Declaraţiile inculpatului. Valoare probantă
C. pr. Pen., art. 69
Legea nu acordă o forţă probantă deosebită declaraţiilor inculpatului, acestea pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări care rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Prin sentinţa penală nr.122/26 noiembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Topliţa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a coroborat cu art. 10 lit. c Cod procedură penală –a fost achitat inculpatul T.Al. pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g şi i Cod penal.
In temeiul art. 346 alin. 3 şi art. 998 Cod civil, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă M.V.D. împotriva inculpatului.
In temeiul art. 349 şi art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în sumă de 740,00 lei, au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî în acest sens instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, inculpatul T.Al. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. g, i Cod penal, reţinându-se că în noaptea de 22/23 februarie 2006, cu o căruţă trasă de cal, s-a deplasat în satul Hagota din comuna Tulgheş, la gaterul aparţinând S.C. V. S.R.L. Tulgheş, administrat de partea vătămată M.V.D., unde cu ajutorul unui levier a îndepărtat sistemul de încuietori de pe uşa din lemn a magaziei cu scule iar din interior a sustras un aparat de sudură având carcasa de culoare galbenă, un robot de ascuţit pânze, o maşină de găurit manuală şi o canistră de 5 litri în care se aflau 3 litri de benzină iar din hala gaterului a luat un motor electric cu carcasă de culoare albastră de 7,5 kw, bunuri pe care le-a pus în căruţă şi apoi le-a transport la beciul din locuinţa sa iar în zilele următoare le-a vândut unei persoane necunoscute.
Instanţa de fond, în urma analizei tuturor probelor administrate la dosarul cauzei, a constatat existenţa unor contradicţii care pun sub semnul întrebării veridicitatea celor reţinute. Astfel, inculpatul în declaraţiile date susţine că locul unde se afla gaterul aparţinând societăţii administrate de partea vătămată era împrejmuit cu gard numai pe partea drumului. Această susţinere este în contradicţie cu cele reţinute în procesul verbal de cercetare la faţa locului în care se consemnează că societatea era împrejmuită cu gard din lemn.
În declaraţia din 11 februarie 2009, inculpatul susţine că a sustras un motor electric de culoare gri în timp ce partea vătămată susţine că motorul electric avea culoarea albastră. S-a reţinut de asemenea că sunt evidente contradicţiile şi în ceea ce o priveşte pe persoana din Maramureş căruia inculpatul i-ar fi vândut bunurile sustrase. Astfel, la 11 februarie 2009, inculpatul susţine că bunurile le-a vândut unei persoane care venise să-l ia la lucru iar din declaraţia din 28 mai 2009 susţine că bunurile le-a vândut unei persoane din Maramureş care a venit în Tulgheş să caute oameni pentru a-i duce la lucru, pentru ca în faţa instanţei să declare că după o săptămână a vândut bunurile unei persoane pe care nu o cunoştea dar care i-a fost trimisă de către o persoană din Tulgheş.
Instanţa a mai reţinut că, din planşa foto-criminalistică, rezultă că la locul faptei a fost descoperită o urmă papilară care nu a fost identificată ca aparţinând inculpatului şi care să facă dovada prezenţei inculpatului în incinta gaterului.
De asemenea s-a mai reţinut că este surprinzător modul în care organele de urmărire penală, după trei ani de la comiterea furtului, l-au identificat pe inculpat ca fiind autorul furtului având în vedere că la dosar nu există un autodenunţ din partea lui şi nicio altă probă care să ducă la el. De asemenea, declaraţia din 11 februarie 2009 a inculpatului a fost dată în prezenţa unui apărător din Baroul Neamţ. Prezenţa acestui apărător a convins instanţa că audierea inculpatului s-a făcut pe raza judeţului Neamţ şi coroborat cu fişa de cazier a inculpatului cel mai probabil în Penitenciarul Neamţ.
Cu privire la valoarea probatorie a declaraţiilor inculpatului, s-a apreciat că legea nu acordă o forţă probantă deosebită acestui mijloc de probă, aceste declaraţii ale inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Instanţa a mai apreciat că din probele administrate, singura dovadă în sensul vinovăţiei inculpatului sunt declaraţiile date de acesta, declaraţii cu conţinut contradictoriu. S-a apreciat că în ceea ce-l priveşte pe inculpat nu există probe care să evidenţieze împrejurările comiterii furtului, să-l localizeze pe inculpat în timp şi spaţiu la locul comiterii faptei şi nici probe din care să rezulte că inculpatul a înstrăinat bunurile a căror sustragere a fost reclamată de partea vătămată. S-a apreciat că există dubii că inculpatul ar fi autorul faptei astfel că acesta a fost achitat.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat în termen legal apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa iar Tribunalul Harghita prin decizia penală nr.15/9 februarie 2010 a respins ca nefondat apelul.
