agenţia domeniilor statului. Excluderea competenţei instanţelor de
contencios administrativ.
Art. 4 din Legea nr. 268/2001,
Art. 2 din H.G. nr. 626/2001
Agenţia Domeniului Statului nu se comportă ca o autoritate publică în
raporturile cu celelalte subiecte de drept pentru concesionarea terenurilor
aflate în domeniul privat al statului ci doar ca mandatar al statului, în
numele căruia acţionează pentru exercitarea drepturilor ce decurg din
calitatea de acţionar la societăţile comerciale. Coroborând dispoziţiile din
cele două acte normative referitoare la atribuţiile ADS(art. 4 alin. 2 din
Legea nr. 268/2001, art. 2 din H.G. nr. 6266/2001) cu definiţia dată acesteia,
ca fiind instituţie cu caracter financiar şi comercial, rezultă indubitabil că,
pentru ipoteza dată, cenzura actelor cade în competenţa instanţelor de drept
comercial, nu ale celor de administrativ. Raporturile dintre părţi
sunt incluse în sfera dreptului privat şi nicidecum în sfera dreptului public,
pentru a fi aplicabile dispoziţiile Legii nr.554/2004.
(Decizia nr. 1027/21 octombrie 2009)
Prin sentinţa nr.564/CAF din 14 aprilie 2009 Tribunalul Vâlcea – Secţia
comercială şi contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de
reclamanta C.S.M.C.V. în contradictoriu cu Agenţia Domeniilor Statului, a anulat
actele administrative: procesul-verbal preliminar din data de 17.09.2008, decizia nr.4
din 22.09.2008, procesul verbal nr.4 din 22.09.2008 şi procesul verbal de adjudecare
din 26.09.2008.
Prin aceeaşi sentinţă a respins cererea de obligare a pârâtului să reia
procedura de licitare prin concesionarea terenului, obligând-o pe pârâtă să restituie
reclamantei suma de 6785,19 lei garanţie şi 2380 lei valoarea caietului de licitaţie,
precum şi să-i plătească suma de 4,3 lei ron cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, instanţa a reţinut că în data
de 08.08.2008 într-un cotidian naţional şi în altul local a fost publicat anunţul de
concesionare a terenului cu destinaţie agricolă aflat în exploatarea SC A SA RM
VÂLCEA, prin metoda licitaţiei cu strigare la sediul pârâtei, termenul depunerii
documentelor de participare la licitaţie şi data deschiderii documentelor de
participare fiind 17.09.2008, ora 9.00..
Reclamanta, în termen, a cumpărat caietul de sarcini, a depus garanţia de
participare precum şi documentele de participare solicitate de iniţiatorul licitaţiei, în
speţă pârâta, însă a fost eliminată de la licitaţie cu motivarea că nu s-a prezentat la
ora fixată în anunţ..
În contextul celor arătate, instanţa a reţinut că potrivit pct.2.7 din caietul de
sarcini, neprezentarea ofertanţilor la ora şi data prevăzută în anunţul publicitar
conduce la eliminarea acestora de la licitaţie, însă art.12 din Legea nr.219/2008
privind regimul concesiunilor reglementează principiile care stau la baza selectării
ofertanţilor şi a încheierii contractelor de concesiune, astfel că măsura impusă de
autoritatea publică prin caietul de sarcini nu era nici necesară, nici corespunzătoare
naturii contractului, ţinând seama că licitaţia publică prin natura ei reprezintă o
procedură care se succede în timp, presupunând scurgerea unei perioade de timp
pentru realizarea etapelor necesare ale acesteia.
Doar NOTA IV din caietul de sarcini, care nu impune prezentarea la o
anumită oră, corespunde principiului proporţionalităţii, pentru că prezenţa
obligatorie a ofertantului priveşte numai operaţiunile care sunt strict în sarcina sa,
respectiv ofertarea redevenţei în condiţii de concurenţă prin strigare.
Prin urmare, eliminarea reclamantei a fost apreciată ca nelegală, în condiţiile
în care contravine principiilor legale enunţate mai sus.
