Prin sentinţa civilă nr. 998/C/ 19.07.2011, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosar nr. 2937/62/2011, s-a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâta A.N.C.P.I., s-a admis, în parte, acţiunea principală precizată formulată de reclamanţii M. E., R. D. şi B. E. reprezentaţi de S. N. „C. F.” şi cererea de intervenţie în nume propriu formulată de intervenienţii A.M., A.Ghe., A.M.L., B.V., B.C., C.Ş.F. ş.a. prin S.N. „ C. F.” în contradictoriu cu pârâţii O.C.P.I. Neamţ, A.N.C.P.I. Bucureşti şi M.A.I. şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul O.C.P.I. Neamţ la plata către fiecare reclamant şi intervenient a sumelor cuvenite cu titlu de stimulent rezultat din încasarea tarifului de urgenţă corespunzător perioadei 1.03.2010-9.04.2010, precum şi la plata sumei de 800 lei reprezentând cadou de Paşti pentru anul 2010, în cuantum actualizat cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la momentul achitării efective.
Au fost obligaţi pârâţii A.N.C.P.I. şi M.A.I. să vireze către pârâtul O.C.P.I. Neamţ sumele necesare plăţii drepturilor salariale acordate în cauză.
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.N.C.P.I., nu poate fi primită, având în vedere că dispoziţiile art. 9 alin.(2) din H.G. 1210/2004 privind organizarea şi funcţionarea A.N.C.P.I. , cu modificările şi completările ulterioare, prevăd că „ Directorul general este ordonator secundar de credite şi reprezintă agenţia pe plan naţional şi internaţional …” .
Reclamanţii şi intervenienţii – reprezentaţi de S.N. „C.F.” sunt angajaţi ai O.C.P.I. Neamţ şi potrivit Notei de fundamentare privind necesarul de Credite Bugetare aferente cheltuielilor de personal pentru luna aprilie 2010, aceştia au dreptul la plata stimulentului rezultat din încasarea tarifului de urgenţă.
Art. 101 din Contractul colectiv de muncă nr. 1731/10.04.2009, prevede că; ”Lunar, salariaţii din cadrul Oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară vor beneficia de un stimulent de până la echivalentul a două salarii de încadrare medii, calculate la nivelul Agenţiei. Acest stimulent se va calcula în funcţie de valoarea totală a tarifelor de urgenţă încasate pentru fiecare oficiu în parte, prin distribuirea unui procent de 40% din această valoare , stabilit de Consiliul de conducere, cu avizul sindicatului sau, după caz, cu avizul reprezentanţilor salariaţilor” ; prin urmare, se impune admiterea acestui capăt de cerere şi obligarea pârâtului OCPI la plata către fiecare reclamant şi intervenient a sumelor cuvenite cu titlu mai sus arătat, corespunzător perioadei solicitate, respectiv 01.03.2010 – 09.04.2010.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 106 din Contractul colectiv de muncă nr. 1731/10.04.2009, Agenţia acordă cadouri în bani, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi de Paşti, conform Anexei 2 lit. D pct.3, în cuantum de 800 lei/ salariat/sărbătoare.
În cauză nu există nici una din situaţiile prevăzute de art. 33 din Legea 130/1996 de încetare, suspendare a Contractului colectiv de muncă nr. 1731/2009, acesta fiind aplicabil, în consecinţă, pârâta OCPI trebuind să plătească fiecărui reclamant şi intervenient prima de Paşti pe anul 2010, în cuantum de 800 lei.
Potrivit art. 37 alin.1 din Legea 130 /1996 „Contractele colective de muncă înregistrate la Ministerul Muncii şi protecţiei Sociale, după caz, la Direcţiile generale de muncă şi protecţie socială judeţene sau a municipiului Bucureşti, la data intrării în vigoare a prezentei legi, produc efecte până la data împlinirii termenului pe durata căruia au fost încheiate”.
Contractul colectiv de muncă prevăzut de Legea 130/1996 şi de Codul Muncii, este un act sui generis, fiind în acelaşi timp act juridic, sursă de drepturi şi obligaţii subiective şi reciproce ale părţilor şi totodată izvor de drept.
Plata drepturilor băneşti acordate s-a dispus a se face actualizat cu indicele de inflaţie, conform art. 1084 C. civ. de la data scadenţei până la efectuarea plăţii efective. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancţiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanţii şi intervenienţii sunt îndreptăţiţi să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. Scăderea puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu mai sus arătat, nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflaţie.