Pentru a pronunţa în acest sens tribunalul a achiesat la argumentele care au stat la baza soluţiei de achitare, apreciind că acuzarea nu a furnizat un material probator care să poată sta la baza unei soluţii de condamnare şi aplicare a unei pedepse cu închisoarea. S-a apreciat că inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să probeze nevinovăţia. Consideraţiile parchetului asupra aprecierilor făcute de prima instanţă cu privire la probele cauzei s-a considerat că nu sunt argumente suficiente pentru a întemeia o soluţie de condamnare.
S-a mai apreciat că soluţia de trimitere în judecată s-a bazat aproape exclusiv pe declaraţia inculpatului, declaraţie care a fost dată în Penitenciarul Neamţ, în cauză parchetul nici după hotărârea primei instanţe nu a indicat care au fost probele sau indiciile care au dus la identificarea inculpatului.
Faptul că un pistol de găurit marca Bosch a fost găsit în pivniţa lui T.A., mama inculpatului, nu este de natură să ducă la concluzia că pistolul ar aparţine părţii vătămate, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din declaraţiile părţii vătămate, pistolul predat după trei ani nu era în stare de funcţionare, era parţial distrus, ruginit şi fără valoare.
De asemenea s-a mai apreciat că identitatea între culoarea pistolului de găurit sustras şi cel ridicat nu este nici ea concludentă de vreme ce este de notorietate că atât cota de piaţă mare a producătorului Bosch în România cât şi brandul Bosch este asociat cu culoarea verde.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat în termen legal recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita care a solicitat condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de furt, în condiţiile în care inculpatul a recunoscut fapta iar din declaraţiile lui rezulta că şi-a însuşit bunurile pe care apoi le-a înstrăinat unei terţe persoane.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza materialului şi lucrărilor din dosarul cauzei conform art.38514 Cod procedură penală şi prin raportare la art.3859 alin.3 Cod procedură penală se reţin următoarele:
Inculpatul a fost audiat în faţa instanţei de recurs şi a arătat că deşi a recunoscut comiterea faptei atât la urmărire penală cât şi în faţa instanţelor de fond şi apel nu el este autorul faptei. A susţinut că a recunoscut comiterea faptei la sugestia Poliţiei Tulgheş, că a recunoscut fapta deoarece i s-a promis transferul din Penitenciarul Bacău la Penitenciarul Miercurea Ciuc, în ideea de a fi mai aproape de casă. A mai arătat că scopul recunoaşterii faptei a fost acela de a fi transferat de la Penitenciarul Bacău în cel din Miercurea Ciuc şi că se întâmplă destul de des ca în cazul în care inculpatul primeşte câteva cartuşe cu ţigări să recunoască fapta chiar dacă nu a comis-o.
Sigur că această declaraţie a inculpatului este în contradicţie cu celelalte declaraţii date de el şi nu are rolul de a lămuri situaţia din cauza de faţă.
În aceste condiţii instanţa de recurs va analiza, aşa cum au făcut şi instanţele inferioare, restul probelor administrate în cauză pe parcursul urmării penale şi cercetării judecătoreşti.
Aşa cum au reţinut şi instanţele anterioare în afară de declaraţiile iniţiale de recunoaştere a faptelor nu există alte probe certe care să ducă la concluzia că inculpatul ar fi autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel trebuie remarcat faptul că a fost găsită la faţa locului o urmă care nu a fost de natură să stabilească că autorul faptei este inculpatul. De asemenea trecerea unei perioade de timp de la data comiterii faptei şi până la identificarea făptuitorului (de trei ani) este un element care în nici un caz nu duce automat la bănuiala că inculpatul ar fi autorul faptei.
În ceea ce priveşte celelalte probe administrate, procese verbale de cercetare la faţa locului, declaraţiile părţii vătămate de la urmărire penală, de asemenea nu sunt elemente certe care să dovedească vinovăţia inculpatului.
În atare situaţie şi instanţa de recurs este de acord cu opinia instanţelor inferioare în sensul că în cauză probele administrate nu sunt de natură să stabilească vinovăţia inculpatului în comiterea faptei. Se apreciază că probele administrate în cauză au fost corect analizate de către instanţele inferioare iar simpla recunoaştere a inculpatului, anterior recursului, nu este suficientă pentru a stabili cu certitudine că inculpatul este autorul furtului.
Ca urmare, fiind de acord cu opinia instanţei de apel în sensul existenţei unui dubiu în ceea ce-l priveşte pe inculpat, dubiu care îi profită, recursul promovat este nefondat şi a fost respins în conformitate cu art.38515 pct.1 lit. b Cod procedură penală.
