Infracţiunea de luare de mită, prev. de art.
254 alin.1,2 Cod penal , rap. la art.6,7 din
Legea nr. 78/2000. Analiza probelor administrate
în cauză. Valoarea probatorie a transcrierii
convorbirilor telefonice. Individualizarea
judiciară a pedepsei aplicate inculpatului.
Sentinţa penală nr.56/P/18.03.2010
Prin rechizitoriul PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE, SERVICIUL TERITORIAL BACĂU, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. 1 şi 2 din Codul penal, raportat la art. 6,7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
În actul de sesizare a instanţei s-au reţinut următoarele:
Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul, a îndeplinit funcţia de şef serviciu la Inspecţia Silvică şi de Vânătoare Neamţ, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Suceava.
Conform fişei postului, printre atribuţiunile de serviciu se menţionează:- la pct.1 „Coordonează întreaga activitate a I.S.V. Neamţ”;
– la pct.12 „Exercită controlul cu privire la respectarea reglementărilor de regim silvic de persoanele fizice şi juridice, altele decât cele menţionate la pct.11 (deţinători sau administratori de fonduri forestiere) care desfăşoară activităţi supuse regimului silvic”;
– la pct.19 „Controlează modul în care este respectată legislaţia cu privire la circulaţia materialelor lemnoase şi execută controlul instalaţiilor de transformat lemn rotund, al punctelor şi activităţilor de depozitare, prelucrare ori comercializare a produselor lemnoase conform legislaţiei în vigoare”.
La sfârşitul anului 2008, în domeniul regimului silvic, au survenit mai multe modificări legislative, cu privire la modul de circulare şi evidenţiere a materialului lemnos la agenţii economici. Astfel: prin Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.584/2008, publicat în Monitorul Oficial nr.661 din 22.09.2008, au fost aprobate condiţiile şi procedurile de emitere, suspendare sau retragere a acordului de distribuire şi utilizare a formularelor cu regim special şi a sigiliilor crotali pentru identificarea pomilor de Crăciun; prin H.G. nr.996/2008, publicată în Monitorul Oficial nr.643 din 09.09.2008, intrată în vigoare la 01.10.2008, au fost aprobate normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi a instalaţiilor de prelucrare lemn rotund, iar prin Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr.583 din 15.09.2008, publicat în Monitorul Oficial nr.662 din 23.09.2008, s-a aprobat metodologia privind organizarea şi funcţionarea Sistemului informaţional integrat de urmărirea materialelor lemnoase (S.U.M.A.L.) şi obligaţiile operatorilor economici legate de acestea.
După intrarea în vigoare a actelor normative mai sus menţionate, la sfârşitul anului 2008, la sediul I.S.V. Neamţ, au fost invitaţi toţi reprezentanţii legali ai agenţilor economici de pe raza judeţului Neamţ, ale căror societăţi aveau ca obiect de activitate exploatarea, prelucrarea sau comercializarea materialului lemnos, inclusiv SC, reprezentată legal de , care are ca obiect de activitate „comerţ cu ridicata a materialului lemnos …”, conform datelor de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ.
Cu acest prilej, acestora li s-au adus la cunoştinţă noile obligaţii ce le reveneau cu privire la evidenţierea, în format electronic, a activităţilor ce le desfăşurau, potrivit programului S.U.M.A.L., fiindu-le înmânate şi câte un suport magnetic conţinând datele necesare.
Agenţii economici respectivi, din acel moment, au luat la cunoştinţă şi de faptul că în perioadele 01 – 05 ale următoarelor luni aveau obligaţia de a prezenta raportarea, conform programului S.U.M.A.L., la I.S.V. Neamţ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3 lit. a din H.G. nr.996/27.08.2008, constituie contravenţie „neutilizarea sistemului informaţional integrat de urmărire a materialelor lemnoase, denumit în continuare S.U.M.A.L., de către persoanele prevăzute la art.20 alin.2 din normă (potrivit art.20 al.2 lit. b utilizarea sistemului S.U.M.A.L. este obligatoriu pentru operatorii economici care exploatează, prelucrează sau comercializează materiale lemnoase)”. Această contravenţie, conform art.4 alin.1 lit. a şi alin.2, se sancţionează cu amendă de la 4.500 la 30.000 lei, iar potrivit art.6 din acelaşi act normativ, în cazul acestor contravenţii, sunt aplicabile şi dispoziţiile O.G. nr.2/2001, modificată şi completată de Legea nr.180/2002 privind regimul contravenţiilor.
