ANULARE DISPOZITIE PRIMAR. PROCEDURA PREALABILA. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)


Prin sentinta nr. 479 din 13 septembrie 2005, Tribunalul Botosani a respins ca inadmisibila actiunea reclamantei I.O. pentru anularea dispozitiei nr.244/2005 emisa de Primarul comunei R., retinand ca nu s-a indeplinit procedura prealabila prevazuta de art. 7 al.1 din Lg.554/2004.

Impotriva sentintei a declarat recurs reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, sustinand in esenta ca este rezultatul aplicarii gresite a dispozitiilor legale, cata vreme a facut dovada indeplinirii procedurii prealabile.

Curtea a constatat recursul intemeiat intrucat intr-adevar din inscrisul aflat la dosarul cauzei in fond ( f.8) rezulta ca au fost respectate disp. art.7 al.1 din Lg.554/2004.

Cum judecatorul fondului a solutionat cauza pe exceptie, instanta de control judiciar a admis recursul, a casat sentinta cu trimitere spre rejudecare.

(Decizia nr. 2394 din 30 noiembrie 2005)