Constată că s-a înregistrat la această instanţă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig, de luare a măsurii arestării preventive, pe o perioadă de 19 zile faţă de inculpaţii minori:
– F P-B pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în formă continuată (8 acte materiale), faptă prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art.209 alin. l lit. a, g şi i C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 99 din C.p.,
– G E-C pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în formă continuată (7 acte materiale), faptă prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. l lit. a, g şi i C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 99 C.p., şi
– S J-D pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de furt calificat, in forma continuata (7 acte materiale), faptă prev. şi ped. de art. 26 C.p., raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. l lit. a, g si i din C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2, şi a infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.u.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 33 lit. a şi art. 99 Cod penal,
precum şi pe o perioadă de 29 zile faţă de inculpatul:
– K N I pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de furt calificat, în formă continuată (6 acte materiale), fapta prev. şi ped. de art. 26 C.p., raportat la art. 208 alin. 1, art.209 alin. l lit. a, g şi i C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. şi art. 75 lit. c C.p..
În motivarea propunerii se arată, în esenţă că, în lunile februarie – martie 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpaţii au pătruns prin escaladare şi efracţie în mai multe imobile situate pe raza localităţilor Nou Român, Cîrţa şi Scoreiu de unde au sustras mai multe bunuri aparţinând 7 părţi vătămate, (în principal obiecte metalice şi motorină).
Cei patru inculpaţi au fost ascultaţi în faţa instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 1491 şi ale art. 150 C.p.p., în prezenţa apărătorului din oficiu.
Analizând propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, precum şi actele aflate în dosarul de urmărire penală nr. 269/P/2013, instanţa a reţinut următoarele:
În noaptea de 16/17.02.2013, inculpatul F P-B a pătruns prin forţarea gratiei şi spargerea geamului unei uşi în incinta magazinului S.C. AgroMeloni S.R.L., din localitatea Nou Român, de unde a sustras 31 pachete de ţigări de diferite mărci.
La sfârşitul lunii februarie – începutul lunii martie 2013, inculpaţii F P- B şi G E-C au pătruns pe timp de noapte, prin escaladarea unui gard şi dislocarea geamului unei ferestre, în locuinţa părţii vătămate R I M, din comuna Cîrţa, sat. Cîrţa, de unde au sustras un cazan de rachiu din cupru, cu capacitatea de 80 1, 15 ţevi metalice în lungime de 3 m fiecare , un vinci metalic şi mai multe bidoane din plastic cu capacitatea de 35 1 fiecare, pe care le-au aruncat peste gard unde se aflau numiţii K N I şi S J-D care au încărcat bunurile în autoturismul marca BMW, aparţinând numitului K N I, şi condus de acesta. A doua zi, cei doi au transportat bunurile cu acelaşi autoturism în localitatea Porumbacu de Jos şi le-au valorificat martorului G T.
În prima jumătate a lunii martie 2013, inculpaţii, au pătruns pe timp de noapte prin escaladarea unui gard, în curtea părţii vătămate B V, din com. Cîrţa, sat. Cîrţa, de unde au sustras 2 canistre metalice, una dintre acestea fiind plină cu motorină, iar cea de a doua au umplut-o prin smulgerea furtunului de alimentare de la tractorul care era în curtea părţii vătămate. Au transportat cele două canistre până în stradă unde, la o distanta de 25 m faţă de imobilul părţii vătămate,
În noaptea de 15/16.03.2013, inculpaţii s-au deplasat cu autoturismul marca Opel Astra, aparţinând martorului B I, condus de KN I, în satul Nou Român, unde, au sustras de la tractoarele părţii vătămate N O, aflate într-o curte neîmprejmuită, cantitatea de 40 l motorină, pe care au încărcat-o, prin smulgerea furtunelor de alimentare, într-o canistră pe care cei doi o aveau asupra lor. Au lăsat canistra cu motorina în autoturismul Opel, după care au mers în curtea părţii vătămate T A I şi, dintr-o debara, au sustras două bidoane din plastic, care conţineau câte 20 l motorină fiecare, pe care le-au transportat la autoturismul Opel. Ulterior, K N I a folosit o parte din motorina sustrasă alimentând autoturismul Opel, iar restul l-a valorificat martorului B I, în com. Cîrţa.
