciaza ca fiind mai favorabile dispozitiile vechiului Cod penal raportat la regulile privind pedeapsa in cazul concursului de infractiuni si modul de individualizare a pedepsei.
Cu privire la fapta inculpatului, instanta apreciaza ca in cauza nu exista probe certe din care sa rezulte cu evidenta si dincolo de orice indoiala rezonabila vinovatia inculpatului. Instanta are in vedere faptul ca inculpatul declara ca nu a avut cunostinta de faptul ca bancnota cu seria S era falsa, aratand ca a primit-o in momentul in care a facut cumparaturi in Italia si a primit un rest de bani. Instanta apreciaza asadar ca, in raport cu ansamblul probator administrat in cauza, situatia de fapt expusa in actul de sesizare al instantei nu se confirma, nefacand dovada vinovatiei inculpatului.Si aceasta deoarece normele procesual penale obliga organul de urmarire penala si instanta de judecata sa aiba un rol activ pe intreg parcursul procesului penal, sa respecte dreptul la aparare garantat de stat inculpatului si celorlalte parti in procesul penal, orice persoana bucurandu-se de prezumtia de nevinovatie fiind considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitiva.
In legatura cu acest principiu , instanta constata ca in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat ca „prezumtia de nevinovatie reclama printre altele ca sarcina probei sa revina acuzarii si ca dubiu sa fie profitabil acuzatului. Acuzarii ii revine obligatia de a arata inculpatului care sunt acuzatiile carora le va face obiectul si a oferi probe suficiente pentru a intemeia o declaratia de vinovatie. Statul este obligat sa asigure acuzatului dreptul la aparare si sa-i permita sa interogheze sau sa puna sa fie audiati martorii acuzarii. Acest drept nu implica numai un echilibru intre acuzare si aparare, ci impune audierea martorilor sa fie in general, in contradictoriu„ (Plenul hot. nr. 6 din dec. 1988 cauza Barbera, Mesesegne si Japrdo Vs. Spania).
Vinovatia nu se poate stabili asadar decat in cadrul juridic procesual penal cu probe , sarcina administrarii acestora revenind organului de urmarire penala si instantei de judecata. Probele trebuie sa fie concludente si utile ceea ce presupune necesitatea de a fi credibile, apte sa creeze macar presupunerea rezonabila ca ceea ce probeaza corespunde adevarului.
Pe de alta parte hotararea prin care se solutioneaza cauza penala dedusa judecatii trebuie sa apara ca o concluzie sustinuta de materialul probator administrat in dosar, constituind un lant deductiv , fara discontinuitate.
In considerarea acestor aspecte si a materialului probator administrat in cauza, instanta retine ca nu s-a facut dovada vinovatiei inculpatului pentru infractiunea prev. si ped. de art. 282 al.2 v. C.p. si va achita in baza art 396 alin 5 N.C.p.pen. si art. 16 alin. 1 lit. d N.C.pen pe inculpatul DF , domiciliat in comuna B, judetul Olt, pentru savarsirea infractiunii prev. si prev. de art.282 al.2 v. C.p.
In baza art. 275 alin. 3 N.C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu va fi platit din fondurile Ministerului Justitiei, in baza art. 272 N.C.p.pen.