Obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanţă. Art. 85 alin. 2 lit. g din noul Cod penal.
Dat fiind caracterul de limitare al exerciţiului unor drepturi, obligaţia prevăzută de art. 85 alin.2 lit. g din noul Cod penal, impusă în sarcina inculpatului, trebuie să fie individualizată sub un dublu aspect: sub aspectul duratei în timp şi sub aspectul categoriilor de autovehicule la care interdicţia se referă.
Secția penală și pentru cauze cu minori – Decizia penală nr. 422/A/21 aprilie 2015
Prin sentinţa penală nr…/10.02.2015, pronunţată de Judecătoria Mediaş în dosarul nr. …/257/2014, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 396 alin. (1), (4) şi (10) Cod procedură penală, cu aplicarea art. 83 Noul Cod Penal s-a stabilit pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru inculpatul S.S.D. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) Noul Cod Penal.
În baza art.83 alin. (1) Noul Cod Penal s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii de 1 an şi 2 luni, iar în baza art. 84 Noul Cod penal s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei.
În temeiul art.85 alin. (1) Noul Cod penal, pe durata termenului de supraveghere s-a precizat că inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la Serviciul de Probaţiune S., la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 85 alin. (2) lit.f Noul Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, i s-a interzis inculpatului să conducă pe drumurile publice orice fel de autovehicule.
În baza art. 86 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) – e) s-a arătat că se comunică Serviciului de Probaţiune Sibiu.
În baza art. 404 alin. (3) Cod procedură penală i s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 88 Noul Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul în care, pe durata termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu va respecta măsurile de supraveghere sau obligaţiile impuse ori va săvârşi noi infracţiuni.
În baza art.274 alin. (1) Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul …/P/2014 înregistrat la Judecătoria Mediaş în data de 20.11.2014 sub nr…/257/2014, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş a trimis în judecată pe inculpatul S.S.D., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art.336 alin. (1) Noul Cod penal.
În considerentele actului de sesizare s-a reţinut că în data de 23.05.2014 inculpatul a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare XX-XX-XXX pe DN 14 cu o viteză de 176 km/h în zona de limitare a vitezei la 90 km/h, fiind oprit în trafic şi depistat având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,25 g/l.
Audiat fiind atât în faza de urmărire cât şi de judecată, inculpatul a recunoscut fapta. A motivat ca a transportat de la aeroportul din S. pe martorul M.A.F. care venise din G., ocazie cu care au consumat băuturi alcoolice intr-un bar din Sibiu, apoi s-a urcat la volanul mașinii pentru a conduce până în mun. Mediaș.
La primul termen de judecată inculpatul a arătat că solicită aplicarea dispoziţiilor art.375 al.1 Cod de procedură penală, menţionând că recunoaşte comiterea faptei, de asemenea recunoaşte probele făcute în faza de cercetare penală şi înţelege să şi le însuşească.
Din probatoriul administrat în cauză în faza urmăririi penale prima instanţă a reţinut următoarele:
În data de 23.05.2014 inculpatul a fost depistat în jurul orelor 756 cu aparatul radar conducând autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare XX-XX-XXX pe DN 14 cu o viteză de 176 km/h pe un tronson de drum în care există limitare a vitezei la 90 km/h, dinspre Sibiu spre Mediaș. Fiind oprit de organele poliţiei rutiere pe raza comunei Ș.M., la km 30, s-a constatat că în autoturism se aflau şi martorii M.F. şi G.L.R., iar după verificarea documentelor autoturismului şi ale conducătorului auto, acesta din urmă a fost testat cu aparatul marca Drager seria ARZF- nr. test … Aparatul a înregistrat o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care inculpatul a fost condus la U.P.U. S., unde i s-au recoltat două probe de sânge, iar în urma analizării acestora s-a constatat că avea în sânge o alcoolemie de 1,25 g/l alcool pur (prima proba) şi 1,10 g/l alcool pur (a doua proba), așa cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. IX/a/523 din 27.05.2014.
Starea de fapt rezultă din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, rezultatul testării alcooltest, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. IX/a/523 din 27.05.2014, proces verbal de recoltare a probelor biologice, declaraţiile martorilor G.L.R. si M.A.F. care au confirmat consumul de alcool anterior împreună cu inculpatul şi declaraţiile inculpatului, a mai reţinut prima instanţă.
Din starea de fapt descrisă şi probată rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi este săvârşită de inculpat, a conchis prima instanţă.
În drept, prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului de a conduce pe drumurile publice un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, care, la momentul prelevării mostrelor biologice, avea o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) Noul Cod penal.
La individualizarea pedepsei stabilite şi a oportunităţii aplicării ei prima instanţă a avut în vedere gravitatea faptei, gradul de pericol creat, rezultatul produs, lipsa antecedentelor inculpatului, conduita sa după săvârşirea infracţiunii, precum şi faptul că pedeapsa stabilită nu depăşeşte 2 ani închisoare, împrejurări faţă de care a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o anumită perioadă.
