Cod operator 2444
R O M Â N I A
JUDECATORIA TÂRGU JIU
SENTINTA PENALA Nr. 2219
Sedinta publica de la 07 Decembrie 2010
Completul compus din:
PRESEDINTE LIVIU BOIAN
Grefier LILIANA TRAISTARU
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M D
din cadrul Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg-Jiu.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul G P A trimis în judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg-Jiu nr. 1212/P/2010 din 19.07.2010, pentru savârsirea infractiunii prevazute de art.87 alin. 1 din OUG 195/2002 modificata.
La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns inculpatul asistat de avocat R G M.
Procedura completa.
S-a facut referatul oral al cauzei, de catre grefierul de sedinta, s-a constatat depus la dosarul cauzei avizul I.N.M.L. M M B, si constatându-se ca nu s-au formulat alte cereri, cercetarea judecatoreasca fiind încheiata, s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public dupa ce a expus starea de fapt, a formulat concluzii de condamnare a inculpatului la o pedeapsa orientata spre minim , iar ca modalitate de executare aplicarea art. 81 C.p.
Avocat R G M, pentru inculpat a solicitat achitarea acestuia, iar în subsidiar aplicarea unei amenzii administrative.
Inculpatul având ultimul cuvânt si-a însusit concluziile aparatorului sau.
J U D E C A T A
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg-Jiu nr. 1212/P/2010 din 19.07.2010 a fost trimis în judecata penala inculpatul G P A pentru savârsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influenta bauturilor alcoolice, fapta prevazuta si pedepsita de art. art. 87 alin.1 din OUG 195/2002, modificata.
În noaptea de 25.02.2010, lucratorii de politie din cadrul Serviciului Politiei Rutiere Gorj au oprit pentru control autoturismul marca Mitsubishi cu numar de înmatriculare B-83-WEN, care se deplasa pe drumurile publice de pe raza orasului Tg-Jiu str. Ec.Teodoroiu acesta fiind condus de catre inculpatul G P A care în prezenta martorului M I C a fost testat cu aparatul etilotest tip Drager rezultând o valoare de 0,54 MG/L alcool pur in sânge la orele 01,25 , ulterior fiind condus la S J T în vederea recoltarii probelor biologice de sânge., iar potrivit buletinului de analiza toxicologica-alcoolemie nr.188/335 si 189/336 din data de 01.03.2010 întocmit de catre SML Gorj a rezultat ca valoarea alcoolemiei acestuia a fost de 1,15 g%o la orele 01,50, respectiv 1,10 g%o la orele 02.50.
Cu ocazia audierii la organele de politie inculpatul G P A a precizat ca a consumat 1,5 litri de bere cu alcool
În timpul cercetarii judecatoresti inculpatul a recunoscut si a regretat faptele pentru care a fost trimis în judecata si a aratat ca a consumat 3 bere de 0,5 litri fiecare si a mâncat o pizza , dupa care a fost oprit de catre organele de politie, solicitând efectuarea unui calcul retroactiv al alcoolemiei, deoarece este sportiv de performanta si în acel moment nu se simtea baut, cerere ce a fost admisa de catre instanta de judecata prin încheierea din 14.09.2010.
A fost ascultat si martorul din rechizitoriu M I C, care a aratat ca are cunostinta despre faptul ca inculpatul a fost oprit de catre Politia Rutiera, a fost testat cu aparatul etilotest si concentratia de alcool a fost peste limita legala.
Din cuprinsul raportul de expertiza medico legal nr. 1084/2010 întocmit de I.N.M.L. M M B, si avizat de catre C de A si C din cadrul aceluiasi institut, re retine ca la data de 25.02.2010 la ora 01,20 inculpatul a avut o alcoolemie teoretica în crestere de circa 0,80 gr.%o.
Conform art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 cu modificarile ulterioare constituie infractiune conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de catre o persoana care are o îmbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Cum în cauza de fata conform calcului retroactiv al alcoolemiei efectuat de I.N.M.L. “M M” Bucuresti si avizat de C de A si C se retine ca inculpatul avea o alcoolemie teoretica în crestere de cca o,80 gr/%o la data si ora depistarii sale în trafic, faptele sale constituind astfel o contraventie si nu o infractiune.
Asa fiind, constatând ca lipseste un element constitutiv al infractiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG 195/2002, în speta nivelul îmbibatiei alcoolice în sânge la ora depistarii inculpatului în trafic, instanta, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b C.p.p., va achita inculpatul.
Vazând si disp. art. 192 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
În baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b C.p.p., achita inculpatul G P A, fara antecedente penale, , pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 republicata.
Cheltuielile judiciare ramân în sarcina statului.
Cu recurs .
Pronuntata în sedinta publica din 07.12.2010 la Judecatoria Târgu Jiu.
Presedinte,
LIVIU BOIAN
Grefier,
LILIANA TRAISTARU
Red. B.L.
V.M. 09 Decembrie 2010
Ex.4.
1