Nu se pune problema unei desfiintari a solutiei cu trimitere pentru rejudecare cât timp instanta de fond nu a solutionat actiunea pe cale de exceptie, ci pe fond. Folosirea expresiei cererea reclamantei “este inadmisibila” nu are semnificatia unei solutionari a actiunii pe calea exceptiei de inadmisibilitate cât timp, din analiza continutului considerentelor rezulta ca prima instanta, de fapt, a comparat titlurile partilor asupra terenului pe care este amplasat stâlpul, aceasta constatare stând la baza solutiei, ceea ce reprezinta o solutionare pe fond a cauzei.
Potrivit art. 167 cod procedura civila, expertiza trebuie sa conduca la dezlegarea pricinii, ori, cât timp, fata de noile aparari expertiza nu mai este de natura a conduce la dezlegarea pricinii, instanta poate reveni asupra ei. Pe de alta parte, numai o proba administrata devine câstigata cauzei, asupra încheierii prin care se încuviinteaza o proba instanta putând reveni motivat, potrivit art.268 cod procedura civila.
Prin revenirea motivata asupra unei probe încuviintate nu se încalca dreptul la un proces echitabil garantat de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. În continutul dreptului la un proces echitabil intra dreptul partii la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei, de o instanta independenta si impartiala. Încuviintarea si administrarea probelor este atributul exclusiv al instantei care are în vedere norma de procedura interna aplicabila. Instanta a analizat apararile ambelor parti, luând în discutie titlurile invocate de ele asupra terenului aferent stâlpului.
Prin revenirea motivata asupra unei probe încuviintate nu se încalca dreptul la un proces echitabil garantat de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. În continutul dreptului la un proces echitabil intra dreptul partii la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei, de o instanta independenta si impartiala. Încuviintarea si administrarea probelor este atributul exclusiv al instantei care are în vedere norma de procedura interna aplicabila. Instanta a analizat apararile ambelor parti, luând în discutie titlurile invocate de ele asupra terenului aferent stâlpului.
Prin sentinta nr. 1104 din 16 iunie 2009, pronuntata de Tribunalul Dolj s-a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamanta TE împotriva CEZ DISTRIBUTIE SA Craiova prin care a solicitat obligarea pârâtei sa ridice stâlpul de înalta tensiune aflat pe terenul din Craiova, tarlaua 81, parcela 5 sau autorizarea reclamantei sa ridice acest stâlp pe cheltuiala pârâtei precum si obligarea pârâtei la plata sumei de 3879 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat în ultimii 3 ani pentru lipsa de folosinta a terenului.
Instanta de fond a retinut ca pe terenul reconstituit în proprietate reclamantei se afla amplasat un stâlp de înalta tensiune aflat în administrarea CEZ DISTRIBUTIE SA, obiectiv dat în folosinta la 1.12.1966. A mai retinut ca, potrivit art. 41 alin.4 din Legea nr. 13/2007, terenurile pe care se situeaza retelele electrice de distributie existente la data intrarii în vioare a acestei legi sunt si ramân în proprietatea publica a statului. În consecinta, suprafata ocupata de stâlp nu-i apartine reclamantei iar pentru asigurarea functionarii normale a capacitatii energetice pârâta, ca titulara de licenta pentru activitatea de distributie de interes public, este titulara unui drept de uz conform art. 16 alin.2 lit. b din Legea nr. 13/2007.
Astfel, pretentia reclamantei de ridicare a stâlpului este inadmisibila, oricât de vexatorie ar fi situatia pentru aceasta, fiind tinuta sa-si exercite dreptul de proprietate asupra imobilului în limitele fixate de lege.
Împotriva sentintei a formulat apel reclamanta, criticând-o ca netemeinica si nelegala.
Apelul a fost apreciat ca nefondat.
