Cererea de asigurare a dovezilor. Condiţii
C.proc.civ., art. 235
Art. 235 C.proc.civ., prevede că oricine are interes să constate de urgenţă mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri mişcătoare sau nemişcătoare, ori să dobândească recunoaşterea unui înscris, a unui fapt ori a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi dacă este primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat în viitor.
Din economia textului precitat, reiese că temeinicia unei astfel de cereri este justificată de existenţa cumulativă a două condiţii esenţiale, respectiv interesul şi urgenţa în asigurarea dovezii, ultima condiţionată la rândul său de existenţa unui risc în pierderea posibilităţii administrării acelei dovezi, în timpul unei judecăţi obişnuite, regulate.
(Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,
Decizia civilă nr. 328 din 12 aprilie 2010, G.O.)
Prin Încheierea nr.13 din data de 5 iunie 2009 dată în Cameră de Consiliu de către Tribunalul Timiş în dosar nr. 2355/30/2009, s-a respins cererea formulată de către petenta SC „I.R.C.” SRL Timişoara împotriva pârâţilor Primarul şi Consiliul local Timişoara, precum şi Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Timiş, având ca obiect asigurare de dovezi.
Tribunalul a reţinut că această cerere, întemeiată pe dispoziţiile art. 235 C.proc.civ., având ca obiect efectuarea unei expertize tehnice judiciare care să constate starea unui imobil litigios, edificat de reclamantă în Timişoara, în regim de S+P+6E+Er, precum şi valoarea sa de circulaţie la acest moment, a fost motivată de împrejurarea că soluţionarea fondului cauzei s-ar putea temporiza, datorită numărului mare al părţilor litigante, al domiciliilor acestora, precum şi de imposibilitatea intabulării construcţiei în CF.
Tribunalul, observând dispoziţiile art. 235 C.proc.civ., a reţinut că în speţă nu se pot identifica elementele care justifică asigurarea dovezilor şi admiterea efectuării ei cu anticipaţie, respectiv interesul şi urgenţa, fiind evident că intabularea dreptului de proprietate nu se poate face anterior recunoaşterii acestuia din punct de vedere judiciar, aspect care urmează a fi clarificat abia de către instanţa investită cu soluţionarea dosarului nr. 855/325/2009 al secţiei civile a Tribunalului Timiş.
În privinţa urgenţei efectuării expertizei, tribunalul a opinat că nici aceasta nu se justifică în speţă, de vreme ce starea imobilului şi evaluarea acestuia pot fi constatate şi pe calea unei expertize în dosarul de fond, expertul având posibilitatea să constate toate elementele supra-enunţate.
În altă ordine de idei, s-a argumentat că nu există pericolul dispariţiei imobilului sau al imposibilităţii constatării stării lui tehnice de la acest moment ori a valorii sale de circulaţie, motiv pentru care cererea este neîntemeiată în raport cu dispoziţiile art. 235 C.proc.civ.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petenta SC „I.R.C.” SRL, susţinând că Tribunalul a reţinut greşit lipsa condiţiilor interesului şi a urgenţei, câtă vreme ambele au fost dovedite, cu atât mai mult cu cât Primăria T. refuză să aprobe documentaţia în vederea eliberării autorizaţiei de funcţionare a imobilului şi împiedică întabularea dreptului de proprietate al reclamantei în CF.
Totodată, a învederat că, pentru conservarea imobilului, pentru eventuala valorificare a apartamentelor şi pentru acoperirea cheltuielilor făcute cu edificarea, este esenţială constatarea existenţei, stării şi valorii imobilului.
Prin Decizia civilă nr. 328 din 12.04.2010, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de petenta SC „I.R.C.” SRL împotriva Încheierii nr. 13/05.06.2009, pronunţată de Tribunalul Timiş.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a avut în vedere argumentele ce succed.
Curtea a constatat că jurisprudenţa instanţelor române a fost constantă de-a lungul deceniilor în interpretarea prev. art.235 C.proc.civ., în sensul că temeinicia unei astfel de cereri trebuie justificată de existenţa cumulativă a două condiţii esenţiale, respectiv interesul şi urgenţa în asigurarea dovezii, ultima condiţionată la rândul său de existenţa unui risc în pierderea posibilităţii administrării acelei dovezi, în timpul unei judecăţii obişnuite, regulate.
Or, în contextul în care deja există pe rolul instanţei de drept comun o acţiune înregistrată sub nr.855/325/2009 a Tribunalului Timiş, unde aceeaşi reclamantă cere să se constate dreptul său de proprietate asupra imobilului în litigiu, precum şi valoarea construcţiei identificate, prin intermediul inclusiv al probei cu expertiza tehnică în construcţii, rezultă că nu există niciun risc ca această probă să nu poată fi administrată, după cum nu există nici riscul pieirii edificiului, iar pe baza documentelor justificative existente (certificat de urbanism, autorizaţie de construire, planuri tehnice şi devize de lucrări) se va putea determina, cu ocazia judecării în fond a cauzei, atât existenţa construcţiei, cât şi modul şi durata execuţiei, precum şi valoarea acesteia.
Existenţa unei potenţiale temporizări în soluţionarea dosarului de fond nu este nici ea un motiv pentru a se putea concluziona în mod rezonabil că s-ar putea pierde proba ori s-ar putea reduce valoarea edificatului, iar argumentul că existenţa, starea sau valoarea clădirii ar putea fi contestată de către celelalte părţi litigante subzistă teoretic, atât în ipoteza în care proba s-ar administra acum, după cum la fel de bine se poate să fie contestată şi în timpul derulării procesului în fond, pentru că expertiza tehnică trebuie să fie administrată în condiţiile art. 201 şi urm. C.proc.civ., în oricare dintre proceduri.
De asemenea, Curtea a constatat că nimic nu opreşte recurenta să întrebuinţeze ea însăşi măsurile de conservare a edificiului, care sunt probabil oricum necesare pentru îndeplinirea scopului pentru care a fost edificată construcţia, respectiv pentru valorificarea apartamentelor, în momentul în care construcţia va fi intabulată în CF, iar această întreagă procedură de intabulare şi vindere poate fi îndeplinită numai după finalizarea irevocabilă a dosarului nr. 855/325/2009, în timp ce măsurile de conservare pot fi luate imediat, independent de existenţa unei expertize judiciare în construcţii, costurile unor asemenea operaţiuni putând fi de asemenea contabilizate şi evaluate la momentul oportun.
Pentru aceste considerente, Curtea a constatat la rându-i că, existând interesul în administrarea probei, lipseşte totuşi condiţia urgenţei în administrarea unei astfel de probe cum este expertiza judiciară tehnică, iar această condiţie este esenţială, în contextul în care pârâtul s-a opus la administrarea acestei probe prin această procedură, art. 235 alin. (2) C.proc.civ. stipulând că cererea poate fi făcută chiar dacă nu este primejdie în întârziere, insă numai în cazul când pârâtul îşi dă învoirea.
