Scopul O.U.G. nr. 59/2011, aşa cum reiese din motivele expuse de Guvern în preambulul acestui act normativ, a fost reglementarea unor proceduri tehnice de natură a realiza cu celeritate conversia tuturor pensiilor de serviciu în pensii bazate pe principiul contributivităţii, dând posibilitatea persoanelor care nu au identificat toate documentele necesare dovedirii veniturilor realizate pe parcursul întregii activităţii profesionale sub imperiul procedurii reglementate prin Legea nr. 119/2010, să depună aceste documente la Casele teritoriale de pensii în vederea revizuirii. Aceste motive avute în vedere de Guvern aduc în prim plan situaţia creată ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010, respectiv conversia sistemului de pensii speciale în pensii bazate în exclusivitate pe principiul contributivităţii. Această conversie a fost necesară pentru ca România să îşi respecte angajamentele asumate prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaţionale, absolut necesare pentru stabilitatea economică a ţării pentru atingerea pragului deficitului bugetar, având în vedere evoluţia crizei economice care s-a extins şi în cursul anului 2010.
Secţia I civilă, Decizia nr. 387 din 9 iulie 2012
Prin cererea introdusă la data de 17 august 2011, înregistrată sub nr. 3056/88/2011, contestatorul B.G. a formulat contestație împotriva deciziei de revizuire a pensiei nr. 79675 emisă la 18 iulie 2011 de Casa Teritorială de Pensii Tulcea solicitând anularea deciziei, existând putere de lucru judecat, având hotărâre judecătorească definitivă și executorie; menținerea în plată a deciziei nr. 79675 emisă la data de 15 februarie 2011 ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 3110 din 8 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea, definitivă și executorie; obligarea intimatei la plata diferenței dintre pensia de serviciu conform deciziei nr. 79675 din 15 februarie 2011 și pensia revizuită conform deciziei nr. 79675 din 18 iulie 2011, sume calculate la rata inflației de la data de 1 august 2011 și până la data plății afective a sumei.
în motivare, contestatorul a arătat că, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 119/2010, i s-a recalculat pensia de serviciu, fiind emisă decizia nr. 79675 din 18 august 2010 de Casa Județeană de Pensii Tulcea, iar ulterior și Decizia nr. 28303 din 15 octombrie 2010, decizii pe care le-a contestat în instanță; că, prin sentința civilă nr. 3110 din 8 decembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Tulcea i s-a admis contestația și a fost anulate deciziile nr. 79675 din 18 august 2010 și, respectiv, 15 octombrie 2010 ca nelegale, sentințe definitive și executorii, împotriva căreia Casa Județeană a declarat recurs, iar prin încheierea din 3 mai 2011 Curtea de Apel Constanța a dispus suspendarea judecării cauzei potrivit art. 244 pct. 1 C.proc.civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. 1339/2/2010 al Curții de Apel București.
A mai arătat contestatorul că în baza acestei decizii, Casa Județeană de Pensii Tulcea a emis decizia nr. 79675 din 15 februarie 2011, astfel că a fost repus în plată cu pensia de serviciul anterioară recalculării, fiind menținut cuantumul pensiei de serviciu ca urmare a activității sale de grefier; că, urmare apariției O.U.G. nr. 59/2011, i s-a revizuit pensia calculată prin Legea nr. 119/2010, cu toate că decizia de recalculare emisă în baza Legii nr. 119/2010 a fost anulată de instanță și menținută pensia de serviciu, fiind de altfel și repus în drepturi de Casa Județeană de Pensii primind decizia nr. 79675 din 15 februarie 2011, necontestată de nimeni, în care Casa Județeană de Pensii scrie că sentința civilă menționată anulează cele două decizii de recalculare emise în baza Legii nr. 119/2010.
A mai arătat contestatorul că decizia de revizuire este nelegală și pentru că încalcă principiul fundamental al drepturilor câștigate, expres stipulat în practica CEDO, principiu care este recunoscut și de către Curtea Constituțională, decizia de emisă în baza unei hotărâri judecătorești fiind un act cu caracter administrativ, emis legal, intrat în circuitul civil, producându-și efectele juridice pentru care a fost emis.
Cu privire la puterea autorității de lucru judecat, contestatorul a precizat că doctrina și jurisprudența instanței sunt unanime și constante în sensul că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă și nu trebuie să fie contrazisă printr-o altă hotărâre, că potrivit principiului disponibilității și în raport de obiectul procesului, instanța nu are a se pronunța asupra vocației sale la pensia de serviciu, aspect trecut în puterea lucrului judecat, obiectul contestației referindu-se doar la numărul și data deciziei prin care va fi repusă în plată pensia de serviciu în temeiul dispozițiilor cuprinse în sentința civilă nr. 3110/8.12.2010.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației în esență pentru următoarele motive: prin decizia nr. 871/25 iunie 2010, Curtea Constituțională a statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată în noțiunea de „bun”, reprezintă totuși un drept câștigat numai cu privire la prestația de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noilor legi, iar suprimarea acestora pe viitor nu are semnificația unei exproprieri.
