R O M A N I A
JUDECATORIA ONESTI
JUDETUL BACAU
Dosar nr. 8064/270/2010
SENTINTA PENALA NR. 75
Sedinta publica din data de 31.01.2011
COMPLETUL DE JUDECATA FORMAT DIN:
Presedinte – …..
Grefier – ……..
Ministerul Public reprezentat de procuror – ……
Astazi a fost pe rol judecarea cauzei penale pusa în miscare prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Onesti împotriva inculpatului ….., trimis în judecata pentru savârsirea infractiunii de furt (art.208 C.p.) – furt calificat (art. 209 C.p.); distrugere (art. 217 C.p.); infractiuni privind circulatia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002).
La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns avocat din oficiu …., pentru inculpat si partea civila personal.
Procedura completa.
S-a facut referatul oral al cauzei de grefierul de sedinta, dupa care, instanta, din oficiu, în temeiul art. 300 Cod procedura penala a procedat la verificarea regularitatii actului de sesizare constatând ca este legal investita.
Partea vatamata arata ca se constituie parte civila cu suma de 4.500 lei.
În baza art. 70 Cod pr. pen. instanta aduce la cunostinta inculpatului ca are dreptul sa îsi angajeze aparator chiar daca i s-a numit un avocat din oficiu.
Inculpatul nu solicita termen de aparare.
Instanta aduce la cunostinta inculpatului prevederile art. 3201 al. 2 Cod pr. pen.
Instanta, în temeiul art. 294 alin. 3 Cod procedura penala, permite inculpatului sa ia legatura cu aparatorul din oficiu.
Inculpatul declara ca recunoaste în totalitate fapta retinuta în actul de sesizare si solicita ca judecata cauzei sa aiba loc în baza probatoriului administrat la urmarirea penala, probe pe care le cunoaste si le însuseste, declaratie consemnata la dosar.
S-a dat citire actului de sesizare al instantei si s-a adus la cunostinta inculpatului fapta pentru care a fost trimis în judecata si încadrarea juridica a acesteia.
În baza art. 70 Cod pr. pen. instanta aduce la cunostinta inculpatului ca are dreptul sa nu dea nici o declaratie, iar daca va da aceasta poate fi folosita împotriva sa.
Existând consimtamântul inculpatului în acest sens, în baza art. 323 Cod proc. Penala, instanta a procedat la audierea inculpatului ……., declaratia acestuia fiind consemanata si atasata la dosarul cauzei.
În temeiul art.326 C.p.p. instanta a procedat la audierea partii vatamate ……., declaratia acestuia fiind consemnata si atasata la dosarul cauzei.
Inculpatul arata ca nu contesta pretentiile civile, iar daca ar avea posibilitatea le-ar achita.
Procurorul solicita schimbarea încadrarii juridice, din infractiunea prev. de art. 208 alin. 1, 4 -209 alin. 1 lit. e ,g,i cod penal în infractiunea prev. de art. 208 alin. 1 cu ref. la art.209 alin. 1 lit. e ,g,i cod penal, întrucât inculpatul a sustras autoturismul în scopul însusirii pe nedrept si nu al folosirii pe nedrept, pentru a se plimba.
Aparatorul inculpatului, solicita schimbarea încadrarii juridice, întrucât intentia a fost de a însusi pe nedrept bunul.
La solicitarea instantei, procurorul si aparatorul inculpatului, arata ca nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanta declara terminata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvântul pe fond.
Procurorul prezinta situatia de fapt, retinuta în rechizitoriu, din care rezulta ca în noaptea de 04/05.12.2010, a sustras autoturismul “Dacia 1300”, cu nr. de înmatriculare ….., pe care l-a condus pâna în com. Sanduleni, fara a poseda permis de conducere si, cu intentie , l-a adus în stare de neîntrebuintare. Probatoriul administrat dovedeste existenta faptei si vinovatia inculpatului si în consecinta, solicita condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 208 al. 1 cu ref. la art.209 alin. 1 lit. e ,g,i cod penal, si infr. Prev. de art. 86 al. 1 O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. Art. 33 lit. a cod penal. Sa se ia act ca inculpatul a recunoscut fapta si sa se deduca perioada starii de arest, cu obligarea la despagubiri civile în suma de 4.500 lei.