Întrucât, la începutul lunii februarie 2009, s-a constatat că mai multe firme din judeţul Neamţ nu au făcut nicio raportare, potrivit programului S.U.M.A.L., la data de 09.02.2009, inginerul– şef serviciu, împreună cu inginerul– consilier principal, ambii din cadrul I.S.V. Neamţ, au format o echipă de control pe această tematică, făcând şi deplasarea în teren.
Pentru efectuarea controalelor respective, ca documente justificative, s-au întocmit ordine de deplasare, pentru perioada 09 – 13.02.2009, pe aversul cărora existând menţiunea „controale gatere privind implementarea programului S.U.M.A.L. judeţul Neamţ”, ce s-au evidenţiat într-un registru corespunzător, aflat la şeful de serviciu.
În conformitate cu dispoziţiile art.5 lit. a din H.G. nr.996/27.08.2008, persoanele sus menţionate aveau calitatea de agent constatator şi, în corelare cu dispoziţiile art.21 alin.1 din O.G. nr.2/2001, aceştia aveau şi posibilitatea de aplicare a sancţiunilor contravenţionale.
Astfel, la data de 09.02.2009, în jurul orei 13,00, cei doi reprezentanţi ai I.S.V. Neamţ au ajuns la domiciliul lui , loc unde se afla atât gaterul, cât şi sediul social al firmei .
Inculpatul a purtat o discuţie cu martora (soţia denunţătorului şi angajată, ca lucrător comercial al societăţii susmenţionate) şi, întrucât era plecat din localitate , a insistat să discute telefonic cu acesta, fără a-i cere acesteia vreun document justificativ, potrivit obiectivelor de control. La solicitarea sa, inculpatul a primit de la martora numărul de telefon al soţului său, respectiv – şi l-a sunat pe acesta din curtea casei şi i-a cerut să vină de urgenţă acasă, întrucât se află în control, pentru verificarea condiţiilor de implementare a programului S.U.M.A.L. şi că, în caz contrar, îl va amenda contravenţional cu 4.500 lei, pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind evidenţierea circulaţiei materialului lemnos.
În timpul cât s-a purtat această discuţie, s-a aflat în maşina I.S.V.-ului.
Denunţătorul i-a spus inculpatului că va reveni acasă în jurul orei 17,00 şi că poate consulta documentele necesare, solicitându-i-le soţiei sale, însă acesta nu a fost de acord, cerându-i să aibă o discuţie personală. La ora 15:27:10, inculpatul l-a sunat, din nou, pe denunţător, cerându-i să se prezinte la sediul firmei, în caz contrar, „îl va executa”.
Denunţătorul nu a putut ajunge la domiciliul său, decât în jurul orei 17:00, când a încercat să-l apeleze pe inculpatul la numărul de telefon, însă acesta nu i-a răspuns.
La ora 18:14:54, denunţătorul, fiind acasă, împreună cu soţia sa, naşul său, şi fratele său, a fost sunat de către inculpat, solicitându-i-se să se prezinte, a doua zi, la ora 08:30, la biroul său, de la I.S.V. Neamţ, spunându-i „să fie pregătit”, denunţătorul înţelegând, fără echivoc, prin aceasta, că trebuie să-i ofere o sumă de bani, pentru a nu fi sancţionat contravenţional.
În dimineaţa de 10.02.2009, în jurul orei 08:30, denunţătorul s-a deplasat la I.S.V. Neamţ, având asupra sa suportul magnetic cu Programul S.U.M.A.L., prin care dorea să justifice faptul că era nefuncţional şi acesta a fost motivul pentru care nu a făcut raportările conform H.G. nr.996/2008.
