Procedură de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, republicată raportat la art. 205 – art. 218 Cod procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe prevederile art. 17 din O.G. nr. 92/2003, republicată, în acest sens pronunţându-se şi ÎCCJ prin Decizia nr. 29/2011 în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Decizia de calcul al taxei de poluare nu reprezintă titlu de creanţă deoarece îi lipsesc elemente definitorii specifice unui asemenea titlu.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1251 din 26 aprilie 2012
Prin Sentința civilă nr. 1703/15 iunie 2011, Tribunalul Harghita a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta D.G.F.P. Harghita și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.T. SRL, împotriva pârâtei D.G.F.P. Harghita, respingând ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu.
Obiectul acțiunii l-a constituit cererea de anulare a deciziilor de calcul al taxei pe poluare nr. 7053/2 iunie 2010, nr. 4719/16 aprilie 2010, nr. 14586/22 noiembrie 2010 și nr. 14789/25 noiembrie 2010, restituirea sumei de 20.179 lei reprezentând taxa pe poluare calculată în baza celor 4 decizii și achitată în baza înscrisurilor doveditoare anexate.
Instanța de fond a soluționat cu precădere excepția inadmisibilității potrivit art. 137 alin. (1) C.proc.civ. și a reținut că reclamanta nu a atacat deciziile de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, pe calea procedurii administrative reglementate de Titlul IX Cod procedură fiscală, prin urmare, nu se poate solicita anularea acestor decizii, acțiunea fiind inadmisibilă.
Hotărârea primei instanțe a fost atacată cu recurs de reclamanta SC A.T. SRL Miercurea Ciuc, aceasta solicitând modificarea în sensul admiterii acțiunii formulare, motivând că scrisoarea nr. 29/11 martie 2011 înregistrată la organul emitent al celor patru decizii sub nr. 3710/14 martie 2011, anexată cererii, conține toate elementele cerute de prevederile art. 206 alin. (1) Cod procedură fiscală și că cererea a fost formulată după ce reclamanta a luat cunoștință despre opinia Curții Europene de Justiție în materia O.U.G. nr. 50/2008, fiind vorba astfel despre o situație specială care ar justifica și depășirea termenului de contestare.
Pe fondul cauzei reclamanta recurentă a invocat faptul că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 republicată nu sunt în concordanță cu normele dreptului comunitar.
Intimata D.G.F.P. Harghita a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, susținând în esență, că cererea reclamantei a fost analizată în condiții de maximă legalitate iar sentința atacată este lipsită de orice critică, taxa pe poluare nefiind reglementată în contradicție cu normele dreptului comunitar.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și ținând cont de faptul că prima instanță a soluționat acțiunea în contencios administrativ pe excepția inadmisibilității, nu pe fondul acesteia, instanța a constat că recursul este fondat.
Potrivit adresei nr. 29/11 martie 2011, reclamanta recurentă a solicitat restituirea taxei pe poluare în cuantum total de 20.179 lei, invocând normele dreptului comunitar.
Faptul că nu a formulat contestație împotriva deciziilor de calcul al taxei pe poluare nu constituie un fine de neprimire deoarece deciziile de calcul al taxei pe poluare nu reprezintă un titlu de creanță în sensul art. 110 – 111 Cod procedură fiscală și pentru soluționarea cererilor de restituire a taxei pe poluare nu este obligatorie îndeplinirea procedurii de contestare. De altfel, înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 în soluționarea unui recurs în interesul legii în sensul că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 republicată, raportat la art. 205 – 218 Cod procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiată pe prevederile art. 117 din O.G. nr. 92/2003 republicată.
Este adevărat că în cazul dedus judecății prima instanță s-a pronunțat anterior datei la care s-a soluționat recursul în interesul legii, dar, practica acestei instanțe, în mod constant a fost aceea că, decizia de calcul al taxei pe poluare nu reprezintă un titlu de creanță, ea nu produce efecte prin simpla emitere, lipsindu-i elemente definitorii specifice unui titlu de creanță.
în contextul celor arătate și în condițiile în care prima instanță, în mod greșit a admis excepția inadmisibilității fără a se pronunța pe fondul cererii de restituire a taxei pe poluare, instanța a constat că este incident textul art. 312 alin. (5) C.proc.civ., astfel că a admis recursul și a casat sentința, trimițând cauza primei instanțe pentru judecarea pe fond a acesteia.
