Prin încheierea nr. 9 A din 23.05. 2013, Judecătoria Alexandria a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă aceeaşi instanţă privind arestarea preventivă a inculpatului P.I.S. În baza art. 1491 şi art. 148 lit. f Cod Procedură Penală s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru săv. infracţ. prev. şi ped. de art. 208 alin. 1 -209 al. 1 lit. g Cod Penal şi art. 192 alin. 2 Cod Penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod Penal pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 23 mai 2013, până la data de 20 iunie 2013, inclusiv.
S-a dispus, totodată, emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că, la data de 23.05.2013, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria a formulat propunere motivată de arestare preventivă a inculpatul P.I.S., cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. 1 -209 al. 1 lit. g Cp. şi art. 192 alin. 2 Cod Penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod Penal, reţinându-se că în seara zilei de 05.05.2013, a pătruns fără drept în curtea şi în locuinţa părţii vătămate N.M. de unde a sustras mai multe recipiente cu ierbicide şi pesticide, în valoare totală de 8.992, 94 lei, bunuri ce aparţineau SC —-SRL.
S-a invocat de procuror existenţa cazului prev. de art. 148 alin. 1 lit. f Cod Procedură Penală, sens în care s-a arătat că inculpatul a sustras bunuri de o valoare ridicată, în scopul vinderii şi a obţinerii de foloase necuvenite, iar pentru infracţiunile săvârşite, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani dar şi faptul că există probe potrivit cărora lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de săvârşire a faptelor.
Învinuitul a fost reţinut pentru 24 de ore.
S-a constatat de instanţa de fond că există indicii temeinice că inculpatului a săvârşit infracţiunile de furt calificat, prev. de art. 208 alin.1 – art. 209 alin.1 lit. g şi art. 192 alin. 2 Cod Penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod Penal, în sensul definiţiei dată indiciilor temeinice date de art.68¹ Cpp., fapta de furt calificat este prevăzute de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, respectiv de la 4 ani la 18 ani, aşa încât s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de arestare preventivă înscrise la art. 148 alin. 1 litera f Cpp.
S-a constatat totodată că, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă atât din gravitatea faptelor comise, dar şi din reacţia pe care ar putea să o determine în rândul societăţii în lipsa unor măsuri din partea autorităţilor, constând în încurajarea altor persoane de a comite fapte asemănătoare şi fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate.
Faţă de considerentele expuse, s-a apreciat de instanţa fondului că măsura arestării preventive a inculpatului P.I.S. este necesară pentru apărarea ordinii publice şi desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal, aşa încât, în baza art. 149¹ şi art. 148 lit. f Cpp., s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 29 de zile.
Împotriva încheierii nr. 9 A din 23.05.2013 pronunţată de Judecătoria Alexandria a declarat recurs inculpatul, susţinând că nu este îndeplinită condiţia pericolului concret pentru ordinea publică, date fiind împrejurările în care s-au comis faptele şi lipsa antecedentelor penale.
Ascultat în recurs, în raport de dispoziţiile art. 150 Cpp. şi art. 5 din CEDO, inculpatul a declarat că recunoaşte fapta comisă şi o regretă. A mai arătat că, din suma obţinută în urma faptei de furt i-a revenit doar 200 lei, restul fiind încasaţi de sora sa, la îndemnul căreia a şi comis fapta de furt şi are în întreţinere un copil minor, în vârstă de 2 ani.
Analizând recursul declarat de inculpat în raport de motivele invocate dar şi din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 Cpp., tribunalul a apreciat că acesta are un caracter întemeiat.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, potrivit art.149 indice 1 din Cpp., măsura arestării preventive poate fi dispusă dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 143 Cpp., dacă există vreunul din cazurile de la art. 148 Cpp. şi dacă se consideră că arestarea inculpatului este necesară în interesul urmăririi penale.
Aceleaşi raţiuni instituţionale se regăsesc şi în dispoziţiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, potrivit cărora inculpatul poate fi lipsit de libertatea sa daca exista motive verosimile de a (se) bănui ca a săvârşit o infracţiune.