Denunţătorul s-a întâlnit cu inculpatul într-unul din birourile instituţiei, în care se aflau şi colegii acestuia, loc unde a dat explicaţiile necesare şi a fost îndrumat să se prezinte cu o persoană de la firmă care să fie instruită cu privire la modul de utilizare a Programului S.U.M.A.L. (lucru care s-a şi întâmplat în decursul zilei respective, soţia acestuia prezentându-se cu contabila societăţii). În aceste împrejurări, inculpatul l-a chemat, apoi, în biroul său personal, nefiind altă persoană prezentă, şi în continuarea discuţiei avute cu o zi înainte şi a neregulilor constatate la firma sa, l-a întrebat pe acesta „Patroane, eşti pregătit?”, – înţelegând că trebuie să-i ofere o sumă de bani pentru a nu fi sancţionat contravenţional. Deoarece asupra sa avea doar suma de 500 lei, i-a oferit-o inculpatului, acesta însă i-a returnat banii, aruncându-i şi spunându-i că trebuie să-i dea „15 boabe” (1.500 lei), în aceeaşi zi. La rugăminţile denunţătorului, care i-a motivat unele probleme persoane reale, ce nu-i permiteau să-i dea acea sumă, inculpatul a fost intransigent, spunându-i că, dacă nu-i va da suma integrală, până la ora 10:00 a.m., îi va sista şi activitatea societăţii, folosind, în acest sens, expresia „Patroane, dacă nu, te execut!”
În aceste condiţii, a mers şi a sesizat organele de urmărire penală, cu privire la cele întâmplate pe parcursul celor două zile, iar acestea au organizat un flagrant. Denunţătorul a împrumutat suma de 300 euro de la fratele său, (care venise în acea perioadă de la muncă, din Italia) şi, după insistenţele inculpatului, materializate într-un număr de cinci apeluri telefonice, cele două părţi s-au întâlnit, în jurul orei 18,00, la Popasul turistic „Tudor”, Denunţătorul s-a deplasat la faţa locului, având asupra sa suma de 300 euro, (marcate din punct de vedere criminalistic cu creion chimic galben fluorescent, cu menţiunea „MITĂ”-10.02.2009.), pe care i-a înmânat-o inculpatului.
Cu prilejul realizării procedurii specifice de surprindere în flagrant, asupra inculpatului au fost găsiţi cei 300 de euro, inscripţionaţi „MITA 10.02.2009”
În urma constatării infracţiunii flagrante, inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, în perioada 10 – 11.02.2009, iar faţă de acesta a fost luată, de către Tribunalul Neamţ, măsura preventivă de a nu părăsi ţara, până la data soluţionării definitive a cauzei, care, ulterior, prin încheierea din 25.08.2009 pronunţată de Tribunalul Neamţ, a fost revocată.
Suma de 300 de euro, găsită asupra inculpatului, a fost ridicată de organele de urmărire penală, depusă la dosarul cauzei şi, ulterior, consemnată la Banca Comercială Română S.A.
Situaţia de fapt reţinută rezultă din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti. Astfel, susţinerile denunţătorului se coroborează cu procesul – verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul – verbal de consemnare a seriilor bancnotelor şi de marcare criminalistică a acestora, planşa fotografică de marcare criminalistică a bancnotelor, procesul-verbal de redare, în formă scrisă, a convorbirii telefonice, purtate la data de 10.02.2009, ora 16,59, între denunţător şi inculpat, procesul-verbal de redare, în formă scrisă, a convorbirii ambientale purtate la data de 10.02.2009, între denunţător şi inculpat, declaraţiile martorilor.Apărarea inculpatului că suma de 300 de euro găsită asupra sa, în urma realizării flagrantului din data de 10.02.2009, reprezintă restituirea unui împrumut acordat denunţătorului, în luna decembrie 2008, este nefondată.
În primul rând, cu prilejul surprinderii în flagrant, inculpatul a justificat provenienţa sumei de 300 euro, ca fiind primită de la un prieten, fără a oferi, alte indicii. Audiat de procuror la data de 11.02.2009, în prezenţa apărătorilor aleşi, acesta a declarat că denunţătorul îi era dator cu suma de 300 euro, pe care i-o împrumutase în luna decembrie 2008, iar la data de 10.02.2009 i-a solicitat restituirea împrumutului.
Ulterior, inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art.70 alin.2 din Codul de procedură penală, nedând declaraţii în cauză.
Din declaraţiile denunţătorului rezultă că relaţia sa cu inculpatul era doar de ordin administrativ, între agent comercial verificat şi organ de control, pe cunoscându-l în virtutea acestor activităţi de mai mulţi ani, fără a exista, însă, o legătură apropiată, de amiciţie. Această susţinere se coroborează cu faptul că inculpatul, la data de 09.02.2009, nu cunoştea numărul telefonic personal al denunţătorului (fără ca acesta să fi fost schimbat în perioada anterioară de timp).
