Tip document – Sentinţă penală
Nr. document – 96
Data elaborării: 25.05.2011
Titlul speţei: ucidere din culpă – art. 178 Cod penal
Domeniu asociat: ucidere din culpă
Constată că prin rechizitoriul nr. 1069/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei L.T., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. 1, 2 Cod penal.
În fapt, în ziua de 23.08.2008, în jurul orelor 19:30 inculpata L.T., care se afla la volanul autoturismului marca Skoda Octavia, cu nr. de înmatriculare …, proprietatea SC Porche Leasing Bucureşti, împreună cu soţul său, aflat pe bancheta din dreapta faţă şi cu copilul în vârstă de 3 ani, aflat pe bancheta din spate, se deplasau dinspre str Unirii, municipiul Vatra Dornei spre strada Calea Transilvaniei către domiciliul lor din str. …, municipiul Vatra Dornei. În aceeaşi direcţie, în spatele autoturismului Skoda Octavia se deplasa autoturismul marca Ford Mondeo, cu nr. de înmatriculare …, condus de martorul V.I.
Ajunsă aproape de intersecţia străzilor Calea Transilvaniei cu str. Vasile Deac, situată în partea stângă, conducătoarea auto semnalizează intenţia de virare la stânga, reduce viteza şi începe manevra respectivă. În acelaşi timp în spatele celor două autovehicule, circula pe o motocicletă Suzuki de 750 mc cu nr. de înmatriculare … numitul S. V. care s-a angajat în depăşirea acestora.
După ce s-a angajat în depăşire, conducătorul motocicletei a observat manevra de virare spre stânga a autoturismului marca Skoda şi, sesizând starea de pericol a efectuat o manevră de frânare energică. Din cauza frânării energice cu blocarea roţii, pierde controlul motocicletei, intră cu laterala dreaptă în partea laterală stângă a autoturismului şi se răstoarnă apoi pe aceeaşi parte.
După producerea accidentului, victima, S.V. Constantin a fost transportat la Spitalul municipal Vatra Dornei în vederea acordării de îngrijiri medicale după care, la data de 24.08.2009 a fost transportat la Spitalul „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi unde a rămas internat până în data de 31.08.2008, când a survenit decesul.
Din concluziile Raportului medico legal de necropsie nr. 5600/C/05.11.2008 întocmit de IML Iaşi rezultă că „Moartea numitului S.V. C. a fost violentă şi s-a datorat comei consecutive unui politraumatism obiectivat prin hemoragie subarahnoidiană, contuzie pontină, fracturi costale multiple, hemotorax bilateral, contuzii pulmonare, fracturi – disjuncţii la nivelul coloanei vertebrale toracale T4 – T5, T8 – T9, T12 – L1 cu interesare medulară şi complicat în evoluţie cu bronhomneumonie abcedată şi piotorax; leziunile traumatice constatate la cadavru s-au putut produce prin proiectare de pe o motocicletă, în cadrul unui accident rutier”
În vederea lămuririi împrejurărilor în care s-a comis accidentul de circulaţie şi a evaluării posibilităţilor de evitare de către părţi, s-au efectuat 3 expertize tehnice auto, efectuate la data de 15.10.2008, 28.11.2008 şi 08.04.2009.
Astfel, la data de 15.10.2008 prima expertiză tehnică susţine culpa comună a ambelor părţi în producerea accidentului, în sensul că acesta ar fi putut fi evitat de S.V. dacă ar fi respectat regimul legal de viteză respectiv, 50 km/h (în condiţiile în care s-a stabilit de către acelaşi expert că numitul circula cu viteza de 72 – 75 km/h) şi de către L.T. dacă s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de virare sau dacă, după începerea manevrei de virare, la observarea motociclistului, mărea viteza de deplasare.
La data de 08.11.2008 a doua expertiză tehnică a fost efectuată de expertul A. M. (f 213 – 223, dosar urmărire penală) care susţine faptul că după începerea manevrei de virare spre stânga, L.T. nu a mai avut posibilitatea să observe prin oglinda retrovizoare din partea stângă angajarea în efectuarea manevrei de depăşire a motocicletei, având posibilitatea să observe doar privind în partea stângă prin geamul lateral uşa stânga faţă dar când autoturismul se afla deja trecut de axul drumului iar atenţia îi era îndreptată spre str. Vasile Deac, unde se aflau mai mulţi pietoni.
