Răspundere civilă delictuală de drept comun. Inadmisibilitatea acţiunii în raport de existenţa unor dispoziţii legale speciale.
Reclamaţii aveau obligativitatea urmăriri procedurii speciale prevăzute de Hotărârea nr. 1679/2008 în vederea obţinerii de despăgubiri ca urmare a distrugerii culturilor agricole de către animalele sălbatice, în acest sens constatarea pagubei urmând a se face la cererea scrisă a persoanei păgubite, depusă la primăria localităţii pe teritoriul căreia s-a produs paguba, cerere care se depune în termen de 24 de ore de la data la care persoana păgubită a descoperit paguba.

Potrivit art. 2 din Hotărârea nr. 1679/2008, ,,paguba produsă de exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole, silvice(…), denumită în continuare pagubă, în înţelesul prezentei hotărâri, constă în modificarea integrităţii fizice şi/sau a caracteristicilor fiziologice ale exemplarelor din speciile de floră din culturile agricole şi a vegetaţiei forestiere din fondul forestier şi din afara acestuia, (…)rezultată din acţiunea asupra acestora a exemplarelor din speciile de faună de interes cinegetic, care afectează producţia, în cazul culturilor agricole”.

Constatarea pagubelor, evaluarea acestora şi stabilirea răspunderii civile se realizează de către o comisie special constituită în acest scop, denumită în continuare comisie, din care fac parte:
Constatarea pagubelor, evaluarea acestora şi stabilirea răspunderii civile se realizează de către o comisie special constituită în acest scop, denumită în continuare comisie, din care fac parte:
a)un reprezentant al aparatului de specialitate al primarului unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a sesizat paguba;
a)un reprezentant al aparatului de specialitate al primarului unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a sesizat paguba;
b)un reprezentant al structurii teritoriale de specialitate a Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile;
b)un reprezentant al structurii teritoriale de specialitate a Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile;
c)un reprezentant al structurii teritoriale de specialitate a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
c)un reprezentant al structurii teritoriale de specialitate a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Art. 6 din Hotărârea nr. 1679/2008 prevede ca ,, Stabilirea cuantumului despăgubirilor se realizează de către comisie în funcţie de cheltuielile efectuate de către persoana păgubită până la data producerii pagubei cu înfiinţarea şi întreţinerea culturii agricole sau silvice, sau, după caz, în funcţie de valoarea de piaţă, în cazul animalelor domestice.

(2)Constatarea şi evaluarea pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole sau silvice se consemnează de către comisie într-un proces-verbal, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 1.(…)

(4)Pentru stabilirea nivelului cheltuielilor prevăzute la alin. (1), comisia trebuie să aibă în vedere următoarele:a)în cazul culturilor agricole, semănăturilor şi seminţişurilor silvice, calculaţiile de producţie emise de autoritatea publică centrală care răspunde de agricultură;(..)
(5)Procesele-verbale încheiate potrivit prevederilor alin. (2) şi (3) se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competenţă s-a produs paguba.

(6)Decizia prevăzută la alin. (5) poate fi contestată potrivit art. 7 şi 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare”.
(6)Decizia prevăzută la alin. (5) poate fi contestată potrivit art. 7 şi 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare”.
Având în vedere că reclamanţii nu au făcut dovada sesizării Primăriei com. Rojiste, jud Dolj conform art. 4 din Hotărârea nr. 1679/2008, ci prin adresa nr. 21/16.08.2012, au sesizat pârâta A. J. A V. ŞI P. S. DOLJ , pentru a constata ,,gradul de distrugere” ale culturii de porumb, fiind încheiată doar Nota de constatare nr. 4158/11.07.2012 , înscris care nu poate fi asimilat unei Decizii emise conform dispoziţiilor legale mai sus menţionate, instanţa va admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocata de parata A. J. A V. ŞI P. S. DOLJ şi va respinge acţiunea având ca obiect – pretenţii, ca inadmisibila.

