LEGEA NR.10/2001. CONTESTAREA DECIZIEI DE CĂTRE
UN TERŢ. INADMISIBILITATE.
Art.24 din Legea nr.10/2001 (redevenit art.26)
Apelanţii-reclamanţi au calitatea de terţi faţă de
dispoziţia nr.1424/20 iunie 2007 emisă de către Primăria Oraşului
Băile Olăneşti, împrejurare raportat la care în nici un caz ei nu pot
ataca această dispoziţie în condiţiile art.24 din Legea nr.10/2001,
redevenit art.26 după republicarea acestei legi şi aceasta pentru
simplul motiv că Legea nr.10/2001 conferă o atare posibilitate doar
persoanelor îndreptăţite în favoarea cărora a fost emisă respectiva
dispoziţie sau decizie, iar nu şi unor terţe persoane.
Terţa persoană are la îndemână o acţiune în constatarea
nulităţii absolute de drept comun, iar nicidecum o plângere
întemeiată pe prevederile Legii nr.10/2001, chiar dacă aceasta
susţine şi emite pretenţii proprii cu privire la imobilul ce a făcut
obiectul dispoziţiei atacate.
( Decizia civilă nr.187/A din 03 octombrie 2008, pronunţată de
Curtea de Apel Piteşti – Secţia civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă şi
Asigurări Sociale şi pentru cauze cu Minori şi de Familie)
Prin cererea înregistrată la data de 24.09.2007, reclamanţii
C.L., B.E.(fostă P.), M.I., P.C., I.D. au chemat în judecată pe pârâţii
Primarul Oraşului Băile Olaneşti şi Primăria Oraşului Băile Olăneşti,
pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea
dispoziţiei nr.1424 din 20.06.2007 emisă de Primăria Oraşului Băile
Olăneşti, ca fiind nelegală şi netemeinică.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin sentinţa
civilă nr.117 din 22.04.1999, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul
nr.2221/1998 a fost respinsă acţiunea în revendicare a Vilei „E.”
formulată de numita E.M.E., hotărârea fiind menţinută prin decizia civilă
nr.2221/21.06.2000, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie .
Prin decizia menţionată s-a constatat inadmisibilitatea
acţiunii, nefiind promovată de toţi moştenitorii.
Reclamanţii susţin că în litigiul respectiv s-a făcut o expertiză
tehnică în construcţii, prin care s-a constatat că au adus modificări
substanţiale imobilului realizând o construcţie nouă, alta decât cea
naţionalizată, astfel încât s-a statuat că foştii proprietari sunt îndreptăţiţi
la despăgubiri. În soluţionarea cererii formulate de foştii proprietari în
temeiul Legii nr.10/2001, pârâta Primăria Oraşului Băile Olăneşti a
ignorat tocmai această împrejurare care impunea acordarea de
despăgubiri faţă de aceştia.
Pe cale de excepţie, reclamanţii au contestat calitatea de
persoană îndreptăţită a solicitanţilor E.M.E. şi P.B.C., deoarece aceştia nu
au depus dovezi din care să rezulte această calitatea.
Tot astfel, chiar dacă s-a dovedit calitatea de succesor în
drepturi a solicitantei, este cert dovedit că imobilul „Vila E.”a fost
dobândită la data de 25.11.1925 de către P.B.E. şi T.V. astfel încât, în
privinţa cotei părţi a acestuia din urmă, nu poate justifica un drept.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în şedinţa publică din
23.10.2007, Primăria Oraşului Băile Olăneşti a solicitat respingerea
contestaţiei ca neîntemeiată, invocând mai multe excepţii, respectiv lipsa
calităţii procesuale pasive a Primăriei Oraşului Băile Olăneşti, lipsa
calităţii procesuale active a contestatorilor .
Pe fondul cauzei, intimata a arătat că modificările structurale
aduse imobilului construcţii nu au constituit motiv de admitere a
recursului de către instanţa supremă, cum lasă a se înţelege contestatorii
şi nu sunt incidente dispoziţiile art.10, alin.1 şi 2 din Legea nr.10/2001,
întrucât imobilul – construcţii nu a fost demolat şi nici nu s-au edificat
construcţii noi autorizate.