Totodată, martora, soţia denunţătorului, a precizat, cu certitudine, că soţul său, , nu contractase vreun împrumut de la inculpat şi că, în situaţia în care avea probleme financiare, se împrumuta de la fratele său, , iar martorul care a asistat la discuţiile telefonice dintre inculpat şi denunţător, a învederat că inculpatul făcea presiuni asupra denunţătorului pentru a-i da mită şi a nu fi sancţionat contravenţional. Mai mult, din listingul convorbirilor telefonice aferente perioadei 09.02.2009 – 10.02.2009 rezultă insistenţa inculpatului în realizarea scopului infracţional, materializate prin numărul mare de apeluri telefonice iniţiate de către acesta.
În condiţiile controlului efectuat la , societatea respectivă se afla în situaţia prevăzută de art.3 din H.G. nr.996/2008, în vigoare de la data de 01.10.2008, aspect ce constituia o contravenţie sancţionabilă, potrivit art.4 alin.1 lit. a şi alin.2, amendă de la 4.500 lei la 30.000 lei – sancţiune principală, la care putea fi alăturată şi cea complementară, în conformitate cu art.5 alin.3 din O.G. nr.2/2001, modificată şi completată. Or, indiferent dacă se aplica oricare din sancţiunile prevăzute de art.5 din O.G. nr.2/2001 (avertisment, amendă, etc.), era obligatorie încheierea de către organul silvic de control a unui act constatator – proces-verbal de constatare a contravenţiei, act ce nu a fost întocmit şi care a constituit tocmai motivaţia pretinderii mitei.
Instanţa va înlătura din probatoriul administrat declaraţia martorului, declaraţie pro causa, care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Raportat la cele expuse, nu se impune achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 lit. b, iar în subsidiar, la art. 10 lit. d Cod procedură penală.
Tribunalul va înlătura şi apărarea inculpatului privind nelegalitatea actului de sesizare a instanţei şi restituirea cauzei organului competent, pentru refacerea urmăririi penale, întrucât urmărirea penală nu s-a făcut de procurorul competent, iar aplicarea dispoziţiilor art. 268 Cod procedură penală s-a realizat în mod greşit, deoarece se confirmă doar acele acte care nu pot fi refăcute.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, în baza denunţului formulat, a efectuat acte de urmărire penală în dosarul nr. 50/P/2009, privind pe inculpatul, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. 1,2 Cod penal. Prin ordonanţa 50/P/2009 din 12.03.2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bacău, întrucât funcţia îndeplinită de inculpatul, face parte din categoria celor prevăzute de art. 13 lit. s din O.U nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, situaţie în care competenţa de soluţionare aparţine Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bacău.
Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bacău, a confirmat actele de urmărire penală administrate şi măsurile procesuale dispuse în perioada 10 – 11.02.
Potrivit dispoziţiilor art. 268 alin. 1 din Codul de procedură penală, când procurorul constată că pentru vreuna din infracţiunile sau infractorii arătaţi în art. 207, 208 şi 209 alin. 3 şi 4, urmărirea penală s-a făcut de un alt organ decât cel prevăzut în textele menţionate, ia măsuri ca urmărirea penală să fie făcută de organul competent, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi text, în cazul prevăzut în alineatul precedent, rămân valabile măsurile asigurătorii luate, actele sau măsurile procesuale confirmate sau încuviinţate de procuror, precum şi actele procesuale care nu pot fi refăcute.
Or, potrivit textului sus arătat, actele de urmărire penală şi măsurile procesuale care nu au putut fi refăcute ( proces-verbal de consemnare a denunţului, declaraţia olografă a denunţătorului, rezoluţia de începere a urmăririi penale, proces-verbal de înscriere a bancnotelor şi capcanare a acestora, în vederea realizării procedurii de prindere în flagrant, proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi anexele, declaraţia martorului asistent Blaga Vasile, procesul-verbal privind redarea conţinutului convorbirii telefonice dintre inculpat şi denunţător, ordonanţă de punere în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat etc.) au fost confirmate de procurorul competent şi rămân valabile.