Ulterior, la data de 08.04.2009 deoarece primele două rapoarte de expertiză conţineau concluzii divergente s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice de către expert prof. univ. dr. ing. R.G., care arată că accidentul putea fi evitat de ambele părţi prin reducerea vitezei de către conducătorul motocicletei şi printr-o atenţie sporită a conducătoarei auto. Deoarece cei doi experţi tehnici care au semnat acest raport de expertiză nu sunt experţi tehnici autorizaţi de Ministerul Justiţiei, conform OG nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, expertiza tehnică de specialitate efectuată de Radu Gaiginschi nu poate constitui un mijloc de probă.
Drept urmare s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi, pentru a se stabili împrejurările concrete ale producerii accidentului. Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 87 din 07.05.2010, întocmit de către expertul criminalist S.O., (f 265 – 280, dosar urmărire penală) se arată că la data de 23.08.2008, numita L.T. se deplasa pe str. Calea Transilvaniei la volanul autoturismului său marca Skoda Octavia, în spatele acesteia circula numitul V.I. la volanul unui autoturism marca Ford Mondeo şi, la un moment dat, conducătoarea autoturismului Skoda a pus în funcţiune lămpile de semnalizare din partea stângă concomitent cu reducerea progresivă a vitezei întrucât intenţiona să vireze la stânga pe str. Vasile Deac. În acelaşi timp, din spatele celor două autoturisme mai sus menţionate se apropia cu viteză superioară numitul S.V., conducând o motocicletă marca Suzuki GSX 750 F, înmatriculată provizoriu cu nr. … Se mai arată de către expert că la un moment dat acesta din urmă a luat decizia de a se angaja în depăşire, neexistând marcaj longitudinal, din faţă neapropiindu-se un alt vehicul, autoturismul Ford Mondeo (care putea fi direct observat) neavând semnalizarea în funcţiune. În momentul când a trecut de axul drumului conducătorul motocicletei a sesizat că lampa de semnalizare stânga a Skodei este în funcţiune şi faptul că aceasta reduce viteza, manevre specifice schimbării direcţiei de mers astfel că pentru el s-a declanşat o stare de pericol iminent şi a luat decizia de a frâna energic. Astfel, susţine expertul, că datorită frânării energice, cu blocarea roţii, coroborat cu faptul că se deplasa cu o viteză de 79 km/h, numitul S.V. a pierdut controlul motocicletei, aceasta intrând într-o dezechilibrare accentuată, urma de frânare devenind întreruptă. Dezechilibrarea a determinat, la un moment dat, căderea motocicletei pe partea sa stângă, la lovirea carosabilului semighidonul stâng îndoindu-se, imprimând în acelaşi timp o urmă de destratificare a asfaltului. În momentele imediat următoare motocicleta a „ricoşat” înclinându-se şi răsturnându-se, de data aceasta pe partea dreaptă, S.V. s-a desprins de pe motocicletă corpul acestuia glisând pe asfalt către înainte (pe direcţia vectorului viteză) şi întrucât autoturismul Skoda se afla pe traiectoria sa s-a lovit efectiv de partea inferioară a acestuia, unul din membrele inferioare ajungând sub roata din spate. În acel moment numita L.T. a perceput lovitura în partea stângă a autoturismului său, lovitură de care aminteşte în declaraţiile sale.
În ceea ce priveste antecedenţa cauzală a evenimentului rutier, s-a evidentiat deopotrivă starea potenţială de pericol produsă de conducătoarea autoturismului care, din cauza unei asigurări superficiale, nu a observat motocicleta angajată în depăşire (conducătorul autoturismului aflat în spatele acesteia declarând că a observat în oglinda retrovizoare motocicleta care se apropia cu viteză mare deci era vizibilă) şi starea iminenta de pericol generată de victima S. V. care circula cu o viteză care depăşea cu mult limita legală de 79 km/h, atipică traficului prin localităţi şi greu de apreciat de eventuali conducători auto care intentionează să schimbe direcţia de mers.
