In motivare s-a aratat ca intre cele doua parti a existat un contract de colaborare prin care parata ii punea la dispozitia reclamantei spatiul de depozitare iar toate achizitile de marfuri si toata activitatea de productie s-a desfasurat prin intermediul reclamantei. A mai aratat reclamanta ca la momentul intrarii in lichidare a societatii parate ichidatorul judiciar a sigilat toate incaperile si magaziile nepermitand reprezentantilor reclamantei sa isi ridice bunurile mobile care le apartineau de drept.
In drept s-au invocat prevederile art. 1909 alin 2 c civ.
In probatiune s-a solicitat administrarea porbei cu inscrisuri si interogatoriul paratei.
S-a depus lista de inventar a reclamantei de la magazia proprietatea paratei din str. M nr. 54 Tg. Mures fielele 2-5 ( fara data si semnatura comisiei de inventariere, gestionarului si contabilului) , lista inventariere octombrie 2006 materiale auxiliare f.16 , materiale consumabile, materii prime f.6-10, piese de schimb f. 11-13, alet materiale consumabile , 17, obiecte d einventar f. 20 materiale consumabile f. 21, piese de schimb f. 22.
Parata a formulat intampinare solicitand respingerea cererii ca neintemeiata.
In motivare s-a aratat ca bunurile la care face referire reclamanta prin cerere sunt proprietatea paratei si fac parte din inventarul acesteia si ca la momentul declansarii procedurii insolventei nu a existat niciun fel de opozitii din partea vreunei persoane. S-a mai aratat ca nu exista niciun fel de probe din care sa rezulte ca bunurile ar fi proprietatea paratei.
Prin sentinta civila nr. 3512 din 26.06.2008 judecatoria a admis exceptia necompetentei materiale declinand solutionarea cererii la Tribunalul Mures.
In cursul judecatii desfasurate in fata Tribunalului Comercial instanta a adminsitrat proba testmoniala cu martora Rotaru Georgeta f. 17, contract cadru.
Tribunalul comercial a solutionat cererea prin sentinta comerciala nr. 394 din 30.01.2009 respingand actiunea ca neintemeiata.
Apreciind ca sentinta a fost pronuntata de catre o instanta necompetenta material sa judece pricina, prin decizia nr. 992 / R din 13.10.2009 Curtea de Apel Mures a casat in intregime sentinta pronuntata de Tribunalul comercial, trimitand cauza spre rejudecare Judecatoriei Tg. Mures.
In cursul solutionarii recursului s-a depus la dosar o copie de pe listele de inventar anexa la RIF nr. 11 /07.02.2007 inregistrat la Activitatea de Inspectie Fiscala sub nr. 552 /27.02.2009 cuprinzand materiale aflate in getsiune, materiale import aflate in custodie si obiecte inventar scoase din magazie , incheiat la sediul reclamantei f- 15-24, copie a raportului de inspectie fiscala nr. 11 /07.02.2007 inregistrat la Activitatea de Inspectie Fiscala sub nr. 552 /27.02.2009 incehiat la reclamanta cu seidul in Tg. Mures str. M nr. 54 f. 28- 32.
In baza dispozitiei de trimitere a cauzei a instantei de control judiciar, cauza a fost inregistrata pe rolul Judecatoriei Tg. Mures in data de 17.11.2009 sub nr. 2247./320/2009.
Fata de dispozitiile 160 C pr civ care nu disting intre caracterul normelor de competenta incalcate de catre instanta care a administat probele, instanta urmeaza a solutiona cauza pe baza probelor administrate in cauza pe parcursul intregului ciclu porcesual, mentionate mai sus. Nu s-a solicitat administrarea altor probe din partea reclamantei ori a paratei.
Analizand sustinerile partilor si probele administrate din prisma dispozitiilor legale incidente, retine urmatoarele:
Astfel cum reiese din contractul cadru incheiat in 20.04.2005 si depozitia martorei audiate intre parti au existat relatii comerciale de colaborare in baza carora parata punea la dispozitia reclamantei resursele umane si logistica societatii, sediul de productie si clientela urmand ca reclamanta sa achizitioneze marfurile si sa achite furnizorii.
Astfel cum reiese din cuprinsul contractului, marfurile puse la dispozitie de reclamanta erau destinate exlusiv prelucrarii si ramaneau.proprietatea reclamantei.
Materialele auxliare necesare urmau a fi puse la dispozitia paratei in mod gratuit tot de catre reclamanta. Plata paratei se facea pe baza unui tarif perceput pe ora ori pe luna, in situatia in care prelucrarea s e efectua in strainatate Se mai retine din depozitia martorei ca in vara anului 2007 s-a intrerupt intempestiv procesul de productie ramanand bunuri aflate in diferite etape de productie si care in opinia martorei ar fi fost proprietatea reclamantei daca ar fi achitat paratei pretul muncii. Potrivit martorei audiate „materialele si alte bunuri au fost probabil achizitionate de reclamanta iar bunurile si celelalte mijloace fixe apartineau paratei.” Analizand celelalte probe administrate in cauza instanta retine ca reclamanta nu intocmise inventarul patrimoniului la 31.12.2006 si avea lipsuri din gestiunea societatii. Nu s-au depus acte din care sa rezulte provenienta bunurilor revendicate. Referitor la referatul de inspectie fiscala si inventarul realizat cu acea ocazie isntanta constata ca exista o similitudine intre bunurile acoo enumerate si cele solicitate prin cerere fapt care insa nu poate sa duca la temeinicia cererii cata vreme de la momentul intocmirii inventarului si pana la cel al formularii cererii a trecut o perioada insemntata de timp. Se mai retine de asemenea ca ambele societati au acelasi obiect de activitate si ca exista o legatura foarte stransa intre conducerile celor doua societati, in sensul ca administratorul reclamantei detine 20 % din actiunile societatii comerciale care detine majoritatea actiunilor scietatii parate. Pe de alta parte, societatea care detine majoritatea actiunilor societatii parate are calitatea de client principal iar parata de principal furnizor.