Analizând continutul sentintei apelate, Curtea a apreciat ca instanta de fond nu a solutionat actiunea pe cale de exceptie, ci pe fond. Folosirea expresiei cererea reclamantei de ridicare a stâlpului sau de autorizare a sa pentru ridicare pe cheltuiala pârâtei “este inadmisibila” nu are semnificatia unei solutionari a actiunii pe calea exceptiei de inadmisibilitate. Din analiza continutului considerentelor rezulta ca prima instanta, de fapt, a comparat titlurile partilor asupra terenului pe care este amplasat stâlpul, aceasta constatare stând la baza solutiei, ceea ce reprezinta o solutionare pe fond a cauzei, stabilindu-se ca stâlpul este situat pe un teren proprietate publica.
În aceste conditii, nu se pune problema unei desfiintari a solutiei cu trimitere pentru rejudecare.
În ce priveste probatoriul administrat, Curtea a retinut ca instanta a revenit asupra probei cu expertiza fata de apararea pârâtei referitoare la dreptul de proprietate publica al statului asupra terenului pe care este amplasat stâlpul de înalta tensiune, aparare bazata pe Legea nr. 13/2007 si pe fisa mijlocului fix din care rezulta data înfiintarii obiectivului. În aceste conditii, corect s-a apreciat ca proba devine inutila cauzei, dezlegarea fiind determinata de alte elemente, fata de noile aparari si probe administrate ( proba cu înscrisuri reprezentând fisa mijlocului fix) si s-a revenit asupra ei. Potrivit art. 167 cod procedura civila, expertiza trebuie sa conduca la dezlegarea pricinii, ori, fata de noile aparari expertiza nu mai este de natura a conduce la dezlegarea pricinii. Pe de alta parte, numai o proba administrata devine câstigata cauzei, asupra încheierii prin care se încuviinteaza o proba instanta putând reveni motivat, asa cum corect s-a procedat, potrivit art.268 cod procedura civila.
În ce priveste fondul, Curtea apreciaza ca în mod temeinic si legal instanta de fond si-a întemeiat solutia pe prevederile art. 41 alin.4 din Legea nr. 13/2007 potrivit caruia terenurile pe care se situeaza retelele electrice de distributie existente la data intrarii în vioare a acestei legi sunt si ramân în proprietatea publica a statului. De asemenea, potrivit art. 136 alin.3 din Constitutia României, fac exclusiv obiectul proprietatii publice bunurile stabilite a avea acest regim de legi organice, cum este si legea energiei electrice.
Pentru stabilirea regimului terenului pe care se afla stâlpul în litigiu trebuie sa se determine data înfiintarii obiectivului energetic. Din fisa mijlocului fix cu nr. de inventar 181501, reiese ca data darii în folosinta a obiectivului este 1.12.1966. Cum la data intrarii în vigoare a Legii energiei electrice nr.13/2007 obiectivul era dat în folosinta, terenul aferent este proprietatea publica a statului. Comparând titlul statului cu titlul emis reclamatei în baza Legii nr.18/1991, Curtea retine ca prima instanta a apreciat corect ca terenul pe care este amplasat stâlpul nu apartine reclamantei, chiar Legea nr.18/1991 excluzând de la reconstituirea dreptului de proprietate privata terenurile apartinând domeniului public, afectate unor destinatii speciale, care, potrivit art.5 sunt inalienabile si insesizabile. Astfel, reclamanta nu poate pretinde mutarea stâlpului de pe terenul afectat obiectivului de utilitate publica si nici despagubiri pentru teren. Chiar daca titlul reclamantei nu a fost expres anulat, nulitatea partiala poate fi analizata pe cale de exceptie. Asupra terenurilor aflate în proprietatea tertilor, cuprinse în zonele de protectie si de siguranta Legea nr.13/2007 stabileste prin art. 20 alin.3 un drept de servitute legala, dreptul de proprietate privata putând sa fie limitat potrivit art. 44 alin.7 din Constitutia României. Ca atare, restrângerea dreptului reclamantei este una legala, dictata de interese publice si nu contravine Constitutiei.
Fata de considerentele expuse, Curtea a apreciat ca instanta de fond a pronuntat o solutie temeinica si legala, întemeiata pe constatarea corecta a situatiei de fapt si pe aplicarea corecta a dispozitiilor legale incidente.
