Sentinţa civilă nr. 5011/13.10.2011 – desfacere căsătorie
Deliberând asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ la data de 30.06.2011, sub nr. 5606/279/2011, reclamantul xx a chemat în judecată pe pârâta xx şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună desfacerea căsătoriei dintre părţi din vina exclusivă a pârâtei; reluarea de către pârâtă a numelui anterior căsătoriei, acela de xx; încredinţarea minorilor xx şi xx; stabilirea în sarcina sa a unei contribuţii de întreţinere, în favoarea minorilor, raportat la veniturile pe care le realizează, de la data introducerii acţiunii şi până la majorat.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 37 alin. 2, art. 38, art. 40 alin. 3, art. 42, art. 86, art. 94 şi art. 107 din Codul familiei.
Acţiunea a fost legal timbrată, cu taxă de timbru în cuantum de 39 lei, conform art. 7 lit. a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar în valoare de 0,3 lei.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a anexat cererii introductive, în copie, următoarele înscrisuri: certificatului de căsătorie, înregistrat sub nr. 42/20.10.2007 în Registrul stării civile al Primăriei comunei Podoleni, jud. Neamţ, certificatele de naştere ale minorilor xx, o foaie de observaţie medicală şi un certificat de garanţie a unor ghete ortopedice.
Conform dispoziţiilor articolului 42 din Codul familiei (actualmente art. 264 alin. 1 din noul Cod civil), în vederea soluţionării capătului de cerere referitor la încredinţarea spre creştere şi educare a celor doi minori rezultaţi din căsătorie, instanţa a solicitat opinia serviciului specializat de la domiciliile părţilor, concretizată în raportul de anchetă socială anexat la dosar.
La termenul de judecată din data de 13.10.2011, în şedinţă publică, părţile prezente în faţa instanţei au declarat că au ajuns la o înţelegere cu privire la capetele de cerere având ca obiect desfacerea căsătoriei, numele părţilor, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor, stabilirea locuinţei minorilor, asumarea de către tată a obligaţiei de plată a unei contribuţii de întreţinere în favoarea de întreţinere a copiilor, nu şi în privinţa cuantumului contribuţiei, solicitând să se ia act de opţiunile lor.
Analizând şi coroborând înscrisurile existente la dosar, instanţa reţine următoarele:
În fapt, părţile s-au căsătorit la data de 20.10.2007, astfel cum rezultă din certificatul de căsătorie înregistrat sub nr. 42/20.10.2007 în Registrul stării civile al Primăriei comunei Podoleni, jud. Neamţ, din această căsătorie rezultând minorii xx.
Pe parcursul căsniciei relaţii matrimoniale s-au deteriorat intervenind o răcire accentuată între soţi, fără a mai exista afecţiunea şi respectul reciproce ce constituie fundamentul unei căsătorii, astfel că nu mai există posibilitatea reluării relaţiilor de familie, motiv pentru care a fost promovată prezenta acţiune.
În drept, potrivit art. 613 ind. 1 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „în cazul în care cererea de divorţ se întemeiază pe acordul părţilor, ea va fi semnată de ambii soţi. Atunci când este cazul, soţii vor stabili şi modalităţile în care au convenit să fie soluţionate cererile accesorii divorţului (alin. 1). La termenul de judecată, instanţa verifică dacă soţii stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor şi, în caz afirmativ, va trece la judecarea cererii, fără a administra probe cu privire la motivele de divorţ (alin. 3). La cererea soţilor, instanţa va pronunţa o hotărâre cu privire la divorţ potrivit alin. 3. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa se va pronunţa, potrivit legii, cu privire la numele pe care îl va purta fiecare soţ după desfacerea căsătoriei şi, când este cazul, cu privire la încredinţarea copiilor minori şi contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. Tot astfel, instanţa va putea lua act de învoiala soţilor cu privire la alte cereri accesorii, în condiţiile legii (alin. 4). În cazul în care soţii nu se învoiesc asupra cererilor accesorii, instanţa va continua judecata administrând probele prevăzute de lege pentru soluţionarea acestor cereri (alin. 5).
Scopul acestei reglementări, urmărit de legiuitor, este acela de a oferi soţilor o modalitate facultativă de soluţionare a conflictului matrimonial pe cale amiabilă, în condiţii de neutralitate şi confidenţialitate, finalitatea constând în obţinerea unei soluţii reciproc convenabilă părţilor în conflict, eficientă şi durabilă.
Faţă de cele ce preced, întrucât acordul încheiat între părţi reprezintă o manifestare de voinţă a soţilor, liber exprimată, cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 613 ind. 1 şi art. 617 alin. 3 Cod procedură civilă, instanţa apreciază ca fiind legal şi necondiţionat acest acord, urmând să consfinţească înţelegerea părţilor, având ca obiect: desfacerea căsătoriei prin acord; revenirea pârâtei la numele anterior căsătoriei, respectiv „Archip” (de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri); exercitarea autorităţii părinteşti asupra celor doi minori mamei, stabilirea locuinţei copiilor la locuinţa mamei şi plata de către tată a contribuţiei de întreţinere în favoarea acestora.
