Prin luarea măsurii arestării preventive nu se înlătură prezumţia de nevinovăţie, ci doar sunt verificate condiţiile limitative prevăzute de art. 148 şi urm. C.proc.pen., în raport de materialul probator administrat până în respectiva fază a urmăririi penale.
Pentru infracţiuni deosebit de grave, cum este omorul calificat, probele referitoare la existenţa acestor infracţiuni şi identificarea făptuitorului constituie tot atâtea dovezi cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanţă şi implicaţii negative asupra siguranţei colective.
Secţia penală şi de minori, Încheierea nr. 1861 din 28 decembrie 2012
Tribunalul Cluj prin încheierea penală nr. 145/C din 23.12.2012 a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.
în temeiul art. 1491C.proc.pen. și art. 148 lit. f) C.proc.pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.F., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 23.12.2012 și până la data de 20.01.2012.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rezoluția din data de 22.12.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul B.F. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 174, 175 lit. c) C.pen.
La data de 23.12.2012, ora 2:30, inculpatul B.F., a fost reținut pe o durată de 24 de ore prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj cu nr. 16, la aceeași dată fiind audiat de procuror (în prezența apărătorului desemnat din oficiu) și fiind pusă în mișcare acțiunea penală împotriva acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C.pen. raportat la art. 174, 175 lit. c) C.pen.
în sarcina inculpatului s-a reținut, în esență, că în data de 21.12.2012, orele 15:30, aflându-se la domiciliul comun, inculpatul a aplicat multiple lovituri cu securea, inclusiv în zona capului, soției sale B.M., cauzându-i leziuni vindecabile în 70-75 de zile de îngrijiri medicale și care au pus în primejdie viața acesteia.
Propunerea de arestare preventivă a fost motivată prin aceea că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C.proc.pen., respectiv acelea că există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina lui, pentru fapta comisă legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Judecătorul învestit cu soluționarea propunerii de arestare preventivă a constatat că, în cauză, sunt întrunite condițiile legale pentru luarea acestei măsuri împotriva inculpatului, având în vedere considerentele ce urmează a fi expuse mai jos.
Astfel, în primul rând, în cauză există probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina lui, aceste indicii și probe fiind relevate de procesul-verbal de sesizare, concluziile preliminare ale I.M.L. Cluj-Napoca, declarațiile martorilor audiați în cauză R.D.M., S.D. și S.D. și, nu în ultimul rând, declarațiile inculpatului care, recunoscând fapta comisă, a descris modalitatea de comitere a acesteia, respectiv lovirea repetată a victimei cu o secure și contextul care a determinat acțiunea sa violentă, respectiv consumul de băuturi alcoolice al victimei care a refuzat să facă mâncare și curățenie în locuință.
Drept urmare, a rezultat din analiza mijloacelor de probă administrate până la acest moment că sunt întrunite cerințele art. 143 C.proc.pen. referitoare la existența unor probe sau indicii temeinice ale săvârșirii de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală.
în al doilea rând, în ceea ce privește condițiile prevăzute la lit. f) a articolului 148 C.proc.pen., inculpatul este acuzat că a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni și interzicerea unor drepturi, astfel încât cerința cuprinsă în teza I a textului de lege sus-menționat este îndeplinită.
Cea de a doua cerință a acestui text de lege se referă la existența unor probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, cu mențiunea că acest pericol pentru ordinea publică nu se presupune generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenței și mai ales nemijlocit dovedit.
Pericolul concret pentru ordinea publică a fost cel mai adesea definit ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, generând temerea colectivă că organele de stat nu acționează suficient, în cazul comiterii unor fapte de o anumită gravitate.
Fără îndoială pericolul concret al faptei nu se confundă cu pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C.proc.pen., dar nici nu este posibil ca acesta să nu fie avut în vedere de către judecătorul sesizat cu o asemenea propunere.
Dimpotrivă, acesta este chemat să facă o evaluare a faptei comise și a circumstanțelor comiterii ei, pentru ca apoi prin raportare și la circumstanțele personale ale inculpatului să decidă dacă este sau nu necesară privarea de libertate a inculpatului.
