Titlul: Infracţiunea de viol (art. 197 al 1 cp) şi de violare de domiciliu (art. 192 al 1 şi 2 cp)
comise în stare de recidivă postcondamnatorie, art 37 lit a c pen cu aplicare art 3201 al
Dosar nr. 11995/121/2011
Prin Sentinţa penală nr. 874/2011 a Tribunalului Galaţi, definitiva la 16.03.2012 s-au dispus
următoarele:
Condamnă pe inculpatul G M- domiciliat în jud. Galaţi, deţinut in Penitenciarul
Galaţi,studii 4 clase, agricultor ,recidivist ,stagiul militar neîndeplinit – la o pedeapsă de 5
(cinci) ani închisoare şi îi aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.
64 alin. 1 lit. a teza II, b, e C.pen. pe o durată de 3 (trei) ani pentru săvârşirea infracţiunii de
viol prevăzută de art. 197 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. şi cu aplicarea art. 3201
alin. 7 C.pr.pen. ( faptă din 26.09.2011 )
Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 14 ( paisprezece ) ani închisoare şi îi aplică
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, b, e
C.pen. pe o durată de 6 (şase) ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de
art. 174 alin. 1 C.pen. rap. la art. 175 alin. 1 lit. h C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen. şi cu
aplicarea art. 3201 alin. 7 C.pr.pen. ( faptă din 26.09.2011 )
Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ( patru ) ani închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplicarea art. 37
lit. a C.pen. şi cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.pr.pen. ( faptă din 26.09.2011 ).
Conform art. 33 lit. a C.pen., art. 34 lit. b C.pen. şi art. 35 alin. 3 C.pen. contopeşte
pedepsele aplicate inculpatului în prezenta cauză, urmând ca inculpatul G M să execute
pedeapsa cea mai grea, aceea de 14 ( paisprezece ) ani închisoare sporită la 16 ( şaisprezece )
ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a
teza II, b, e C.pen. pe o durată de 6 (şase) ani.
Conform art. 83 C.pen. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani
închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 40/15.02.2011 a Judecătoriei Tg. Bujor rămasă
definitivă la 07.03.2011 şi dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de
pedeapsa rezultantă aplicată în prezenta cauză, astfel încât, în total, inculpatul G M va executa
pedeapsa rezultantă aplicată în prezenta cauză, astfel încât, în total, inculpatul G M va executa
o pedeapsă de 18 ( optsprezece ) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, b, e C.pen. pe o durată de 6 (şase) ani.
În baza art. 71 C.pen. aplică inculpatului G M pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor
prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, b, e C.pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. 1 C.pr.pen. menţine starea de arest a inculpatului G M iar conform
art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii – 24 ore – aferentă zilei de
27.09.2011 şi a arestării preventive de la 28.09.2011 la zi.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la
inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice
Judiciare.
Judiciare.
În baza art. 14 C.pr.pen. şi art. 346 alin. 1 C.pr.pen. în ref. la art. 998 C.Civ. obligă pe
inculpatul G M la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 100.000 lei
cu titlu de daune morale către partea civilă G A.
Conform art. 189 C.pr.pen., onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă totală de
400 lei ( din care 200 lei – pentru faza de urmărire penală ), va fi avansat din fondurile
Ministerului Justiţiei către Baroul Galaţi.
În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpatul G M la plata sumei de 3300 lei cu
titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a susţinut următoarea situaţie de fapt de drept:
Prin rechizitoriul nr. 961/P/2011 din 09.11.2011 al Parchetului de pe lângă
Tribunalul Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului G
M pentru săvârşirea infracţiunilor de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 Cod penal cu aplicarea
art. 37 lit. a Cod penal şi omor calificat prevăzută de art.174 alin. 1 Cod penal raportat la
art.175 alin. 1 lit. h Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
S-a dispus, de asemenea, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a
aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192
alin. 1 şi alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
În actul de sesizare s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul G M zis „B”, în vârstă de 23 ani, locuia împreună cu tatăl său, martorul G N,
într-un imobil din satul C N, comuna B, la câteva case de victima G Z, în vârstă de 88 ani.