A mai arătat intimata că prevederile O.U.G. nr. 59/2011 se aplică tuturor categoriilor de pensii de la art. 1 lit.1) – h) din Legea nr. 119/2010 care au făcut obiectul recalculării și s-au revizuit din oficiu; că obiecțiunile contestatorului privind neretroactivității unei legi nu își găsește aplicabilitatea în cadrul procesului de revizuire a pensiei contestatorului deoarece nu sunt încălcate dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție; că prin O.U.G. nr. 54/2011 nu s-a anulat o hotărâre judecătorească, ci doar s-a respins revizuirea unei decizii de pensii emise în temeiul Legii nr. 119/2010 și că, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C.civ. referitoare la autoritatea de lucru judecat.
Prin sentința civilă nr. 4823/23.11.2011, Tribunalul Tulcea a admis contestația formulată de contestatorul B.G. în contradictoriu cu intimata Casa Teritorială de Pensii Tulcea, s-a anulat decizia de revizuire a pensiei nr. 79675/18.07.2011 emisă de Casa Județeană de Pensii Tulcea, ca netemeinică și nelegală, și pe cale de consecință s-a menținut decizia nr. 79675 din 15.02.2011 emisă de Casa Județeană de Pensii Tulcea.
A fost obligată intimata să plătească în favoarea contestatorului diferența dintre cuantumul pensiei stabilite prin decizia nr. 79675 din 15.02.2011 și cel al pensiei stabilite prin decizia anulată, pentru perioada cuprinsă între 1.08.2011 și până la momentul repunerii în plată a pensiei inițiale, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 59/2011, intimata a emis decizie de revizuire nr. 79675 din 18 iulie 2011 prin care a stabilit pentru contestator o din sistemul public de pensii în cuantum de 1148 lei, decizie contestată de B.G. prin prezenta acțiune.
Referitor la puterea autorității de lucru judecat, tribunalul observă că dispozițiile art. 1201 C.civ. , nu sunt incidente în speță. Potrivit acestui text de lege este autoritate de lucru judecat când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect și este întemeiată pe aceeși cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeși calitate. în speță există doar identitate de părți, obiectul și temeiul fiind diferite: se contestă o altă decizie de revizuire a pensiei întemeiată pe un alt act normativ, O.U.G. nr. 59/2011.
în plus, sentința nr. 3110/2010 nu a devenit irevocabilă, recursul declarat împotriva ei nefiind soluționat.
Revenind la motivele pentru care instanța consideră că acțiunea este întemeiată, reținem că, prin O.U.G. nr. 59 din 29 iunie 2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 457 din 30 iunie 2011, având în vedere exigențele subliniate de puterea judecătorească în cadrul controlului jurisdicțional exercitat cu ocazia aplicării Legii nr. 119/2010, în vederea instituirii unor măsuri legislative pe baza cărora instituțiile implicate să poată realiza toate procedurile administrative necesare stabilirii drepturilor de pensie într-un mod obiectiv și justificat, a fost instituită o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității și egalității.
Astfel, conform art. 1 din această ordonanță, ,,Pensiile prevăzute la art. 1 lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”, potrivit art. 2 metodologia de calcul fiind cea prevăzută în anexa care face parte integrantă din ordonanță.
în aplicarea acestei ordonanțe și ,,pentru respectarea principiilor contributivității și egalității”, a fost emisă Decizia nr. 79675/18.07.2011, prin care Casa Județeană de Pensii Tulcea a stabilit o pensie în cuantum de 1148 lei.
Comparând cuantumul pensiei de serviciu de care contestatoarea a beneficiat în temeiul art. 68 alin.1 din Legea 567/2004 cu drepturile de pensie rezultate în urma aplicării O.U.G. nr. 59 din 29 iunie 2011, se constată că a avut loc o reducere semnificativă a cuantumului pensiei acesteia, de la 2662 lei, sumă ce corespunde celei stabilite prin decizia de actualizare din 14.05.2009, dar și deciziei din data de 15.02.2011 emisă în executarea sentinței executorii la care s-a făcut referire, la suma de 1148 lei, care, la rândul său, corespunde deciziei emise în baza H.G. nr.737/2010.