Aparatorul inculpatului, solicita aplicarea unei pedepse sub minimum special, având în vedere ca acesta a recunoscut faptele savârsite si le regreta. Sa se tina cont si de situatia sa familiala, are 1 copil în întretinere. Era în stare de ebrietate si nu si-a dat seama de urmarile produse. El a avut ca scop sa-si însuseasca bunul. Inculpatul se poate îndrepta si în stare de libertate, desi a mai fost condamnat, însa condamnarea a suferit-o în stare de minorat.
Partea civila, arata ca îsi mentine pretentiile civile.
Inculpatul arata ca va achita pretentiile civile si se va stradui sa nu mai savârseasca alte fapte penale.
Conform art. 304 al.1 Cod procedura penala, lucrarile sedintei au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio.
Cauza a ramas în pronuntare.
I N S T A N T A
Asupra cauzei penale de fata,
Constata ca prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Onesti, înregistrat la aceasta instanta sub nr.8064/270/2010, s-a dispus trimiterea în judecata în stare de arest preventiv a inculpatului …… pentru comiterea infractiunilor de furt calificat prev. de art.208 alin. 1, 4 -209 alin. 1 lit. e ,g,i cod penal , distrugere prev. de art. 217 alin. 1 cod penal si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana fara a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 , modificata prin Legea nr. 49/2006 . cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal, constând în aceea ca , în noaptea de 04/05.12.2010 a sustras autoturismul marca Dacia 1300 cu nr. de inmatriculare ….. , parcat pe str. Perchiului nr. 8 din Onesti , apartinând lui ….. , pe care l-a condus pâna în comuna Sanduleni , fara a poseda permis de conducere si cu intentie l-a adus în stare de neîntrebuintare .
La termenul de judecata din data de 31.01.2011, înainte de începerea cercetarii judecatoresti , inculpatul a solicitat personal ca judecata sa aiba loc în baza probelor administrate în faza de urmarire penala , pe care le cunoaste si le însuseste .
A declarat ca recunoaste în totalitate faptele retinute în actul de sesizare , pe care le regreta .
În faza de urmarire penala a fost administrat urmatorul probatoriu : plângere si declaratie parte vatamata, proces verbal de constatare si planse foto , process verbal de reconstituire , declaratiile martorilor ….. , …… , declaratiile inculpatului .
În faza judecatii s-au luat declaratii incupatului si partii civile.
Situatia de fapt retinuta în rechizitoriu a rezultat din coroborarea probelor administrate în faza de urmarire penala .
Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauza, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
În noaptea de 04/05.12.2010, în jurul orei 01.00- 01.30, inculpatul …… a plecat din discoteca “Baby Star” din Onesti, cu intentia de a ajunge la domiciliul din com. ….., sens în care s-a deplasat în partea de nord a orasului, pentru a gasi un mijloc de transport. Acesta a asteptat o perioada de timp, nu a gasit ocazie si s-a deplasat la un magazin din zona, de unde si-a cumparat tigari si o bere, pe care a consumat-o. Apoi, s-a deplasat pe str. Perchiului din Onesti, cu intentia de a sustrage un autoturism cu care sa se deplaseze spre domiciliu.
Când a ajuns în fata imobilelor cu nr. 6-8, a vazut autoturismul “Dacia 1310” cu nr. …….. si prin spargerea geamului lateral stânga al autoturismului, a patruns în interior si l-a pornit pe direct, conducându-l pe traseul Onesti- Sanduleni, respectiv pe o distanta de circa 30 km, desi nu poseda permis de conducere.
A parcat autoturismul pe o ulita din ….., situata la o distanta de 500 m de locuinta sa si în cursul aceleiasi zile, în jurul orelor 18.00, l-a parcat în curtea locuintei.
