Prin încheierea nr. 6 din 17.07.2013 pronunţată de Judecătoria Zimnicea s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea privind arestarea preventivă a inculpatului G.T.C. şi, în baza art.1491 şi art. 160 h alin.3 Cod procedură penală rap. la art. 148 lit. f Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 19 zile, cu începere de la 17.07.2013 până la data de 4.08.2013 a inculpatului şi emiterea mandatului de arestare pe durata fixată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că, la data de 17 iulie 2013 Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea a formulat propunere motivată de arestare preventivă a inculpatului G.T.C., născut la 09.01.1996 pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a , g şi i cod penal cu aplicarea art. 41-42 şi art. 99 şi următoarele din acelaşi cod , art. 20 raportat la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i cod penal cu aplicarea art. 99 şi următoarele din acelaşi cod, apreciind incidenţa cazului de arestare înscris la art. 148 alin. 1 litera f C. proc. pen.
S-a reţinut că în perioada 18.06.2013 – 15.07.2013 inculpatul G.T.C., în mod repetat , atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte( una din fapte fiind comisă împreună cu învinuitul M.M.C. ) a pătruns prin escaladarea gardului în locuinţele mai multor părţi vătămate din oraşul Zimnicea, de unde a sustras sume de bani şi bijuterii din aur şi argint , cauzând un prejudiciu în valoare totală de 10.950 lei ( 1350 lei sume de bani sustrase şi 9600 lei bijuterii).
Prin ordonanţa din 16.07.2013 lucrătorii Poliţiei oraşului Zimnicea au luat faţă de inculpatul G.T.C. măsura reţinerii pe o durată de 24 ore, de la data de 16.07.2013, ora 1700 şi până la data de 17.07.2013, ora 1700 iar prin ordonanţa nr. 783 P/2013 din 17.07.2013, Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prev. art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a , g şi i cod penal cu aplicarea art. 41-42 şi art. 99 şi următoarele din acelaşi cod , art. 20 raportat la art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i cod penal cu aplicarea art. 99 şi urm. din acelaşi cod .
Faţă de probele administrate în timpul urmăririi penale, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art.143 şi art.148 alin.1 lit, f Cod procedură penală.
Astfel, s-au constatat întrunite exigenţele prevăzute de art.143 Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice, în sensul prevăzut de art.681 Cod procedură penală, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat, respectiv infracţiuni de furt calificat şi de tentativă la furt calificat iar pedeapsa prevăzută de lege pentru astfel de infracţiuni este închisoarea mai mare de 4 ani.
Potrivit jurisprudenţei CEDO existenţa şi persistenţa unor indicii grave de vinovăţie constituie, factori pertinenţi care legitimează o detenţie provizorie, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă cu scopul instituit de art.5 din CEDO.
Cum în raport de probele de la dosar, există „suspiciunea rezonabilă că (…) s-a comis o infracţiune”, măsura arestării preventive este justificată prin prisma aceleiaşi jurisprudenţe.
Instanţa a apreciat ca fiind îndeplinită şi condiţia pericolului concret pentru ordinea publică, prin raportare la natura infracţiunilor, a modalităţii de săvârşire a acestora – prin efracţie şi escaladare, în timpul zilei, precum şi prin numărul mare de fapte săvârşite, fără ca inculpatul să manifeste empatie faţă de părţile păgubite, unele din acestea aflându-se în locuinţe iar surprinderea inculpatului în timpul furtului putând avea consecinţe negative asupra integrităţii şi vieţii acestor părţi vătămate.
Totodată, instanţa a avut în vedere la luarea măsurii şi atitudinea inculpatului cu privire la faptele de furt, acesta valorificând produsul infracţiunii prin cumpărarea pentru uz personal de ţigări, băuturi şi haine precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care a mai fost sancţionat administrativ pentru comiterea aceluiaşi gen de infracţiuni. Chiar dacă în favoarea acestuia acţionează prezumţia de nevinovăţie, anterior cercetării pentru prezentele fapte, inculpatul a mai beneficiat de clemenţa organelor judiciare, totuşi a perseverat în comportamentul său infracţional, ceea ce impune o reacţie fermă a autorităţilor împotriva unor astfel de fapte antisociale.
În raport de aceste considerente, prima instanţă a apreciat că există un risc sporit ca inculpatul să comită fapte penale şi în viitor, şi cum faţă de acesta sunt îndeplinite condiţiile pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive în temeiul cazului înscris la art. 148 alin. 1 litera f C. proc. pen. , Judecătoria Zimnicea a admis propunerea parchetului şi, în baza art.1491 şi art. 160 h alin.3 Cod procedură penală rap. la art. 148 lit. f Cod procedură penală, a dispus arestarea preventivă a inculpatului G.T.C. pe o perioadă de 19 de zile, cu începere de la 17.07.2013 până la data de 04.08.2013 precum şi emiterea mandatului de arestare pe durata fixată.