Inculpatul o cunoştea pe victimă, ştia că i se spune „tanti Z” şi că locuia singură. (decl.
inculpat, file 95-105)
inculpat, file 95-105)
La data de 26.09.2011, inculpatul G M a muncit cu ziua, la cules de vie, la martorul M
I, până în jurul orelor 17,30. De la vie, inculpatul împreună cu martorul şi cu ginerele acestuia,
s-a deplasat la locuinţa celor din urmă, la mustuit strugurii. Pe parcursul desfăşurării acestei
activităţi, inculpatul a consumat băuturi alcoolice (ţuică şi must înăsprit), până în jurul orei
21,30, oră la care s-a deplasat la domiciliul său. (decl. martori, file 64-71; decl. inculpat, file 95-
105)
Ajuns acasă, inculpatul G M a stat la televizor împreună cu martorul G N şi, în scurt
timp, a ieşit afară să fumeze o ţigară. A ieşit din curte, a început să se plimbe şi, pe drum, a luat
hotărârea infracţională de a merge la locuinţa victimei G Z şi de a intra în casă peste aceasta în
scopul întreţinerii de relaţii sexuale. (decl. inculpat, file 95-105)
De precizat că inculpatul nu se afla la prima astfel de faptă. La data de 21.04.2010,
după miezul nopţii, inculpatul G M a intrat în curtea şi locuinţa numitei G M în vârstă de 85 ani
(între timp, aceasta a decedat), a dezvelit-o de plapumă şi a încercat să întreţină raporturi
sexuale. Pentru că numita G M s-a apărat, l-a lovit pe inculpat şi a strigat după ajutor, făcând
posibilă intervenţia unor martori, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul
nr.502/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor doar pentru săvârşirea
infracţiunii de violare de domiciliu. (xerocopie rechizitoriu, file 90-92)
Revenind la data de 26.09.2011, ajuns în faţa porţii locuinţei victimei G Z, inculpatul G
M s-a dezbrăcat de hanorac, l-a aşezat pe gard după care a escaladat gardul în dreptul porţii. A
mers pe alee până la locuinţa victimei şi a pătruns în casă pe uşa care era închisă dar
neasigurată. De precizat că, în noaptea respectivă, martorul G A (fiul victimei) se afla la
locuinţa victimei, dar dormea într-un alt corp de casă. (decl. martor, file 62-63; decl. inculpat,
file 95-105)
Din holul casei, inculpatul a început să încerce uşile încăperilor, în condiţiile în care nu
avea cunoştinţă în care cameră dormea victima. A deschis uşa de la prima cameră, din partea
stângă a uşii de acces în hol, cameră ocupată chiar de victimă. Victima G Z dormea în patul din
partea stângă. Inculpatul G M s-a năpustit peste victimă care, dezmeticită din somn, a încercat
să strige după ajutor. (proces verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică, file 5-53;
proces verbal de reconstituire şi planşa fotografică, file 74-89; decl. inculpat, file 95-105)
Pentru a o împiedica să alarmeze pe cineva, inculpatul G M, care purta la mâna dreaptă
pe degetul inelar un ghiul din metal nepreţios, a aplicat victimei lovituri peste faţă şi cap, cu
pumnii, şi i-a acoperit gura şi nasul cu mâinile. Deoarece victima se zbătea, i-a pus genunchii pe
piept, i-a comprimat toracele, în tot acest timp victima încercând, în raport de vârsta pe care o
avea şi de starea fizică, să se apere. După ce i-a înfrânt opoziţia, prin aplicarea de lovituri
repetate şi prin sufocare, inculpatul G M a întreţinut cu victima raport sexual normal. După
consumarea raportului sexual, inculpatul a părăsit locuinţa victimei şi apoi curtea victimei, pe
poarta pe care a deschis-o, de data aceasta, din interior. A uitat în schimb, pe gard, hanoracul cu
care venise îmbrăcat la locuinţa victimei. (proces verbal de cercetare la faţa locului şi planşa
fotografică, file 5-53; rapoarte de constatare medico-legală, file 55-59; proces verbal de
reconstituire şi planşa fotografică, file 74-89; decl. inculpat, file 95-105)
S-a deplasat la locuinţa sa şi, pe fondul stării de ebrietate şi surescitare, a povestit
martorului G N, fără a da amănunte, că a violat o bătrână. Martorul l-a înjurat pe inculpat, fără
a se gândi la acel moment că fiul său o şi omorâse pe bătrână. (decl. martor, file 64-68; decl.
Cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la data de 27.09.2011, organele de urmărire
penală au procedat la ridicarea, pe lângă alte mijloace materiale de probă, şi a hanoracului cu
dungi aparţinând inculpatului, hanorac găsit pe gardul ce împrejmuia locuinţa victimei.(proces
verbal şi planşa fotografică, file 5-53)
La aceeaşi dată, 27.09.2011, s-a procedat la ridicarea de la inculpat a inelului bărbătesc
pe care l-a purtat inculpat la momentul comiterii faptei, obiect care a produs leziuni specifice, în
zona feţei. (proces verbal, fila 73)
De asemenea, la data de 27.09.2011, s-a procedat la reconstituirea faptei, inculpatul
indicând organelor de urmărire penală modalitatea şi condiţiile în care a săvârşit faptele. (proces
verbal şi planşa fotografică, file 74-89)
Pentru că inculpatul prezenta urme de violenţă specifice acţiunii de apărare din partea
unei alte persoane, s-a procedat la examinarea sa medico-legală. Din raportul de constatare
medico-legală rezultă următoarele:
– prezenta excoriaţii ale gâtului posibil produse prin zgâriere cu unghiile de către o persoană, o
excoriaţie a genunchiului, posibil produsă prin frecare de plan dur, excoriaţie a coapsei drepte prin lovire
cu/sau de corp dur cu margine ascuţită, tumefacţie şi excoriaţii ale mâinii stângi, posibil produse prin lovire de
corpuri dure;
– leziunile pot data din noaptea de 26/27.09.2011.(adresă şi raport, file 93-94)
Din raportul de constatare medico-legală întocmit cu ocazia autopsierii victimei G Z au
rezultat următoarele:
– moartea victimei a fost violentă;
– ea s-a datorat asfixiei mecanice acute produse prin comprimarea căilor respiratorii
superioare (sugrumare), posibil şi prin sufocare (cu mâinile sau cu pernă), ca şi prin comprimare
anterioară a toracelui;
– leziunile constatate la necropsie au putut fi produse prin:
*plăgile faciale, echimozele şi excoriaţiile faciale, leziunile cranio-
cerebrale, echimozele de pe membre, prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente, infiltratele
latero-cervicale şi posibil şi echimozele de pe mucoasa jugulară, prin comprimare cu mâinile,
fracturile sterno-costale prin lovirea sau comprimarea toracelui;
*echimozele de pe coapsa stângă, prin comprimare cu degetele; acestea
împreună cu sufuziunile hemoragice ale mucoasei vestibulului vaginal, sugerează o agresiune
sexuală;
– leziunile pot data din 26 septembrie 2011;
– prezenţa leziunilor pe faţa anterioară a corpului indică producerea lor de către
agresorul situat în faţa victimei;
– între leziuni şi deces există legătură directă de cauzalitate;
– în secreţia vaginală s-au pus în evidenţă spermatozoizi, care obiectivează consumarea
unui raport sexual recent, posibil din data de 26.09.2011;
– în momentul decesului victima nu se afla sub influenţa alcoolului;
– grupa sanguină a victimei este 0I, Rh pozitiv.(ordonanţă, rapoarte medico-legale şi
planşa fotografică, file 54-59)
În cursul urmăririi penale s-au efectuat şi alte acte de urmărire penală specifice, concretizate
în următoarele mijloace materiale de probă: procesul verbal de cercetare la faţa locului în care se
consemnează poziţia în care a fost găsită victima, cu aceeaşi ocazie ridicându-se mai multe
obiecte care purtau urme de substanţă brun roşcată precum şi un hanorac în legătură cu care s-a
stabilit ulterior că aparţine inculpatului ( filele 6-11 dosar urmărire penală); planşele foto
întocmite cu ocazia cercetării la faţa locului ( filele 14-53 dosar urmărire penală); declaraţiile
martorilor G N – tatăl inculpatului- căruia acesta i-a povestit, fără a da amănunte, că a violat o
bătrână şi M I în prezenţa căruia inculpatul a recunoscut că a intrat în locuinţa victimei G Z, că a
lovit-o pe aceasta cu pumnii şi apoi a violat-o ( filele 56-61 dosar urmărire penală); declaraţia
inculpatului care a recunoscut că a pătruns în locuinţa victimei, fără consimţământul acesteia,
arătând că a întreţinut cu aceasta raport sexual normal prin constrângere şi că, întrucât victima se
zbătea şi ţipa, i-a pus mâna peste gură şi genunchii pe piept şi a lovit-o în mod repetat cu pumnii
peste faţă. ( filele 95-105 dosar urmărire penală);
Inculpatului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală la data de 08.11.2011, în
prezenţa apărătorului desemnat din oficiu, astfel cum rezultă din procesul-verbal aflat la fila 126
din dosarul de urmărire penală.
În faţa instanţei, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul a înţeles să se
prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C.p.p., arătând că recunoaşte în totalitate faptele, în
modalitatea reţinută în actul de sesizare şi solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor
administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte. De asemenea a
precizat că este de acord cu acţiunea civilă exercitată de partea civilă G A arătând că este de
acord să fie obligat la plata de daune morale şi materiale în cuantumul solicitat de aceasta.
Instanţa a procedat la audierea inculpatului în acest sens ( fila 17 dosar instanţă ) şi, având în
vedere poziţia procesuală a acestuia, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru aplicarea
prevederilor art. 3201 Cod procedură penală.