Pentru a nu fi descoperit de catre organele de politie, inculpatul s-a folosit de un polidisc, cu care a început sa dezmembreze autoturismul, cu intentia de a-l valorifica la un centru de colectare a fierului vechi.
A doua zi a fost depistat de catre organele de politie, constatându-se ca acesta nu figureaza în evidentele I.P.J. Bacau ca posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În drept , fapta inculpatului de a sustrage autoturismul partii vatamate în conditiile mai sus aratate , întruneste elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 cu ref. la art.209 alin. 1 lit. e ,g,i cod penal savârsita cu forma de vinovatie a intentiei directe .
Având în vedere activitatea ulterioara a inculpatului, în sensul ca a transportat autoturismul la domiciliul sau unde l-a dezmembrat pt. a-l valorifica, comportându-se fata de acesta ca un proprietar , se retine ca sustragerea s-a realizat în scopul însusirii pe nedrept si nu a folosirii pe nedrept.
În consecinta, se va dispune schimbarea încadrarii juridice, din infractiunea prev. de art. 208 alin. 1, 4 -209 alin. 1 lit. e ,g,i cod penal în infractiunea prev. de art. 208 alin. 1 cu ref. la art.209 alin. 1 lit. e ,g,i cod penal .
Nu poate fi retinuta sustinerea reprezentantului parchetului în sensul ca infractiunea de distrugere intra în continutul formei calificate a infractiunii de furt din urmatoarele considerente :
Efractia care consta în înlaturarea prin violenta a oricarui obiect sau dispozitiv care are menirea de împiedica patrunderea într-un anumit loc . De regula efractia duce la degradarea sau distrugerea obiectului sau dispozitivului asupra caruia se actioneaza .
Or, în cauza, sustragerea autoturismului s-a realizat prin spargerea geamului si în mod corect s-a retinut forma calificata incriminata la lit.i a art. 209.
Infractiunea de furt calificat s-a consumat în momentul în care inculpatul a intrat în stapânirea bunului .
Actiunea de demontare a autoturismului apartinând partii vatamate, a început ulterior consumarii furtului, astfel încât, în drept, aceasta fapta a inculpatului întruneste elementele constitutive ale infractiunii de distrugere prev. de art. 217 al. 1 cod penal .
Pentru aceste motive , se va respinge cererea privind schimbarea încadrarii juridice .
În drept, fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice autoturismul sustras fara a poseda permis de conducere , întruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art.86 alin. 1 din OUG 195/2002 , modificata prin Legea nr. 49/2006 .
Retinând vinovatia, se va dispune în baza textelor de lege mentionate condamnarea inculpatului la pedepsele închisorii .
La individualizarea în concret a pedepselor, data fiind manifestarea de vointa a inculpatului în sensul recunoasterii în totalitate a faptelor, se va da eficienta si dispozitiilor art. 321/1 al 7 cod procedura penala , în sensul reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsa.
Conform dispozitiilor art.72 Cod penal, se va avea în vedere si pericolul social concret al faptelor, infractiuni de prejudiciu si de pericol, valoarea prejudiciului nerecuperat cât si persoana inculpatului .
Este tânar si pe parcursul procesului penal a manifestat sinceritate .
Din fisa cazier judiciar rezulta ca în perioada minoritatii a fost sanctionat cu masura educativa a internarii într-un centru de reeducare iar ulterior a suferit numeroase condamnari la pedeapsa închisorii , ultima condamnare fiind la pedeapsa de 6 luni închisoare , fiind arestat la data de 19.01.2009 si liberat conditionat la data de 02.06.2009 cu un rest de pedeapsa ramas neexecutat de 48 zile .
În raport de aceste împrejurari , instanta se va orienta spre aplicarea unor pedepse privative .
Înfractiunile fiind comise înainte sa fi intervenit o condamnare definitiva pentru vreuna dintre ele , se vor aplica si dispozitiile art. 3 lit. a , 34 lit. b cod penal referitoare la concursul real de infractiuni .
