Pentru a hotarî astfel instanta de fond a retinut ca la data de 21.03.1991 pâ¬râtul a solicitat împroprietarirea cu o suprafata de teren ne¬de¬ter¬mi¬nata ce a fost folosita anterior de bunicul sau, O.G., decedat ac¬tu¬al¬mente.
În baza propunerii comisiei locale, comisia judeteana a dispus re¬con¬sti¬tu¬irea dreptului de proprietate pe seama pârâtului în limita suprafetei de 1.300 mp teren situat în Busag, eliberându-se certificatul de urbanism, autorizatie de con¬struire, iar în 2009 si-a întabulat în CF 50364 dreptul de proprietate asupra a¬celuiasi teren si a supraedificatelor.
A retinut judecatoria ca tot atunci a fost notata în CF si casa de locuit e¬di¬ficata potrivit evidentelor tabulare în anul 1970 si ca, raportat la aceasta sen¬tin¬ta, nu se impune constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate caci nu opereaza nici un motiv de nulitate.
Pe de alta parte, a retinut instanta de judecata, reclamantul nu a for¬mu¬lat o cerere la legile fondului funciar de reconstituirea sau constituire a drep¬tu¬lui de proprietate ci doar în 2010, dupa promovarea actiunii în afara termenului le¬gal.
Apreciind ca în cauza nu intereseaza cine a folosit terenul înainte de 1989, respectiv Biserica Catolica sau defunctul G.V., ci exclusiv faptul ur¬marii, în conditiile legii, a procedurii constituirii dreptului de proprietate si le¬galitatea constatarii însusi.
Împotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, modificarea sentintei atacate în sensul ad¬mi¬terii actiunii si constatarea nulitatii absolute a titlului de proprietate nr. 60416/15/1993 vizând suprafata de 1.300 mp reconstituita în favoarea lui G.V.
Recurentul a apreciat ca sunt incidente prevederile art. 304 pct. 9 Cod pro¬cedura civila întrucât prima instanta a retinut o stare de fapt contrara pro¬ba¬tiunii administrate.
Astfel, pentru a i se reconstitui dreptul de proprietate pârâtului, trebuia sa fi intrat cu acest teren în CAP el sau antecesor de-al sau, situatie în care erau incidente prevederile art. 8 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 18/1991. Nici pâ¬râ¬tul, nici antecesorul lui nu au adus terenul în CAP, deci nu erau întrunite cerin¬te¬le articolului mentionat. Martorii au relevat împrejurarea ca terenul a apar¬ti¬nut Bisericii Catolice si i-a fost atribuit tatalui pârâtului ca lot în folosinta.
Fata de acest regim juridic al terenului sunt incidente fie prevederile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, fie art. 23 din Legea nr. 18/1991. terenul care i-a fost atribuit pârâtului intimat este aferent casei de locuit a defunctului G. V., construita în 1970. În aceste conditii s-a nascut „ope legis” dreptul de pro¬prietate aferent casei de locuit în patrimoniul lui G. V. care a decedat în 2006, ulterior obtinerea de catre fiul sau, G. V., a titlului atacat, re¬con¬sti¬tuirea în favoarea ultimului fiind nelegala.
În ce priveste cererea din 1991, aceasta a vizat terenul bunicului , alt teren decât cel în litigiu.
Recurentul a mai aratat ca instanta de fond a apreciat în mod gresit ca nu intereseaza cine a folosit terenul în anul 1989, atâta timp cât retine ca pâ¬râ¬tul a formulat o cerere de împroprietarire.recursul a fost apreciat fondat.
Prin titlul de proprietate nr. 60416/15/1992 intimatului Goje Viorel i s-a con¬stituit dreptului de proprietate asupra unei suprafete de 1.300 mp teren in¬tra¬vilan, din care 500 mp curti constructii si 800 mp arabil.
Recurentul a solicitat constatarea nulitatii absolute a acestui titlu de pro¬prietate motivat de împrejurarea ca pârâtul, care nici nu a construit si nici nu a folosit casa de pe acest teren, nu era îndreptatit la reconstituirea dreptului de proprietate.
Instanta de fond a respins cererea apreciind ca pârâtul este singurul care a formulat cerere de constituire a dreptului de proprietate si a urmat pro¬ce¬dura de constituire a dreptului de proprietate.
Considerând ca recurentul nu are legitimare procesuala activa a sesiza in¬stanta în legatura cu legalitatea titlului intimatului întrucât nu a formulat, la rân¬dul sau, vreo cerere în temeiul legilor fondului funciar referitor la acel teren, nu a analizat îndreptatirea intimatului pârât la constituirea dreptului de pro¬pri¬e¬tate.
Însa, pentru a conchide asupra legitimarii procesuale a reclamantului re¬curent, instanta de fond trebuia sa stabileasca fara echivoc regimul juridic al te¬renului în litigiu, caci constituirea dreptului de proprietate în temeiul art. 23 si 24 din Legea nr. 18/1991 se realiza „ope legis” în favoarea „actualilor de¬ti¬na¬tori”, nefiind conditionata de formularea cererii si urmarea procedurii de sta¬bi¬li¬re a dreptului de proprietate.
De necontestat este, în speta, faptul ca pe terenul din titlul de proprietate nr. 60416/15/19 identificat ca parte din nr. top. 321 si 322 din CF 30 Busag, ta¬tal partilor a construit o casa în anul 1970, pe care a folosit-o împreuna cu fa¬mi¬lia.
Asadar era important de stabilit cine era detinatorul casei parintesti con¬struite în anul 1970, în anul 1990 – la aparitia Decretului Lege nr. 42/1990, în temeiul caruia (art. 8) detinatorii casei de locuit din zonele cooperativizate au dobândit de drept – ope legis – dreptul proprietate privata asupra suprafetei de teren aferente casei de locuit si anexelor gospodaresti.
Mai mult, întrucât pozitiile celor doi frati referitoare la modul si mo¬men¬tul de dobândire a folosintei terenului de catre tatal lor sunt neconcordante se impunea ca instanta de fond sa lamureasca aceste aspecte deoarece pot atrage incidenta unor pre¬vederi legale diferite de cele privind constatarea dreptului de proprietate.
Astfel, în absenta colii funciare 30 Busag în întregul ei nu se poate sta¬bi¬li daca si terenul cu nr. top. 322, pe care se afla edificata constructia din 1970, a fost proprietatea Bisericii Catolice sau nu.
De asemenea era important de stabilit daca nu cumva chiar parintii par¬ti¬lor sau antecesori ai acestora au adus terenul în CAP având în vedere ca Bi¬se¬ri¬ca Catolica si-a înscris dreptul de proprietate asupra nr. top. 321 abia în anul 1980.
În aceste conditii, tribunalul a apreciat ca judecatoria, nelamurind a¬ces¬te aspecte si mai mult, apreciind implicit ca reclamantul nu are calitate proce¬su¬ala activa pentru a sesiza instanta cu verificarea legalitatii titlului pârâtului, nu a cercetat fondul cauzei si, în consecinta, admite recursul si trimite cauza spre rejudecare aceleiasi in¬stante.
