La data de 09 octombrie 2006, B.M. a formulat contestaţie, împotriva deciziei de concediere nr. 117 de la 28.09.2006, emisă de intimata Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, solicitând anularea deciziei , reintegrarea în funcţia avută anterior, obligarea angajatorului să-i plătească despăgubiri materiale egale cu salariile neprimite până la data reintegrării efective, precum şi daune morale în valoare de 86.000 RON. A solicitat şi cheltuieli de judecată.
În motivarea contestaţiei, a arătat că, emiterea deciziei s-a făcut cu încălcarea dispoz. Legii 264/2004, privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale din România, care în art. 10 alin.2 prevăd că „membrii titulari şi corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale din România sunt menţinuţi în activitate sau în funcţii de conducere până la împlinirea vârstei de 70 de ani”.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca nefondată.
La data de 09.11.2006, contestatorul a învederat că înţelege să renunţe la capătul de cerere privind obligarea angajatorului de a-i plăti despăgubirile materiale, corespunzătoare.
Tribunalul Dolj prin sentinţa nr. 2077 de la 14 noiembrie 2006 a admis contestaţia formulată de contestatorul B.M., împotriva intimatei Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova, a anulat decizia nr. 117/28.09.2006, emisă de intimată.
A dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară prin reintegrarea contestatorului în funcţia şi pe postul deţinut anterior emiterii actului de concediere.
A obligat intimata către contestator la o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
A admis cererea privind daunele morale, obligând intimata către contestator la contravaloarea în RON a 1(unu) EURO, cu titlu de daune morale.
A obligat intimata către contestator la 5160 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că în cauza dedusă judecăţii contestatorul are calitatea de medic şi cadru didactic , în grad didactic de profesor universitar doctor. Potrivit Legii 264/2004, contestatorul ar fi îndreptăţit să rămână în activitate oricare ar fi această activitate chiar dacă ar încadra o funcţie de conducere.
Cu ocazia judecării pe fond contestatorul a depus înscrisuri din care rezultă că Senatul Universităţii de Farmacie şi Medicină din Craiova a aprobat cu unanimitate hotărârea consiliului profesoral, privind anularea deciziei de încetare a contractului de muncă şi a învederat că înţelege să renunţe la capătul de cerere privind obligarea angajatorului de a-i plăti despăgubirile materiale, stăruind , totuşi, în cererea în daune morale în cuantum de 1 EURO.
Înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu sunt de natură să suplinească voinţa juridică a angajatorului, prin organul său de decizie, de a revoca decizia nr.117/2006. Aceste înscrisuri confirmă îndeplinirea unor condiţii legale , dar prealabile şi anterioare emiterii unei decizii de revocare, dar nu existenţa deciziei însăşi. Cât timp nu s-a emis de către persoana abilitată o decizie din care să rezulte în mod clar voinţa de revocare în forma „se revocă(sau se anulează) decizia 117/2006…”, situaţia angajatorului nu se modifică. Instanţa a constatat că în realitate nu a operat o revocare care să ducă la aprecierea contestaţiei ca rămasă fără obiect.
Instanţa de fond constatând, totodată, neegalitatea concedierii , în temeiul art. 78 a dispus anularea acesteia cu consecinţele prevăzute de lege.
Instanţa a luat act de atitudinea procesuală a salariatului de renunţare la despăgubiri materiale, dar o asemenea atitudine procesuală a rămas fără efect, potrivit art. 78 alin.1 Codul muncii „în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa a dispus anularea ei şi a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul”.
Cât priveşte cererea precizată în daune morale , instanţa a constatat că este întemeiată urmând să o admită. Repararea bănească a prejudiciului nepatrimonial înseamnă realizarea aplicării depline a răspunderii civile delictuale, prevăzute de art.998 Cod civil. Fiind vorba de o desfacere abuzivă a contractului de muncă, acordarea daunelor morale, admisibilă în principiu,trebuie să-şi găsească suport în prejudiciul moral suferit de salariat pe planul aprecierii sociale a conduitei sau priceperii profesionale a acestuia în legătură cu munca.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs intimata Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Un prim motiv de critică se referă la faptul că ignorând argumentele invocate în întâmpinarea formulată de către recurentă, instanţa de fond a înlăturat susţinerile potrivit cărora în cauza de faţă nu-şi fac aplicabilitate dispoz. art. 10 alin. 2 ale Legii nr. 264/2004 şi că incidente unei asemenea speţe sunt dispoziţiile art. 129 ale Legii nr. 128/1997 – Statutul personalului didactic.
Critică sentinţa şi sub aspectul dispoz. art. 304 pct.8 Cod pr.civilă. Astfel, deşi la termenul din 09.11.2006 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova a depus la dosarul cauzei adresa nr. 1972 din 06.11.2006, prin care a arătat căci Consiliul Profesoral al Facultăţii de Medicină şi Senatul Universităţii au revenit asupra măsurii de pensionare la limită de vârstă a contestatorului, au anulat decizia de încetare a contractului său individual de muncă(decizia nr. 117/2006) şi au hotărât menţinerea sa în activitate în aceeaşi funcţie didactică, situaţie de fapt care a condus la rămânerea fără obiect a contestaţiei, totuşi instanţa a soluţionat cauza ca şi cum nu s-ar fi modificat nimic.