Prin sentinţa civilă nr.477 din 27 mai 2008, Tribunalul Vâlcea,
Secţia civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei
Oraşului Băile Olăneşti, a respins contestaţia lipsei calităţii procesuale
active a contestatorilor şi a respins contestaţia formulată de contestatori.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Imobilul construcţii şi teren aferent în suprafaţă de 550 mp.
situat în Băile Olăneşti, str.Carol Davila, a constituit proprietatea
doamnei E.P.B. şi a lui P.G.B., la momentul deposedării abuzive, în
conformitate cu actul de vânzare-cumpărare nr.6746/1925, a procesului
verbal de rechiziţionare din 1948, a certificatelor nr.57/1948 şi
nr.64/1948.
Ulterior, imobilul a fost preluat de stat, în mod abuziv, cu
titlu valabil, fiind obiectul rechiziţionării şi a aplicării Decretului
nr.92/1950.
În conformitate cu actele depuse la dosarul cauzei – certificate
de moştenitor şi acte de atare civilă, moştenitorii E.M.E. şi P.B. C. au
calitate au calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea bunurilor, în
raport de dispoziţiile art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001, republicată.
Din analiza dosarului intern, constituit ca urmare a notificării
formulate de moştenitori, rezultă că imobilul poate fi restituit acestora în
natură, fiind liber de sarcini, în prezent constituind fond locativ de stat
(ocupat în totalitate de chiriaşi) şi aflat în administrarea Consiliului Local
la Oraşului Băile Olăneşti.
Principiul restituirii în natură este enunţat în art.1 alin.1 şi
art.9 alin.1 din Legea nr.10/2001. Se acordă măsuri reparatorii prin
echivalent numai în acele situaţii în care restituirea în natură nu este
posibilă.
Reclamanţii au susţinut că nu este posibilă restituirea în
natură a imobilului construcţii şi teren aferent de 550 mp., în cauză fiind
incidente dispoziţiile art.10 alin.2 din lege, respectiv edificarea unei
construcţii noi, pentru care masurile reparatorii se stabilesc prin
echivalent. Această ipoteză nu a putut fi reţinută.
Pe de o parte, imobilul construcţii nu a fost demolat (aşa cum
cere art.10 alin.1 şi 2 din lege) şi nici nu s-a edificat construcţii noi
autorizate. Pe de altă parte, reamenajările şi îmbunătăţirile aduse de către
chiriaşi construcţiei, nu însemnă că ele au transformat-o într-un imobil
nou în raport cu cel preluat.
Din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, a rezultat că
reclamanţii au adus imobilului reparaţii şi consolidări, or acestea nu se
circumscriu ipotezei art.19 alin.1 din Legea nr.10/2001, care vizează
acele construcţii cărora, prin transformările survenite, în raport cu forma
iniţială, le-au fost adăugate corpuri de zidărie sau volume din acele
materiale ce reprezintă peste 100% raportat la aria desfăşurată existentă
la data preluării.
În altă ordine de idei, prin decizia civilă nr.2221 din
21.06.2000, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, s-a respins
acţiunea în revendicarea imobilului în litigiu, ca inadmisibilă, aceasta
nefiind promovată de toţi coproprietarii terenului aferent construcţiei.
Drept urmare, instanţa supremă nu a statuat asupra
temeiniciei acţiunii în revendicare promovată de persoanele îndreptăţite
la restituirea imobilului în litigiu, aşa cum susţin reclamanţii în motivarea
contestaţiei.
Aşadar, dispoziţia nr.1424/2007 emisă de Primăria Oraşului
Băile Olăneşti a fost emisă cu respectarea legii şi nu există motive de
anulare a acesteia.
Cu privire la excepţiile invocate prin întâmpinare de intimată,
s-a constatat că acestea sunt nefondate.
Dispoziţia contestată este emisă de Primăria Oraşului Băile
Olăneşti, în soluţionarea notificării formulate de moştenitorii E.M.E. şi
P.B.C. care au cerut restituirea în natură a imobilului ce a aparţinut
autorului lor. Unitatea emitentă a cărei decizie este contestată, are astfel
calitate procesuală pasivă în cauză, fiind unitate deţinătoare în sensul
Legii nr.10/2001.
Şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatorilor, s-
a considerat asemenea nefondată. Atâta timp cât contestatorii invocă un
drept propriu asupra imobilului supus restituirii (considerând că prin
notificările aduse imobilului, acesta a devenit o construcţie „nouă” în
sensul legii), tocmai acest aspect urmând a fi lămurit în cauză, aceştia au
interesul legitim de a promova contestaţia şi drept urmare şi calitatea
procesuală activă în cauză.
Astfel, instanţa a respins excepţiile invocate de intimată prin
întâmpinare, iar pe fond, a respins contestaţia, ca neîntemeiată.
Cât priveşte calitatea de persoană îndreptăţită a solicitanţilor,
acest aspect nu a putut fi considerat o „excepţie” în sensul legii, această
calitate fiind de altfel analizată şi justificată anterior.
Împotriva sentinţei pronunţată de tribunal, în termen legal au
declarat apel reclamanţii C.L., B.E., M.I., P.C. şi I.D. criticând-o pentru
nelegalitate şi netemeinicie pentru următoarele motive în esenţă:
– Decizia este emisă de o entitate care nu avea calitatea să
soluţioneze notificarea făcută de E.M.E. şi P.B.C., în sensul că unitatea
deţinătoare este S.C. EDILITARA S.A. Olăneşti şi nu Primăria Oraşului
Băile Olăneşti;
– Nu s-a ţinut cont de faptul că notificarea nu a fost făcută de
toţi proprietarii imobilelor revendicate şi anume doar de moştenitorii
cumpărătoarei E.P.B. nu şi de moştenitorii lui T.V., cumpărător în cote
egale;
– Nelegală este sentinţa pe fondul cauzei în sensul că în mod
greşit s-a dispus restituirea construcţiei în natură, în condiţiile în care
imobilul a fost transformat în totalitate şi a devenit astfel un imobil nou,
fiind proprietatea apelanţilor.
La termenul din 12 septembrie 2008, s-a depus o cerere de
intervenţie în interesul intimatului Primarul Oraşului Băile Olăneşti de
către E.M.E. şi B.C. prin care se solicită respingerea apelului declarat de
către reclamanţi ca nefondat, să se constate că decizia nr.1424/20 iunie
2007 este conformă cu dispoziţiile Legii nr.10/2001, şi să fie obligaţi
apelanţii la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de intervenţie se arată de către
intervenienţi că ei sunt beneficiarii dispoziţiei contestate în instanţă de
către apelanţi şi că aceştia nu fac dovada interesului legitim în
promovarea prezentei acţiuni şi nu fac parte din categoria persoanelor
îndreptăţite de lege să solicite restituirea imobilului în discuţie,
promovarea prezentei cereri fiind făcută cu înfrângerea dispoziţiilor
imperative ale art.3 din Legea nr.10/2001.
Analizând apelul formulat de reclamanţi, Curtea a constatat
că este întemeiat, cu consecinţa admiterii acestuia, anulării sentinţei
atacate şi trimiterii cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria
Râmnicu Vâlcea.
La termenul din 3 octombrie 2008, Curtea, din oficiu, în baza
dispoziţiilor art.162 Cod procedură civilă, a invocat excepţia de
necompetenţă materială a soluţionării cauzei de către Tribunalul Vâlcea,
fiind vorba de o acţiune introdusă de un terţ prin care contestă o decizie
emisă în baza Legii nr.10/2001, în favoarea intervenienţilor şi a rămas în
pronunţare pe această excepţie pentru următoarele considerente:
Apelanţii-reclamanţi au calitatea de terţi faţă de dispoziţia
nr.1424/20 iunie 2007 emisă de către Primăria Oraşului Băile Olăneşti,
împrejurare raportat la care în nici un caz ei nu pot ataca această
dispoziţie în condiţiile art.24 din Legea nr.10/2001, redevenit art.26 după
republicarea acestei legi şi aceasta pentru simplul motiv că Legea
nr.10/2001 conferă o atare posibilitate doar persoanelor îndreptăţite în
favoarea cărora a fost emisă respectiva dispoziţie sau decizie, iar nu şi
unor terţe persoane.