Se constată astfel, că revizuirea pensiei operate în temeiul O.U.G. nr. 59 din 29 iunie 2011 a ,,reașezat” pensia conform unor criterii diferite de cele care au stat la baza stabilirii pensiei, fapt inadmisibil și care are aptitudinea de a nesocoti principiul potrivit căruia legea produce efecte doar pentru viitor cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, așa cum prevăd dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României. Pe de altă parte, această revizuire aduce atingere dreptului de proprietate al contestatoarei, pensia acesteia aflată în plată constituind bun în sensul art. 1 al Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului s-a prevăzut că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
în alineatul 2 al aceleiași dispoziții se arată că „Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor”.
în alineatul 2 al aceleiași dispoziții se arată că „Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau amenzilor”.
Dreptul la pensie este un drept preconstituit din perioada activă a pensionarului, acesta fiind obligat de lege să contribuie la bugetul asigurărilor sociale procentual din veniturile realizate. Corelativ obligației de contribuție la bugetul de asigurări sociale, se naște obligația statului ca în perioada pasivă să plătească o pensie stabilită potrivit criteriului contributivității.
Obligația statului este aceeași și în situația pensiilor speciale care au fost stabilite având în vedere criteriul compensației pentru activitatea desfășurată în condiții speciale, pentru absența unor drepturi fundamentale, pentru incompatibilitățile și interdicțiile stabilite pe parcursul întregii cariere profesionale și, mai ales, pentru absența oricărei șanse de suplimentare a veniturilor.
Câtă vreme pensia a fot stabilită potrivit unor criterii de compensație de natura celor arătate și care rezultau din legea aplicabilă la momentul deschiderii dreptului la pensie, le este interzis puterilor statului, fie ea putere executivă, legislativă sau putere judecătorească de a judeca justețea unor astfel de pensii și de a încerca reașezarea lor pe ,,criteriile contributivității și egalității” câtă vreme ele se află deja în plată.
Orice ingerință în această direcție constituie o pierdere ireversibilă a pensiei de serviciu, fiind o veritabilă expropriere. în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că noțiunea de „bun” înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate. (Cauza Buchen contra Cehiei din 2002).
Mai mult, în cauza Stec și alții împotriva Regatului Unit din 2006, CEDO a statuat că, dacă statul a adoptat o legislație care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale, indiferent dacă acestea provin sau nu din plata unor contribuții, acea legislație trebuie să fie considerată ca generând un interes patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul 1 adițional la CEDO, Curtea abandonând distincția dintre pensia de natură contributivă și cea necontributivă
De aceea, se impune a se verifica dacă intervenția legislativă a statului prin O.G. nr. 59/2010 îndeplinește criteriile care să legitimeze această expropriere. Aceasta, în contextul în care dreptul ocrotit de art. 1 alin.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu este un drept absolut, fapt însemnând că el comportă limitări de către stat care, are sub acest aspect o largă marjă de apreciere.
Potrivit art. 44 alin. (3) din Constituția României, ,,Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.
Potrivit art. 1 teza a II a din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului s-a prevăzut că „ Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică și în condiții prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.
Pentru a verifica dacă desființarea pensiei de serviciu de care beneficia contestatoarea corespunde limitărilor prevăzute, se impune a se verifica dacă îndeplinește următoarele condiții:
– ingerința să intervină prin ,,lege”. Relativ la această condiție, instanța observă că ingerința a fost dispusă printr-o lege emanată de la puterea legiuitoare, Parlamentul României, transformarea pensiei de serviciu în pensie bazată pe criteriul contributivității dispunându-se prin Legea nr. 119/2010, lege a cărei implementare s-a ordonat prin H.G. nr. 737/2010 și apoi prin O.G. nr. 59/2011 adoptată potrivit dispozițiilor art. 115 alin. (4) din Constituția României, așa încât instanța constată îndeplinită această primă condiție.
– să existe un scop legitim pentru luarea măsurii de a desființa pensia de serviciu ori, sub acest aspect Guvernul a arătat, în expunerea de motive a Legii nr. 119/2010 că „se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional, prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare și în anul 2010”, datorită evoluției crizei economice în anul 2009 și extinderii acesteia în cursul anului 2010, precum și acordurile de împrumut cu organismele financiare internaționale. S-a arătat și faptul că ,,există sisteme speciale de pensii publice care au introdus privilegii și tratament inegal pentru unele categorii profesionale, s-a creat o diferență uriașă între cea mai mică pensie și cea mai mare pensie publică”, așa încât se poate concluziona că legea a avut ca scop și realizarea unei dreptăți sociale.
Dreptatea socială la care se face referire nu se poate realiza prin nedreptatea de a modifica un drept câștigat în baza unei legi, motiv pentru care instanța arată că argumentele legiuitorului relativ la această chestiune nu pot fi considerate ca fiind un scop care legitimează exproprierea contestatoarei de dreptul său la pensie.