Un alt motiv de critică se referă la faptul că instanţa de fond i-a acordat contestatorului cea ce, deşi a solicitat iniţial, cu ocazia soluţionării fondului (despăgubiri materiale)a renunţat. Interpretarea dată de către instanţa de fond în sensul că, şi cu privire la renunţarea contestatorului la despăgubirile materiale solicitate în cererea introductivă,îşi fac aplicabilitate dispoz. art. 38 Codul muncii, este greşită.
Al patrulea motiv de critică se referă la faptul că este nejustificată soluţia instanţei de fond şi cu privire la acordarea contravalorii în RON a sumei de 1 EURO cu titlu de daune morale întrucât, atâta timp cât măsura dispusă de către angajator este fundamentată juridic (disp.art. 129 ale Legii 128/1997) nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale vreunei daune morale.
Al cincilea motiv de recurs se referă la faptul că greşit s-a pronunţat instanţa de fond şi cu privire la cheltuielile de judecată acordate contestatorului în sumă de 5600 RON, în sensul că atâta timp cât decizia iniţială a angajatorului este temeinică şi legală(decizia de pensionare), iar măsura revenirii la hotărârea iniţială nu ţine de încălcarea legii, nu se justifică obligarea la asemenea cheltuieli.
Recurenta a depus la dosarul cauzei decizia nr. 178/2006.
Intimatul a depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Analizând sentinţa recurată , prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor şi lucrărilor dosarului şi în raport de dispoziţiile legale incidente, Curtea constată şi reţine următoarele:
Prima critică formulată de recurentă este nefondată deoarece art. 10 alin.2 din legea 264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale stipulează că membrii titulari şi corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale sunt menţinuţi în activitate sau în funcţii de conducere până la împlinirea vârstei de 70 de ani, fără a distinge dacă menţinerea în activitate se referă la funcţii didactice, medicale sau de altă natură.
Mai mult , prin legea 481/2006 pentru completarea art. 129 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic s-a stabilit că profesorii universitari , membrii ai Academiei Române sau ai academiilor de ştiinţe organizate pe domenii ştiinţifice, înfiinţate prin lege pot rămâne în activitate ca titulari, ceea ce înseamnă cu normă întreagă în învăţământ, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
În concluzie această problemă a fost tranşată de legiuitor, şi membrii titulari şi corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale sunt menţinuţi în funcţie – indiferent de funcţie medic sau profesor , până la vârsta de 70 de ani.
A doua critică şi anume că a rămas fără obiect contestaţia , deoarece unitatea a anulat decizia nr.117/2006 este nefondată , deoarece în decizia nr. 178/2006 nu s-au menţionat temeiurile pentru care s-a anulat decizia nr. 117/2006, Codul muncii fiind strict în acest sens, nu s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară aşa cum prevede art. 78 alin.2 Codul muncii, astfel încât să apară ca şi activitate desfăşurată şi perioada cuprinsă între data emiterii deciziei nr. 117/2006 (28.09.2006) şi data emiterii deciziei nr. 178/2006 (03.11.2006).
Cea de a treia critică este fondată, prima instanţă trebuind să ia act de renunţarea reclamantului la judecarea cererii privind despăgubirile reprezentate de salariile indexate, majorate şi reactualizate.
În cauză nu sunt incidente dispoz. art. 38 Codul muncii deoarece reclamantul – intimat nu a renunţat la dreptul recunoscut de lege, ci a renunţat doar la judecată în conformitate cu dispoz. art. 246 Cod pr.civilă şi acest drept nu poate fi îngrădit.
Cea de a patra critică, respectiv că în mod greşit a fost obligată la plata daunelor morale, este fondată deoarece art. 269 alin.1 Codul muncii prevede că angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să-l despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Astfel, în conformitate cu aceste dispoziţii angajatorul nu este ţinut decât pentru repararea prejudiciului material pricinuit salariatului nu şi a prejudiciului moral.
Ar fi fost posibilă repararea prejudiciului moral numai dacă ar fi avut înserată în contractul individual de muncă o clauză în acest sens.
Ultima critică este nefondată, deoarece conform art. 274 alin.1 Cod pr.civilă – partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Astfel că instanţa de fond în mod corect a obligat recurenta la cheltuielile de judecată efectuate de intimatul – contestator reprezentând onorariu de avocat , cheltuieli pe care le-a dovedit cu chitanţele depuse la dosar.
Faţă de toate aceste aspecte , Curtea urmează ca în baza art. 312 rap.la art. 304 pct.9 Cod pr.civilă să admită recursul, să modifice în parte sentinţa în sensul că va lua act de renunţare la judecata cererii privind despăgubirile şi va respinge cererea privind daunele morale.
Va menţine restul dispoziţiilor.