Pârâţilor A.N.C.P. I. şi M.A.I le revine obligaţia de a vira către pârâta O.C.P.I. Neamţ sumele necesare efectuării plăţii drepturilor băneşti acordate reclamanţilor şi intervenienţilor prin prezenta hotărâre.
Instanţa nu a primit capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale întrucât, potrivit art.3 din OG nr.9/2000, dobânda legală se stabileşte, în materie comercială, când debitorul este comerciant, la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Naţională a României.
În litigiile de o altă natură decât aceea comercială, respectiv în litigiile de muncă, dobânda legală se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, diminuat cu 20%, acest nivel fiind publicat în Monitorul Oficial al României de către bancă.
Pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată a drepturilor salariale, într-adevăr reclamanţii puteau pretinde de la pârâţi plata dobânzii legale aferentă sumelor solicitate, potrivit textelor de lege enunţate, însă măsura cumulării sumei rezultată în urma reactualizării, cu dobânda legală, este de natură să creeze în favoarea reclamanţilor o îmbogăţire fără justă cauză, fiindcă la reactualizarea sumelor pretinse se ţine cont de nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, ajungându-se pe această cale a se evalua prejudiciul în raport de două criterii care au acelaşi regim juridic.
Împotriva acestei hotărâri, în termen, motivat şi legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru, au declarat recurs pârâţii, cauza înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. 2937/62/2011.
Recurentele A.N.C.P.I. Bucureşti şi M.A.I. au invocat în comun critici vizând greşita reţinere a calităţii lor procesual pasive în cauză în condiţiile în care nu au calitatea de angajatori, astfel încât să li se aplice dispoziţiile C. muncii şi Legii 168/1999 sub aspectul părţilor în conflictele de muncă, iar Legea 500/2002 nu-i obligă decât să repartizeze creditele aprobate în bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ceea ce au şi făcut; de asemenea, O.G. 22/2002 reglementează modul de executare a obligaţiilor din titlurile executorii, fără a fi necesară intervenţia instanţei pentru stabilirea unor obligaţii pentru ordonatorii de credite de la nivel superior.
Pe fond s-au formulat critici de către A.N.C.P.I. Bucureşti şi O.C.P.I. Neamţ, pârâtele susţinând, în esenţă, că cele două drepturi solicitate, fiind încadrate în fondul de Premii nu se puteau acorda în anul 2010 conform dispoziţiilor art. 30 alin.7 rap. la 24 din Lege 330/2009; de asemenea, faţă de dispoziţiile art. 1 alin.1 din O.U.G. 1/2010, drepturile, deşi prevăzute în CCM în vigoare, nu mai puteau fi acordate dacă depăşeau limita cheltuielilor de personal aprobate.
La termenul din 19.10.2011, în prezenţa reprezentantului recurentei A.N.C.P.I. Bucureşti şi a intimaţilor, s-a pus în discuţie, din oficiu, prescrierea dreptului la acţiune de 6 luni în condiţiile art. 283 alin.1 lit. ”e” C. muncii pentru capătul e cerere vizând plata cadoului de Paşti.
S-a acordat părţilor termen pentru a formula concluzii pe excepţie.
Reprezentantul intimaţilor, în scris şi oral – la termenul din 23.11.2011, a formulat concluzii de respingere a excepţiei întrucât cadoul de Paşti se încadrează în noţiunea de „alte adaosuri” prevăzută de art. 99 lit. ”e” CCM 1731/2009 şi art. 155 C. muncii în noţiunea de salariu; de asemenea a fost reglementat în CCM la Capitolul VIII – Salarizarea şi alte drepturi băneşti, Secţiunea 1- Drepturi salariale şi nu se regăseşte în sumele excluse de art. 106 alin.2 din CCM din veniturile salariale; nu în ultimul rând, art. 55 din C. fiscal prevede obligativitatea impozitării cu titlu de venituri din salarii a tuturor veniturilor în bani/natură obţinute de un salariat indiferent de denumirea lor sau forma sub care se acordă.
În combaterea excepţiei s-a depus practică.
Doar reprezentantul recurentei A.N.C.P.I. Bucureşti a formulat concluzii orale pe excepţie – în sensul admiterii sale.
