Civil – Familie – Divorţ cu copii – condiţii în Noul Cod Civil
Prin Sentinţa civilă nr. 1416/24.10.2011 a Judecătoriei C-lung. Mold. s-a dispus admiterea, în parte a acţiunii civile având ca obiect „divorţ” formulată de reclamanta SM în contradictoriu cu pârâtul SAG, admiţându-se în parte, şi cererea reconvenţională cu precizările ulterioare. S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate, din culpă comună, reclamanta urmând a reveni la numele avut anterior.De asemenea s-a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului SŞ născut la data de 15 decembrie 2007 să se facă în comun de ambii părinţi, s-a stabilit locuinţa minorului SŞ la reclamantă, în mun. Câmpulung Moldovenesc, strada.., s-a stabilit pentru reclamantă plata obligaţiei de întreţinere a minorului SŞ, în natură, iar pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreţinere în bani, în cuantum de 250 lei lunar, începând cu data introducerii acţiunii, 01 martie 2011 şi până la majoratul minorului. S-a încuviinţat ca pârâtul – reclamant să aibă legături personale cu minorul după cum urmează:
– în fiecare miercuri de la ora 16:00 la ora 20:00;
– în prima şi a treia duminică a fiecărei luni calendaristice de la ora 10:00 la ora 20:00;
– în a doua şi a patra sâmbătă a fiecărei luni calendaristice de la ora 14:00 la ora 18:00;
– în vacanţa de iarnă între 26 decembrie ora 10:00 – 31 decembrie ora 18:00;
– în vacanţa de vară din prima sâmbătă a lunii iulie ora 10:00 – până în următoarea sâmbătă ora 18:00, cu obligaţia pârâtului de a duce minorul la domiciliul reclamantei la sfârşitul programului de vizitare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că părţile s-au căsătorit la data de 26 mai 2005, iar din căsătoria acestora a rezultat minorul SŞ născut la data de 15 decembrie 2007.
În cauză a rezultat că părţile au protejat cu discreţie problemele de cuplu atât faţă de prietenii apropiaţi cât şi faţă de familie, însă din probatoriul administrat a rezultat că între aceştia existau neînţelegeri anterior plecării în Spania, iar după această plecare problemele s-au agravat, astfel încât au determinat despărţirea în fapt a acestora.
Principalele motive pentru care părţile au ajuns la divorţ sunt cele legate de problemele financiare şi gelozia soţilor.
Într-un interval relativ scurt de la încheierea căsătoriei, soţii şi-au achiziţionat un apartament, o maşină, obiecte de mobilier, electrocasnice, fapt ce i-a determinat să facă mai multe împrumuturi atât în bancă cât şi la apropiaţi, la care s-au adăugat datoriile pe care pârâtul le avea înainte de căsătorie şi chiar o pensie de întreţinere pentru un copil din prima căsătorie a acestuia, astfel încât între ei au început tot felul de discuţii.
Ambii soţi au început să lucreze peste program, în zilele libere, în perioada de concediu, pârâtul lucrând atât la spital cât şi în policlinică, toate acestea în detrimentul vieţii de cuplu, reproşându-şi fiecare celuilalt că el lucrează mai mult, fapt ce a determinat-o pe reclamantă să convingă pe pârât să plece împreună la muncă în Spania, unde se afla sora acesteia.
În Spania, chiar dacă părţile realizau un venit mai mare, condiţiile de muncă şi de viaţă ale acestora s-au înrăutăţit, astfel că părţile care lucrau în ţară ca asistent farmacie şi asistent medical pârâtul, au lucrat la curăţenie, respectiv muncitor forestier, au locuit o perioadă împreună cu minorul într-o singură cameră, într-un apartament în care mai locuiau câteva familii, astfel că problemele soţilor nu numai că nu s-au rezolvat, dar s-au agravat.
Pe lângă problemele financiare, din probatoriul administrat a rezultat că un alt motiv de neînţelegere era determinat de gelozia pârâtului.
