Suspendarea judecăţii din vina părţii reclamante. Legalitatea măsurii. Citarea pârâtului prin publicitate. Condiţii
C.proc.civ., art. 95, art. 1551
Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate.
Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs, recursul putându-se declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.
Pentru realizarea procedurii de citare cu pârâtul al cărui domiciliu sau sediu nu este cunoscut, dacă judecătorul cauzei consideră că o asemenea măsură este necesară, se impune publicarea citaţiei şi în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar mai răspândit, singurul în măsură să aprecieze dacă este sau nu suficientă afişarea citaţiei la uşa instanţei fiind judecătorul cauzei.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială, decizia civilă nr. 606 din 9 septembrie 2008
Prin încheierea din 22 iunie 2007 pronunţată în dosarul nr. 1642/115/2005 Tribunalul Caraş-Severin, având în vedere că reclamanta A Bucureşti nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită de instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 25 mai 2007, respectiv aceea de a îndeplini procedura de citare cu pârâta Asociaţia M P.A.S. Reşiţa prin publicitate, în baza art. 1551 din Codul de procedură civilă a suspendat judecarea cauzei comerciale având ca obiect rezoluţiune contract de vânzare-cumpărare şi pretenţii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. Bucureşti motivând că şi prin încheierea de şedinţă din 27 octombrie 2006 instanţa de fond a dispus suspendarea judecării pricinii pentru neîndeplinirea de către instituţia recurentă a obligaţiei fixate în sarcina sa prin încheierea din 13 octombrie 2006, comunicată părţii la data de 17 octombrie 2006. Prin adresa nr. 8917/02.04.2007 reclamanta a solicitat tribunalului repunerea cauzei pe rol având în vedere îndeplinirea obligaţiilor care i-au fost stabilite, judecarea pricina fiind reluată pentru data de 25 mai 2007. Potrivit informaţiilor obţinute de pe site-ul instanţei cauza a fost amânată la 22 iunie 2007 atât în vederea îndeplinirea procedurii de citare cu asociaţia pârâtă prin publicitate şi prin afişare la uşa instanţei, cât şi pentru ca reclamanta să fie recitată cu un exemplar din încheierea de la acel termen. Cu toate acestea, instituţia recurentă nu a fost nici citată pentru termenul din 22 iunie 2007 şi nici nu i-a fost comunicată încheierea menţionată, dosarul fiind suspendat la acel termen de judecată.
În aceste condiţii, prin necomunicarea actelor procedurale menţionate, reclamantei i-a fost încălcat unul dintre drepturile procesuale general recunoscute – dreptul la apărare, fiind pusă în situaţia de a nu îşi putea formula apărările în cauză. Totodată, prin încheierea din data de 25 mai 2007 tribunalul a mai dispus citarea pârâtei şi prin afişare la uşa instanţei. Deci, procedura de citare cu Asociaţia M. P.A.S. Reşiţa a fost legal îndeplinită şi pentru termenul din 22 iunie 2007, ceea ce constituie încă un motiv care nu justifica suspendarea cauzei. Mai mult decât atât, au fost încălcate ulterior şi dispoziţiile art. 266 alin. (3) din Codul de procedură civilă, instanţa de fond necomunicându-i nici până în prezent încheierea de suspendare pentru ca instituţia reclamantă să-şi exercite drepturile procedurale, în sensul fie de a ataca respectiva hotărâre, fie de a se conforma dispozitivului ei. Astfel, recurenta necunoscând motivele pentru care tribunalul a dispus din nou suspendarea judecării cauzei şi necunoscând în mod oficial nici măsura luată de instanţă la acea dată, a fost în imposibilitate de a îndeplini orice act procedural, care ar fi dus la dezlegarea pricinii.
Prin decizia civilă nr. 606 din 9 septembrie 2008 Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat recursul formulat de reclamanta A Bucureşti împotriva încheierii de şedinţă din data de 22 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 1642/115/2005 în contradictoriu cu pârâta intimată Asociaţia M P.A.S. Reşiţa.
Pentru a hotărî astfel instanţa de control judiciar a reţinut că, potrivit art. 1551 din Codul de procedură civilă, când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate, dispoziţiile art. 1083 referitoare la plata de despăgubiri pentru paguba cauzată prin amânare fiind aplicabile şi în această situaţie. La cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua, prevederile art. 155 alin. (2), care statuează că după o asemenea amânare, judecata, dacă părţile nu stăruiesc, va fi suspendată şi nu va fi redeschisă decât după plata sumelor prevăzute de legea timbrului pentru redeschiderea pricinilor, aplicându-se în mod corespunzător.
Prin încheierea recurată Tribunalul Caraş-Severin a dispus supendarea judecării cererii formulată de reclamanta A Bucureşti în contradictoriu cu pârâta Asociaţia M P.A.S. Reşiţa având ca obiect rezoluţiune contract de vânzare-cumpărare de acţiuni şi plata unor despăgubiri pentru neîndeplinirea de către instituţia recurentă a obligaţiei, stabilită în sarcina sa prin încheierea de şedinţă de la termenul din 25 mai 2008, de a îndeplini procedura de citare cu partea chemată în judecată prin publicitate, şi prin publicarea citaţiei, în conformitate cu art. 95 din Codul de procedură civilă, într-un ziar mai răspândit, întrucât la mai multe termene de judecată nu s-a reuşit îndeplinirea în mod legal a procedurii de citare faţă de această persoană juridică la sediul indicat de reclamantă atât prin acţiunea introductivă, cât şi prin cererea de repunere pe rol nr. 14.292/ 24.05.2006, depusă la instanţă la data de 29 mai 2006.