S-a concluzionat că, numita L.T. putea preveni producerea accidentului dacă s-ar fi asigurat temeinic şi continuu, înainte de a efectua virajul la stânga, că nu este angajat vreun alt vehicul în depăşire iar numitul S.V., cu siguranţă putea preveni producerea accidentului dacă s-ar fi deplasat cu viteza de 50 km/h, valoare la care nu ar fi avut loc destabilizarea motocicleteila frânarea energică, putând să oprescă în condiţii de siguranţă iar dacă viteza de 50 km/h era insuficientă pentru a efectua depăşirea atunci manevra trebuia amânată chiar dacă semnalizarea rutieră din acel moment, permitea acest lucru.
Astfel, din probele administrate în cauză, se reţine că inculpata L.T., prin efectuarea manevrei de virare la stânga, fără a se asigura temeinic a încălcat dispoziţiile art. 54 pct. 1 din OUG 195/2002, potrivit cărora „conducătorul de vehicul care execută o manevra de schimbare a direcţiei de mers (…) sau de virare spre dreapta ori spre stânga (…) este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic”.
Referitor la victima S.V., conduita în trafic a acestuia – prin depăşirea regimului legal de viteză de 50 km/h impus pe sectorul de drum respectiv şi iniţierea unei depăşiri fără a se asigura că vehiculele care circulă în faţa sa nu au iniţiat o asemenea manevră – atestă ignorarea dispoziţiilor art. 48 din OUG 195/2002 şi a art. 121 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, potrivit cărora „conducătorii de vehicule sunt obligaţi să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circula şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare”.
Victima, deşi nu s-a asigurat suficient că vreunul dintre autovehiculele care circulau în faţa sa nu are intenţia schimbării deplasării, obligaţie instituită prin art. 45 alin.2 din OUG 195/2002, s-a angajat totuşi în depăşire, cu viteza peste limita legală pe acel sector de drum.
Coroborând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine că apărările inculpatei nu sunt confirmate în totalitate de probele administrate urmând a le înlătura ca fiind subiective.
Sub acest aspect, se retine că deşi inculpata L.T. a precizat că a respectat normele rutiere învederând instanţei că şi-a îndeplinit obligaţia de a semnaliza manevra de virare stânga şi de a se asigura, uitându-se în oglinda retrovizoare centrală a maşinii şi laterală stângă probele administrate, evidenţiază în parte, contrariul.
Astfel, inculpata precizează în declaraţiile date că înainte de viraj s-a asigurat, a semnalizat şi a efectuat manevra relatând în aceasta succesiune etapele efectuate în momentele premergătoare evenimentului rutier, însă acest fapt nu poate atesta o asigurare corespunzătoare în conformitate cu dispoziţiile legale care prevăd că un conducător de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers trebuie să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.
Aspectul precizat de inculpată, că înainte de viraj a semnalizat intenţia de a vira la stânga, se coroborează cu declaraţiile martorului V. I., conducătorul autoturismului care se afla în spatele său (fila 27) care arată că „imediat ce a intrat pe Calea Transilvaniei, autoturismul Skoda a început să semnalizeze stânga şi din acest moment nu am putut să o depăşesc”, astfel că instanţa va reţine respectarea de către aceasta a obligaţiei de a semnaliza schimbarea direcţiei de deplasare cu cca. 50 m înainte de efectuarea manevrei, conform art. 116 alin.2 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 „(2) Intenţia conducătorilor de autovehicule, (..) de a schimba direcţia de mers, de a ieşi dintr-un rând de vehicule staţionate sau de a intra într-un asemenea rând, de a trece pe o altă bandă de circulaţie sau de a vira spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze întoarcere, depăşire ori oprire se semnalizează prin punerea în funcţiune a luminilor indicatoare de direcţie cu cel puţin 50 m în localităţi”.
De altfel, în depoziţia sa, martorul C.T.M. (f 135) care se afla în zona producerii accidentului a precizat că „am văzut o maşină Skoda Octavia care era virată spre strada noastră iar semnalizarea spre stânga încă funcţiona”.
Martorul prezent în autovehiculul Skoda, L. I. (f 136) a confirmat prin detaliile oferite apărările inculpatei arătând că „după ce am trecut de staţia PECO soţia a semnalizat spre stânga”.
Este cert astfel că, efectuarea virajului la stânga de către inculpata L.T., fără a se asigura temeinic şi continuu că nu pune în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic, înainte de efectuarea manevrei, a declanşat starea de pericol ce a avut drept consecinţă evenimentul rutier şi decesul victimei.
Aceasta împrejurare însă, în mod singular şi desprinsă din complexul cauzal în care s-au petrecut evenimentele, nu era aptă să producă urmarea prevăzută de norma penală, ci acesteia i se adaugă conduita victimei S.V.. care, prin depăşirea vitezei legale şi efectuarea manevrei de depăşire fără a se asigura că autovehiculele din faţa sa nu au iniţiat o asemenea manevră a generat starea de pericol si implicit producerea rezultatului socialmente periculos prevăzut de legea penală.
Este indubitabil faptul că la producerea accidentului inculpata este în parte culpabilă deoarece aşa cum se arată şi în concluziile rapoartelor de expertiză accidentul putea fi evitat daca inculpata se asigura temeinic şi continuu înainte de a efectua virajul la stânga, că nu este angajat vreun alt vehicul în depăşire.
În raport de aceste aspecte instanţa apreciază că inculpata L.T. a avut o culpă în producerea accidentului în proporţie de 20%.
Instanţa va reţine de asemenea că, din materialul probator administrat la dosarul cauzei, rezultă şi culpa majoritară a victimei S.V., în proporţie de 80%, care, circulând cu o viteză care depăşea limita legală admisă a iniţiat o manevră de depăşire fără a se asigura că vreunul din autoturismele aflate în faţa sa nu a semnalizat intenţia de schimbare a direcţiei de mers. Astfel, faţă de dinamica producerii accidentului dintre cele două autovehicule, astfel cum a fost reţinută de către instanţă, nu rezultă dacă, în conducerea motocicletei, conducătorul acesteia ar fi respectat obligaţiile prevăzute de art. 118 lit. a din H.G. nr. 1391 din 2006 care prevăd că « conducătorul de vehicul care efectuează depăşirea este obligat a) să se asigure că acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenţia începerii unei manevre similare şi că poate depăşi fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulaţia din sens opus, b) să semnalizeze intenţia de efectuare a depăşirii”. De asemenea, conform ultimului raport de expertiză criminalistică rezultă faptul că, în premomentul apariţiei stării de pericol viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpată era de 10 – 15 km/h iar viteza de deplasare a motocicletei Suzuki a fost de 79 km/h, valoare superioară limitei maxime admise în localităţi.
În drept, fapta inculpatei L.T.. care, în data de 23.08.2008 în timp ce se deplasa pe str. Calea Transilvaniei din municipiul Vatra Dornei cu autovehiculul marca Skoda Octavia, cu nr. de înmatriculare B11577/ nerespectând dispoziţiile art. 54 alin 1 din OUG 195/2002 „Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.” şi ale art 35 din acelaşi act normativ „Participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei, să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice ori private” a efectuat manevra de viraj stânga pe un drum lateral fără să se asigure temeinic şi, în aceste împrejurări, a determinat declanşarea unei stări de pericol iminent pentru conducătorul motocicletei, S.V. ce se angajase în depăşirea sa, producându-se în aceste condiţii un accident rutier ce a avut drept consecinţă decesul numitului S.V., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 178 alin.1 şi 2 Cod penal, pentru care se va dispune condamnarea inculpatei.
Sub aspectul laturii subiective inculpatul a săvârşit infracţiunea de „Ucidere din culpă” prev. de art. 178 alin 1 şi 2 Cod penal din culpă, ca formă a vinovăţiei, conform prevederilor art. 19 alin. 2 lit. b Cod Penal aceasta neprevăzând rezultatul faptei lui deşi putea şi trebuia să-l prevadă.
În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate dintre fapta inculpatei care a ignorat normele rutiere şi rezultatul produs, instanţa reţine întrunită această condiţie întrucât factorul care a declanşat starea de pericol a fost manevra efectuata de inculpata L.T.. peste care s-a suprapus acţiunea de depăşire a victimei care a circulat cu o viteza peste limita legală, activităţi care se înscriu printre cauzele care au determinat rezultatul.
Susţinerile inculpatei în sensul ca nu avea posibilitatea de evitare a impactului întrucât accidentul a devenit inevitabil prin manevra efectuata de victimă nu pot fi reţinute.