În baza art. 71 cod penal se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevazute de art.64 litera a teza a-II-a si lit.b cod penal.
Inculpatul a fost retinut la data de 06.dec. 2010 iar la data de 07.dec.2010 s-a luat masura arestarii preventive , pe o durata de 29 de zile, masura mentinuta de instanta prin încheierea din data de 29.12.2010 .
Data fiind hotarârea de condamnare , în temeiul art. 350 cod proc.pen. se va mentine starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 cod penal se va computa din durata pedepsei perioada executata .
Sub aspectul laturii civile, este de precizat ca partea vatamata, s-a constituit parte civila cu suma de 4500 lei reprezentând contravaloarea autoturismului sustras si distrus prin dezmembrare .
Inculpatul a achiesat la aceste pretentii civile .
Asa fiind, dând eficienta principiului disponibilitatii, se constata ca prejudiciul cauzat partii civile este consecinta directa a faptei inculpatului, în cauza fiind îndeplinite conditiile raspunderii civile delictuale .
În consecinta , în temeiul art. 14 , 346 al 1 cod procedura penala, art. 998 cod civil , va fi obligat la plata sumei de 4500 lei catre partea civila .
În baza art. 189 cod procedura penala se va dispune plata din fondurile Ministerului de Justitie a onorariilor pentru avocatii desemnati din oficiu la instanta si urmarirea penala .
În baza art. 191 al. 1 Cod procedura penala inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
H O T A R A S T E:
Admite în parte cererea privind schimbarea încadrarii juridice.
1)În baza art.208 al. 1, cu ref. la art.209 alin. 1 , lit. e , g , cod penal, cu aplicarea, art. 320/1 al.1 , 7 cod proc. penala , pentru comiterea infractiunii de furt calificat , prin schimbarea încadrarii juridice din infractiunea prev. de art. 208 al. 1, 4 cu ref. la art. 209 alin. 1 , lit. e , g , cod penal condamna pe inculpatul ….. , fiul lui ….. si .. , nascut la data de ….. în ….. , domiciliat în …. , studii …. , fara ocupatie , … , cunoscut cu antecedente penale , arestat , aflat în Penitenciarul Bacau, la o pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare .
2)În baza art. 217 alin. 1 cod penal cu aplicarea , art. 320/1 al.1 , 7 cod proc. penala, pentru comiterea infractiunii de distrugere, condamna inculpatul la o pedeapsa de o luna închisoare .
3) În baza art. 86 al. 1 din O. U. G. nr. 195/2002 modificata prin Legea nr. 49/2006, cu aplicarea art. 320/1 al.1, 7 cod procedura penala, pentru comiterea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana fara a poseda permis de conducere , condamna inculpatul la o pedeapsa de 9(noua) luni închisoare .
În baza art. 33 lit. a , 34 lit. b cod penal , aplica pedeapsa cea mai grea.
Executa pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare .
În baza art. 71 cod penal aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevazute de art.64 litera a teza aII-a si lit.b cod penal.
În baza art. 350 cod procedura penala , mentine starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 cod penal deduce din durata pedepsei perioada executata prin arest preventiv si o zi retinere , începând cu 06.12.2010.
În baza art. 14 , 346 al 1 cod procedura penala , art. 998 cod civil obliga
inculpatul la plata sumei de 4500 lei , reprezentând despagubiri civile catre partea civila ….
În baza art. 189 cod procedura penala , dispune plata din fondurile Ministerului de Justitie a onorariilor pentru avocatii desemnati din oficiu , în suma de câte 200 lei la urmarirea penala pt. av. …… si în suma de câte 200 lei pentru av. ….. la instanta .
În baza art. 191 al 1 cod procedura penala obliga inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare catre stat .
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronuntare pentru partea civila si de la comunicare pentru inculpat .
Pronuntata în sedinta publica, azi 31.01.2011 .
PRESEDINTE GREFIER