Codul muncii – art. 195 alin. 1, 3
C. civ. – art. 969
Potrivit art. 195 alin. 1 şi 3 din Codul muncii şi art. 969 C. civ., în condiţiile existenţei unei clauze de agravare a răspunderii civile contractuale, salariatul va suporta integral prejudiciul estimat de angajator atunci când denunţarea contractului individual de muncă are loc din iniţiativa sa, anterior termenului convenit prin actul adiţional.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă– complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 1319 din 13 iunie 2006
Prin sentinţa civilă nr. 699/PI/30.03.2006, Tribunalul Timiş a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata daunelor interese în sumă de 6.000 euro.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut din probele administrate în cauză că pârâtul nu a respectat prevederile art. 1 din anexa 2 ale contractului de muncă, iar la 1.11.2005 a depus o cerere de demisie fără a avea un motiv întemeiat.
Stagiul de pregătire profesională a pârâtului a fost integral achitat de către reclamantă, iar faptul că pârâtul nu l-a efectuat în totalitate, nu este imputabil reclamantei, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 195 alin. 1, 2 şi 3 din Codul muncii raportat la dispoziţiile art. 194 din Codul muncii, s-a apreciat întemeiată acţiunea în despăgubiri astfel cum a fost formulată.
Împotriva hotărârii a declarat recurs în termenul legal pârâtul, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Hotărârea este criticată sub aspectul netemeiniciei şi nelegalităţii, arătându-se că prima instanţă a reţinut o stare de fapt greşită şi în consecinţă a aplicat greşit dispoziţiile legale care nu sunt incidente în cauză.
Astfel, făcându-se referire la regulamentul privind salarizarea personalului tehnic din cadrul departamentului tehnic al societăţii reclamante, se precizează că prin „nota internă” s-a propus diminuarea salariului cu 30-50 %, iar odată la trei luni la propunerea directorului tehnic, se va completa salariul sub formă de prime până se va ajunge la nivelul celui stabilit prin actul adiţional la contractul individual de muncă. Întrucât nu i-a fost adusă la cunoştinţă modificarea remuneraţiei care fusese stabilită în baza contractului, a decis să întrerupă colaborarea cu societatea reclamantă.
Se menţionează totodată, de către recurent că, în faţa primei instanţe nu şi-a putut pregăti apărarea, întrucât a fost plecat din ţară, dovedind acestea cu copia paşaportului.
Recursul nu este fondat.
Cu privire la motivul de nelegalitate invocat de către recurent, privind lipsa de apărare şi nelegalitatea citării, acesta este neîntemeiat întrucât în cursul judecăţii în fond, procedura de citare a fost legal îndeplinită, pârâtul fiind citat la adresa indicată de către reclamantă prin acţiune, iar din copia paşaportului nu rezultă că la data soluţionării în fond pârâtul nu se afla în ţară; data pronunţării hotărârii a fost 30.03.2006, iar data intrării în ţară a pârâtului conform menţiunii de pe paşaport este 28.03.2006, data ieşirii din ţară fiind 4.04.2006.
Cu referire la starea de fapt reţinută de către prima instanţă, se constată că aceasta a fost corect apreciată din înscrisurile depuse la dosar, iar dispoziţiile legale sunt cele incidente în cauză, respectiv prevederile contractuale care nu au fost respectate de către pârât ca parte contractantă, faţă de care apărările acesteia sunt nefondate. Nu se pune problema modificării salariului, aşa cum neîntemeiat susţine recurentul, întrucât din probe nu rezultă acest lucru, iar nerespectarea obligaţiilor de a-şi continua stagiul de pregătire profesională îi incumbă în totalitate acestuia.
Dispoziţiile art. 195 din Codul muncii, cu raportare la dispoziţiile art. 969 C. civ., au fost corect aplicate de către prima instanţă, apreciind temeinicia pretenţiilor solicitate de către reclamantă cu titlu de daune interese.