Prima instanţă a impus termenul de supraveghere de 2 ani, reglementat e art. 84 din noul Cod penal şi a făcut, apoi, aplicarea art. 85 alin.(1) din acelaşi cod.
În temeiul art.85 alin.(2) lit.f) Noul Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, prima instanţă a interzis inculpatului să conducă pe drumurile publice orice fel de autovehicule. In impunerea acestei măsuri prima instanţă a avut în vedere periculozitatea pe drumurile publice a inculpatului care, potrivit antecedentei contravenționale, în ultimii ani a săvârşit un număr de 13 abateri rutiere, majoritatea constând în depășirea vitezei legale, comportament care a culminat cu săvârşirea prezentei infracțiuni, inculpatul circulând sub influenta băuturilor alcoolice cu o viteză de 176 km/h, aspect ce denotă o periculozitate sporită şi indică o probabilitate mare de producere a unor consecințe nedorite în trafic.
Prima instanţă ia făcut şi aplicarea art. 404 alin. (3) Cod procedură penală, atrăgând atenţia inculpatului asupra prevederilor art.88 Noul Cod penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul în care, pe durata termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu va respecta măsurile de supraveghere sau obligaţiile impuse ori va săvârşi noi infracţiuni.
În final, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la cheltuielile judiciare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen, apel inculpatul, solicitând desfiinţarea ei şi, în rejudecare, a se înlătura din sarcina lui obligaţia de a nu conduce autovehicule, cu motivarea consemnată în încheierea de stabilire a pronunţării, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Procurorul şi-a exprimat poziţia procesuală în sensul admiterii apelului.
Analizând sentinţa primei instanţe prin prisma motivului de apel invocat de inculpat dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în acord cu dispoziţiile art. 417 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, curtea a reţinut următoarele:
Prima instanţă, dând o justă interpretare şi apreciere probelor dosarului, în acord cu dispoziţiile art.103 alin.1 şi 2 din noul Cod de procedură penală, a reţinut o corectă stare de fapt, recunoscută, de altfel, de inculpat în faţa primei instanţe, când a solicitat ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate.
Din probele dosarului, mai ales din buletinele de analiză toxicologică a alcoolemiei şi din procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, rezultă că, în data de 23.05.2014, inculpatul a condus autoturismul marca Audi cu nr. de înmatriculare XX-XX-XXX pe DN 14 Sibiu – Mediaș, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/litru. Această din urmă concluzie, a depăşirii limitei legale de îmbibaţie alcoolică, a fost trasă de curte din coroborarea rezultatului testării aerului expirat (care a relevat o concentraţie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat) cu rezultatele celor două analize de sânge, (care au relevat o alcoolemie de 1,25 g/l alcool pur, la prima prelevare şi o alcoolemie de 1,10 g/l alcool pur, la a doua prelevare).
Această stare de fapt întruneşte, într-adevăr, toate elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, care, la momentul prelevării mostrelor biologice, avea o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art.336 alin.(1) Noul Cod penal astfel cum constituţionalitatea acestui text legal a fost analizată prin decizia nr. 732/16.12.2014 a Curţii Constituţionale a României.
În procesul de individualizare a sancţiunii, prima instanţă a dat dovadă de clemenţă, alegând o soluţie alternativă condamnării, anume cea a amânării aplicării pedepsei, prev. de art. 83 din noul Cod penal, deşi contextul în care inculpatul a săvârşit fapta (conducând, pe un drum naţional intens circulat, un autoturism, în care se mai aflau două persoane, cu 197 kmh) şi antecedenţa lui contravenţională rutieră (a săvârşit, în ultimii ani, un număr de 13 contravenţii rutiere) ar fi impus pronunţarea unei soluţii de condamnare. Dar, ţinută fiind de principiul neagravării situaţiei inculpatului în propriu-i apel, expres prev. de art.418 alin.1 din noul Cod de procedură penală, curtea nu poate îndrepta acest aspect de netemeinicie.
Cu privire la obligaţia impusă de prima instanţă inculpatului, de a nu conduce pe drumurile publice orice fel de autovehicule, curtea a reţinut următoarele:
În acord cu prima instanţă, dată fiind bogata antecedenţă contravenţională în domeniul legislaţiei rutiere şi împrejurările comiterii faptei, mai sus descrise, curtea consideră că prima instanţă a optat în mod întemeiat în sensul de a interzice inculpatului să mai conducă autovehicule pe drumurile publice, numai astfel putând fi înlăturată, pentru o anumită perioadă de timp, o stare de pericol de pe drumurile publice şi numai astfel putându-se atrage atenţia în mod eficient inculpatului asupra necesităţii de revizuire a comportamentului său rutier.
Raţionând astfel, curtea nu a putu reţine apărarea inculpatului în sensul că, prin impunerea obligaţiei în discuţie, ar fi încălcate dispoziţiile art.90 din noul Cod penal.