Mai mult, prima instanţă a constatat că reprezentantul legal a fost prezent la
sediul pârâtei în data de 17.09.2008 ora 8.57, aşa cum rezultă din ordinul de
deplasare certificat chiar de pârâtă prin semnătură şi ştampilă ( fila 27 dosar ).
S-a mai reţinut că nu există nici o dovadă că pârâta a anunţat ofertanţilor
locul unde se află comisia de licitaţie în cadrul sediului, fiind deci în culpă şi sub
acest aspect, iar eliminarea reclamantei după un criteriu formal a condus la
încălcarea liberei concurenţe, în condiţiile în care adjudecatoarea nu a avut cu cine
concura, celălalt ofertant neoferind redevenţa minimă din caietul de sarcini despre
care a avut cunoştinţă înainte de înscrierea la licitaţia publică cu strigare.
În schimb, s-a apreciat că petitul 5 din acţiune este neîntemeiat, deoarece
conform art. 6 din Legea nr.219/1998 şi art. 18 din Legea nr. 268/2001, reluarea
procedurii de concesionare a terenului în litigiu rămâne la latitudinea sa .
Împotriva sentinţei, în termen legal a formulat recurs pârâta Agenţia
Domeniilor Statului, care a susţinut că:
1.- în mod greşit a fost respinsă excepţia necompetenţei teritoriale şi
funcţionale a Tribunalului Vâlcea – secţia comercială şi contencios administrativ
fiscal, pentru că, potrivit art.5 Cod pr.civilă, cererea se face la instanţa domiciliului
pârâtului. Cum, art.4 din Legea nr.268/2001 defineşte Agenţia Domeniului Statului
ca fiind o instituţie publică, cu caracter comercial şi financiar, ce intră în raporturi
de drept comercial cu persoane fizice sau juridice prin încheierea de contracte
pentru exploatarea eficienţă a terenurilor aflate în patrimoniu – terenul în cauză
făcând parte din domeniul privat al statului -, cauza are caracter comercial, fiindu-i
aplicabile dispoziţiile dreptului comun ce impun declinarea competenţei în favoarea
Tribunalului Bucureşti – secţia comercială.
2.- greşit a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, pentru
că dacă s-ar fi reţinut că litigiul are caracterul unei acţiuni în contencios
administrativ, cauza trebuia declinată în favoarea Curţii de Apel Piteşti – Secţia de
contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, dat
fiind faptul că pârâta este o instituţie publică centrală, aspect reţinut chiar şi de
către instanţa de fond.
3.- greşit a fost respinsă excepţia lipsei plângerii prealabile, reglementată de
art.7 din Legea nr.554/2004;
4.- soluţia instanţei de fond s-a întemeiat pe disp.Legii nr.219/1998, care
este abrogată din data de 30.06.2006;
5.- hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art.304 pct.9
Cod pr.civilă), pentru că Legea nr.268/2001 şi HG nr.626/2001 constituie cadrul
legal special incident activităţii pârâtei pentru concesionarea terenurilor cu destinaţie
agricolă din domeniul privat al statului, nefiind aplicabile disp.OUG nr.54/2006 sau
ale Legii nr.219/1998, întrucât acestea privesc strict regimul contractelor de
concesiune de bunuri proprietate publică, din a cărei sferă nu face parte terenul în
litigiu. Or, relevante erau prevederile din caietul de sarcini, care prevedeau
eliminarea ofertanţilor care nu s-au prezentat la ora şi data stabilită, motiv pentru
care excluderea reclamantului de la licitaţie a fost legală şi temeinică, cu atât mai
mult cu cât neprezentarea la ora fixată a fost consemnată în procesul preliminar
nr.15778/17.09.2008, iar menţiunea din ordinul de deplasare aparţine
reprezentantului reclamantei.
La data de 21 octombrie 2009, pentru când a fost amânată pronunţarea,
intimata – reclamantă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea
recursului ca nefondat, susţinând în esenţă că actele în speţă nu sunt comerciale, că
recurenta nu este autoritate publică centrală, că în speţă nu era nevoie să se
formuleze plângere prealabilă, iar prima instanţă a dat o corectă rezolvare litigiului.