Instanţa reţine că din ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale coroborat
cu declaraţiile de recunoaştere a faptei date în faţa instanţei rezultă, fără putinţă de tăgadă, că în
noaptea de 26/27.09.2011, inculpatul G M a pătruns, fără drept, în locuinţa victimei G Z în
vârstă de 88 ani din sat C N, comuna Bi, jud. Galaţi, a întreţinut cu aceasta raport sexual
normal prin constrângere şi, întrucât aceasta ţipa şi se zbătea, a ucis-o prin aplicarea de lovituri
repetate cu mijloace contondente şi prin comprimarea toracelui şi sufocare.
În drept, faptele inculpatului G M care, în noaptea de 26/27.09.2011, a pătruns în
locuinţa victimei G Z în vârstă de 88 ani din sat Ciureştii Noi, comuna Bălăşeşti, jud. Galaţi, a
întreţinut cu aceasta raport sexual normal prin constrângere şi a ucis-o prin aplicarea de lovituri
repetate cu mijloace contondente şi prin comprimarea toracelui şi sufocare, pentru a săvârşi şi
ascunde comiterea infracţiunii de viol, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de
viol prevăzută de art. 197 alin.1 Cod penal şi respectiv de omor calificat prevăzută de art. 174
al. 1 Cod penal raportat la art.175 al. 1 lit. h Cod penal.
Fapta aceluiaşi inculpat care, în noaptea de 26/27.09.2011, a pătruns fără drept şi fără
consimţământul victimei G Z, în curtea şi în locuinţa acesteia (prin escaladarea gardului şi,
respectiv prin împingerea uşii de acces în locuinţă), întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art.192 alin.1 şi alin.2 Cod penal.
Faţă de considerentele de fapt şi de drept mai sus arătate, instanţa constatând că faptele
sesizate există, au fost săvârşite de inculpat şi constituie infracţiune în sensul art. 17 Cod penal,
în baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, urmează să-l condamne pe inculpat la câte o
pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de lege.
La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului, instanţa, având în vedere
dispoziţiile art. 72 Cod penal, va ţine seama de limitele de pedeapsă stabilite de textul
incriminator pentru faptele săvârşite (limite care vor fi reduse cu o treime, conform prevederilor
art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală), va ţine seama de pericolul social concret al faptelor
deduse judecăţii, de modalitatea şi împrejurările în care au fost comisă (pe fondul consumului
de băuturi alcoolice, asupra unei persoane vulnerabile, aflate în imposibilitatea de a se apăra şi
respectiv de a-şi exprima voinţa datorită vârstei înaintate şi a faptului că victima dormea,
inculpatul manifestând o agresivitate deosebită), de urmarea produsă, precum şi de persoana şi
conduita procesuală a inculpatului.
Potrivit fişei de cazier, inculpatul nu este la prima abatere de la legea penală. Prin sentinţa
penală nr.40/15.02.2011 a Judecătoriei Târgu Bujor, definitivă la data de 07.03.2011,
inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare în modalitatea de executare a
suspendării condiţionate pe durata unui termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea unei
infracţiuni de violare de domiciliu, faptă comisă în condiţii similare, la care am făcut referire
anterior (fişa de cazier, file 120-123)
Faptele din prezenta cauză au fost săvârşite după rămânerea definitivă a sentinţei penale
nr. 40/2011 a Judecătoriei Târgu Bujor, în interiorul termenului de încercare, astfel încât sunt
aplicabile disp. art. 37 lit. a Cod penal privitoare la starea de recidivă postcondamnatorie şi ale
art. 83 Cod penal.
Având în vedere gravitatea infracţiunilor ce se reţin în sarcina inculpatului, natura relaţiilor
sociale lezate, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatului astfel cum sunt relevate
de referatul de evaluare întocmit în cauză, tribunalul apreciază că nu se justifică reţinerea de
circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpatului.
În raport de elementele de individualizare mai sus indicate, instanţa îşi formează
convingerea că aplicarea unor pedepse în cuantum de 5 ani închisoare ani pentru săvârşirea
infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. 1 C.pen., de 14 ani închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii prevăzută de art. 174 alin. 1 C.pen. rap. la art. 175 alin. 1 lit. h C.pen. şi de 4 ani
închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. 1 şi 2 C.pen. va fi în măsură
să conducă la reeducarea inculpatului, la îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 52 Cod penal,
respectiv atingerea scopului preventiv şi coercitiv al pedepsei.
În raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite precum şi de persoana inculpatului
se va aplica acestuia şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1
lit. a teza II, b, e C.pen. pe o durată de 3 (trei) ani pentru săvârşirea infracţiunii de viol
prevăzută de art. 197 alin. 1 C.pen precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, b, e C.pen. pe o durată de 6 (şase) ani pentru săvârşirea
infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. 1 C.pen. rap. la art. 175 alin. 1 lit. h
C.pen.
Faptele deduse judecăţii în prezenta cauză au fost săvârşite în concurs real, conform art.
33 lit. a C.pen., astfel că potrivit art. 34 lit. b C.pen. şi art. 35 alin. 3 C.pen. vor fi contopite
pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de
14 ani închisoare sporită având în vedere numărul şi gravitatea infracţiunilor săvârşite în
aceleaşi împrejurări, la 16 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II, b, e C.pen. pe o durată de 6 (şase) ani.
Conform art. 83 C.pen. va fi revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2
ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 40/15.02.2011 a Judecătoriei Tg. Bujor rămasă
definitivă la 07.03.2011 şi se va dispune ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de
o pedeapsă de 18 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de
art. 64 alin. 1 lit. a teza II, b, e C.pen. pe o durată de 6 (şase) ani.
Din perspectiva modalităţii de executare, ţinând cont de cuantumul pedepsei aplicate
inculpatului, gravitatea deosebită a infracţiunilor şi de circumstanţele în care au fost săvârşite,
tribunalul apreciază că scopul pedepsei poate fi atins doar prin executarea efectivă a acesteia,
într-un loc de detenţie.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, faţă de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului decurgând din cauzele Hirst contra Regatului Unit şi Sabou şi Pârcălab contra României,
interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod penal nu se va face automat, prin efectul
legii, ci va fi apreciată în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 Cod penal.
Având în vedere natura relaţiilor sociale lezate prin fapta săvârşită de inculpat precum şi
persoana inculpatului, instanţa apreciază că inculpatul este nedemn să exercite dreptul de a fi
ales în autorităţile publice sau funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând
exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a fi tutore sau curator prevăzute de art. 64 lit.
a teza II, b, e Cod penal.
Prin ordonanţa nr. 42 din data de 27.09.2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi
s-a dispus reţinerea inculpatului pe o perioadă de 24 ore. ( f. 107 dosar urmărire penală )
Prin încheierea de şedinţă din data de 28.09.2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi în
dosarul nr.10775/121/2011, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi şi
s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, până la data de
26.10.2011 inclusiv. S-a emis mandatul de arestare preventivă nr.129/U/28.09.2011.(încheiere
şi mandat, file 110-113)
Măsura arestării preventive a fost ulterior menţinută de instanţa de judecată potrivit art.
300 indice 1 C.pr.pen.
Ţinând cont de gravitatea ridicată a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, de natura
şi importanţa relaţiilor sociale cărora li se aduce atingere ( fiind vorba inclusiv de o infracţiune
contra vieţii ), de modalitatea şi împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele ( pe
fondul consumului de băuturi alcoolice, asupra unei persoane vulnerabile, aflate în
imposibilitatea de a se apăra şi respectiv de a-şi exprima voinţa datorită vârstei, prin exercitarea
de violenţe – inculpatul manifestând o agresivitate deosebită ), de urmarea produsă şi nu în
ultimul rând rezonanţa unei astfel de fapte şi impactul social negativ în baza art. 350 alin. 1
C.pr.pen. va fi menţinută starea de arest a inculpatului G M iar conform art. 88 C.pen. se va
deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii – 24 ore – aferentă zilei de 27.09.2011 şi
arestării preventive de la 28.09.2011 la zi.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 se va dispune prelevarea de probe biologice de
la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice
Pe latură civilă, urmează a se constata că partea vătămată G A s-a constituit parte civilă cu
suma de 115.000 lei din care 15.000 lei cu titlu de daune materiale şi 100.000 lei cu titlu de
daune morale.
Constatând că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 998 C.civ., art. 1000
alin. 2 C.civ. pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală, observând şi poziţia inculpatului
care este de acord să despăgubească partea civilă în cuantumul solicitat, în baza art. 14
C.pr.pen., 17 alin. 3 C.pr.pen. şi art. 346 C.pr.pen., va obliga pe inculpatul G M la plata sumei
de 15.000 lei cu titlu de daune materiale şi a sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale
către partea civilă G A.
Conform art. 189 C.pr.pen. şi art. 191 alin. 1 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul G M la
plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, incluzând onorariul avocatului desemnat din
oficiu, în sumă totală de 400 lei ( din care 200 lei – pentru faza de urmărire penală ), ce va fi
avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Galaţi.