Codul muncii – art. 52 alin. 1 lit. c
Potrivit cerinţelor art. 52 alin. 1 lit. c din Codul muncii, în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului, contractul individual de muncă se suspendă.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă– complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 1117 din 10 mai 2006
Prin sentinţa civilă nr. 2507 din 27 octombrie 2005 Tribunalul Timiş a admis acţiunea intentată de reclamanta C.V. şi a constatat nulitatea absolută a deciziei de suspendare a contractului de muncă nr. 822/2005 emis de pârâtă S.C. „D.” S.R.L. J., reţinând că măsura a reprezentat o sancţiune disciplinară aplicată cu nesocotirea art. 62 alin. 2 şi art. 268 alin. 2 din Codul Muncii.
Recursul declarat de pârâtă a fost motivat în drept cu dispoziţiile art. 304 pct. 6-8 C. pr. civ., iar în fapt s-a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond a cuprins motive străine de natura pricinii, că tribunalul a acordat mai mult decât s-a cerut atunci când a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecată şi a reţinut greşit că reclamanta nu se mai poate angaja la o altă societate comercială pe perioada cât raporturile juridice de muncă sunt suspendate.
În fine, s-a susţinut că suspendarea contractului de muncă prevăzută de art. 53 lit. c din Codul Muncii nu reprezintă o sancţiune disciplinară, întrucât a avut loc ca efect al depunerii unei plângeri penale împotriva angajatei.
În urma examinări cauzei atât prin prisma motivelor invocate în scris cât şi în limitele conferite de art. 3041 C. pr. civ. se constată că recursul este fondat urmând a fi admis.
Din examinarea motivelor de drept şi de fapt invocate în calea extraordinară de atac a recursului se constată că susţinerile formulate de pârâtă se încadrează însă în cerinţele art. 304 pct. 9 C. pr. civ..
Prin acţiunea introductivă, invocând neîndeplinirea unor condiţii de formă, reclamanta a solicita anularea deciziei prin care pârâta S.C. „D.” S.R.L. a dispus în temeiul art. 52 lit. c din Codul Muncii suspendarea raporturilor juridice de muncă, ca urmare a sesizării organelor de cercetare şi urmărire penală cu privire la posibila săvârşire a unor infracţiuni de către angajată.
Măsura a reprezentat în viziunea reclamantei un abuz, întrucât a generat imposibilitatea angajării la o altă societate comercială.
În conformitate cu prevederile art. 52 alin. 1 lit. c din Codul Muncii suspendarea contractului individual de muncă are loc din iniţiativa angajatorului, în cazul în care acesta a sesizat organele de cercetare şi urmărire penală cu privire la posibila săvârşire de către angajat a unor fapte penale ce îl fac incompatibil cu funcţia deţinută, situaţie în care măsura dispusă în acest caz nu reprezintă o sancţiune disciplinară care să atragă incidenţa în cauză a prevederilor art. 62 alin. 11 şi art. 263 – 268 din Codul Muncii.
Ca atare, până la rămânerea definitivă a hotărâri judecătoreşti, raporturile juridice de muncă dintre părţi sunt suspendate, şi numai în cazul în care s-a constatat nevinovăţia angajatului, acesta îşi va relua activitatea anterioară, fiind îndreptăţit la o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului, conform art. 52 alin. 2 din Codul Muncii.
Cu precizarea că în cauză simpla formulare a plângerii penale împotriva angajatului îndreptăţeşte pe angajator să suspende unilateral contractul individual de muncă, se apreciază ca fondat recursul declarat în cauză.
Cum în urma modificării în tot a hotărârii tribunalului va fi dispusă respingerea acţiunii, celelalte motive invocate în calea de atac nu mai prezintă relevanţă juridică.
