Legea 10/2001 Acte ale autorităţilor publice


R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 135

Şedinţa publică de la 07 Iulie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE V T

Grefier G G

?????

S-a luat în examinare pentru soluţionare în primă instanţă acţiunea civilă formulată de petentul I I, în contradictoriu cu intimaţii MUNICIPIUL CAMPULUNG PRIN PRIMAR şi MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII ŞI INOVĂRII, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi intervenientă în interes propriu P E, având ca obiect „legea 10/2001”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 30 Iunie 2009, susţinerile părţilor fiind consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă din aceea dată şi care fac parte integrantă din prezenta sentinţă.

TRIBUNALUL

Prin cererea de chemare în judecată formulată de petentul I I în contradictoriu cu Municipiul Piteşti, prin primar, s-a solicitat ca instanţă să dispună restituirea în natură către petent a imobilului situat în judeţul Argeş, compus din subsol, parter , etaj şi curte.

În motivarea cererii s-a arătat în esenţă că este succesorul defunctei I A, care este ultima descedentă în viaţă a familiei I, care a deţinut în proprietate şi imobilul revendicat.

La data de 20.01.2009 a fost depusă întâmpinare de către pârâta Municipiul Câmpulung, prin care a solicitat respingerea acţiunii.

În motivarea întâmpinării s-a arătat , în esenţă, că imobilul în litigiu nu a fost preluat abuziv , fiind dobândit de către Stat pe cale convenţională.

La data de 3.03.2009, petentul I I şi-a precizat cererea arătând că imobilul revendicat se află în judeţul Argeş .

Prin cererea chemare în judecată a altei persoane din data de 3.03.2009, petentul I I, a solicitat introducerea în cauză, în calitate de intervenient şi a numitei P E, arătând că şi aceasta are calitatea de legatar universal a defunctei I A.

La data de 24.03.2009 petentul şi-a modificat cererea de chemare în judecată solicitând introducerea în cauză în calitate de pârât şi a Ministerului Educaţiei şi Cecetării.

La data de 7.04.2009 pârâtul Ministerul Educaţiei , Cercetării şi Inovării a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivată de faptul că bunul revendicat nu se află în domeniu public şi în administrarea acestuia.

La data de 28.04.2009, petentul I I şi-a modificat cererea de chemare în judecată solicitând introducerea în cauză în calitate de pârât a Statului român prin , care prin întâmpinarea din 5.06.2009 a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 23.03.2009 sub nr.1227/109/2009, petenta P E a solicitat restituirea în natură a imobilului construcţie şi teren , situat în str. N V, arătând că are calitatea de persoană îndreptăţită.

Prin încheierea de şedinţă din data de 30.06.2009 s-a dispus conexarea dosarului nr.1227/109/2009 la dosarul nr.3966/109/2008.

Tribunalul deliberând asupra excepţiilor invocate şi asupra plângerilor conexate, reţine că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:

1.În ce priveşte excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi a Statului român prin Ministerul de Finanţe, tribunalul reţine că acestea sunt neîntemeiate, avându-se în vedere din fişa imobilului rezultă că acesta este deţinut de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, care însă a contestat că deţine acest imobil, ipoteză în care în baza art.28 din Legea nr.10/2001 calitate procesuală pasivă în soluţionare prezentei cereri, revine şi Statului român prin Ministerul Finanţelor Publice

2.Potrivit art.4 alin 2 raportat la art.3 alin 1 lit.a) din Legea nr.10/2001, republicată, sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii moştenitorii persoanelor proprietare ale imobilului preluat abuziv de către stat.În cazul în care bunul revendicat a fost înstrăinat către Stat , potrivit dreptului comun, atunci nu se poate vorbi de o preluare abuzivă a bunului şi nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr.10/2001.

În cauză potrivit sentinţei civile nr.286/28.06.1923 (f.26) comoştenitorii I. N.I, E N.I, M T, N N.I, G N.I, F I şi A N.I, au convenit să rămână în indiviziune asupra caselor din str. I.C., dobândite de pe urma defunctului N.G. I.Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1166/ 21.06.1930 (f.31)coproprietarul N N.I şi-a înstrăinat către coproprietarul G I, cota de 1/7 din imobilul din str.I.C, menţionat în sentinţa civilă nr.286/28.06.1983.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare, transcris sub nr.1307/1945 la Tribunalul Judeţean Muscel (f.55), coproprietarii Ion. N.I, E N.I, M T, G N.I, F I şi A N.I, în calitate de vânzători, au înstrăinat către Casa Centrală a Asigurărilor Sociale, în calitate de cumpărătoare, întreg imobilul situat în str.N V, fostă Str. I.C.B, teren şi construcţii, imobil ce fusese menţionat în sentinţa civilă nr.286/28.06.1923.

Prin notificarea nr.398/19.07.2001, numitul I M (autorul petentului I I ) şi petenta P E au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în str. I.C., compus din subsol, parte, etaj şi curte. Potrivi istoricului depus de intimata Municipiul Câmpulung (f.63) imobilul situat în fosta stradă I.C., este acelaşi cu imobilul situat în str.N V şi astăzi în N V , aspect confirmat şi de către petentul I I prin apărător.

Având în vedere considerentele expuse , precum şi faptul că imobilul din str. N V (fost n V, fost I.C., ) nu a fost preluat abuziv de către stat, tribunalul va respinge plângerile conexate ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge plângerile conexate formulate de petenţii I I, , cu domiciliul în B, C M şi P E, cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat „P B”, B, str. A , în contradictoriu cu Municipiul Câmpulung, cu sediul în Câmpulung Muscel, str.N V , judeţul A, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, str.A, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării cu sediul în Bucureşti, str.G B.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iulie 2009.

??

???

1