Examinând recursul, în raport de motivele invocate de recurenţi şi din oficiu conform art. 306 alin.2 C.pr.civ., de actele şi lucrările dosarului, precum şi faţă de dispoziţiile art. 304, 304/1, 312 C.pr.civ. Curtea a constatat următoarele:
Calitatea procesual pasivă a pârâtelor A.N.C.P.I. Bucureşti şi M.A.I. a fost legal reţinută nu în considerarea calităţii acestor instituţii de angajatori ai reclamanţilor şi intervenienţilor în nume propriu, ci în considerarea calităţii primea de semnatară a CC.M. nr. 1731/2009 – invocat ca temei al solicitărilor – şi a calităţii ambilor de ordonatori de credite ierarhici O.C.P.I. Neamţ – calitate necontestată, ci chiar confirmată prin trimiterile la H.G. 1210/2004 şi O.U.G.. 30/2007;
Ori o astfel de constatare este susţinută de art. 282 C. muncii ( forma de la investirea instanţei) care prevede la lit.”d” că pot fi părţi în conflictele de muncă alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă, de dispoziţiile art. 248 C. muncii (Conflictul de muncă reprezintă orice dezacord intervenit între partenerii sociali, în raporturile de muncă. Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii decurgând din legi ori din alte acte normative, precum şi din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaţilor, denumite conflicte de drepturi) şi art. 281 (Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod ), respectiv de art. 7 alin.2 din O.U.G. 30/2007 („Ministrul internelor şi reformei administrative are calitatea de ordonator principal de credite”), art. 9 H.G. 1210/2004 R. cu modif. (Directorul general este ordonator secundar de credite şi reprezintă Agenţia Naţională pe plan naţional şi internaţional), art. 8 Legea 7/1996 R. cu modif. (Activitatea Agenţiei Naţionale şi a unităţilor subordonate este finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Agenţia Naţională poate beneficia de programe cu finanţare internaţională )..
În ceea ce priveşte prescrierea de 6 luni prev. de art. 283 lit. ”e” C. muncii (invocată din oficiu de către instanţa de recurs) se observă că a operat – contrar apărărilor intimaţilor -, întrucât:
– dreptul pretins de către reclamanţi cu titlu de cadou de Paşti pentru anul 2010 nu este de natură salarială întrucât nu constituie conform art. 154 ( 1) Codul Muncii „contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă”; drepturile salariale au la bază exclusiv munca depusă de salariat şi rezidă dintr-un contract individual de muncă;
Este real că prin contractele colective de muncă se pot acord alte drepturi băneşti angajaţilor din sectorul bugetar, dar acestea nu constituie contraprestaţie a muncii prestate, ci drepturi decurgând din raporturile de muncă.Această concluzie reiese atât din prevederile art. 236 Codul Muncii, potrivit căreia „Contractul colectiv de muncă este convenţia încheiată în formă scrisă între angajator sau organizaţia patronală pe de o parte şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicat ori în alt mod prevăzut de lege, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă”, cât şi din chiar prevederile art. 55 alin.2 lit. ”K” C. fiscal conform cărora „Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii”.
Calificarea ce rezidă din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 106 alin.2 CCM 1731/2009 nu poate fi primită întrucât, părţile nu pot prin convenţie să deroge de la dispoziţii imperative ale legii, acestea fiind nule de drept pentru fraudă la lege.
Este adevărat că art. 155 C. muncii prevede că „Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri”, însă în această componenţă nu intră noţiunea de cadou, nici prin interpretarea extensivă a noţiunii de adaos la salariu, care semnifică suma plătită salariatului în completarea salariului de bază pentru compensarea muncii ( indemnizaţie de conducere, spor muncă suplimentară şi cumul de funcţii, etc ).
Noţiunea de cadou nu se pliază nici celei de premiu, aceasta fiind lămurită de întreaga legislaţie de salarizare în sistem bugetar – art. 2 H.G. 281/1993, art. 11 O.G. 10/2008, art. 24 Legea 330/2009.
De asemenea, nu trebuie omis nici faptul că prin Legea 330/2009 s-a prevăzut expres compunerea sistemului de salarizare (art.11 alin.2 Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, soldele funcţiilor de bază şi indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile, premiile, stimulentele şi alte drepturi, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar ), iar cadourile nu se regăsesc printre drepturile ce-l compun (vezi secţiunile I-IV ale Cap.III ).
Aşadar, termenul de salarizare se referă la acele drepturi ce decurg ca urmare a muncii efectuate – în baza contractului individual de muncă – pentru care termenul de prescripţie este de 3 ani, iar termenul de alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă, priveşte drepturile prevăzute în concret şi efectiv în cuprinsul contractului colectiv de muncă, şi se prescrie în termen de 6 luni.