Articolul menţionat statuează următoarele: când reclamantul învederează că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului, preşedintele instanţei va dispune citarea acestuia prin publicitate. Citarea prin publicitate se face afişându-se citaţia la uşa instanţei. Citaţia se publică şi în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar mai răspândit, în cazurile în care preşedintele tribunalului sau completului de judecată apreciază că o asemenea măsură este necesară. Afişarea, precum şi publicarea citaţiei în Monitorul Oficial sau într-un ziar mai răspândit se fac cu cel puţin 15 zile înainte de data fixată pentru judecată, în cazurile urgente, preşedintele tribunalului sau completului de judecată putând reduce acest termen la 5 zile. Dacă pârâtul se înfăţişează şi dovedeşte că a fost citat prin publicitate cu rea-credinţă, toate actele de procedură ce au urmat încuviinţării acestei citări vor fi anulate, reclamantul putând fi sancţionat cu amendă şi obligat la despăgubiri, potrivit legii.
Din analiza acestui text se poate deduce cu uşurinţă că pentru realizarea procedurii de citare cu pârâtul al cărui domiciliu sau sediu nu este cunoscut, dacă judecătorul cauzei apreciază că o asemenea măsură este necesară, se impune publicarea citaţiei şi în Monitorul Oficial al României sau într-un ziar mai răspândit.
Ca atare, susţinerile recurentei privitoare la faptul că în mod nelegal tribunalul ar fi dispus suspendarea judecăţii întrucât la termenul din 22 iunie 2007 asociaţia pârâtă a fost citată prin publicitate prin afişarea citaţiei la uşa instanţei, deşi reale, nu prezintă relevanţă juridică deoarece singurul în măsură să aprecieze dacă este sau nu suficientă afişarea citaţiei la uşa instanţei este judecătorul cauzei. Or, în speţă, tribunalul a apreciat că o asemenea măsură nu constituie o garanţie suficientă pentru asigurarea unui proces echitabil, motiv pentru care a stabilit în sarcina instituţiei reclamante obligaţia de a efectua demersurile necesare în vederea publicării citaţiei emise pe seama pârâtei Asociaţia M P.A.S. Reşiţa şi într-un ziar mai răspândit.
De altfel, încă din data de 3 octombrie 2006 judecătorul fondului a apreciat că în prezenta cauză se impune citarea asociaţiei pârâte, pentru fiecare termen de judecată, prin publicitate în condiţiile tezei a II-a a alin. 2 al art. 95 din Codul de procedură civilă, sens în care a comunicat reclamantei în scris acest lucru atât prin adresa de la fila 91, cât şi prin adresa din 16 octombrie 2006.
De asemenea, dat fiind faptul că obiectul recursului de faţă este încheierea de suspendare a judecăţii pronunţată în data de 22 iunie 2007, orice referiri la alte încheieri de şedinţă exced cadrului procesual şi nu pot fi avute în vedere de instanţa de control judiciar.
În ceea ce priveşte critica referitoare la necomunicarea actelor procedurale, respectiv a încheierii atacate, precum şi necitarea reclamantei pentru termenul din 22 iunie 2007, ceea ce ar fi dus la încălcarea dreptului său la apărare şi la imposibilitatea de a-şi formula apărările în cauză, Curtea reţine următoarele:
Într-adevăr, potrivit art. 85 din Codul de procedură civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel. Tot astfel, şi art. 1551 din acelaşi cod pretinde, implicit, ca părţii reclamante să-i fie aduse la cunoştinţă obligaţiile stabilite de instanţă în cursul judecăţii, pentru că altfel nu i se poate reţine vreo culpă în desfăşurarea defectuoasă a procesului şi, în consecinţă, nu se poate dispune suspendarea judecăţii cu titlu de sancţiune.
Însă, recurenta în mod eronat susţine că pentru termenul de judecată fixat pentru data de 22 iunie 2007 nu ar fi fost citată, în dosarul de fond existând dovada de îndeplinire a procedurii sale de citare, pe procesul-verbal fiind menţionată atât persoana căreia i s-a înmânat citaţia, cât şi aplicată ştampila instituţiei. Pe de altă parte, odată cu citaţia reclamantei i-a fost comunicată şi încheierea de la termenul din 25 mai 2007, la dosar existând dovada trimiterii acestui act de procedură. Aşadar, judecătorul fondului, prin suspendarea procesului nu a încălcat în nici un fel respectivele norme ci, din contră, a făcut o justă aplicare a lor, măsura dispusă prin încheierea de şedinţă din 22 iunie 2007 fiind una legală.
Nu în ultimul rând, nici afirmaţiile privitoare la încălcarea de către tribunal a dispoziţiilor art. 266 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care statuează că hotărârea se va comunica părţilor, în copie, în cazul când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului nu pot fi primite în condiţiile în care încheierile de suspendare a judecăţii nu trebuie comunicate părţilor, deoarece pentru curgerea termenului de exercitare a căii de atac împotriva acestora nu se impune comunicarea actului de procedură. Sub acest aspect, trebuie avut în vedere faptul că, în conformitate cu art. 2441 din acelaşi cod, asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs, recursul putându-se declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.
Faţă de cele reţinute, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, iar recursul reclamantei nefondat, văzând şi prevederile art. 312 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea a dispus respingerea căii de atac.
