Trafic de droguri de risc. Individualizare.


Trafic de droguri de risc. Individualizare.

 Actele materiale au constat atât în oferirea de droguri spre consum, cât şi în vânzări, iar barul inculpatului a devenit un loc în care în mod frecvent se organizau petreceri cu consum de droguri sau era posibilă achiziţionarea drogului denumit „sare de baie”, astfel încât faţă de amploarea activităţii infracţionale în ansamblu, se impun a fi aplicate inculpatului pedepse cu închisoarea şi executarea prin privare de libertate a pedepsei rezultante.

 

Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen., sent. nr. 12/F/30 ianuarie 2012

 Prin Rechizitoriul nr. 75D/P/2010 întocmit de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa Năsăud, aşa cum s-a completat ulterior, înregistrat sub dosar nr. 3877/112/2011 a fost trimis în judecată inculpatul PD  pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de: art. 2 al 2 din L.143/2000 (modif. prin OUG nr.6/2010) cu aplic art. 41 al 2 C.p şi art. 14 lit.c) din  L. nr.143/2000, art.4 al.2 din Legea nr.143/2000(modificată prin OUG 6/2010) cu aplic art. 41 al. 2 C.p, , toate cu aplic. art.37 lit.b C.p., art. 16 din L.143/2000 (modif. prin OUG nr.6/2010) şi art. 33 lit.a C.pen.

La termenul de judecată din 16.12.2011 (la termenele anterioare fiind încuviinţate cereri de amânare), instanţa a procedat la verificarea actului de sesizare şi în baza art. 300 alin. 2  C.proc. penală a dispus completarea dispozitivului rechizitoriului în ceea ce îl priveşte pe inculpat cu infracţiunea de a fi pus la dispoziţie pentru consumul ilicit de droguri  anumite spaţii amenajate ca şi localuri publice, deschise ori nedeschise publicului larg pe care le deţinea prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin.2 C.p. şi art. 14 lit.c din Legea nr. 143/2000.

 Pentru a proceda în acest fel, instanţa a reţinut că neregularitatea actului se sesizare poate fi înlăturat de îndată şi că în cuprinsul rechizitoriului este descrisă această infracţiune, iar actele de urmărire penală (începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale, ascultarea inculpatului, prezentarea materialului de urmărire  penală) au privit şi această din urmă infracţiune, inculpatul nefiind vătămat în nici un fel prin această completare a dispozitivului.

 Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale (11 volume), conform procedurii prevăzute de art. 3201 Cod procedură penală, instanţa a reţinut că faptele inculpatului comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale de a fi procurat, deţinut fără drept, oferit spre vânzare, de a fi vândut sau după caz de a fi oferit spre consum, gratuit, în mai multe rânduri din perioada indicată în cazul fiecăruia dintre ei, drogul de mare risc mefedronă sau flefedronă, mai multor consumatori dintre care unii minori, constituie infracţiunea continuată de trafic de droguri de mare risc prev de art.2 al.2 din Legea nr.143/2000 (modificată) cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. şi art. 14 lit. C din 143/2000.

 Faptele aceluiaşi inculpat, de a fi cumpărat ori deţinut în mai multe rânduri, pentru consum propriu, diferite cantităţi din drogul de mare risc mefedronă sau flefedronă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 4 al. 2 din Legea 143/2000 (modificată) cu aplic. art.41 al.2 C.p.

 Faptele inculpatului, comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a fi pus la dispoziţie pentru consumul ilicit de droguri un spaţiu amenajat ca şi local public, deschis ori nedeschis publicului larg pe care îl deţinea  mai multor consumatori dintre care unii  erau minori, în mai multe rânduri, cu ocazia unor chefuri sau petreceri private în cursul cărora s-au consumat droguri de risc sau mare risc, constituie infracţiunea continuată de punere la dispoziţie a locuinţei sau a unui spaţiu amenajat pentru consum ilicit de droguri prev de art.5 din Legea nr.143/2000 (modificată) cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. şi art. 14 lit.c din 143/2000.

În cauză s-a reţinut şi incidenţa dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât în timpul urmăririi penale a denunţat sau facilitat identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, iar aplicarea acestui text legal determină reducerea limitelor de pedeapsă cu jumătate.

 Având în vedere că inculpatul şi-a exprimat opţiunea de a fi judecat  dosarul de faţă în baza art. 3201 C.p.p., s-au redus limitele de pedeapsă cu 1/3 în baza aliniatului 7 din textul legal menţionat.

 La individualizarea pedepsei instanţa va ţine cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.p., respectiv dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute reduse conform textelor legale mai sus menţionate, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

 Totodată instanţa va face aplicarea prevederilor art. 74 alin. 1 lit. c C.p., întrucât instanţa apreciază că inculpatul, deşi recidivist postexecutoriu, pe parcursul urmăririi penale şi a procesului penal a colaborat cu organele de urmărire penală şi instanţa de judecată.

 Inculpatul PD este recidivist postexecutoriu, dar din cazierul acestuia se poate observa că nu a mai fost condamnat niciodată pentru infracţiuni legate de droguri, condamnările în cazul lui au intervenit pentru săvârşirea de către inculpat a unor infracţiuni rutiere (în anul 2004) sau de trecerea frauduloasă a frontierei de stat (în anul 2000).

 Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud se poate observa că familia inculpatului se bucură de stabilitate materială şi financiară datorită sumelor de bani trimise de soţul mamei lui din străinătate. Între membrii familiei există o bună comunicare şi relaţionare, precum şi relaţii bazate pe afecţiune şi sprijin reciproc. Se mai arată însă că inculpatul a dat dovadă de superficialitate în abordarea problemelor de viaţă şi influenţabilitatea, evaluarea psihologică făcută în penitenciar indicând, totodată, riscuri legate de gestionarea agresivităţii şi cele legate de reluarea consumului de drog. 

 Este de reţinut totodată că în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, actele materiale în cazul inculpatului au constat atât în oferirea de droguri spre consum, cât şi în vânzări, iar barul lui a devenit un loc în care în mod frecvent se organizau petreceri cu consum de droguri, sau era posibilă achiziţionarea drogului denumit „sare de baie”, astfel încât faţă de amploarea activităţii infracţionale în ansamblu, se impun a fi aplicate inculpatului pedepse cu închisoarea şi executarea prin privare de libertate a pedepsei rezultante.