Cu privire la motivul invocat de inculpat, în sensul restituirii cauzei la procuror, fiind încălcate dispoziţiile art. 911 Cod procedură penală, întrucât autorizaţia provizorie de interceptare a fost dată la 10 februarie 2009, ora 11,00, iar urmărirea penală a fost începută la 10 februarie 2009, ora 11,30, se constată că este nefondat.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 911 alin. (1) Cod procedură penală, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impune pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.
Alin. (2) al aceluiaşi articol enumeră infracţiunile pentru care se poate admite acest mijloc de probă.
Din analiza dispoziţiilor art. 911 Cod procedură penală, rezultă că înregistrarea convorbirilor telefonice este subordonată unor condiţii strict determinate, şi anume:
a) să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni.
Datele sau indiciile temeinice pot privi fie pregătirea, fie săvârşirea unei infracţiuni, astfel încât înregistrarea se poate efectua şi înainte de săvârşirea oricărei infracţiuni;
b) să privească o infracţiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu;
c) să fie utilă pentru aflarea adevărului. Utilitatea trebuie apreciată de organul de urmărire penală care face propunerea pentru autorizarea, de către judecător, a interceptărilor convorbirilor telefonice;
d) să existe o autorizaţie din partea judecătorului competent.
Potrivit dispoziţiilor art. 913 alin. (1) Cod procedură penală, convorbirile telefonice sunt redate integral într-un proces-verbal ce constituie mijloc de probă.
Rezultă, aşadar, că legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice nu este condiţionată de începerea urmăririi penale. Legea nu prevede, ca o garanţie distinctă, obligativitatea înştiinţării persoanei interesate despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat o asemenea măsură şi caracterul secret al acesteia. Ulterior, însă, învinuitul sau inculpatul are dreptul de a lua cunoştinţă despre înregistrare, având, totodată, posibilitatea de a contesta conţinutul înregistrărilor.
Prin urmare, împrejurarea că în cauza de faţă autorizaţia provizorie pentru interceptarea convorbirilor telefonice şi ambientale a fost dată de procuror, la 10 februarie 2009, ora 11,00, iar rezoluţia de începere a urmăririi penale a fost dată la 10 februarie 2009, ora 11,30, nu poate să constituie un motiv de restituire a cauzei la procuror, nefiind incidente niciunul din cazurile limitativ prevăzute în dispoziţiile art. 332 alin. (2) Cod procedură penală.
Cât priveşte valoarea probantă a procesului-verbal ce se încheie cu ocazia înregistrărilor, se impune a se observa că legea nu cuprinde nicio derogare de la principiul liberei aprecieri a probelor, instanţa de judecată analizând aceste probe în contextul celorlalte probe administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti.
În fine, instanţa apreciază că în cauză nu a fost încălcat nici dreptul la respectarea vieţii private a inculpatului.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului „orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale”, iar amestecul unei autorităţi publice nu este admis decât în „măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţionale, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protecţia drepturilor şi libertăţilor altora.”
Constituţia României dispune, de asemenea, că „autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată” (art. 26), iar în art. 28 se prevede că secretul „convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.”
În acelaşi timp, însă, în art. 53 se prevede că, în mod excepţional, exerciţiul acestor drepturi „poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale.”
Tribunalul a respins cererea inculpatului formulată prin apărătorii săi aleşi, la termenul din data de 11.02.2010, de efectuare a unei expertize tehnice, având în vedere că transcrierea convorbirilor telefonice şi ambientale dintre inculpat şi denunţător se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză şi au fost efectuate cu autorizarea autorităţii competente independente.
Iniţial, interceptările şi înregistrările au fost autorizate, cu titlu provizoriu, pe o perioadă de 48 de ore.
De asemenea, nu pot face obiectul expertizei transcrierea convorbirilor audio şi audio-video, dacă există semnătura digitală a organelor de urmărire penală care au efectuat înregistrarea audio-video, dacă înregistrarea este autentică (este o clonă) şi omologarea camerei video cu care a fost înregistrat flagrantul. Aparatura folosită este cea din dotarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, pentru care nu există norme legale de omologare (nici inculpatul nu a indicat care sunt aceste norme), iar interceptarea şi înregistrarea s-a făcut de procuror, conform dispoziţiilor art. 912 Cod procedură penală.
