SENTINTA CIVILA NR.3324/26.03.2010
S-a luat în examinare cauza civila având ca obiect cererea de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, formulata de reclamantul O.V. în contradictoriu cu pârâtii M.E. si M.Ghe.
La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta, aparatorul ales al reclamantului, în baza împuternicirii avocatiale emise în baza contractului de asistenta juridica nr.455257/2008.
Procedura neîndeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta dupa care aparatorul reclamantului solicita citarea pârâtilor prin publicitate, în conformitate cu prevederile art.95 din Codul de procedura civila.
Instanta respinge cererea de citare a pârâtilor prin publicitate si invoca exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a pârâtilor.
Aparatorul reclamantului solicita respingerea exceptiei întrucât nu exista dovezi ca pârâtii au decedat, relatiile comunicate de autoritati vizând alte persoane, aspect ce rezulta cu certitudine din aceea ca, desi se comunica faptul ca M.E. a decedat în anul 1963, în anul 1969 aceasta vindea terenul autorului reclamantului.
Având în vedere prevederile art.137 din Codul de procedura civila, în conformitate cu dispozitiile art.150 din Codul de procedura civila instanta declara dezbaterile închise si retine cauza pentru solutionarea exceptiei.
I N S T A N T A
asupra cauzei civile de fata:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti în data de 20.02.2008, reclamantul O.V. a chemat în judecata pe pârâtii M.E. si M.Ghe., solicitând instantei ca prin hotarârea ce va pronunta sa constate ca a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucuresti, str. S.V. nr.75, sector 2, compus din teren în suprafata de 225 m.p. si constructie, prin uzucapiunea de 30 de ani si, respectiv, prin accesiune imobiliara artificiala.
În motivarea actiunii, se arata ca la data de 04.09.1960, astfel cum rezulta din înscrisul sub semnatura privata, intitulat Chitanta, întocmit la acea data, tatal reclamantului, O.N., a dobândit de la pârâti terenul în suprafata de 225 m.p., acestia fiind proprietarii imobilului, conform contractului autentificat sub nr.1234/23.03.1951 de Notariatul de Stat Bucuresti – Biroul nr.1, act transcris sub nr.908/29.03.1951. Pe acest teren, în anul 1970, O.N. a edificat o constructie din caramida, compusa din patru camere si o bucatarie, pentru ridicarea sa fara autorizatie fiind sanctionat contraventional prin procesul verbal de contraventie nr.211/06.08.1970, familia O. – parintii reclamantului si, dupa decesul lor, reclamantul – locuind în acest imobil pâna în prezent, calitatea de proprietar fiind recunoscuta atât de vecini cât si de autoritati, astfel cum rezulta din procesul verbal întocmit la data de 04.03.1971 de Circa Financiara a sectorului 2 Bucuresti.
În drept au fost invocate dispozitiile art.1847, art.1850, art.1859, art.1860, art.1861art.1890, art.492 si urm. din Codul civil.
În probatiune s-a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul pârâtilor, testimoniala si expertiza tehnica de specialitate, la dosar fiind depuse, în copie certificata pentru conformitate cu originalul, înscrisurile mentionate în actiune.
Cererea a fost timbrata cu suma de 443,26 lei, taxa de timbru fiind stabilita în raport de valoarea estimata a imobilului, de 6.000 lei, s-a aplicat timbru judiciar de 3 lei.
Întrucât dovada de îndeplinire a procedurii de citare a pârâtilor pentru primul termen de judecata a fost restituita instantei cu mentiunea „destinatar necunoscut”, s-a pus în vedere reclamantilor sa întreprinda demersuri pentru aflarea domiciliului pârâtilor si, totodata, s-au solicitat pe cale oficiala relatii în acest sens de la Inspectoratul National de Evidenta a Persoanelor, în mai multe rânduri comunicându-se instantei ca singurele persoane cu numele si prenumele pârâtilor, care au avut domiciliul în municipiul Ploiesti, str.M., sunt decedate, în registrele de stare civila ale Primariei municipiului Ploiesti decesul lui M. Ghe., fiind înregistrat la nr.1345/1972 iar cel al lui M.E. la numarul 963/1963. (filele 73, 82, 92, 94-95)
Potrivit art.41 alin.(1) C.proc.civ., „orice persoana care are folosinta drepturilor civile poate sa fie parte în judecata”¸ persoanele fizice dobândind capacitatea de folosinta la momentul nasterii si pierzând-o odata cu moartea (art.7 alin.1 din Decretul nr.31/1954)
Din analiza coroborata a înscrisurilor depuse la dosar, instanta constata ca ultima dovada a faptului ca sotii M.Ghe. si E. erau în viata o reprezinta actul de vânzare cumparare autentificat sub nr.1234/23.03.1951 (fila 6 din dosar)
Contrar sustinerilor aparatorului reclamantului, chitanta a carei copie este depusa la fila 5 din dosar, despre care se sustine ca ar reprezenta înscrisul constatator al conventiei intervenite între autorul reclamantului si pârâti cu privire la terenul în litigiu, înscris dactilografiat si nesemnat de persoanele carora le este atribuit, nu probeaza ca a fost întocmit la data de 4 octombrie 1969 si nici ca, la data la care este vizat pentru conformitate cu originalul – 11.02.1971 – vânzatorii erau în viata, ori ca au fost în viata în toata perioada cuprinsa între 23 martie 1951 si 11 februarie 1971, când a capatat data certa.
În aceste conditii si având în vedere ca Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor a identificat persoanele pârâtilor, confirmând ca în anul 1951, când au cumparat terenul în litigiu, sotii M.Ghe. si M.E. domiciliau în municipiul Ploiesti, str.M. – precizând chiar ca M.Ghe. a avut un singur domiciliu, în Ploiesti str.M. nr.23 – pe baza acestor date fiind comunicat si extras de pe actul de deces al pârâtei (în solicitarea adresata de instanta Consiliului Local Ploiesti anul decesului lui M.Ghe. fiind indicat gresit – 1974 în loc de 1972), instanta retine ca la data introducerii actiunii, 20.02.2008, pârâtii M.Ghe. si M.E., erau decedati, astfel ca nu pot avea calitatea procesuala de pârât.
În baza unor acte de identitate mentionate incomplet în actul notarial încheiat în anul 1951 si, din aceasta cauza neidentificate de autoritati, nu se poate aprecia ca persoanele ale caror date au fost furnizate de INEP sunt altele decât vânzatorii din anul 1951 si, astfel, ca este posibil ca pârâtii sa fie în viata.
Dincolo de valoarea probatorie a evidentelor oficiale, faptul ca în anul 1951, cu 57 de ani înainte de sesizarea in stantei de judecata, cei doi erau casatoriti, aveau domiciliul în Ploiesti si cumparau un imobil în Bucuresti, naste o prezumtie puternica în sensul ca erau doua persoane mature (si numai la o vârsta 18 ani în anul 1951, în 2008 ar fi avut 73 de ani), care au decedat, astfel ca, în conditiile în care reclamantul nu a probat în nici un mod faptul ca pârâtii nu sunt persoanele identificate în evidentele INEP, instanta urmeaza sa respinga actiunea ca fiind formulata împotriva unor persoane fara capacitate procesuala de folosinta.