În noaptea de 14/15.03.2013, inculpaţii s-au deplasat cu autoturismul Opel Astra condus de K N I, în localitatea Scoreiu, unde inculpaţii F P-B şi G E-C au intrat pe poartă în curtea imobilului părţii vătămate B A, de unde, prin desfacerea furtunului de alimentare a tractorului care se afla în curte, au sustras motorină pe care au încărcat-o într-un bidon de 35 1 pe care îl aveau asupra lor. Ulterior, prin intermediul martorului B I, au valorificat motorina martorului G T din Porumbacu de Jos.
De asemenea, în noaptea de 18/19.03.2013, cei patru inculpaţi s-au deplasat cu acelaşi autoturism pe raza satului Scoreiu unde, inculpaţii F P-B şi G E C au intrat pe poartă în curtea imobilului cu nr. 116, de unde, prin desfacerea furtunului de alimentare a tractorului care se afla în curte, aparţinând părţii vătămate B N, au sustras motorina pe care au încărcat-o într-un bidon de 35 1, pe care îl aveau asupra lor. Ulterior, prin intermediul martorului B I, au valorificat motorina martorului G T din Porumbacu de Jos.
În noaptea de 20/21.03.2013, inculpaţii şi s-au deplasat cu acelaşi autoturism, condus de S J-D – care nu poseda permis de conducere, pe raza localităţii Scoreiu unde, inculpaţii au intrat pe poartă în curtea imobilului părţii vătămate B A de unde au sustras mai multe cabluri electrice care se aflau în curtea imobilului.
După comiterea furtului, cablurile au rămas în portbagajul autoturismului şi au fost predate de proprietarul acestuia părţii vătămate B A.
Prin ordonanţa din data de 26.03.2013, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig în dosarul nr. 269/P/2013, s-a dispus punerea în
Din probele administrate până la acest moment procedural – procese verbale de consemnare a plângerilor orale, plângeri penale şi declaraţii ale persoanelor vătămate, declaraţiile martorilor verificare efectuată în baza de date a deţinătorilor de permise auto, declaraţiile inculpaţilor, care recunosc faptele comise – a rezultat că în cauză există presupunerea rezonabilă (motive plauzibile, probe şi indicii temeinice) privind săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală.
Astfel, instanţa a constatat faptul că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. 1 C.p.p., respectiv că există indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit infracţiunile menţionate mai sus.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, instanţa a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 148 lit. f C.p.p., inculpaţii săvârşind o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, existând un risc real ca aceştia să aducă atingere şi altor valori sociale ocrotite de legea penală în situaţia în care ar fi lăsaţi în libertate.
Analizând propunerea parchetului şi din perspectiva prevederilor art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instanţa a apreciat că, prin Convenţie s-a proclamat dreptul la libertate, astfel că scopul articolului menţionat este de a se asigura ca nicio persoană să nu fie deposedată de libertatea sa în mod arbitrar (cauza Amuur c/a. Franţa). Curtea a statuat însă că, protejarea libertăţii individuale împotriva ingerinţelor arbitrale ale autorităţilor nu trebuie să stânjenească eforturile instanţelor în administrarea probelor, desfăşurarea procesului în bune condiţii (cauza Tamasi c/a Franţa).
Pe de altă parte, instanţa a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar genera un sentiment de insecuritate socială, iar atitudinea sinceră a acestora nu înlătură pericolul concret pentru ordinea publică.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 1491 C.p.p. şi art. 160h alin. 3 C.p.p., în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii minori, instanţa a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig şi a dispus arestarea
Starea de fapt reţinută de instanţă a rezultat din următoarele mijloace de probă: procese verbale de consemnare a plângerilor orale, plângeri penale şi declaraţii ale persoanelor vătămate, declaraţiile martorilor,verificare efectuată în baza de date a deţinătorilor de permise auto, coroborate cu declaraţiile inculpaţilor, prin care aceştia au recunoscut comiterea faptelor şi cu celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei.