JUDECĂTORIA MOINEŞTI
Dosar nr. 807/260/2011
SENTINŢA CIVILĂ NR. 3031 Şedinţa publică de la 25 octombrie 2011
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 24.01.2011 pe rolul Judecătoriei Moineşti sub nr. 807/260/2011, reclamanta M. D. a chemat în judecata pe pârâtul M. V., solicitând instanţei să dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 18.05.2007 din vina exclusivă a pârâtului; încredinţarea spre creştere şi educare a minorului M. V. D., născut la data 29.09.2008, obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreţinere pentru minor raportat la venitul minim pe economia naţională şi revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, acela de T..
In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 18.05.2007 iar din căstoria părţilor a rezultat minorul M. V. D., născut la data de 29.09.2008, relaţiile dintre părţi deteriorându-se grav din cauza pârâtului care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice se manifesta violent, atât verbal cât şi fizic. Mai arată reclamanta că în septembrie 2010, pârâtul a părăsit domiciliul conjugal, iar de atunci nu mai ştie nimic de el.
în drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 37 alin 2, art. 86, art. 94 C. fam.
In susţinerea cererii, legal timbrată, cu 39 lei taxă judiciară de timbru şi 1 leu timbru judiciar, reclamanta a depus la dosar, în xerocopie, certificat de căsătorie şi certificat de naştere al minorului M. V.-D..
Pârâtul care a fost citat atât la ultimul domiciliu cunoscut din ţară cât şi prin afişare la uşa instanţei şi prin publicitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 95 C.pr.civ, fiind plecat în străinătate, conform relaţiilor furnizate de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei comunei P. (f.14, f.39, f.46), reclamanta arătând că nu cunoaşte adresa din străinătate a acestuia, nu a formulat întîmpinare şi nu s-a prezentat în instanţă.
La termenul de judecată din 10.05.2011, deliberând în condiţiile art. 167 C.pr.civ., instanţa a încuviinţat pentru reclamantă probele cu înscrisuri şi proba testimonială, ca fiind legale, pertinente şi concludente pentru soluţionarea cauzei.
în cauză a fost efectuată anchetă socială la domiciliul reclamantei din M., str. Spira Haret nr. 38 bis, referatul de anchetă socială efectuat de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei mun. M. regăsindu-se la fila 13 dosarul cauzei.
La domiciliul pârâtului din sau B., corn. P., jud. B., nu a putut fi efectuată anchetă socială, pârâtul fiind plecat în Italia, aşa cum rezultă din relaţiile furnizate de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei comunei P., jud. B..
Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele :
Părţile s-au căsătorit la data de 18.05.2007, căsătoria acestora fiind înregistrată sub nr.64 din 18.05.2007 în registrul stării civile al Primăriei mun. M., jud. B., astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie seria CD nr. 888966 aflat la fila 5 dosar.
Din căsătoria părţilor a rezultat minorul M. V.-D., născut la data de 29.09.2008, naşterea acestuia fiind înregistrată în registrul Primăriei mun. M. sub nr.786 din 21.10.2008.
Conform dispoziţiilor art. 373 lit b din Noul Cod Civil, cu modificările aduse prin Legea 71/2011 “Divorţul poate avea loc atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă”.
Dispoziţiile art. 373 lit. b din Noului Cod Civil care redau întocmai dispoziţiile art. 37 alin 2 lit. b din Codul familiei, impun cu necesitate, pentru desfacerea căsătoriei, următoarele condiţii: 1.existenţa unor motive temeinice; 2.datorită acestor motive, raporturile dintre soţi să fie grav vătămate; 3.continuarea căsătoriei să nu mai fie posibilă pentru soţul reclamant.
2
Din declaraţiile martorilor T.M. şi T. D., audiaţi de instanţă la termenele de judecată din 7.06.2011 şi 12.07.2011, rezultă că relaţiile dintre cei doi nu au decurs firesc, datorită atitudinii pârâtului care se manifesta violent verbal şi fizic faţă de reclamantă. Martorii mai arată de asemenea că pârâtul a plecat în Italia în luna septembrie 2010, fără a mai reveni în ţară şi fără a mai ţine legătura cu pârâta, singura legătură între cei doi realizându-se telefonic, la intervale neregulate, însă pârâtul telefonează nu pentru a păstra o legătură firească cu reclamanta şi minorul ci pentru a o ameninţa pe reclamantă.
în aceste condiţii, reţinând că raporturile existente între soţi nu sunt conforme relaţiilor ce trebuie să caracterizeze viaţa de familie, în care buna înţelegere şi afecţiunea reciprocă trebuie să se afle pe primul plan şi constatând, din depoziţiile martorilor audiaţi că deteriorarea iremediabilă a acestora se datorează exclusiv atitudinii neconforme a pârâtului, instanţa va admite cererea reclamantei şi va dispune desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului.
Cu privire la cererea reclamantei de revenire la numele purtat anterior căsătoriei, instanţa va admite cererea în temeiul art. 40 alin. ultim din C.fam şi va dispune ca reclamanta să revină la numele său anterior, acela de ” Timaru “.
Cu privire la capătul de cerere privind încredinţarea minorului M. V. D.l, născut la data de 29.09.2008, instanţa reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 397 din Noul Cod Civil: „ După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfeP’.Conform art. 400 (1) „în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.”
