Imprejurarea că partea vătămată şi-a schimbat declaraţiile în cursul cercetării judecătoreşti nu conduce la concluzia că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, atâta timp cât din ansamblul materialului probator administrat în cauză rezultă indicii temeinice de comitere a faptei de către inculpat şi există probe certe că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
(Decizia nr. 1903 din 9 septembrie 2003 – Secţia I penală)
Prin încheierea de şedinţă din data de 8 septembrie 2003, Tribunalul Bucureşti – Secţia I penală a înlocuit măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Z.V. cu măsura obligării de a nu părăsi municipiul Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că temeiurile care au determinat arestarea iniţială nu se mai menţin, în raport de probatoriul administrat pe parcursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată schimbându-şi declaraţia dată în cursul urmăririi penale.
S-a mai reţinut că, în raport de persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, acesta nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât simpla schimbare a depoziţiilor de către partea vătămată nu reprezintă o înlăturare a temeiurilor arestării.
Examinând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală şi din oficiu, conform prevederilor art. 3859 alin. 3 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că recursul este fondat.
în raport de actele şi lucrările dosarului şi de temeiul arestării inculpatului, s-a apreciat de către Curte că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 139 alin. 1 din Codul de procedură penală.
Astfel, inculpatul a fost arestat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 197 alin. 3 şi de art. 189 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal, reţinându-se ca temei al arestării dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală.
Instanţa, când a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive, a avut în vedere faptul că partea vătămată şi-a schimbat declaraţiile pe parcursul cercetării judecătoreşti, precum şi lipsa pericolului concret pe care inculpatul l-ar prezenta pentru ordinea publică, nefiind probe certe în acest sens la dosar.
împrejurarea că partea vătămată şi-a schimbat declaraţia nu înseamnă neapărat că s-au schimbat şi indiciile temeinice de comitere a faptelor, atâta timp cât cercetarea se efectuează prin raportare la ansamblul probator administrat, iar din acesta rezultă indicii temeinice de comitere a faptelor.
Totodată, prin natura faptelor şi persoana inculpatului, acesta prezintă pericol concret pentru ordinea publică, fiind predispus la fapte de violenţă.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, a admis recursul declarat de parchet, a casat parţial încheierea recurată şi, în fond, a înlăturat dispoziţia privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea şi a prelungit arestarea preventivă a inculpatului Z.V. cu încă 30 de zile, menţinând celelalte dispoziţii ale încheierii.
