In dubio pro reo. Achitare in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a si alin. 10, lit. d Cod procedura penala – faptei ii lipseste unul dintre elementele constitutive ale infractiunii.


Mijloacele de proba administrate in cursul urmaririi penale si de instanta de fond nu au demonstrat mai presus de orice dubiu ca recurentul inculpat a comis infractiunea.

Prin sentinta penala nr.197/din 26.02.2010 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosar nr. 23547/212/2009 s-a dispus:” În baza art.11 pct.2 lit.a) rap. la art.10 lit. d) c.pr.pen achita pe inculpatul D .D. sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

In baza art. 192 al 3 c.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia. »

Pentru a pronunta sentinta penala mentionata prima instanta a retinut ca prin rechizitoriul nr. 3644/P/2009  Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului D.D., sub aspectul savârsirii infractiunii prev. de art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, retinându-se în fapt ca în  data de 09.03.2009, acesta a condus autoturismul marca Dacia, pe drumurile publice din localitatea Mihai Viteazu, jud. Constanta, având în sânge o îmbibatie alcoolica peste limita legala.

Pe parcursul cercetarii judecatoresti a fost depusa adeverinta nr. 1924/07.05.2009 emisa de Primaria comunei Mihai Viteazu din care rezulta ca locul unde sustine inculpatul ca a fost oprit de organul constatator, nu este drum public; a fost audiat inculpatul – daca în faza de urmarire penala inculpatul a declarat ca a fost oprit de catre organele de politie dupa aprox. 50 metri, fara a indica daca a fost oprit pe Strada P. din localitate, în fata instantei a declarat ca locul în care a fost oprit de catre organele de politie a fost la 6-7 metri înainte de a intra pe str. Principala, aflându-se înca în centrul civic care nu este drum public; în sustinerea celor declarate în fata instantei de inculpat, se retin si declaratiile martorilor M.C. si G.C. care au declarat ca inculpatul a fost oprit de catre organele de politie înainte de a intra pe Strada P. Martorul M.C.  a fost audiat si în faza de urmarire penala însa asa cum a declarat si inculpatul, si acest martor a sustinut ca inculpatul a fost oprit de catre organele de politie dupa aprox. 50 metri, fara a indica daca a fost oprit pe Strada P. din localitate sau în centrul civic. Martorul G.C.  nu a fost audiat în faza de urmarire penala, însa aceasta a sustinut ca a fost prezent când inculpatul a fost oprit de catre organul de politie, prezenta acestuia fiind atestata chiar de catre agentul constatator U.C., care a fost audiat în faza de cercetare judecatoreasca.

Instanta a constatat ca  atât inculpatul cât si martorul M.C. nu si-au contrazis declaratiile date în faza de urmarire penala, nefiind întrebati în mod expres de catre organul de urmarire penala de locul unde a fost oprit inculpatul în trafic.

În conformitate cu prevederile art. 87(1) din OUG 195/2002, unul din elementele constitutive ale acestei infractiuni, este acela ca fapta sa fie savârsita pe drumurile publice.

În prezenta cauza, în faza de urmarire penala singurul mijloc de proba care atesta savârsirea infractiunii pe drumurile publice este procesul-verbal de constatare din data de 09.03.2009 si  având în vedere faptul ca urmarirea penala a fost începuta împotriva inculpatului la data 31.03.2009, s-a constatat ca acest proces-verbal este în faza actelor premergatoare, faza care nu este parte componenta a procesului penal.

Din interpretarea art. 224 al. 3 c.pr.pen. s-a constatat ca aferent acestei faze, doar procesul- verbal prin care se constata efectuarea actelor premergatoare poate constitui mijloc de proba, prin urmare nu pot fi efectuate alte acte care sa constituie mijloace de proba în sensul prevederilor art. 64 c.pr.pen.

Având în vedere ca în prezenta cauza nu exista un proces-verbal de constatare a actelor premergatoare în care sa se consemneze toate actele premergatoare efectuate în cauza, inclusiv actul de constatare mai sus mentionat, procesul-verbal încheiat cu ocazia constatarii nu constituie mijloc de proba si nu poate fi luat în considerare de catre instanta cu ocazia solutionarii prezentei cauze.