Dispoziţiile Noului Cod Civil sunt de imediată aplicare, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin 6 din Noul Cod Civil care stipulează că : „Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.”
Principiile instituite de Noul Cod civil în privinţa raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori sunt aplicabile în prezenta speţă, judecată după intrarea în vigoare a noului Cod Civil.
Astfel, ca principiu de bază, de la care se derogă doar în cazurile excepţionale, pentru motive întemeiate, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, iar stabilirea locuinţei minorilor la unul dintre părinţi, se face pe baza acordului părţilor, în lipsa acestui acord sau când el contravine interesului superior al minorului, instanţa stabilind domiciliul minorului la părintele cu care locuieşte în mod statornic.
Instanţa nu mai dispune astfel încredinţarea minorului unuia dintre părinţi ci, grevat pe principiul exercitării de ambii părinţi a autorităţii părinteşte, dispune doar cu privire la locuinţa stabilă a minorului la unul din părinţi, în condiţiile în care părinţii locuiesc separat după divorţ, pe baza acordului lor sau, în lipsa acestui acord sau când el contravine interesului superior al minorului, pe baza aprecierii instanţei, bazată pe dovezile administrate în cauză.
în speţă, nu s-a făcut dovada existenţei vreunui motiv temeinic pentru care pârâtul M. V. să fie decăzut din dreptul de exercitare a autorităţii părinteşti asupra minorului rezultat din căsătorie, astfel că autoritatea părintească va fi exercitată în comun de ambii părinţi.
Cu privire la locuinţa minorului, instanţa, având în vedere lipsa acordului pârâtului cu privire la cererea reclamantei, care nu poate fi prezumat ci trebuie să fie expres, va stabili locuinţa minorului pe baza dovezilor administrate în cauză, subordonat principiului interesului superior al acestora.
Astfel, instanţa reţine că de la data despărţirii în fapt a celor doi soţi minorul M. V. D. a locuit exclusiv cu mama sa. în interesul superior al minorului, având în vedere că reclamanta este cea care s-a ocupat efectiv de creşterea şi educarea acestuia de la data plecării pârâtului de la domiciliul comun, este ca minorul să locuiască în continuarea la locuinţa mamei, ca locuinţă la care minorul locuieşte în mod statornic, aceasta şi în condiţiile în care la locuinţa pârâtului
3 din România, singura cunoscută de instanţă, pârâtul nu mai locuieşte efectiv în prezent, fiind plecat în străinătate.
Pentru aceste considerente, instanţa va stabili locuinţa minorului M. V.-D. la locuinţa mamei.
Cu privire la contribuţia pârâtului la cheltuielile de creştere şi întreţinere a minorului M. V.-D., instanţa reţine următoarele :
Potrivit art. 402 din Noul Cod Civil ” Instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. Dispoziţiile titlului V privind obligaţia de întreţinere se aplică în mod corespunzător.”
Potrivit art. 499 din Noul Cod Civil, (l)Tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.
(4) In caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.
Conform art. 530 din Noul Cod civil: ” Obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională. Dacă obligaţia de întreţinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani. Pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere. Dispoziţiile art. 529 alin. (2) şi (3) rămân aplicabile.
Deşi principiul stabilit de către lege este cel al prestării în natură al întreţinerii de către ambii părinţi, instanţa constată că în cazul pârâtului nu se poate stabili o astfel de obligaţie întrucât acesta este plecat în străinătate fără a i se cunoaşte domiciliul, nu are un contact stabil cu minorul, prin vizitarea acestuia la intervale de timp suficient de regulate pentru a putea presta întreţinere în natură şi din depoziţia martorilor audiaţi rezultă că pârâtul, de la data plecării acestuia în străinătate, nu a contribuit în niciun fel la creşterea şi educarea minorului.
Astfel, se impune ca stabilirea contribuţiei pârâtului la cheltuielile necesare pentru asigurarea traiului, educare a minorului să se facă prin stabilirea şi plata efectivă de către pârât a unei pensii lunare de întreţinere în favoarea minorului.
La stabilirea cuantumului acesteia, instanţa va avea în vedere că potrivit art.529 din Noul Cod Civil „când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o pătrime din câştigul său din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii şi o jumătate pentru trei sau mai mulţi copii”.
Instanţa va stabili o pensie de întreţinere în favoarea minorului de până la 1/4 din venitul net minim pe economie având în vedere că pârâtul nu are un loc de muncă în ţară, unde să presteze activitate în baza unui contract individual de muncă, reclamanta neavând cunoştinţă de prestarea de către pârât a unei activităţi lucrative stabile în străinătate unde este plecat la acest moment.
Cuantumul lunar al pensiei de întreţinere trebuie stabilit astfel încât să asigure un just echilibru între nevoile de întreţinere ale minorului şi cheltuielile obiectiv necesare pe care le are pârâtul, instanţa considerând că stabilirea unui cuantum al pensiei de întreţinere de 120 lei lunar pentru este de natură a asigura păstrarea acestui echilibru, motiv pentru care va dispune în acest sens.
In consecinţa, instanţa va admite cererea formulata de reclamantă si va dispune obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere de 120 lei lunar în favoarea minorului M. V.-D., născut la data de 29.09.2008, începând cu data introducerii acţiunii, respectiv 24.01.2011 şi până la majoratul acestuia.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, instanţa va lua act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