Dacă s-ar interpreta astfel cum susţine inculpatul dispoziţiile art.90 din noul Cod penal, ar însemna că nu i se poate impune inculpatului faţă de care s-a dispus amânare aplicării pedepsei nici una dintre măsurile de supraveghere şi nici una dintre obligaţiile reglementate de art.85 din Noul Cod penal. Este de domeniul evidenţei logice, la care se ajunge prin intermediul interpretării sistematice şi teleologice a legii, că dispoziţiile art.90 din noul Cod penal se referă la alte interdicţii (pentru că obligaţia de a nu conduce autovehicule pe drumurile publice reprezintă o interdicţie) decât cele la care se referă art. 85 alin. 2 din acelaşi cod.
Curtea a observat însă că prima instanţă a indicat, probabil dintr-o eroare materială, un temei greşit de drept al acestei obligaţii, anume art.85 alin.2 lit.f din noul Cod penal în loc de art.85 alin.2 lit. g din acelaşi cod, aspect ce urmează a fi îndreptat.
Curtea a mai considerat că, dat fiind caracterul de limitare al exerciţiului unor drepturi, obligaţia impusă în sarcina inculpatului trebuie să fie individualizată sub un dublu aspect: sub aspectul duratei în timp şi sub aspectul categoriilor de autovehicule la care interdicţia se referă.
Astfel, curtea a considerat că durata de 2 ani a termenului de supraveghere este una suficientă, pe parcursul căreia inculpatul are timp să reflecteze asupra conduitei sale trecute şi să aleagă a se conforma, pe viitor, regulilor de circulaţie.
De asemenea, curtea a apreciat, prin raportare la locul (drumul public) săvârşirii şi la felul autovehiculelor la bordul cărora a săvârşit prezenta infracţiune şi contravenţiile din cazierul rutier, inculpatului este necesar a i se interzice doar conducerea pe drumurile publice a acelor categorii de autovehicule ce sunt destinate, cu precădere, circulaţiei pe drumurile publice, autovehicule definite prin dispoziţiile art. art. 6 pct. 6, 21, 22 şi 321 din O.U.G. nr.195/2002, adică:
-autovehicule – orice vehicul echipat, prin construcţie, cu un motor cu propulsie, în scopul deplasării pe drum. Mopedele, troleibuzele şi tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule (pct. 6);
-mopede – vehicule, cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie este mai mare de 25 km/h, dar nu depăşeşte 45 km/h şi care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 50 cm3 sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 4 kW, iar masa proprie a vehiculului nu depăşeşte 350 kg, neincluzând masa bateriilor în cazul vehiculului electric, fiind asimilat mopedului cvadriciclul uşor, astfel cum este definit la pct. 6 partea A din anexa nr. 1 la secţiunea 4 din Reglementările privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003, cu modificările şi completările ulterioare (pct. 21);
-motociclete – autovehiculule cu două roţi, cu sau fără ataş, echipat cu un motor care are o capacitate cilindrică mai mare de 50 cm3 şi/sau a cărui viteză maximă, prin construcţie, depăşeşte 45 km/h (pct. 22);
-tricicluri cu motor – autovehicule cu trei roţi dispuse simetric, a cărui viteză maximă prin construcţie depăşeşte 45 km/h, care este echipat cu un motor având o cilindree de peste 50 cm3, în cazul unui motor cu ardere internă, sau cu un motor electric cu putere nominală continuă ce depăşeşte 4 kW (pct. 321).
Verificând cauza şi sub aspectul celorlalte chestiuni de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art.417 alin. 2 din noul Cod de procedură penală, curtea nu a desprins fine de nelegalitate ori alte fine de netemeinicie.
Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art.421 pct.2 lit.a din noul Cod de procedură penală, curtea a admis apelul declarat de inculpatul S.S.D. împotriva sentinţei penale nr…/10.02.2015, pronunţată de Judecătoria Mediaş în dosarul nr…/257/2014, pe care a desfiinţat-o doar sub aspectul temeiului de drept şi al individualizării obligării inculpatului de a nu conduce, pe durata termenului de supraveghere, orice fel de autovehicule şi, rejudecând în aceste limite:
A schimbat temeiul de drept al obligaţiei impuse inculpatului S.S.D. de a de a nu conduce anumite autovehicule din art. 85 alin. 2 lit.f din noul Cod penal în art. 85 alin. 2 lit.g din acelaşi cod.
A menţinut în sarcina inculpatului S.S.D. obligaţia prevăzută de art.85 alin. 2 lit.g din noul Cod penal, pe care o va individualiza astfel: pe durata termenului de supraveghere, inculpatul nu va conduce, pe drumurile publice, autovehicule, în accepţiunea dată acestei categorii de vehicule prin dispoziţiile art.6 pct. 6, 21, 22 şi 321 din O.U.G. nr.195/2002.
A menţinut, în rest, dispoziţiile sentinţei, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.