În primul proces-verbal de prezentare a materialului de urmarire penala, procurorul a consemnat ca inculpatul nu are de formulat cereri suplimentare, desi în fata instantei acesta a declarat ca a facut mentiuni verbale cu privire la locul unde a fost oprit de catre agentul constatator însa procurorul nu a dorit sa faca mentiunile în scris. În sustinerea acestor alegatii, instanta a constatat din actele de procedura întocmite dupa primul proces-verbal de prezentare a materialului de urmarire penala (11.05.2009), ca s-au efectuat acte suplimentare în sustinerea actului de învinuire, tocmai raportat la locul unde a fost oprit inculpatul in trafic.

S-a mai constatat ca între cele doua procese-verbale de prezentare a materialului de urmarire penala (11.05.2009, respectiv 15.05.2009), s-a solicitat adresa nr. 1942/11.05.2009 emisa de Primaria comunei Mihai Viteazu, din care rezulta ca strada care trece prin fata A.F. este drum public si s-a întocmit plansa fotografica din care rezulta traseul parcurs în com. Mihai Viteazu, de catre inculpat, cu autoturismul marca Dacia, însa ambele aceste acte nu sunt în masura sa constituie mijloace de proba în sustinerea actului de sesizare. Adresa respectiva este un simplu raspuns la solicitarea organului de urmarire penala de a i se comunica regimul strazii din fata A.F., din localitatea Mihai Viteazu, iar plansa fotografica nu este semnata de inculpat, fiind întocmita la cca 2 luni de la constatarea în trafic a inculpatului, facând referire la aceasta fapta dar fara a îndeplini niciuna din conditiile impuse de legiuitor pentru a putea fi considerata mijloc de proba.

În sustinerea actului de sesizare exista doar declaratia din faza de judecata a agentului constatator U.C., potrivit careia l-a observat pe inculpat conducând autoturismul marca  Dacia, plecând dinspre parcarea Caminului Cultural, deplasându-se spre rondoul care se afla între acea parcare si strada P., cu intentia de a intra pe aceasta strada. În momentul în care autoturismul se deplasa în rondoul respectiv, agentul constatator a pornit semnalele luminoase pentru a opri inculpatul în trafic. Când autoturismul a intrat pe strada P., în acel moment a ajuns si autoturismul condus de agentul constatator în spatele acestuia, iar dupa aprox. 10 metri, înaintea AF, inculpatul a oprit autoturismul pe partea dreapta.

Aceasta declaratie este contrazisa de celelalte mijloace de proba administrate în cauza în faza de cercetare judecatoreasca, respectiv declaratiile inculpatului, ale martorilor M.C. si G.C., adeverinta nr. 1924/07.05.2009 emisa de Primaria comunei Mihai Viteazu, si nici nu este sustinuta de mijloacele de proba administrate în faza de urmarire penala, cu exceptia procesulu-i verbal de constatare, precum s-a aratat, nu constituie mijloc de proba, si care de altfel a fost întocmit tot de martor.

În urma examinarii tuturor probelor administrate în cauza, instanta de fond a constatat ca  declaratia martorului U.C. nu se poate aprecia ca fiind suficienta în sustinerea acuzatiei penale adusa împotriva inculpatului.

Examinând astfel mijloacele de proba administrate in cauza prima instanta a constatat ca nu s-a facut dovada mai presus de orice dubiu ca inculpatul D.D.  a savârsit infractiunea pentru care a fost cercetat si trimis in judecata.

Existând un dubiu real in ceea ce priveste întrunirea tuturor elementelor constitutive ale infractiunii retinute în sarcina inculpatului, neputându-se stabili cu certitudine din ansamblul probator administrat în cauza, ca inculpatul a condus  autoturismul pe drumurile publice, desi avea în sânge o îmbibatie alcoolica peste limita legala, prima instanta a retinut aceasta împrejurare in favoarea inculpatului potrivit pricipiului “in dubio pro reo”, astfel ca in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) c.pr.pen.rap. la art. 10 lit. d) c.pr.pen., a dispus achitarea inculpatului sub aspectul savârsirii infractiunii prev. de art.  art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

Împotriva sentintei penale mentionate a declarat apel Parchetul de pe lânga Judecatoria Constanta, apel care a fost solutionat de Tribunalul Constanta prin decizia penala nr. 239 din 31 mai 2010, dupa cum urmeaza:

„În baza art.379 pct.2  lit.a)c.pr.pen;

Admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGA JUDECATORIA CONSTANTA împotriva sentintei penale nr.197/din 26.02.2010 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul nr. 23547/212/2009.

Desfiinteaza sentinta penala apelata si rejudecând cauza dispune:

În baza art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 republ. Pentru infractiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are în sânge o îmbibatie alcoolica peste limita legala, cu aplic.art.74 al.1 lit.c) al.2 rap.la art.76 al.1 lit.d) c.pen;

Condamna inculpatul D.D. la pedeapsa de 6 (sase) luni închisoare.

În baza art.71 alin.1, 2 c.pen, interzice inculpatului exercitiul drepturilor prevazute de art.64 al.1 lit.a) teza a II-a si lit.b) c.pen.

În baza art.81 c.pen, dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 6 luni, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adauga un interval de timp de doi ani, calculat conform art. 82 c.pen.

In baza art.359 c.pr.pen, atrage atentia inculpatului asupra disp. art. 83 c.pen. privind revocarea beneficiului suspendarii conditionate a executarii pedepsei în cazul savârsirii cu intentie a unei noi infractiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art.71 al.5 c.pen, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei se suspenda si executarea pedepselor accesorii.

Înlatura din sentinta penala apelata dispozitiile contrarii prezentei decizii, art.11 pct.2 lit.a) rap.la art.10 lit.d) c.pr.pen,art.192 al.3 c.pr.pen.

În baza art.191 al.1 c.pr.pen;

Obliga inculpatul la plata sumei de 470 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de 100 lei reprezentând onorariu partial avocat din oficiu în favoarea Baroului Constanta se avanseaza din fondurile Ministerului Justitiei – pentru fondul cauzei).

În baza art.192 al.3 c.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de apel ramân în sarcina statului (din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din  oficiu, în favoarea Baroului Constanta se avanseaza din fondurile Min.Justitiei).”

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.D., criticând-o pentru nelegalitate în sensul gresitei condamnari a sa în apelul declarat de catre procuror pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate si mentinerea sentintei pronuntata de prima instanta, prin care a fost achitat pentru savârsirea acestei infractiuni.

Criticile formulate se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 18 cod pr. penala.

Verificând hotarârea recurata prim prisma motivelor de recurs invocate, curtea apreciaza recursul ca fiind fondat.

Astfel, se constata ca instanta de apel a facut o gresita apreciere a probelor administrate pe timpul procesului penal, savârsind o grava eroare de fapt ce a avut ca si consecinta, pronuntarea unei hotarâri de condamnare.

Astfel, se constata ca din materialul probator administrat nu rezulta neîndoielnic ca inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul proprietatea sa, instanta de apel a dat o gresita valoare probatorie mentiunilor agentului constatator care nu se coroborau cu ansamblul probelor administrate în cauza, din ansamblul probelor rezultând îndoiala cu privire la locul în care inculpatul a condus autoturismul, respectiv daca l-a condus pe drumul public, constând în strada P. din satul Mihai Viteazu, ce avea caracterul de drum public, sau pe o portiune de drum de acces în drumul public, drum ce nu îndeplinea conditiile pentru a fi considerat ca având caracter public.

Ca atare, curtea apreciaza ca motivul de recurs invocat este întemeiat întrucât caracterul îndoielnic al savârsirii faptei rezulta din contradictiile existente în materialul probatoriu si conduce la concluzia ca hotarârea primei instante prin care inculpatul a fost achitat este legala si temeinica.

Pentru aceste motive, curtea va admite recursul declarat de catre inculpat, va casa decizia recurata si va mentine sentinta pronuntata de prima instanta, facând aplicarea corespunzatoare a disp. art. 189 si art. 192 cod pr. penala.