În drept, fapta inculpatului, care, la data de 10.02.2009, în calitate de şef serviciu la Inspecţia Silvică şi de Vânătoare Neamţ din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Suceava, funcţionar public cu atribuţii de control, a pretins de la denunţătorul suma de 1.500 lei, în scopul de a nu-şi îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de art.3 şi 4 din H.G. nr.996/28.08.2008 şi a primit în aceeaşi zi, de la acesta, suma de 300 euro, fiind surprins în flagrant, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, în formă calificată, prevăzute de art.254 alin.1, 2 Cod penal, raportat la art.6, 7 alin.1 din Legea nr.78/2000.
Sub aspect obiectiv, infracţiunea de luare de mită săvârşită de inculpat s-a realizat prin acţiunea de pretindere a sumei de 1.500 lei şi primire a sumei de 300 de euro, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, referitoare la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, prevăzute de art.3 şi 4 din H.G. nr.996/28.08.2008.
Banii primiţi de inculpat sunt necuveniţi, pentru că privesc un act ilicit, respectiv neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
Urmarea imediată a acţiunii inculpatului a fost crearea unei stări de pericol, care aduce atingere bunului mers al activităţii de aplicare a legii, prin atitudinea sa lipsită de probitate.
Între acţiunea sa şi urmarea imediată există legătură de cauzalitate, ce rezultă din însăşi materialitatea activităţii desfăşurate de inculpat.
Sub aspect subiectiv, acţiunile inculpatului au fost săvârşite cu intenţie directă, întrucât acesta a pretins şi primit bani, ştiind că aceştia sunt necuveniţi şi au drept scop neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
La individualizarea pedepsei, instanţa va avea în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 Cod penal, respectiv dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Gradul de pericol social al faptei săvârşite rezultă din modul şi împrejurările în care a fost săvârşită, scopul urmărit, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce şi din persoana şi conduita făptuitorului.
Inculpatul a primit de la denunţător o sumă de bani, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, acţionând cu intenţie directă, ceea ce-i atribuie faptei o periculozitate mai mare.
Inculpatul are vârsta de 36 de ani, studii superioare, este inginer silvic, căsătorit, doi copii minori şi nu prezintă antecedente penale.
După săvârşirea infracţiunii, inculpatul au avut o atitudine de negare a săvârşirii acesteia, susţinând că suma de bani primită reprezintă un împrumut dat anterior denunţătorului. Susţinerea lui nu este confirmată, aşa cum s-a arătat anterior, de celelalte probe administrate.
Este de reţinut atât calitatea inculpatului, de organ cu atribuţii de control, care a acţionat în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, precum şi natura infracţiunii săvârşite de acesta, şi anume, infracţiune de corupţie, care este foarte gravă şi necesită a reacţie promptă din partea autorităţilor, pe măsura tulburărilor pe care le creează în mediul social.
Având în vedere cele anterior reţinute, inculpatul va fi condamnat la o pedeapsă în cuantum minim prevăzut de dispoziţiile art. 254 alin. 1 şi 2 Cod penal, respectiv 3 ani închisoare. Această pedeapsă este pe măsura tulburării pe care fapta a produs-o în mediul social şi poate asigura scopul prevăzut în art. 52 Cod penal.
Totodată, inculpatul va fi condamnat şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b, şi c Cod penal, pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale, fiind îndeplinite cerinţele art. 65 Cod penal. Pedeapsa complementară este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 254 Cod penal, iar pedeapsa principală aplicată este pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.
Ca urmare a condamnării la pedeapsa închisorii, se va aplica şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b, şi c Cod penal, pe durata prevăzută în art. 71 alin. 2 Cod penal.
Pentru interzicerea drepturilor civile, instanţa reţine că natura faptei săvârşite, gradul de pericol social al acesteia, circumstanţele personale ale inculpatului, precum şi pedeapsa principală aplicată, duc la concluzia unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II – a, b, şi c Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
Luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, instanţa apreciază că interzicerea exerciţiului acestor drepturi este necesară pentru asigurarea unui scop legitim, respectiv desfăşurarea instrucţiei penale, măsură care este necesară într-o societate democratică. De asemenea, luând în considerare natura şi durata pedepsei principale aplicate, instanţa apreciază că interzicerea acestor drepturi este proporţională cu situaţia care a determinat-o.
Având în vedere că fapta a fost denunţată de denunţător, înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, se va restitui denunţătorului,