Astfel, în redactarea iniţială a Legii nr.10/2001, art.24 alin.7 şi
8 prevedea: (7) „dacă oferta este refuzată potrivit alin.3, persoana
îndreptăţită poate ataca în justiţie decizia prevăzută la alin.1 în termen de
30 zile de la data comunicării acesteia”; (8) „competenţa de soluţionare
revine secţiei civile a tribunalului în a cărei circumscripţie teritorială se
află sediul unităţii deţinătoare. Hotărârea tribunalului este supusă căilor
legale de atac”.
După republicarea Legii nr.10/2001, ca urmare a
modificărilor ce au fost aduse prin Legea nr.247/2005, O.U.G.
nr.209/2005, Legea nr.263/2006 şi Legea nr.74/2007, art.24 a devenit
art.26, prevăzând în alin.3 că: „decizia sau după caz dispoziţia motivată
de respingerea notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi
atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a
tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau
după caz ale entităţii investită cu soluţionarea notificării în termen de 30
zile de la comunicare”.
Pe cale de consecinţă, doar persoana îndreptăţită la măsuri
reparatorii în baza Legii nr.10/2001 şi în favoarea căreia a fost emisă
respectiva Decizie sau Dispoziţie poate ataca în instanţă în condiţiile
art.26 alin.3 acea dispoziţie, ipoteză în care într-adevăr competenţa
materială de soluţionare ar reveni în primă instanţă tribunalului.
În schimb, în situaţia de faţă în care o dispoziţie emisă în
favoarea unei persoane îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Legii
nr.10/2001 este atacată de către o terţă persoană, alta decât cea în
favoarea căreia a fost emisă decizia, cenzurarea egalităţii şi valabilităţii
acesteia se va putea face în condiţiile dreptului comun şi în nici un caz în
condiţiile procedurii speciale, reglementată de Legea nr.10/2001.
Terţa persoană are astfel la îndemână o acţiune în constatarea
nulităţii absolute de drept comun, iar nicidecum o plângere întemeiată pe
prevederile Legii nr.10/2001, chiar dacă aceasta susţine şi emite pretenţii
proprii cu privire la imobilul ce a făcut obiectul dispoziţiei atacate.
O atare acţiune în constatarea nulităţii absolute de drept
comun este în competenţă de primă instanţă a judecătoriei, conform art.1
pct.1 şi art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă şi nicidecum în competenţa
de primă instanţă a tribunalului ca instanţă specializată în soluţionarea
litigiilor decurgând din aplicarea art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001,
republicată.
Este ştiut că normele de competenţă sunt de strictă
interpretare, astfel încât în măsura în care prin aceste dispoziţii legale
speciale nu se prevede în mod expres competenţa materială a altei
instanţe, a anumitor cereri, competenţa revine judecătoriei ca instanţă de
drept comun.
Dacă legiuitorul ar fi dorit, ar fi inserat în textul Legii
nr.10/2001, o dispoziţie expresă prin care să stabilească în favoarea
tribunalului competenţa de soluţionare a acţiunilor în anulare sau în
constatarea nulităţii absolute, introdusă de terţi împotriva deciziilor emise
în baza acestei legi.
Astfel, în lipsa unei dispoziţii speciale în acest sens,
derogatorie de la dispoziţiile de drept comun în materie de competenţă,
competenţa de soluţionare în primă instanţă a acţiunii în anulare sau în
constatarea nulităţii absolute introdusă de terţi împotriva deciziilor emise
în baza Legii nr.10/2001, în favoarea intervenienţilor, revine judecătoriei
ca instanţă de drept comun.
Întrucât instanţa s-a pronunţat pe această excepţie absolută
privind competenţa, cererea de intervenţie urmează a fi avută în vedere
de către prima instanţă la stabilirea cadrului procesual.
Faţă de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispoziţiilor art.297 alin.2
Cod procedură civilă a admis apelul declarat de reclamanţi şi a anulat
sentinţa cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria
Rm.Vâlcea.