Referitor la exercitarea autorităţii părinteşti asupra celor doi minori de către mamă şi stabilirea locuinţei lor la locuinţa acesteia, instanţa constată că înţelegerea părţilor sub acest aspect respectă principiul prevalenţei interesului superior al copilului în orice măsură care îl vizează, având în vedere: vârsta copiilor şi afecţiunea de care suferă minorul xx, care presupune supraveghere permanentă, în special sub aspect educaţional şi medical, exigenţă ce poate fi îndeplinită momentan numai de pârâtă, în condiţiile în care reclamantul lucrează într-o altă localitate decât cea de domiciliu, faptul că relaţia afectivă între mamă şi copii este apropiată, precum şi concluziile anchetei sociale, întocmită în cauză, din care rezultă că mama poate asigura condiţiile necesare pentru creşterea, educarea, supravegherea şi pregătirea profesională a copiilor, precum şi pentru dezvoltarea lor fizică, mentală, spirituală, morală şi socială echilibrată.Având în vedere că părţile nu au ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte cuantumul obligaţia de plată a contribuţiei de întreţinere de către tată, instanţa va dispune asupra acestui aspect raportat la dispoziţiile legale incidente în materie şi la înscrisurile existente la dosar.
Astfel, potrivit articolului 402 alin. 1 din noul Cod civil (care este de imediată aplicare potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil) instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor, iar conform alineatului 2 din acelaşi articol dispoziţiile titlului V din Codul civil privind obligaţia de întreţinere se aplică în mod corespunzător.
Art. 525 şi art. 529 alin. 2 din Noul Cod civil reglementează obligaţia de întreţinere a copilului minor de către părinţii săi. Această obligaţie este independentă de împrejurarea că minorul are statutul unui copil din căsătorie sau din afara instituţiei matrimoniale, fiind condiţionată doar de starea de nevoie a creditorului, respectiv a minorului, şi de obţinerea unor venituri de către debitor care să-i permită acestuia să-şi îndeplinească obligaţia legală.
În ceea ce priveşte prima condiţie enunţată anterior referitoare la starea de nevoie a creditorului, această condiţie este îndeplinită în speţă având în vedere că persoanele în favoarea cărora se datorează pensie de întreţinere au vârsta de 4 ani şi respectiv 2 ani, astfel că nu se pot întreţine din munca lor, iar art. 525 alin. 1. din Noul Cod civil prevede că minorul care cere întreţinere de la părinţii săi se află în nevoie dacă nu se poate întreţinere din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.
Referitor la condiţia obţinerii de venituri de către debitor (respectiv tatăl minorilor), deşi în cauză nu s-a făcut dovada cu privire la veniturile nete lunare obţinute din muncă de către acesta sau a altor venituri cu caracter periodic, totuşi se poate prezuma că aceasta obţine venituri cel puţin la nivelul venitului minim pe economie care să îi permită să se întreţină şi să-şi îndeplinească obligaţiile legale faţă de descendenţii săi. În acest sens, în art. 527 alin. 1 din Codul civil se prevede că poate fi obligat la întreţinere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. Or, în cauză pendinte, reclamantul nu a făcut dovada imposibilităţii obiective de a obţine venituri.
Având în vedere că, în speţă, sunt îndeplinite cele două condiţii menţionate anterior, iar, în fapt, autoritatea părintească asupra minorilor xx, este exercitată exclusiv de către mamă, reclamantul urmează să fie obligat la plata unei contribuţii de întreţinere în favoarea celor doi copii, în cuantum de 16,5 % pentru fiecare, din venitul minim lunar pe economie (în valoare de 670 lei, potrivit art. 2 din H.G. nr. 1193/2010 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată), de la data introducerii acţiunii (30.06.2011), când se prezumă că a intervenit starea de nevoie a creditorilor obligaţiei, conform art. 532 alin. 1 din Noul Cod civil şi până la majoratul copiilor. Valoare contribuţiei va fi stabilită cu respectarea dispoziţiilor art. 529 alin. 2 din Codul civil conform cărora când întreţinerea este datorată de părinte, ea se stabileşte până la o treime din câştigul său din muncă pentru doi copii.
În ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a cuantumului contribuţiei de întreţinere, ţinând seama de realităţile economice actuale, se impune ca pensia să fie fixată prin aplicarea unui procent asupra venitului lunar prezumat al debitorului, această modalitate corespunzând cel mai bine atât acestor realităţi, cât şi nevoilor minorilor, nereprezentând o dezavantajare a reclamantului deoarece suma ce reprezintă echivalentul acestui procent este la rândul ei variabilă, în raport de fluctuaţiile ce vor surveni în veniturile sale.
Pe de altă parte, având în vedere că pârâta este cea care se ocupă efectiv de creşterea, îngrijirea şi educarea celor doi copii rezultaţi din căsătoria părţilor, instanţa apreciază că modalitatea de executare a obligaţiei de întreţinere a mamei, corespunzătoare situaţiei de fapt este în natură, având în vedere prevederile art. 530 alin. 1 din noul Cod civil în care se stipulează că obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanţa ca lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