Împotriva încheierii sus-menţionate a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 148 alin. 13 C. proc. pen. inculpatul G.T.C.
În expunerea orală a motivelor de recurs, apărătorul inculpatului, numit din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 171 C. alin. 4 C. proc. pen. a arătat că încheierea recurată este netemeinică şi nelegală, întrucât faţă de poziţia sinceră a inculpatului, care a recunoscut şi regretat faptele comise nu se justifică arestarea acestuia.
Şi tribunalul a apreciat că pentru a fi luată măsura arestării preventive a inculpatului întemeiată pe cazul prev. de art. 148 alin. 1 litera f C. proc. pen., legea procesual penală cere îndeplinite anumite condiţii, în mod cumulativ, şi anume: să existe probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă pentru care legea prevede pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă sau închisoarea mai mare de 4 ani şi să existe probe potrivit cărora lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În speţa de faţă, în mod întemeiat s-a constatat că sunt dovezi , în sensul art. 68/1 C. proc. pen. , care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul G.T.C. a comis , într-un interval scurt de timp, şi anume 18.06. 2013- 15.07 2013, în mod repetat, mai multe fapte de furt calificat, atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte ( una din fapte comisă împreună cu învinuitul M.M.C.) din locuinţele a şase părţi vătămate din oraşul Zimnicea, de unde a sustras sume de bani şi bijuterii din aur şi argint . Prejudiciul cauzat de inculpat prin infracţiuni a fost estimat la 10.950 lei ( 1350 lei sume de bani sustrase şi 9600 lei bijuterii).
Faţă de modul şi mijloacele de săvârşire a faptelor de către inculpat, şi anume , pătrunderea în locuinţele victimelor pe timp de noapte dar şi pe timp de zi , prin efracţie, cu scopul de a sustrage bunuri( cu preponderenţă, bani şi bijuterii), frecvenţa faptelor infracţionale, prin care s-au adus prejudicii mari persoanelor păgubite, de datele care caracterizează persoana acestuia, care, deşi minor, în vârstă de 17 ani la momentul de faţă, a fost sancţionat administrativ pentru comiterea aceluiaşi gen de fapte, în mod întemeiat s-a apreciat că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret, real şi actual pentru ordinea publică.
Măsura arestării preventive se impune cu necesitate, pentru buna desfăşurare a procesului penal şi în acord cu prevederile art. 136 alin. 1 şi 8 C. proc. pen, luând în calcul şi recrudescenţa unui astfel de fenomen infracţional în rândul tinerilor, urmările grave ale faptelor de acest gen dar şi prejudiciul mare creat de inculpat prin faptele sale..
Susţinerea apărării că în cauza de faţă nu este îndeplinită condiţia pericolului concret pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică este neîntemeiată, o atare condiţie , respectiv cea a pericolului concret rezidă în speţa de faţă, aşa cum s-a arătat, atât din natura infracţiunii( furt calificat din locuinţe), dar şi din mijloacele, modul de operare al inculpatului, frecvenţa faptelor de furt, antecedenţa penală a acestuia.
Faptul că recurentul inculpat a recunoscut vinovăţia în săvârşirea faptelor pentru care este cercetat, le regretă, pot constitui circumstanţe favorabile acestuia, ce pot fi valorificate la judecarea în fond a cauzei, însă ele nu reprezintă, în această fază procesuală, criterii determinante în a se dispune cercetarea în stare de libertate, atâta vreme cât se constată îndeplinite în mod cumulativ condiţiile arestării preventive, aşa cum sunt înscrise la art. 148 alin. 1 litera f prin raportare la art. 160/h c. proc. pen.
Aşa fiind, tribunalul a apreciat că luarea măsurii arestării preventive faţă de recurentul inculpat s-a dispus întemeiat, cu respectarea cerinţelor înscrise la art. 136 alin. 1 şi 8, art. 149/1 raportat la art. 143 şi 148 litera f C. proc. pen., 160/h C. proc. pen., art. 5 paragraful 1 litera c din CEDO. şi nefiind motive care să conducă la casarea încheierii recurate, în temeiul art. 385/15 alin. 1 pct. 1 litera b raportat la art. 149/1 C. proc. pen. recursul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. 2 C. proc. pen. recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat
