În măsura în care procedura la care se referă art. 108 C.proc.fisc. nu a fost respectată de organele de procedură fiscală, deci nu au întocmit în condiţiile prevăzute de lege sesizarea penală, nu se poate lua măsura la care se referă lit. a) din art. 214, pentru că nu a existat o sesizare conformă.Legiuitorul a încercat astfel să creeze un echilibru între respectarea drepturilor agentului economic şi respectarea legii, fiind nefiresc ca numai în măsura în care se formulează contestaţie împotriva raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere să fie sesizate organele de urmărire penală.
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 846 din 30 septembrie 2009
Prin acțiunea înregistrată la 2.02.2009, reclamanta SC M.P.M.N.C. SRL a solicitat în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea anularea deciziei nr. 61/30.07.2008, a deciziei de impunere nr. 198/29.05.2008 și a raportului de inspecție fiscală nr. 56413 din 28.05.2008, emise de pârâtă.
în motivare s-a arătat că se impune anularea măsurii de suspendare a soluționării contestației formulate de reclamantă împotriva actului fiscal prin care se reținuse că datorează suma de 351.483 lei și exonerarea de plata sumei de 17.649 lei, întrucât în mod greșit prin decizia criticată s-a luat măsura suspendării pentru o parte din datoriile bugetare reținute și respingerii contestației pentru majorările de întârziere.
Astfel, au fost încălcate prevederile art. 108 C.proc.fisc., în sensul că nu s-a întocmit, cu ocazia controlului fiscal, un proces-verbal de sesizare a organelor de urmărire penală, așa încât nu se putea face aplicarea prevederilor art. 214 C.proc.fisc.
Aceasta este interpretarea care se impune în raport și de dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C.proc.civ., coroborat cu prevederile art. 2 alin. (3) C.proc.fisc.
Prin sentința nr. 504/2009, Tribunalul Vâlcea a respins acțiunea, reținând că, potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, organul de soluționare a contestației poate suspenda verificarea acesteia când au fost sesizate organele în drept de existența săvârșirii unor infracțiuni, ceea ce a avut loc în cauză, dat fiind modul de întocmire a facturilor prin care reclamanta a pretins că s-a aprovizionat cu marfă.
Nu se poate reține nici agravarea situației în propria cale de atac și încălcării accesului la justiție și a termenului rezonabil de soluționare a unui litigiu, dat fiind că, după pronunțarea asupra laturii penale, procedura administrativă este reluată.
în ceea ce privește majorările de întârziere în sumă de 17.469 lei, acestea se datorează ca urmare a neachitării la scadență a contribuțiilor de asigurări sociale.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și art. 3041C.proc.civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:
– suspendarea la care se referă art. 214 C.proc.fisc. poate să intervină numai dacă organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept, pentru că o astfel de sesizare se face în urma încheierii unui proces-verbal întocmit cu ocazia inspecției fiscale, act ce se comunică și contribuabilului care îl poate semna cu sau fără obiecțiuni;
– se încalcă, prin soluția pronunțată de către pârâtă, principiul neagravării situației în propria cale de atac, cu atât mai mult cu cât introducerea contestației nu suspendă executarea;
– în cauză, sesizarea organelor de cercetare penală s-a făcut după depunerea contestației și nu în timpul inspecției fiscale și astfel, agentul economic este pus în imposibilitatea antamării fondului și prezentării unui punct de vedere.
Examinând criticile formulate, Curtea a constatat că ele sunt fondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C.proc.fisc., organul competent poate, printr-o decizie motivată, să suspende soluționarea contestației pe cale administrativă dacă „a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă…”
în ceea ce privește modalitatea în care are loc această sesizare, ea este stabilită de art. 108 C.proc.fisc., text potrivit căruia organele fiscale (deci organul de control) sunt acelea care, constatând existența unor indicii de săvârșire a unor infracțiuni „au obligația de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecție și de către contribuabilul supus inspecției, cu sau fără explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului. în cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecție fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. în toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului”.
Aceste dispoziții legale se corelează cu cele precitate din art. 214 C.proc.fisc., care au în vedere situația că sesizarea a fost deja făcută și numai atunci se poate aprecia asupra necesității sau nu a suspendării procedurii administrative de soluționare a contestației.
în măsura în care procedura la care se referă art. 108 C.proc.fisc. nu a fost respectată de organele de procedură fiscală, deci nu acestea au întocmit în condițiile prevăzute de lege sesizarea penală, nu se poate lua măsura la care se referă lit. a) din art. 214 C.proc.fisc., pentru că nu a existat deja o sesizare conformă.
Legiuitorul a încercat astfel un echilibru între respectarea drepturilor agentului economic și respectarea legii, fiind nefiresc ca numai în măsura în care se formulează contestație împotriva raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere să fie sesizate organele de urmărire penală.
în cauză, raportul de inspecție a fost încheiat la 28.05.2008, recurenta a depus contestație la 23.06.2008, iar plângerea penală s-a formulat la 14.07.2008 în absența procesului-verbal la care se referă art. 108 C.proc.fisc.
Față de toate acestea se apreciază că decizia nr. 61, emisă de intimată la 30.07.2008, este nelegală în ceea ce privește măsura suspendării, de altfel singura criticată în prezentul recurs.
în consecință, recursul a fost admis, iar sentința modificată în ceea ce privește măsura suspendării și s-a dispus soluționarea contestației în ceea ce privește suma de 351.483 lei, urmând ca decizia să fie menținută sub aspectul soluției pronunțate pentru suma de 17.469 lei.