Examinând sentinţa, cu prioritate, prin prisma motivelor de recurs ce vizează
excepţia de necompetenţă a Tribunalului Vâlcea – secţia comercială şi contencios
administrativ fiscal (motiv încadrat în disp.art.304 pct.3 Cod pr.civilă), Curtea
constată următoarele:
Iniţial, actul normativ care reglementa regimul concesiunilor, care avea în
vedere atât bunuri proprietate publică cât şi proprietate privată a statului, judeţului,
oraşului sau comunei, a fost Legea nr.219/1998, abrogată însă anterior promovării
acţiunii, prin OUG nr.34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică,
a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de
servicii.
În privinţa celorlalte contracte de concesiune de bunuri proprietate publică (
altele decât cele prevăzute de OUG nr.34/2006) este aplicabil un alt act normativ:
OUG nr.54/2006.
În speţă, aşa cum rezultă din anunţul de participare din 8.08.2008 publicat în
România Liberă şi Curierul de Vâlcea, ca şi din caietul de sarcini privind
concesionarea suprafeţei de teren de 590,14 ha, terenul în cauză se află în domeniul
privat al statului, ci nu în domeniul public pentru a-i fi aplicabile, după caz,
dispoziţiile OUG nr.34/2006 sau OUG nr.54/2006 ( reţinându-se că Legea
nr.219/2008 era abrogată deja prin OUG nr.34/2006, astfel încât în mod nelegal s-
a făcut trimitere de către prima instanţă la acest act normativ). Fiind vorba despre
un teren aflat în domeniul privat al statului, în speţă erau incidente dispoziţiile Legii
nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare
terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea
Agenţiei Domeniilor Statului şi ale HG nr.626/2001 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001. Or, art.4 din Legea nr.268/2001
defineşte Agenţia Domeniilor Statului ca fiind instituţie de interes public cu
personalitate juridică, cu caracter financiar şi comercial, finanţată din surse extra
bugetare, în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, având ca
atribuţii, printre altele: exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de
proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului privat al
statului, gestionarea şi exploatarea eficientă a patrimoniului de stat, al cărui
proprietar mandatat este, concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinaţie
agricolă aparţinând domeniului public sau privat al statului, aflate în exploatarea
societăţilor naţionale, a institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă şi
a unităţilor de învăţământ agricol şi silvic. Şi în art.2 din HG nr.626/2001 se reiau
dispoziţiile privitoare la calitatea de mandatar al ADS, ceea ce conduce la concluzia
că această instituţie acţionează în numele statului, pentru exercitarea prerogativelor
de acţionar al statului la societăţile comerciale.
Agenţia Domeniului Statului nu acţionează ca o autoritate publică în
raporturile cu celelalte subiecte de drept pentru concesionarea terenurilor aflate în
domeniul privat al statului ci doar ca mandatar al statului, în numele căruia
acţionează pentru exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea de acţionar la
societăţile comerciale. Coroborând dispoziţiile din cele două acte normative
referitoare la atribuţiile ADS cu definiţia dată acesteia, ca fiind instituţie cu caracter
financiar şi comercial, rezultă indubitabil că, pentru ipoteza dată, cenzura actelor
cade în competenţa instanţelor de drept comercial, nu ale celor de contencios
administrativ.
Raporturile dintre părţi sunt incluse în sfera dreptului privat şi nicidecum în
sfera dreptului public, pentru a fi aplicabile dispoziţiile Legii nr.554/2004.
Drept urmare, competenţa este stabilită potrivit dreptului comun, în speţă
impunându-se declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia
comercială, dată fiind natura litigiului şi valoarea obiectului acestuia, de 145418,75
lei – calculat după prevederile cap.4 (4.1), cap.5 (5.1.6.), după formula 21 kg. x
0,5867 lei/kg x 590,14 ha x 20 ani.
Sintetizând considerentele de fapt şi de drept expuse, Curtea, a admis
recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul
Bucureşti – secţia comercială, în a cărui rază teritorială îşi are sediul pârâta,
observându-se faptul că s-a invocat această excepţie la primul termen de judecată de
la fond.