Se mai retine ca pentru actele enumerate in inventarul anexat cererii nu s-a facut dovada proprietatii ori provenientei. Se mai retine de asemenea ca in privinta poprietatii bunurilor depozitia martorei audiate este confuza. Mai mult, martora avea atat calitatea de sef al reclamantei cat si cenzor al paratei, astfel ca declaratia acesteia nu poate fi apreciata ca fiind obiectiva.
Cu toate acestea instanta constata ca intr-adevar, din cuprinsul contractului de colaborare s-ar putea deduce ca la un momentad, in executarea contractului parata detinea materii prime si auxiliare prorpietatea reclamantei in vederea prelucrarii acestora, in schimbul unui tarif orar. Cu toate acestea insa, simpla conventie a partilor fara alte probe nu poate naste decat o presupunere lipsita de aptitudinea de a inlatura orice dubiu, ca bunurile din depozitul proprietatea paratei unde reclamanta isi desfasura activitatea apartineau de fapt reclamantei. Aceasta deoarece conventia de colaborare a fost incheiata cu mult inainte de respectiva „deposedare” si in cuprinsul acesteia nu se mentioneaza nici macar tipul de materiale supuse prelucrarii pentru a putea corobora acest act cu inventarul depus la dosar.
Cu atat mai putin nu se poate sustine ca proprietatea bunurilor s-ar putea proba prin contractul de colaborare coroborat cu declaratia martorei si cu inventarul depus la dosar, din moment ce nici macar una din aceste probe nu este lipsita de orice viciu iar legaturile dintre raproturile juridice la care fac referire fiecare nu sunt decat eventuale si sumare. In acest sens se retine ca respectiva conventie de colaborare nu se refera la un anumit tip de activitate ori de materiale, nici macar la locul de desfasurare al lucrarilor ori la inchirierea spatiilor in acest scop iar conventia la care face referire martora ar prevedea ca pana la plata contravalorii muncii de prelucrare, materialele ar reveni paratei, imprejurare care ar contraveni conventiei depuse la dosar si mai mult, ar fi putut conduce la o solutie diferita asupra raprotului juridic litigios dedus judecatii.
Se mai retine ca parata a negat constant sustinerile reclamantei in privinta proprietatii bunurilor.
Se mai retine de asemenea ca parata se afla in posesia bunurilor mobile revendicate de reclamanta si ca potrivit art. 1854 C civ posesorul se prezuma a fi poprietar daca nu s-a dovedit contrariul.
Intr-adevar, daca s-ar fi facut dovada exacta a raporturilor dintre parti in sensul invederat de reclamanta pe parcursul procesului, paratul nu ar mai fi beneficiat de prezumtia de proprietate ci eventual un detentor precar supus obligatiei contractuale de restituire, potrivit art. 1855 C civ, pana la dovedirea intervertirii posesiei.
Cata vreme insa reclamanta si-a intemeiat cererea ca fiind o actiune in revendicare mobiliara, insistand asupra acestei calificari si precizand si temeiul juridic al actiunii ca fiiind 1909 alin 2 C civ , avea obligatia de a dovedi potrivit art. 1854 C civ coroborat cu 1909 alin 2 C civ calitatea sa de proprietar precum si aceea ca bunurile detinute de parata ar fi iesit din posesia reclamantei printr-un act involuntar, cerinta legala care reiese din enumerarea limitativa a categoriilor de situatii in care actiunea in revendicare mobiliara este admisibila, respectiv bunuri pierdute sau furate.
In acord cu sustinerile paratei se constata ca reclamanta nu doar ca nu a dovedit calitatea sa de proprietar inr-un mod de natura sa rastoarne prezumtia legala relativa de proprietate care opereaza in favoarea paratei dar a si indicat ca modalitate de deposedare o predare voluntara a unor materiale si mijloace in vederea prelucrarii, respectiv deposedare facuta voluntar, in baza unui contract de colaborare cu parata.
Fata de toate aceste considerente, constatand ca reclamanta nu a rasturnat prezumtia de proprietate care opereaza in favoarea paratei, in temeiul art. 1854 C civ si art. 1909 alin 2 C civ instanta va respinge actiunea in revendicare mobiliara formulata de aceasta, ca neintemeiata.
Constatand ca reclamanta a cazut in pretentii, in temeiul art. 274 C civ instanta o va obliga la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 10000 lei in favoarea paratei, conform facturii fiscale nr. 0599172.