Făcând aceste diferenţieri între cele două noţiuni, respectiv de drepturi salariale şi alte drepturi Curtea constată că prescripţia aplicabilă în cauză este cea reglementată de art. 283(1) lit.e din Codul Muncii; drept consecinţă, faţă de data naşterii dreptului la acţiune – mai 2010 (ART. 161 C. muncii (1) Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.
(2) Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar, în cazul în care această modalitate este prevăzută în contractul colectiv de muncă aplicabil.
(3) Plata în natură a unei părţi din salariu, în condiţiile stabilite la art. 160, este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă.) – acţiunea trebuia promovată până la sfârşitul lunii noiembrie 2010; cum acţiunea s-a promovat în faţa Tribunalului Braşov la 6.01.2011 şi nu s-a invocat şi nici dovedit vreo cauză de împiedicare obiectivă pentru nevalorificarea în termen a dreptului la acţiune, se va admite recursul şi se va modifica în parte hotărârea recurată în sensul că va admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi va respinge acţiunea vizând cadoul de Paşti pe această excepţie fără a mai fi necesară, în aceste împrejurări, examinarea celorlalte motive de recurs vizând fondul litigiului pentru această solicitare.
Stimulentul rezultat din încasarea tarifului de urgenţă, corespunzător perioadei 1.03.2010 – 9.04.2010, prevăzut de art. 101 al CCM 1731/2009 nu putea fi acordat – chiar în condiţiile reţinerii încasării tarifelor de urgenţă pentru respectiva perioadă – întrucât:
– prin intrarea în vigoare a Legii 329/2009 angajatorul s-a reorganizat prin schimbarea regimului de finanţare a unor autorităţi sau instituţii publice, prin virarea veniturilor încasate la bugetul de stat şi finanţarea cheltuielilor de la bugetul de stat. Prin urmare, după această dată nu se mai putea dispune distribuirea prevăzută de art. 101 alin.2 din CCM fără încălcarea dispoziţiilor Legii 500/2002;
– deşi O.U.G. 1/2010 prevede la art. 1 că „salarizarea personalului autorităţilor şi instituţiilor publice care şi-au schimbat regimul de finanţare, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, din instituţii finanţate integral din venituri proprii în instituţii finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat se realizează potrivit prevederilor contractelor colective de muncă legal încheiate, până la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate” mai prevede şi condiţia ca această salarizare să se încadreze în limita cheltuielilor de personal aprobate. Aceeaşi trimitere face şi art. 11 din acelaşi act normativ. Ori pârâtele au dovedit, iar intimaţii nu au contestat, că s-au aprobat cheltuieli de personal ce au acoperit doar plata respectivului stimulent până la 1.03.2010.
Pentru acordarea acestui supliment cu încadrarea în limitele cheltuielilor de personal aprobate ar fi trebuit luate măsurile prevăzute de alin.2 al art. 1 din O.U.G. 1/2010, măsuri mult defavorabile angajaţilor şi evitate de angajator tocmai prin neplata dreptului după epuizarea finanţării – fapt susţinut de ANCPI şi necontestat de intimaţi.
– prevederea dreptului în CCM nu garanta plata sa până la expirarea CCM 1731/2008 – 9.04.2010- în virtutea principiului convenţiei lege a părţilor, întrucât acea înţelegere este lege numai dacă îndeplineşte şi condiţia respectării legii. Ori aşa cum a statuat Curtea Constituţională în practica sa (Dec. 292/2004, Dec. 1414/2009, Dec. 1250/2010 ) convenţiile colective sunt garantate în măsura în care nu încalcă prevederile legale în materie, legiuitorul putând interveni din raţiuni de interes general pentru modificarea unor dispoziţii din contractele colective înlăturând pentru viitor dispoziţiile ce nu sunt în acord cu legea.
În acest context şi cea de-a doua solicitare se impunea a fi respinsă, însă pe fond.
Constatând ŞI că nu sunt incidente alte motive de ordine publică care să fie examinate din oficiu, recursurile au fost admise, iar sentinţa modificată în sensul respingerii capătului de cerere privind cadoul de Paşi ca prescris, iar suplimentul salarial ca nefundat.
S-a mai reţinut că practica contrară depusă de intimaţi pe excepţie nu poate atrage adoptarea acelei soluţii în baza cauzei Ştefănică c. România, întrucât vizează drepturi ale unor angajaţi ce nu au calitatea de bugetari, nu este majoritară, iar în majoritatea cazurilor exemplificate nu este confirmată prin hotărâri irevocabile – s-au depus hotărâri de la fond.