Martorii audiaţi în cauză la propunerea reclamantei au susţinut că au asistat chiar la scene de gelozie nejustificată din partea pârâtului, atât în ţară, relatând un incident referitor la soţul şefei reclamantei cât şi în străinătate, cu referire la fratele martorei DV, care venise la aceasta în vizită din Olanda, dovedind astfel gelozia pârâtului şi susţinerile că orice persoană care se afla în apropierea reclamantei, apărea ca o posibilă ameninţare pentru el.
Această situaţie este confirmată şi prin faptul că deşi pârâtul nu a susţinut în cereri că reclamanta ar fi avut vreo relaţie extraconjugală, martorii CFV şi PC, audiaţi în cauză la propunerea acestuia, au declarat că motivul despărţirii dintre soţi l-ar reprezenta faptul că reclamanta ar fi avut o relaţie extraconjugală, aspecte cunoscute din cele relatate de pârât şi care nu s-au dovedit în cauză.
Fără ca instanţa să se pronunţe dacă între pârât şi nepoata bonei, minoră, a existat sau nu o relaţie extraconjugală, reţine totuşi ca o culpă din partea pârâtului în desfacerea căsătoriei, continuarea acestei prietenii care viza plimbări, corespondenţă, cumpărarea de anticoncepţionale, deşi aceste aspecte evident o deranjau pe reclamantă şi au existat certuri.
De asemenea, comportamentul reclamantei de a-şi petrece timpul la mare în compania unor prieteni în timp ce pârâtul se afla în ţară, la înmormântarea mamei sale, este apreciată de instanţă ca neadecvat şi dovedeşte că relaţiile dintre soţi s-au vătămat grav, fiind permanent tensionate.
Relaţiile de familie au la bază sentimente de prietenie, de afecţiune, care implică înţelegere, idealuri comune, însă părţile nu au găsit nici un mod de rezolvare la problemele lor, astfel încât nu mai este posibilă continuarea căsătoriei, motiv pentru care instanţa va admite acţiunea de divorţ.
Conform art. 5 lit. 2 din legea nr. 71/2011, dispoziţiile Codului Civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil, prin urmare în această materie începând cu 1 octombrie 2011, dispoziţiile noului Cod sunt de imediată aplicare.
Instanţa va dispune desfacerea căsătoriei din culpă comună, conform art. 373 lit. b Cod Civil, întrucât probatoriul a confirmat că ambii soţi sunt vinovaţi de destrămarea relaţiilor de familie.
În temeiul disp. art. 383 alin. 3 Cod Civil reclamanta va reveni la numele avut anterior acela de „ B” .
Din căsătoria părţilor a rezultat minorul SŞ născut la data de 15 decembrie 2007, iar potrivit anchetei sociale întocmită de Autoritatea Tutelară a Primăriei municipiului Câmpulung Moldovenesc în prezent minorul locuieşte împreună cu părinţii săi şi cu mama reclamantei la domiciliul conjugal, opinia acesteia fiind ca în cazul desfacerii căsătoriei minorul să fie încredinţat mamei spre creştere şi educare.
Autoritatea părintească este definită de Codul Civil la art. 483 ca fiind ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod egal ambilor părinţi.
Conform art. 397 Cod civil, după divorţ autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel, art. 398 alin. 1 stabilind că dacă există motive întemeiate având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unui dintre părinţi.
Prin urmare, doar dacă interesul superior al copilului o reclamă, instanţa poate opta pentru o autoritate părintească exercitată de unul dintre părinţi, această situaţie fiind privită ca o excepţie, întrucât presupune înlăturarea unuia dintre părinţi de la exerciţiul unor drepturi care privesc copilul şi de la luarea unor decizii.
În cauză instanţa reţine că ambii părinţi s-au implicat în mod responsabil în creşterea şi educarea minorului, rezultând din probatoriu că în ţară s-au programat la serviciu în schimburi, astfel încât în permanenţă unul dintre ei să fie cu minorul, apelând la o bonă doar pentru câteva ore pe zi când ambii soţi erau la serviciu şi preocupându-se ca acestuia să nu-i lipsească nimic.
