Grupa de Muncă. Mijloc de probă.
Ordinul nr. 50/1990 –art.3,6, 7,15
Ordinul nr.125/1990
Dec.nr.92/1976-art.1
Legislaţia în materie susenunţată reglementează expres criteriile pe baza cărora se stabilesc locurile de muncă ce se încadrează în grupa I şi II de muncă, organele competente care facă aceste încadrării, metodologia, pe baza căreia unităţile efectuează încadrarea în grupele I şi II de munca.
Toate aceste prevederi legale învederează că încadrarea locurilor de muncă din diferite unităţi în grupele I şi II, trecerea de la o grupă la alta şi scoaterea lor dintr-o anumită grupă, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităţilor; instanţa nefiind competentă să facă ea încadrarea unui loc de muncă în grupele I şi II de muncă
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 316/01 martie 2010.
Prin acţiunea în conflict de muncă înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr.7575/107/2008, reclamantul C.L. a chemat-o în judecată pârâta S.C. „A.” S.A ZLATNA, prin lichidator, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa: să se constate că activitatea desfăşurată de reclamant în cadrul societăţii pârâte se încadrează în grupa I de muncă, în perioada 05.05.1997 –09.02.2004; obligarea pârâtei la efectuarea cuvenitelor menţiunii în carnetul de muncă.
În motivarea acţiunii sale, în fapt, reclamantul susţine că în perioada indicată în acţiune şi-a desfăşurat activitatea în cadrul societăţii pârâte, în funcţia de paznic, respectiv operator pompier, în condiţii de noxe, la 50 de metri de cuptorul de forjare, lucrând şi în cadrul secţiei Metalurgie, unde stingea incendiile.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probaţiune s-au depus următoarele înscrisuri: copie carnet de muncă, adeverinţă eliberată de pârâtă.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta S.C. „A.” S.A ZLATNA, prin lichidator solicită respingerea acţiunii, motivând că potrivit listelor locurilor de muncă şi a grupelor de muncă în care se încadrează, întocmite în cadrul societăţii în conformitate cu Ordinul nr.50/1990 şi HG nr. 481/1990 pentru personalul încadrat la secţia Pază şi Pompieri nu se acordă drepturile prevăzute de Legea nr. 226/2006. Depune, în acest sens Anexa nr.1 cuprinzând lista locurilor de muncă încadrate în grupele 1 şi II de muncă, state de plată.
A fost audiat martorul S.N., declaraţia acestuia fiind ataşată la dosarul cauzei.
Prin sentinţa civilă nr.372/25.02.2009 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr.7575/107/2008, s-a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul C.L împotriva pârâtei S.C. „A.” S.A ZLATNA, prin lichidator.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, că pretenţiile reclamantului sunt neîntemeiate câtă vreme activitatea desfăşurată de acesta de paznic, respectiv operator pompier nu se regăseşte în Anexa nr. 1 la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii care cuprinde lista locurilor de muncă care se încadrează în grupa I şi II de muncă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 79 din Legea nr.168/1999, reclamantul, aducându-i critici pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a arătat că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât a lucrat într-o unitate cu grad de poluare foarte ridicat, toţi locuitorii oraşului sunt afectaţi, deci el ca muncitor care era la cel puţin 50 m de cuptorul de forjare sau ca operator pompier este îndreptăţit a beneficia de grupă de muncă fiind tot timpul în gaz, praf, frig, iar alţi angajaţi (şef de secţie, inginer, şofer, operator cântar şi mecanic locomotivă) beneficiază de grupa I de muncă. Mai arată recurentul că la altă unitate din localitate – E.M. Zlatna toţi salariaţii au beneficiat de grupa de muncă indiferent dacă au lucrat în subteran sau la 200-1000 m de frontul de lucru. În fine, recurentul susţine că este inadmisibil ca lucrând toţi în aceeaşi unitate să se facă o asemenea departajare şi numai la unitatea lor.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Intimata nu a depus întâmpinarea în această fază procesuală.
CURTEA, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cât şi din oficiu, conform art. 306 alin.2 Cod procedură civilă a reţinut următoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare în grupele I şi II de muncă , fără limitarea numărului personalul care este în activitate : muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii , controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.
De asemenea , potrivit art. 6 din acelaşi act normativ nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi , ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Art. 7 al textului de lege prevede că încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca , pentru grupa I personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50 %, iar pentru grupa a II –a cel puţin 70% din programul de lucru.
În aplicarea acestui text de lege, conducerea societăţii intimate, în urma negocierii cu sindicatul a clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, a stabilit locurile de muncă cu condiţii deosebite de muncă încadrate în grupele I şi II menţionându-le expres în înscrisurile privind structura locurilor de muncă pe grupă de muncă depuse la dosar , anexe la contractul colectiv de muncă.
În speţă, recurentul, angajat al societăţii intimate în perioada 05.05.1997-09.02.2004 pe postul de paznic la serviciul administrativ, respectiv pompier la administrativ- formaţia PSI nu beneficiază de sporurile acordate în temeiul Legii nr. 226/2006; acest loc de muncă şi ocupaţie neregăsindu-se în lista locurilor de muncă din cadrul unităţii care se încadrează în grupe de muncă
Proba testimonială administrată în cauză nu este relevantă sub acest aspect deoarece actele normative incidente (Ordinele nr.50/1990-art.15 şi nr.125/1990) prevăd expres ca mijloc de probă a perioadei de activitate desfăşurată în locurile de muncă şi a activităţilor ce se încadrează în grupele I şi II, carnetul de muncă.
În acelaşi sens, art. 1 din Dec.nr.92/1976 prevede următoarele: ”carnetul de munca este actul oficial prin care se dovedeşte vechimea în munca, vechimea neîntrerupta în munca, vechimea neîntrerupta în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de munca cu condiţii deosebite, retribuţia tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta, ceea ce face inadmisibilă proba cu martori potrivit art. 1173 Cod civil peste cele menţionate în acest înscris oficial.
În fine, referirea recurentului la alţi salariaţii care beneficiază de grupa de muncă nu are relevanţă juridică în cauză, întrucât legislaţia în materie sus enunţată reglementează expres criteriile pe baza cărora se stabilesc locurile de muncă ce se încadrează în grupa I şi II de muncă, organele competente care facă aceste încadrării, metodologia, pe baza căreia unităţile efectuează încadrarea în grupele I şi II de munca.
Toate aceste prevederi legale învederează că încadrarea locurilor de muncă din diferite unităţi în grupele I şi II, trecerea de la o grupă la alta şi scoaterea lor dintr-o anumită grupă, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa de muncă au caracterul unor acte de organizare internă a unităţilor; instanţa nefiind competentă să facă ea încadrarea unui loc de muncă în grupele I şi II de muncă ( în acelaşi sens Decizia de îndrumare nr.4/1976 al fostului Tribunal Suprem).
Faţă de cele ce preced, Curtea, constatând că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, în conformitate cu art.312 alin.1 Cod procedură civilă, cu aplicarea art.82 din Legea nr.168/1999, a respins, ca nefondat recursul cu care a fost investită de către reclamant.