Starea de pericol pentru ordinea publică, spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective, presupune o rezonanță socială a acelei fapte, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, care considerăm că în acest caz este evidentă dacă avem în vedere circumstanțele concrete ale comiterii acestei fapte, caracterizată de o gravitate deosebită, relevată în principal de modalitatea în care a inculpatul a acționat, violența de care acesta a dat dovadă, lovindu-și soția în mod repetat cu o secure și, nu în ultimul rând, urmările care s-au produs sau se puteau produce asupra sănătății ori vieții victimei.
Așadar, în cauza de față, s-a apreciat că, din chiar modul de derulare a evenimentelor, modalitatea concretă de săvârșire a faptei, instrumentul folosit, împrejurările în care aceasta a fost comisă, faptul că inculpatul a acționat pe fondul consumului de alcool și după ce s-a înarmat în acest scop cu o secure, lovind victima în mod repetat, reies probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Chiar dacă inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a arătat că o regretă, această împrejurare nu poate constitui prin ea însăși un motiv suficient de puternic care să justifice cercetarea sa în stare de libertate, această atitudine sinceră a inculpatului urmând a fi avută în vedere de judecător la individualizarea judiciară a pedepsei, în măsura în care inculpatul va fi trimis în judecată și se va pronunța o soluție de condamnare.
în aceste condiții, apreciind că arestarea inculpatului este în mod evident necesară pentru buna desfășurare a urmăririi penale, în baza art. 1491C.proc.pen. propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a fost admisă, iar instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 23.12.2012 și până la data de 20.01.2012.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.F. solicitând casarea ei în întregime și rejudecând cauza, cercetarea sa în stare de libertate, având în vedere că în speță nu sunt întrunite cerințele pericolului concret pentru ordinea publică prevăzute de art. 148 lit. f) C.proc.pen., neexistând suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele imputate.
Inculpatul arată că față de el se puteau lua alte măsuri restrictive de libertate, cele prevăzute de art. 145 sau 1451 C.proc.pen., obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Instanța de fond în mod judicios a apreciat că sunt incidente prevederile art. 143 și 148 lit. f) C.proc.pen., arestarea inculpatului impunându-se în vederea efectuării urmăririi penale, a unei bune administrări a probelor, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpatul este cercetat pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20,art. 174,art. 175 alin. (1) lit. c) C.pen., de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, constând în aceea că la 21.12.2012 i-a aplicat cu securea, victimei B.M., multiple lovituri, în urma căreia aceasta a suferit leziuni vindecabile în 75 de zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.
La data de 23.12.2012 s-a emis împotriva inculpatului mandatul de arestare preventivă nr. 67 de către Tribunalul Cluj pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 23.12.2012 până la 20.01.2013.
Măsura arestării inculpatului s-a luat cu respectarea dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C.proc.pen., în sarcina acestuia reținându-se o infracțiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege depășește 4 ani închisoare, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Din probele administrate până în această fază a urmăririi penale rezultă indicii temeinice și presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care este cercetat, fiind incidente temeiurile arestării preventive prevăzute de art. 148 lit. f) C.proc.pen.
împrejurarea că inculpatul susține că este nevinovat de comiterea infracțiunii pentru care este cercetat reprezintă o prezumție legală, respectată de autorități și care subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
în consecință, prin luarea măsurii arestării preventive nu s-a înlăturat această prezumție, ci doar s-au verificat condițiile limitative prevăzute de art. 148 și urm. C.proc.pen., în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.
Aprecierea probelor se va face de către instanța de fond sub aspectul reținerii sau nu a vinovăției inculpatului.
Analizând încheierea atacată din perspectiva art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului, referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, Curtea apreciază că sunt respectate și aceste dispoziții, în sensul că inculpatul recurent a fost inițial arestat în vederea aducerii în fața instanței competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.
în legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în dispozițiile art. 148 C.proc.pen., iar în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f) C.proc.pen.