Probele administrate au evidenţiat în mod cert – şi chiar expertizele efectuate au concluzionat în acest sens. Astfel, expertul S.O. (fila 276 dosar UP) arată că numita L.T. era obligată ca la efectuarea manevrei să se asigure, „între locul producerii accidentului şi curba la dreapta din dreptul staţiei de benzină erau cca. 100 m în aliniament, spaţiu suficient pentru ca motociclistul să poată fi observat chiar dacă se deplasa cu 80 km/h”. De altfel şi ceilalţi experţi concluzionează că „în momentul începerii manevrei de virare la stânga motociclistul trecuse de curbă şi se afla pe porţiunea în aliniament dinaintea locului impactului, putând fi observat de conducătoarea autoturismului” (expert R.N., fila 210 dosar UP) şi că „în momentul în care autoturismul a început manevra de viraj spre stânga, motociclistul trecuse de curbă şi se afla în porţiunea în aliniament, unde ar fi putut fi observat de conducătoarea auto L.T.” (expert A.M. fila 221 dosar UP)
Astfel, activitatea inculpatei care, din culpă, nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile ce îi reveneau în calitate de conducător auto, are valoare cauzală contribuind, alături de activitatea victimei la producerea rezultatului.
La stabilirea şi individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatei se vor avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal respectiv gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, dată fiind culpa concurentă a inculpatei – în proporţie de 20% cu cea a victimei – în proporţie de 80% la producerea rezultatului socialmente periculos dar şi ignorarea obligaţiilor adoptării unei conduite preventive, prin încălcarea normelor rutiere, importanţa valorilor sociale afectate, urmările produse şi datele ce particularizează persoana inculpatei.
Sub acest ultim aspect, instanţa reţine că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale (fila 148 dosar UP) s-a prezentat în mod constant în fata autorităţilor pe parcursul soluţionării cauzei, a dat dovadă de o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal – interpretarea proprie dată evenimentelor nu echivalează cu o atitudine nesinceră şi a avut o conduită bună anterior comiterii faptei astfel cum rezultă din raportul de ancheta socială întocmită de către Primăria municipiului Vatra Dornei ( f 53), de unde reiese că inculpata este caracterizată ca fiind o persoană onestă, fără probleme în colectivitate şi din declaraţiilor martorilor V. I. (f 137) şi P. R. (f 138).
Faţă de cele relevate mai sus, instanţa va reţine în favoarea inculpatei circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alineatul 1 literele a, c Cod penal, cărora le va da eficienţă conform dispoziţiilor art. 76 alineatul 1 litera d Cod penal.
În consecinţă, instanţa va aplica inculpatei L.T. o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Ucidere din culpă”.” prevăzută de art. 178 alineatul 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, c Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa constată îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 81 Cod penal şi apreciază că resocializarea inculpatei se poate realiza şi fără executarea efectivă a pedepsei, în raport de circumstanţele personale ale ei.
Faţă de aceste considerente, în temeiul disp. art. 81 Cod penal, va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei ce se va aplica inculpatei şi va stabili termen de încercare în cond. art. 82 Cod penal.
În temeiul disp. art. 359 Cod proc. pen., va atrage atenţia inculpatei asupra disp. art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii altei infracţiuni pe durata termenului de încercare.
În ceea ce priveşte aplicarea pedepsei accesorii, potrivit dispoziţiilor art. 71 alineatul 2 Cod penal, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă, şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
Cu toate acestea, în temeiul prevederilor art. 20 din Constituţia României, instanţa este ţinută a interpreta legea internă în lumina tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.
Prin urmare, normele cuprinse în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi cele din Protocoalele adiţionale, împreună cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, sunt direct aplicabile, având forţă constituţională şi supralegislativă.
În consecinţă, la examinarea conţinutului pedepsei accesorii trebuie avută în vedere hotărârea Hirst împotriva Marii Britanii (Cererea nr. 74025-2001, Hotărârea din 06.10.2005), prin care Curtea a constat încălcarea art.3 din Protocolul 1 ca urmare a interzicerii ope legis a dreptului de a alege persoanei condamnate la pedeapsa închisorii. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că o restrângere generală, automată şi nediferenţiată, a unui drept fundamental consacrat de Convenţie şi care are o importanţă crucială, trece peste o marjă de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi ea şi este incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei.
De aceea, cu privire la drepturile prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a şi b Cod penal, instanţa urmează a interzice, în baza art. 71 alineatul 2 Cod penal, exercitarea acestora pe durata executării pedepsei, reţinând că natura faptei săvârşite şi circumstanţele personale ale inculpaţilor duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de textul legal menţionat respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice .
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alineatul 2 raportat la art. 64 alineatul 1 litera a teza I Cod penal, instanţa constată că împrejurările în care a fost săvârşită fapta nu relevă o nedemnitate de natură a conduce la concluzia interzicerii exerciţiului dreptului prevăzut de textul legal menţionat, motiv pentru care nu va face aplicarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate.
Astfel fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 71 alineatul 2 instanţa va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alineatul 1 literele a teza II şi b Cod penal, pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 71 alineatul 5 Cod penal instanţa va suspenda condiţionat executarea pedepsei accesorii pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Instanţa a fost legal învestita cu soluţionarea acţiunii civile alăturat celei penale, partea civilă S.G., tatăl victimei, solicitând obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile în cuantum de 50.000 lei cu titlu de daune morale şi de 50.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli ocazionate de plata medicamentelor, tratamentelor, personalul medical de la Spitalele din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi Iaşi, întreţinerea sa şi a victimei pe durata spitalizării până la deces, transportul pe ruta Vatra Dornei – Suceava şi retur, cheltuieli de înmormântare şi efectuarea comemorărilor ulterioare, distrugerea motocicletei în proporţie de 50%, onorariu şi deplasările apărătorului pe ruta Iaşi Vatra Dornei în faza cercetării penale şi a judecăţii, plata unor datorii ale victimei (filele 99 – 130).
În vederea stabilirii cadrului procesual legal, prin încheierea de şedinţă din data de 17.09.2010, (fila 68), în conformitate cu disp. art. 16 coroborat cu art. 24 alin. 3 Cod proc. pen. si art. 49 – 51 din Legea 136/1995 s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de asigurători a SC A.Ţ. ASIGURĂRI SA Bucureşti şi a SC O. SA la care erau asigurate, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, cele două vehicule implicate în evenimentul rutier generator de prejudiciu în dauna părţilor civile. (…)
Coroborând probele administrate, având în vedere situaţia de fapt reţinută, instanţa apreciază că între acţiunea ilicită a inculpatei şi decesul victimei există legătură directă de cauzalitate astfel încât prin fapta acesteia s-au produs efecte complexe generându-se atât prejudicii patrimoniale cât si nepatrimoniale părţii civile respectiv tatălui victimei.
La soluţionarea acţiunii civile instanţa va avea în vedere principiul reparaţiei integrale a prejudiciului ce guvernează materia răspunderii civile delictuale pentru a se înlătura toate consecinţele dăunătoare ale faptelor ilicite şi culpabile, în scopul restabilirii pe cât posibil a situaţiei anterioare producerii acestora. Astfel, sub un prim aspect, instanţa reţine ca evenimentul rutier a avut drept consecinţă decesul victimei S.V., producându-se părţii civile S.G. pagube materiale cât şi morale.
Din analiza actelor depuse la dosar, instanţa a apreciat că în cauză partea civilă a făcut dovada unui prejudiciu material actual, cert si determinat în valoare de 25.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare, ceremoniile creştineşti ulterioare înmormântării propriu zise (ce au rezultat din facturi şi declaraţiile martorilor C. I. şi M. G. V.) şi monumentul funerar (f.110-99). Din probele administrate în cauză (depoziţii de martori, chitanţe, facturi etc.) rezultă că părinţii victimei au efectuat cheltuieli cu spitalizarea victimei, constând în taxe spital, hrană suplimentară, medicamente, etc., cu transportul la spitalele din municipiul Iaşi, cu reparaţia motocicletei implicare în accident precum şi alte cheltuieli. Referitor la datoriile personale ale defunctului, instanţa a apreciat că acestea au revenit părinţilor acestuia, în calitate de moştenitori ai patrimoniului defunctului, cu pasivul si activul existent în patrimoniul acestuia, iar inculpata nu poate a fi ţinută să răspundă pentru datoriile victimei anterioare momentului decesului.
În ceea ce priveşte prejudiciul nepatrimonial produs părţii civile, S. G., instanţa reţine că acesta a solicitat obligarea inculpatei la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 lei.
Înţelesul noţiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al faptei ilicite şi culpabile prin care se aduce atingere valorilor cu conţinut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană, respectiv sentimentele de dragoste şi afecţiune, cum este cazul în speţă.