Judecătoria Craiova – Sentinţa civilă nr. 5505/03.04.2013
Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 23.01.2013 reclamantii Î. I. D. I. O. , D. O. au chemat în judecată pe pârâta A. J. A V. ŞI P. S. DOLJ pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 lei reprezentând contravaloarea pagubelor pricinuite ca urmare a distrugerii culturilor agricole în suprafaţa de 37,29 ha în tarlaua 208, de către animale sălbatice, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată
În motivare s-a susţinut că în luna iulie a anului 2012 a constatat că, suprafaţa de 32,29 ha teren agricol ce fusese cultivată cu porumb a fost distrusă de animale sălbatice respectiv porci mistreţi.
A precizat că, a sesizat Primaria com. Rojiste pentru a forma o comisie care să identifice pagubele pricinuite şi natura lor pentru culturile de porumb ce au cultivate în tarlaua 208.
În acest sens s-a întocmit Nota de constatare ce a fost înregistrată la Primăria Rojiste sub nr 4158/11.07.2012 prin care s-a constatat că suprafaţa de 32,29 ha cultivată cu porumb pentru boabe a fost distrusă în proporţie de 80% de către porcii mistreţi. Totodată,s e menţionează în această adresă faptul că a fost sesizată în repetate rânduri A. J. A V. ŞI P. S. DOLJ cu privire la pagubele produse de porcii mistreţi care aparţin Fondului de Vânătoare 39 Murta.
A precizat că, sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, pentru fapta animalelor sălbatice având în vedere că pârâta deşi sesizată nu a luat nici o măsură pentru limitarea pagubei.
În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 8,13 din Leg. 407/2006, art. 1349 Noul Cod de procedură civilă şi art.6 alin. 1 din Hotărârea nr. 1679/2008.
În dovedirea acţiunii s-au depus la dosar : adresa nr. 21/06.08.2012 emisă de reclamantă, nota de constatare ce a fost înregistrată la Primăria Rojiste sub nr 4158/11.07.2012, certificat de înregistrare emis de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Trib. Dolj, cerere unică de plata pe suprafaţa 2012, declaraţii de suprafaţa 2012 emise de APIA .
La data de 27.02.2013 pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, întrucât acordarea de astfel de despăgubiri este guvernată de dispoziţiile speciale ale Hotărârii nr. 1679 din 10.12.2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.
Conform art. 4 constatarea pagubei se realizează la cererea scrisă a persoanei păgubite care se depune la Primăria aferentă în termen de 24 h de la descoperirea incidentului, iar Primarul în termen de 24 h de la înregistrarea cererii are obligaţia de a efectua demersuri pentru convocarea comisiei care se întruneşte în 48 ore.
Comisia prin vot stabileşte necesitatea acordării despăgubirilor şi apoi cuantumul acestora pe bază de probe administrate de comisie în funcţie de criteriile prevăzute la art. 6 din lege, soluţie ce poate fi contestată potrivit Legii contenciosului adminstrativ nr. 554/2004.
In speţă această procedură nu a fost urmată de către reclamanţi aceştia rezumându-se a sesiza Primăria Rojiste care a încheiat Nota de constatare nr. 4158/11.07.2012, actul fiind întocmit la nivel local fără constituirea unei comisii din care să facă parte reprezentanţii celor 2 Ministere.
Mai mult decât atât, reclamanţii ca proprietari şi exploatatori ai terenurilor aveau obligaţia în temeiul art. 1, lit. d din Anexa nr. 3 la Hg nr.1679/2008 să amplaseze în culturile agricole mijloace de îndepărtare a exemplarelor din speciile de faună de interes cinegetic fizice ori chimice, permise de lege, cu ajutorul cărora vor alunga sau vor împiedica pătrunderea exemplarelor de mistreţi în culturi.
În drept, a invocat disp. art. 115 C.p.c.
Analizând cauza dedusă judecăţii, raportat la excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanţa constată şi reţine următoarele:
Prin cererea de chemare in judecata formulata de reclamanţii Î. I. D. I. O. , D. O. se solicita obligarea pârâtei A. J. A V. ŞI P. S. DOLJ la plata sumei de 30.000 lei reprezentând contravaloarea pagubelor pricinuite ca urmare a distrugerii culturilor agricole în suprafaţa de 37,29 ha în tarlaua 208, de către animale sălbatice, invocându-se ca temei de drept art.8, 13 din Leg. 407/2006, art. 1349 Noul Cod de procedură civilă şi art.6 alin. 1 din Hotărârea nr. 1679/2008.
Conform art. 1349 C.civ.,, Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. În cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.” Potrivit art. 1357 cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.
Doctrina juridică, a apreciat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiţii , respectiv: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţie.
În ceea ce priveşte proba elementelor răspunderii civile delictuale s-a arătat că potrivit principiului general, sarcina probei referitoare la existenţa elementelor răspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului (deoarece ea este cea care reclamă ceva în faţa justiţiei), fiind admisibil orice mijloc de probă, inclusiv proba cu martori, întrucât este vorba de dovedirea unor fapte juridice – stricto sensu.
Însă, în speţă, instanţa constată ca fiind incidente dispoziţiile Hotărârii nr. 1679/2008, care stabilesc printr-o procedură specială modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.
(4)Pentru stabilirea nivelului cheltuielilor prevăzute la alin. (1), comisia trebuie să aibă în vedere următoarele:
a)în cazul culturilor agricole, semănăturilor şi seminţişurilor silvice, calculaţiile de producţie emise de autoritatea publică centrală care răspunde de agricultură;(..)
În temeiul art.274 C.p.c., obliga reclamanta la plata cheltuielilor de judecata in suma de 900 lei reprezentând onorariu avocat.