Din probele administrate se reţine, într-adevăr, existenţa unor indicii temeinice, în sensul că inculpatul a săvârşit în condiţiile concursului real de infracţiuni fapta de furt calificat, încadrată în dispoziţiile art.208-209 alin. 1 litera g Cod Penal şi violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 2 Cod Penal, totul cu aplicarea art. 33 litera a Cod Penal, constând în aceea că, în seara zilei de 05.05.2013 a pătruns fără drept în curtea locuinţei părţii vătămate N.M., de unde a sustras mai multe recipiente cu erbicide şi pesticide, în valoare totală de 8.992, 94 lei, bunuri ce aparţineau SC — SRL . În acest sens sunt denunţul, proces verbal de cercetare la faţa locului, declaraţia părţii vătămate, proces verbal de conducere în teren, planşe foto, proces verbal de predare primire a unei părţi din bunurile sustrase, declaraţii martori, adresă prejudiciu, declaraţii inculpat.
Conform art. 68 indice 1 Cpp., sunt indicii temeinice, atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta, noţiunea de indicii temeinice neputându-se confunda cu aceea de probe certe de vinovăţie. În materia măsurilor preventive, prezumţia de nevinovăţie trebuie să fie o constantă, evitându-se judecarea fondului cauzei şi deci recurgerea la probele certe de vinovăţie în vederea angajării răspunderii penale.
Raportat la toate datele cauzei, se reţine, aşadar, existenţa unei presupuneri rezonabile în sensul că inculpatul a săvârşit fapta imputată, ce rezultă din existenţa unui ansamblu de date verosimile şi credibile care, toate împreună, în analiza dialectica a cauzalităţii lor, conturează un ansamblu de indicii temeinice, în sensul noţiunii prevăzute de art.143 Cpp., fără a se confunda cu probele certe de vinovăţie.
Propunerea de arestare preventivă a fost motivată de prima instanţă prin existenta faptei şi a săvârşirii acesteia de către inculpat, precum şi prin aceea ca lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura infracţiunii, modul de comitere a faptei, precum şi din gradul de insecuritate pe care îl generează o astfel de faptă în rândul comunităţii.
Constată tribunalul, raportat la datele şi elementele probatorii ale cauzei, că infracţiunile de furt calificat şi violare de domiciliu pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului sunt grave, însă în cauză nu există nici o probă certă că, lăsat în libertate, inculpatul P.I.S. va împiedica buna desfăşurare a urmăririi penale sau a judecăţii, că va comite noi infracţiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Se are în vedere şi aspectul că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, a recunoscut comiterea faptei, contribuind în mod esenţial la aflarea adevărului prin declaraţiile sa, a recuperat o parte din prejudiciu, iar toate acestea constituie, in opinia instanţei, date pozitive care caracterizează persoana inculpatului.
De asemenea, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie să rezulte din modul de operare, urmarea produsă şi particularităţile faptei, cu privire la care exista indicii temeinice si motive credibile de a bănui ca a fost săvârşită, arestarea inculpatului trebuind să aibă drept scop asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal. În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publica pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, trebuie avut în vedere, pornind de la premisa faptei săvârşite şi a valorii sociale ocrotite, elementele care pot contura convingerea că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publica, respectiv capacitatea inculpatului de a conştientiza pe deplin comportamentul antisocial, raportat atât la valorile comunităţii din care fac parte, cât şi la propria persoana, posibilitatea comiterii de alte fapte in viitor sau profilul antecedentei infracţionale, dar, astfel de elemente nu se regăsesc în cauză.
Pe de altă parte, se apreciază că măsura arestării preventive, care presupune excluderea inculpatului din mediul în care în mod curent îşi duce existenta, trebuie să aibă un corespondent obiectiv în caracterul reprobabil al faptei inculpatului şi al persoanei acestuia, faţă de care această măsură trebuie să fie singurul mijloc de asigurare a protecţiei societăţii. Dispunerea arestării preventive faţă de inculpat în condiţiile menţionate anterior ar avea consecinţe contrare celor urmărite de legiuitorul penal, justificându-se doar pentru valorificarea exemplarităţii în cadrul prevenţiunii generale şi mai puţin pentru reeducarea inculpatului, care ar conştientiza această măsură ca pe o sarcină excesivă, dincolo de povara în sine a faptei imputate.