În cauză, acordarea daunelor morale este pe deplin justificată în raport de urmările produse – decesul victimei S. V. – consecinţele pe care acest eveniment tragic le-a avut asupra părţii civile, această pierdere a copilului implicând profunde suferinţe fizice, generate de lezarea sentimentelor de afecţiune existente între membrii familiei, de sprijinul moral si material pe care partea civilă şi victima şi-l ofereau în familie, consecinţele pe plan psihic pe care decesul fiului le-a avut asupra părintelui.
Este evident că s-a produs un prejudiciu moral părţii civile şi datorită schimbărilor survenite în condiţiile sale de existenţă, de suferinţele psihice determinate de decesul unei persoane foarte apropiate, de modificarea cursului firesc al vieţii pe care partea civilă o ducea anterior săvârşirii faptei de către inculpată.
La aprecierea cuantumului daunelor morale, instanţa va avea în vedere toate aceste criterii în raport de care apreciază ca justificate pretenţiile formulate de partea civilă cu acest titlu, apreciind că suferinţa de natură morală cauzată părţii civile S.G. prin pierderea fiului său se ridică la suma de 50.000 lei.
Faţă de situaţia mai sus expusă, în condiţiile în care s-a reţinut culpa concurentă a inculpatei ce se face vinovată în proporţie de 20% de producerea prejudiciului generat parţii civile prin fapta ilicită a acesteia, în temeiul art. 346, art. 14 Cod procedură penală coroborat cu art. 998 Cod civil instanţa va admite în parte acţiunea civilă a părţii civile S. G. şi va obliga pe inculpata L.T. la plata sumei totale de 15.000 lei cu titlul de despăgubiri civile, (5000 lei daune materiale şi 10000 lei daune morale) către numitul Spînu Gavril.
În baza art.998 – 999 Cod civil, art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, art. 14 şi 346 Cod procedură penală, instanţa va obliga inculpata la plata cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 2375,38 lei către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Prof Dr. N. Oblu” Iaşi.
Cât priveşte persoana ce va fi obligata la plata despăgubirilor mai sus stabilite, instanţa reţine că, la data producerii evenimentului rutier cauzator de prejudiciu, autoturismul marca Skoda Octavia cu nr. de înmatriculare condus de inculpata L.T. era asigurat la A.T. ASIGURĂRI S.A., pentru răspundere civilă auto, respectiv cu poliţa RCA seria RO/07/R7/YD, nr. 111788554 din 17.04.2008, cu valabilitate pentru perioada 09.05.20008-08.05.2009 (fila 35 din dup).
Conform dispoziţiilor art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, „despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite”.
Jurisprudenţa naţională a statuat deja că răspunderea asiguratorului nu este una solidară cu a inculpatului, ci este o răspundere izvorâta din efectul legii speciale în domeniul asigurărilor.
Astfel, din dispoziţiile art. 48 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, asigurarea obligatorie de răspundere civilă vizează autovehiculul înregistrat în România şi nu persoana deţinătoare a acestuia, proprietar sau nu. În accepţiunea acestui act normativ, în materia asigurărilor răspunzător pentru producerea accidentului şi, pe cale de consecinţă, a despăgubirilor, nu este persoana – indiferent de persoana acesteia, ci autoturismul asigurat.
Asiguratorul este ţinut să acorde despăgubiri ca efect al contractului de asigurare şi în virtutea legii, urmare a producerii riscului asigurat.
În consecinţă, pentru prejudiciile suferite de persoanele vătămate prin producerea unui accident de autovehicule, se angajează răspunderea asiguratorului şi nu a persoanei vinovate de accident.
Faţă de toate acestea, în baza textelor de lege menţionate, instanţa va obliga asigurătorul de răspundere civilă A.T. ASIGURĂRI S.A. să plătească părţilor civile sumele de bani mai sus stabilite cu titlu de despăgubiri materiale şi morale, în limita plafonului maximal prevăzut de Ordinul nr. 11 din 2 octombrie 2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emis de COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR, publicat în MO nr. 686 din 9 octombrie.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpata va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar în baza art. 193 Cod procedura penală, la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă, S.G., reprezentând contravaloare onorarii avocaţi şi contravaloare expertiză, dovedite cu chitantele depuse la dosar.