Ținând cont de modul de săvârșire a faptei ce aduce atingere relațiilor sociale referitoare la viața și integritatea persoanelor, având în vedere gradul extrem de ridicat al pericolului social al infracțiunii presupus a fi comise de către acesta, concretizat prin limitele mari de pedeapsă prevăzute de norma de drept încălcată, lăsarea inculpatului în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență, astfel că în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la faptă, adică natura și gravitatea infracțiunii comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acesteia, datele referitoare la persoana inculpatului, antecedentele penale ale sale. Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunii săvârșite de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea sau menținerea măsurii arestării preventive. O parte a doctrinei naționale a susținut că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum este omorul calificat, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorului constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.
Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive.
Art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenție și implicit practica CEDO au dezvoltat noțiunea autonomă de „motive plauzibile” (cauza Fox, Campbell și Hartley c. Regatului Unit, hotărârea din 30 august 1990). Această noțiune depinde de circumstanțele particulare ale fiecărui caz. Faptele pe care se bazează aceste motive plauzibile trebuie să fie nu doar autentice, ci și să convingă un observator independent că acea persoană este posibil să fi comis acea infracțiune, motive puse în evidență de circumstanțele particulare ale speței de față.
Din piesele dosarului rezultă fără putință de tăgadă că luarea măsurii arestării preventive s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale, cât și la cele din Convenția europeană a drepturilor omului.
Pe de altă parte, este de observat că orice faptă contrară normelor de conduită, care constituie substanța ilicitului abstract determinat de normele juridice, tulbură atât ordinea de drept, cât și mediul social.
Această tulburare, coroborată cu riscul repetabilității unor atari atitudini neconforme, de încălcare a legii penale, creează o stare de insecuritate pentru raporturile sociale și, concomitent, un sentiment firesc de dezaprobare din partea colectivității.
Or, exigențele impuse de necesitatea restabilirii ordinii de drept încălcate se realizează, între altele, prin îndeplinirea cu promptitudine a actelor procedurale, cu asigurarea drepturilor și intereselor legitime ale părților.
De aceea, asigurarea respectării termenelor prevăzute de lege pentru desfășurarea activităților specifice procesului penal, în cadrul cărora împiedicarea făptuitorilor de a se sustrage urmăririi penale constituie un deziderat major, impune luarea măsurilor preventive.
Măsura arestării este justificată și de împrejurarea că infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul nu au fost clar stabilite, fiind nevoie de administrarea unui material probator complex, din care să rezulte în mod clar și indubitabil implicarea recurentului în comiterea acestora.
Probele ce trebuie administrate în cauză sunt dintre cele mai diverse și, astfel, există posibilitatea ca inculpatul să influențeze administrarea lor.
Este de remarcat că aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică are în vedere și modalitatea în care s-a desfășurat activitatea infracțională, precum și reacția generată în rândul societății civile de faptul că împotriva unor asemenea infracțiuni, organele statului nu acționează eficient.
în acest context, Curtea apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal.
Instanța de recurs reține că infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat prezintă o gravitate sporită, aceasta având o rezonanță în rândul opiniei publice și determinând reacția negativă a acesteia față de împrejurarea că persoane asupra cărora planează astfel de acuzații sunt judecate în stare de libertate.
în plus, Curtea reține că existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO, „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie”, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al Convenției europene a drepturilor omului. De asemenea, în raport de probele aflate la dosar, existând „suspiciunea rezonabilă că s-a comis o infracțiune”, măsura arestării preventive este justificată și prin prisma aceleiași jurisprudențe.
Curtea apreciază că, în baza art. 136 C.proc.pen., pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată este oportună măsura arestării preventive, subzistând temeiurile invocate de procuror și reținute de judecătorul fondului.
Probele și indiciile temeinice în speță sunt: declarațiile martorilor R.D.V., S.D., care se coroborează cu declarațiile inculpatului recurent și cu concluziile preliminare medico-legale ale IML Cluj, care învederează leziunile corporale suferite de victimă, data producerii acestora și numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecarea acesteia.
Față de cele ce preced, nu se impune luarea față de inculpat a unei alte măsuri restrictive de libertate prevăzute de art. 145 sau art. 1451C.proc.pen., condiții în care recursul inculpatului se va respinge ca nefondat în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C.proc.pen.
(Judecător Delia Purice)
