Nu i se poate nega caracterul de act administrativ fiscal susceptibil de a fi atacat la instanţa de administrativ a încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, prin urmare este admisibilă şi cererea de suspendare întemeiată pe prevederile art. 14 sau 15 din Legea contenciosului administrativ.
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1303 din 27 aprilie 2012
Prin încheierea din 21 septembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. 5168/102/2010 de Tribunalul Mureș, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, s-a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a încheierii nr. VI/316/4.11.2010 emisă de Curtea de Conturi a României.
Instanța de fond a reținut că reclamanții Primăria Municipiului Sighișoara și Primarul Municipiului Sighișoara au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Mureș, suspendarea încheierii VI/316/4.11.2010 și întrucât s-au invocat excepțiile inadmisibilității și a lucrului judecat prin întâmpinare, s-a soluționat în mod prioritar prima excepție, reținându-se că obligații cuprinde numai Decizia Camerei de Conturi nu și încheierea prin care s-a respins plângerea prealabilă, aceasta din urmă neîndeplinind condiția executorialității.
Reclamantele Primăria Municipiului Sighișoara și Primarul Municipiului Sighișoara au formulat recurs împotriva încheierii din 21 septembrie 2011, solicitând modificarea în tot în sensul admiterii cererii de suspendare a executării încheierii VI/316/4.11.2010 a Curții de Conturi a României, până la soluționarea acțiunii în anulare, motivând că o cerere de suspendare nu poate fi inadmisibilă câtă vreme legea prevede o astfel de cale prin textele art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 republicată. S-a mai învederat că din moment ce tocmai prin această încheiere, ca urmare a examinării plângerii prealabile s-a dispus în sensul admiterii în parte în privința acordării sporului de dispozitiv pentru angajații F.I., H.D. și P.E. și respingerea cu referire la celelalte puncte, nu se poate pretinde că doar decizia este actul prin care se nasc, se modifică și se sting raporturi juridice.
Intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, subliniind că în mod corect instanța de fond a reținut că actul administrativ unilateral producător de efecte juridice este decizia emisă de Camera de Conturi Județeană și nu încheierea pronunțată de Comisia de soluționare a contestațiilor.
Intimata a precizat că dispozițiile paragrafului ultim al încheierii se referă la posibilitatea sesizării instanței de contencios administrativ, dar că această trimitere nu semnifică dreptul entității verificate de a solicita suspendarea actului administrativ ci posibilitatea de a sesiza instanța pentru verificarea pe fond a legalității deciziei și încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor.
S-a mai invocat faptul că în dosarul nr. 3357/102/2010, la data de 11.11.2010, s-a respins irevocabil cererea de suspendare a deciziei nr. 986/6.07.2010, formulată de același reclamant.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și ținând cont și de incidența prevederilor art. 3041 C.proc.civ., instanța a constat că recursul este fondat.
Instanța de fond a făcut o greșită interpretare a textului art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 rep., raportat la obiectul cauzei deduse judecății, considerând că este inadmisibilă o cerere de suspendare a executării încheierii date de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României.
Eroarea privește atât posibilitatea legală de a formula o cerere de suspendare cât și natura juridică a actului ce se cere a fi suspendat, deoarece a fost ignorat textul pct. 227-228 Secțiunea a IV-a Capitolul II din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi.
Nu i se poate astfel nega caracterul de act administrativ fiscal susceptibil de a fi atacat la instanța de contencios administrativ a încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor și nici nu există vreun argument juridic sau temei legal care să susțină punctul de vedere al intimatei potrivit căruia trimiterea la instanța de contencios administrativ nu semnifică dreptul entității verificate de a solicita suspendarea actului ci doar analiza pe fond a acestuia. Aceasta cu atât mai mult cu cât pct. 227 din Regulament nu trimite doar la instanța de contencios administrativ ci precizează „în condițiile legii contenciosul administrativ”.
Din moment ce împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor poate fi sesizată instanța de contencios în condițiile legii contenciosului administrativ, este admisibilă și cererea de suspendare întemeiată pe prevederile art. 14 sau 15 din respectivul act normativ iar instanța era datorare să soluționeze cererea de suspendare sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de textul legal menționat, în funcție și de dezlegarea pe care o va da celei de a doua excepții invocate în întâmpinare.
Pentru considerentele arătate, văzând și prevederile art. 312 alin. (5) C.proc.civ., instanța a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