Reţinerea exclusivă şi generică a sintagmei «pericol concret pentru ordinea publica, întemeiat pe sentimentul de insecuritate socială pe care îl generează o astfel de fapta în rândul comunităţii», ca argument pentru solicitarea si justificarea unei măsuri de excepţie, cum este aceea a măsurii arestării preventive, fără a ţine seama de posibilitatea luării unor măsuri alternative la arestarea preventivă, nu îndeplineşte cerinţele unei juste judecăţi şi ale unui proces echitabil. Or, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat că art. 5 § 3 cere autorităţilor naţionale, cărora li se solicită luarea măsurii detenţiei provizorii, să ia în calcul măsuri alternative prevăzute de lege neprivative de libertate (Cauza Jabłoński c. Pologne Patsouria).
Din această perspectivă, instanţa de control judiciar apreciază că faţă de persoana inculpatului P.I.S., tânăr în vârstă de 23 ani, nu se poate reţine caracterul unei ameninţări grave pentru ordinea publică, având în vedere că acesta nu a probat indiferenţă absolută în privinţa consecinţelor faptei sale, nici agresivitate persistentă, ba dimpotrivă, a recunoscut faptele şi a regretat comiterea acestora. În acest context instanţa distinge între devianţa accidentală, cu nimic scuzabilă, dar faţă de care metodele represive trebuie sa evite excluderea inculpatului din mediul social în care trăieşte şi trimiterea sa într-un mediu mai degrabă ostil, acela al privării de libertate – pe de o parte – şi devianţa persistentă, ca stil de viaţă şi care prin ea însăşi prezintă un pericol ce îndreptăţeşte necesitatea împiedicării producerii altor fapte asemănătoare, prin privarea de libertate, pe de altă parte.
Împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise faptele de către inculpat, coroborat cu lipsa antecedentelor penale şi atitudinea procesuală a acestuia, de recunoaştere şi de regret (fapta imputată acestuia având – în contextul actual – un caracter accidental) nu acreditează ideea că lăsat în libertate, inculpatul va comite alte fapte prevăzute de legea penală şi/sau că buna desfăşurare a procesului penal ar fi împiedicată. De asemenea, se apreciază că nu există temeiuri clare, concrete pentru a se presupune că sentimentul de linişte şi siguranţă colectiv al comunităţii în care presupusa faptă s-a comis ar fi perturbat, dacă prezumtivul autor ar fi lăsat în libertate.
Ca atare, tribunalul constată că din probele administrate în cauză rezultă că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile impuse prin dispoziţiile art. 136, 143 şi 148 alin.(1) lit. f Cpp, respectiv că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea altor persoane sau că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi că pentru buna desfăşurare a procesului penal s-ar impune luarea fata de acesta a măsurii preventive privative de libertate.
Faţă de temeiurile astfel analizate şi gravitatea faptei imputate inculpatului se apreciază ca fiind suficientă, luarea măsurii preventive prevăzute de art. 1451 Cpp., fiind cumulativ îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 136 şi 143 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 1451 Cpp.
În raport de toate aceste considerente, tribunalul, în baza art. 38515 pct. 2 litera d Cpp., a admis recursul inculpatului, a casat încheierea recurată şi, rejudecând în fond, în baza dispoziţiilor art. 149 indice 1 alin.(12) Cpp., cu referire la art.146 alin.11 indice 1 Cpp., art. 136 alin.(1) lit. b) Cpp., raportat la art.1451 din Cpp., cu referire si la art. 143 alin.(1) Cpp., a dispus respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului şi luarea faţă de acesta a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 zile, impunându-i obligaţiile prevăzute de disp. art.145 alin.11 Cpp.
S-a făcut aplicarea art.145 alin.(2)1 Cpp şi art.145 alin. (3) Cpp., atrăgându-se atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
