-art.322 pct.2 cod pr.civ.
Art.322 pct.2 cod pr.civ. este o aplicare a principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil şi permite reclamantului să stabilească cadrul procesual al litigiului sub aspectul obiectului cererii cu care învesteşte instanţa de judecată şi a părţilor pe care înţelege să le cheme sau se le atragă în proces; acest caz de revizuire vizează inadvertenţele dintre ceea ce s-a solicitat instanţei şi ceea ce aceasta a soluţionat prin hotărârea pronunţată, fiind posibile cele 3 variante avute în vedere de legiuitor în sensul de a se fi acordat ceea ce nu s-a cerut, de a nu se fi pronunţat asupra unui lucru cerut sau s-a acordat mai mult decât s-a cerut.
(Decizia nr. 1220 din data de 15 iunie 2010 a Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale-Curtea de Apel Ploieşti)
Prin cererea înregistrată la această Curte de Apel, revizuientul A.E. a formulat la data de 17 mai 2010 revizuire împotriva deciziei civile nr.714 pronunţată la 7 aprilie 2010 de aceeaşi curte de apel solicitând anularea acesteia şi rejudecarea recursului pe care l-a exercitat împotriva sentinţei civile nr.88 din 13 ian.2010 a tribunalului.
În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a invocat dispoziţiile art.327 alin.12 cod pr.civ(text legal care nu există în realitate) iar la termenul de judecată din 8 iunie 2010, acesta a precizat că cererea de revizuire se întemeiază pe cazul prevăzut de art.322 pct.2 cod pr.civ.
Fără a explica în ce constă în concret temeiul de fapt ce a generat introducerea cererii de revizuire sub aspectul art.322 pct.2 cod pr.civ, revizuentul a susţinut că la soluţionarea recursului, Curtea a omis să se pronunţe pe latura privind completarea punctului 14 din fişa sa de şi nu a stabilit cui îi revine sarcina de a plăti diferenţele neîncasate datorită calcului greşit al perioadei de vechime în muncă care nu este de 29 ani 11 luni şi 15 zile ci de 36 ani, 9 luni şi 17 zile
A fost ataşat dosarul civil nr.3873/120/2009 în care a fost pronunţată decizia instanţei de recurs nr. 714 pronunţată la 7 aprilie 2010 a cărei desfiinţare s-a cerut, ca efect al revizuirii de faţă.
Examinând cererea de revizuire în raport de susţinerile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză şi de actele şi lucrările dosarului ataşat, Curtea a constatat că aceasta nu este întemeiată şi a respins-o pentru considerentele care succed:
Fiind o cale extraordinară de atac, de retractare a unei hotărâri definitive, revizuirea nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres şi limitativ prevăzute în cazurile enumerate la art.322 pct.1-9 cod pr.civ.
Între acestea, cel precizat de revizuent stabileşte că revizuirea se poate cere şi împotriva unei decizii date de instanţa de recurs atunci când aceasta evocă fondul, dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Art.322 pct.2 cod pr.civ. este o aplicare a principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil şi permite reclamantului să stabilească cadrul procesual al litigiului sub aspectul obiectului cererii cu care învesteşte instanţa de judecată şi a părţilor pe care înţelege să le cheme sau se le atragă în proces; acest caz de revizuire vizează inadvertenţele dintre ceea ce s-a solicitat instanţei şi ceea ce aceasta a soluţionat prin hotărârea pronunţată, fiind posibile cele 3 variante avute în vedere de legiuitor în sensul de a se fi acordat ceea ce nu s-a cerut, de a nu se fi pronunţat asupra unui lucru cerut sau s-a acordat mai mult decât s-a cerut.
Între aceste limite, verificând decizia civilă nr.714 din 7 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti s-a constatat că prin aceasta a fost respins ca nefondat recursul reclamantului A. E., a fost admis recursul pârâtului Ministerul Apărării Naţionale modificându-se în parte sentinţa în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantului.
Decizia sus-arătată îndeplineşte cerinţa de admisibilitate vizând evocarea fondului însă respingerea recursului reclamantului ca nefondat şi admiterea recursului pârâtului nu atrage incidenţa niciuneia dintre cele 3 ipoteze ale cazului de recurs prev.de art.322 pct.2 cod pr.civ., fiindcă prin soluţia astfel pronunţată instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, ci a soluţionat cele două recursuri cu care a fost legal învestită, neexistând vreo cerere asupra căreia să nu se fi pronunţat.
În realitate, revizuentul vizează obţinerea rejudecării fondului drepturilor pentru care a promovat iniţial cererea de chemare în judecată respectiv stabilirea unei perioade mai mari de vechime în muncă ca urmare a recunoaşterii timpului lucrat în condiţii deosebite(grupă de muncă) şi acordarea diferenţelor de drepturi rezultate din eventuala recalculare a pensiei sale, ceea ce nu este posibil pe calea extraordinară de atac a revizuirii.