Prin urmare, în temeiul art. 397 Cod civil, dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului SŞ să se facă în comun de ambii părinţi.
Nu s-au dovedit în cauză susţinerile pârâtului cum că reclamanta este o fire nervoasă şi agitată, având manifestări exagerate faţă de minor, martorii audiaţi arătând că aceasta era foarte implicată în creşterea minorului, iar în străinătate chiar dacă avea un program încărcat, venea în pauză pentru a vedea de copil şi a-i da de mâncare, preocupându-se de acesta.
De asemenea instanţa reţine că deşi pârâtul îi reproşează reclamantei un anumit comportament faţă de minor şi susţine ataşamentul deosebit pe care copilul îl are faţă de el, acesta a plecat totuşi în ţară, lăsându-o pe reclamantă împreună cu minorul în Spania cu numeroase cheltuieli şi datorii, fără a avea vreo certitudine asupra revenirii sale în ţară.
Prin urmare, instanţa decide ca în temeiul art. 400 alin. 2 Cod Civil, după divorţ minorul să locuiască cu reclamanta şi stabileşte ca locuinţa acestuia să fie la reclamantă în mun. Câmpulung Moldovenesc, strada ………judeţul Suceava, atrăgând totodată acesteia asupra dispoziţiilor art. 497 Cod civil, care prevăd că schimbarea locuinţei copilului împreună cu părintele la care locuieşte nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte, iar în caz de neînţelegere, trebuie să apeleze la instanţa de tutelă.
În temeiul art. 402 Cod civil, instanţa va stabili şi contribuţia fiecărui părinte la creşterea şi educarea minorului, art. 499 precizând că tatăl şi mama sunt obligaţi, în solidar, să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului precum şi educaţia, învăţătura şi pregătirea sa profesională.
Instanţa urmează să stabilească pentru reclamantă plata obligaţiei de întreţinere a minorului SŞ, în natură, întrucât locuinţa minorului a fost stabilită la aceasta, ea realizându-se permanent, iar pentru pârât în bani, sens în care îl obligă la plata unei pensii în cuantum de 250 lei lunar, având în vedere salariul net al acestuia de 1.033 lei, începând cu data introducerii acţiunii, 01 martie 2011 şi până la majoratul minorului.
Conform art. 401 Cod civil părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta, instanţa de tutelă urmând a decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept.
Acest drept urmează să fie exercitat în aşa măsură încât să nu aibă o influenţă negativă asupra creşterii copilului, însă să fie respectate condiţiile pentru întreţinerea unei legături între acel părinte şi copil.
De asemenea, acest drept este consacrat de art. 14 şi 15 din Legea 272/2004, restrângerea acestor drepturi putându-se dispune doar în cazuri justificate, însă toate aceste drepturi se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului, stabilit de art. 2 din acelaşi act normativ.
Prin urmare, acest drept al părintelui urmează să fie exercitat în aşa fel încât să nu aibă influenţă negativă asupra dezvoltării minorului, trebuind să fie respectate condiţiile normale în privinţa întreţinerii acestor legături, iar programul de vizitare trebuie să fie conform cu interesele copilului şi totodată suficient pentru stabilirea legăturilor de familie, în sensul art. 8 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Legii nr. 272/2004.
Ţinând cont de vârsta minorului – 4 ani, instanţa având în vedere şi opţiunea părţilor, a stabilit în favoarea pârâtului un program de vizitare a minorului după cum urmează: în fiecare miercuri de la ora 16:00 la ora 20:00; în prima şi a treia duminică a fiecărei luni calendaristice de la ora 10:00 la ora 20:00; în a doua şi a patra sâmbătă a fiecărei luni calendaristice de la ora 14:00 la ora 18:00; în vacanţa de iarnă între 26 decembrie ora 10:00 – 31 decembrie ora 18:00; în vacanţa de vară din prima sâmbătă a lunii iulie ora 10:00 – până în următoarea sâmbătă ora 18:00, cu obligaţia pârâtului de a duce minorul la domiciliul reclamantei la sfârşitul programului de vizitare.
