Codul muncii – art. 164 alin. 1 şi art. 165
Potrivit art. 164 alin. 2 din Codul muncii, reţinerile din salariu cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate în temeiul unui angajament scris dat de salariat, ci numai atunci când datoria angajatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă– complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 760 din 28 martie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 3555 din 15 decembrie 2005, în temeiul art. 156, art. 161 alin. 4, art. 270 alin. 1 şi art. 264 alin. 2 din Codul muncii, Tribunalul Caraş-Severin a admis în parte acţiunea intentată de reclamantul L.M. şi a dispus obligarea pârâtei S.C. „A.P.P. C.” S.R.L. P. la plata sumei de 3.585 RON lei, actualizată la data plăţii, reprezentând drepturi salariale reţinute, în absenţa unui titlu executoriu, şi garanţie nerestituită reclamantului.
Pârâta S.C. „A.P.P. C.” S.R.L. P. a formulat recurs împotriva hotărârii judecătoreşti sus-menţionate şi a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că reclamantul a fost angajatul societăţii recurente şi că a semnat personal două angajamente de plată la data de 30.09.2003, respectiv 15.09.2005, prin care a recunoscut paguba produsă societăţii din vina sa, fiind de acord să plătească la data de 15 a fiecărei luni suma menţionată în angajamentele de plată.
Fostul salariat şi-a primit drepturile băneşti, acesta semnând statele de plată, achitând în baza angajamentelor de plată sumele datorate, nefiind vorba de nici o reţinere nelegală de bani.
În mod eronat, instanţa de fond susţine că „angajamentul de plată nu îndeplineşte cerinţele legii, nefiind titlu executor”. Angajatorul este în drept să facă reţineri salariale fără a fi necesară punerea în silită a angajamentului, deoarece reţinerile salariale au la bază consimţământul valabil şi neviciat al salariatului, în scopul acoperirii prejudiciului creat, fără a mai fi nevoie de o hotărâre definitivă în acest sens.
Privitor la acest aspect, noul Cod al muncii nu exclude libertatea contractuală, nefiind îngrădit dreptul salariatului să consimtă de bună-voie la recuperarea daunelor cauzate de el, atât angajatorul, cât şi salariatul putând conveni la stingerea obligaţiilor lor, fără să aştepte pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.
Recursul nu este fondat.
Reclamantul L.M. a fost angajatul pârâtei S.C. „A.P.P. C.” S.R.L. P. ca agent comercial până la data de 17.10.2005, când contractul său individual de muncă a încetat în baza Deciziei nr. 621/24.10.2005, emisă în temeiul art. 55 lit. b din Codul muncii.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse de recurentă în dosarul de faţă şi a înscrisurilor aflate la filele 13-56, 80 din dosarul nr. 7006/C/2005 al Tribunalului Caraş-Severin, rezultă că societatea recurentă a reţinut suma de 2.535 RON lei, din drepturile salariale cuvenite reclamantului pe perioada octombrie 2003 – iunie 2005 şi octombrie 2005, precum şi garanţia de 1.050 RON lei, constituită de acesta, pentru a recupera prejudiciile de 21.539.462 lei, respectiv 2.393,01 RON lei, recunoscute de reclamant, reţinerile fiind operate în baza angajamentelor de plată semnate de reclamant la datele de 30.09.2003 şi, respectiv 15.09.2005.
Art. 270 alin. 1 din Codul muncii prevede că: „salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu lor”.
Conform art. 164 alin. 1 din Codul muncii: „nici o reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege”, iar potrivit art. 164 alin. 2 din Codul muncii: „reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă”. Prin urmare, angajamentul de plată semnat de reclamant nu îndrituia pârâta recurentă să reţină sumele menţionate în cuprinsul lui din salariul cuvenit reclamantului.
Susţinerea recurentei că reţinerile din salariul reclamantului intimat au fost legale, întrucât s-au întemeiat pe angajamentele de plată ale acestuia, iar salariatul a semnat statele de plată, astfel încât reţinerile salariale au la bază consimţământul valabil şi neviciat al salariatului, nu poate fi primită.
Astfel, art. 165 din Codul muncii dispune că: „acceptarea fără rezerve a unei plăţi din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situaţii nu poate avea semnificaţia unei renunţări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispoziţiilor legale sau contractuale ”.
Prin decizia nr. 24/22.01.2003, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 164 din Codul muncii sunt constituţionale. Ele nu lezează libertatea contractuală, deoarece părţile contractante pot conveni de comun acord asupra modalităţilor de executare sau de stingere a obligaţiilor lor reciproce. De asemenea, nu este îngrădit nici dreptul salariatului să consimtă de bunăvoie la recuperarea eventualelor daune cauzate de el, fără să aştepte pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.
Din cele arătate mai sus rezultă că salariatul îşi poate asuma un angajament scris de plată pentru acoperirea prejudiciului cauzat angajatorului. Dar, având în vedere că angajamentul scris nu constituie titlu executoriu, în cazul în care salariatul nu plăteşte de bună-voie, utilitatea angajamentului se manifestă doar sub aspect probatoriu, în cadrul procesului declanşat de angajator pentru obligarea la plată a salariatului. Prin urmare, faţă de dispoziţiile art. 165 din Codul muncii, acceptarea unei părţi din drepturile salariale, dovedită prin semnarea actelor de plată, nu are semnificaţia unei plăţi efectuată de bună-voie de către reclamant.
