Art. 87 alin. 1 din o.u.g. 195/2002 r


Obiect: art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 R

Sentinţa penală nr. 366/03.12.2009

Prin rechizitoriul înregistrat la această instanţă,  Parchetul de pe lângă Judecătorie a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului I.V., cu datele de stare civilă din dispozitiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în stare de ebrietate şi vătămare corporală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 R şi art. 184 alin. 2,4 Cod penal, constând în aceea că la data de 31.10.2009, după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare NT.xx.xxx, iar pe raza satului X., com. Y., jud. Neamţ a acroşat pe A.G., care a necesitat pentru vindecare un nr. de 70-75 zile de îngrijiri medicale.

Partea vătămată A.G. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 500 lei.

Prin declaraţia dată în instanţă, inculpatul a recunoscut faptele, învederând instanţei că partea vătămată se afla cam la 1 m de marginea şoselei, se certa cu tatăl său, şi când a trecut pe lângă aceştia, partea vătămată brusc a încercat să traverseze prin loc interzis, astfel că i-a acroşat pe cei doi, care au căzut unul peste altul.

Au fost audiaţi martorii G.B. şi G.C., declaraţiile acestora fiind consemnate la dosarul cauzei.

Examinând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt :

La data de 31.10.2009, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare NT.XX.XXX, iar pe raza satului X., com. Y., jud. Neamţ a acroşat pe A.H. şi A.G., care au necesitat pentru vindecare un nr. de 8-9, respectiv 70-75 zile de îngrijiri medicale.

Susţinerile inculpatului cum că partea vătămată se afla pe şosea şi a intenţionat brusc să traverseze strada prin loc interzis nu sunt confirmate de nici o probă administrată în cauză şi oricum nu pot fi primite atâta timp cât s-a dovedit că la momentul accidentului inculpatul prezenta o alcoolemie de 1,30 gr. ‰, respectiv 1,15 gr.‰ la interval de o oră.

Vinovăţia inculpatului este dovedită cu următoarele mijloace de probă : declaraţia părţii vătămate, buletinul de analiză toxicologică alcoolemie, certificatul medico-legal al părţii vătămate, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, toate coroborate cu declaraţia inculpatului.

Întrucât inculpatul a cauzat vătămarea părţii vătămate aflându-se în stare de ebrietate, instanţa va face aplicaţia şi a art. 184 alin. 4 ind. 1 Cod penal.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată, instanţa va avea în vedere gradul de pericol social al infracţiunilor, circumstanţele concrete în care au fost comise, persoana inculpatului care este la prima abatere de la legea penală şi este cunoscut în comunitate ca fiind o persoană cu un comportament corespunzător; în raport de aceste criterii, se reţine că scopul educativ şi preventiv al pedepsei va putea fi realizat prin condamnarea sa la pedeapsa închisorii orientată sub minimul special, cu aplicarea dispoziţiilor referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Instanţa reţine, sub aspectul laturii civile a cauzei, că inculpatul a plătit părţii vătămate suma de 1500 lei, cu titlu de despăgubiri, sens în care părţile au încheiat un înscris (fila 22 din dosar), înscris recunoscut de partea vătămată şi prin care aceasta a declarat că nu mai are nici o pretenţie civilă de la inculpat. Cu toate acestea, partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză şi a solicitat ca inculpatul să fie obligat să-i plătească suma de 500 lei, fără a preciza cu ce titlu şi fără a face dovada prejudiciului. În consecinţă, în baza art. 346 Cod procedură penală, instanţa va respinge această cerere.

Inculpatul va fi obligat, constatându-se îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, la plata cheltuielilor de transport şi spitalizare către Serviciul de ambulanţă şi Spitalul orăşenesc.