Cât privește argumentul referitor la nevoia reducerii cheltuielilor bugetare din anul 2010, instanța observă că pierderea pensiei speciale este definitivă și nu temporară. Ca atare, măsura nu mai este excepțională, așa cum se susține, și nu poate fi considerată a fi dispusă în scopul reducerii cheltuielilor bugetare ale anului 2010.
– să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul avut în vedere pentru utilizarea lui. Nici această cerință nu a fost respectată câtă vreme pensia a fost diminuată în mod semnificativ, reducerea fiind de la 2.662 lei la 1.148 lei, situație în care este atinsă însăși substanța dreptului, nefiind vorba doar de o limitare a dreptului.
Este adevărat că normele Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența curții nu garantează un anumit cuantum al pensiei. Dacă însă acest cuantum este micșorat semnificativ de autoritățile statului, atunci se aduce atingere însăși substanței dreptului.
Astfel, în cauza Muller versus Austria, s-a decis în sensul că „o reducere substanțială a nivelului pensiei, ar putea fi considerată ca afectând substanța dreptului de proprietate și chiar a însuși dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări la bătrânețe”.
Curtea a decis că, dacă Statul reduce temporar pensia în situații de recesiune economică rapidă, rămâne totuși un corp de principii de la care acestuia îi este interzis să deroge, și a considerat esențial să examineze dacă dreptul la securitate socială a fost atins în substanța sa în cauza Kjartan Asmundsson c. Iceland. Application no. 60669/00.2005.
în speță, însă, reducerea este definitivă și, cu atât mai mult, se pune problema respectării principiului de neafectare a substanței dreptului.
Analizând proiectul de lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, Consiliul Legislativ a avizat favorabil cu observații și propuneri, una dintre aceste observații fiind aceea că ,,recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale cuvenite sau aflate în plată nu se poate face decât cu încălcarea principiului neretroactivității legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României”
Relativ la aprecierile referitoare la autoritatea de lucru judecat, instanța observă că hotărârea invocată de contestatoare nu este și irevocabilă așa încât să poată fundamenta o astfel de excepție. Aceasta, dincolo verificarea triplei identități de obiect, cauză și părți.
Cât privește susținerea referitoare la a personalului auxiliar în raport de magistrații în privința cărora Curtea Constituțională, la sesizarea înaltei Curți de Casație, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, a admis obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, instanța arată că principiul egalității intre cetățeni, al excluderii privilegiilor si discriminării presupune, așa cum cer prevederile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, aplicarea aceluiași tratament persoanelor aflate în situații comparabile.
Curtea Constituțională, însă, prin Decizia nr. 107/1995, a statuat că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Aceasta înseamnă că în anumite situații discriminarea poate să nu fie ilegală.
Este adevărat că magistrații și grefierii, deși se află în situații asemănătoare, nu sunt neapărat și în situații egale, așa încât, în ceea ce privește stabilirea pensiilor speciale, s-ar putea susține că nu se impune un tratament egal.
Instanța arată însă că discriminarea invocată nu relevă inegalitatea celor două categorii în privința îndreptățirii lor la primirea unei compensații în perioada pasivă a vieții pentru interdicțiile, incompatibilitățile și celelalte condițiile speciale ce le-au caracterizat cariera. în speță, discriminarea rezultă din aceea că, prin lege, unei categorii îi este modificată pensia specială aflată în plată, celeilalte, dimpotrivă, îi este menținută, fapt care are aptitudinea de a aduce atingere principiului consacrat și de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor
împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență următoarele :
Solicită instanței de recurs să aibă în vedere prevederile art. 3041 C.proc.civ. în sensul că, potrivit legii, sentința recurată nu poate fi atacată cu apel, fapt pentru care prezentul recurs nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 304, instanța de recurs putând să examineze cauza sub toate aspectele.
în temeiul prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, s-a dispus recalcularea pensiilor stabilite potrivit dispozițiilor legilor cu caracter special, prin determinarea punctajului mediu anual și al cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de legislația în domeniul asigurărilor sociale, în scopul asigurării egalității de tratament pentru toți beneficiarii sistemului public de pensii.
în acest sens, în cazul intimatului, ținând cont de prevederile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, coroborate cu cele ale H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensiei de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 cât și cele ale Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii cu modificările și completările ulterioare, Casa Județeană de Pensii Tulcea a dispus recalcularea pensiei de serviciu a intimatului.
Prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 59/2011, legiuitorul a prevăzut în mod imperativ la art. 1 următoarele: “Pensiile prevăzute la art. 1 lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiași legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.
La alin. (2) al aceluiași articol din prezenta ordonanță, s-a prevăzut că: Drepturile de pensie revizuite potrivit prezentei ordonanțe de urgență se plătesc de la data de întâi a lunii următoare expirării termenului de revizuire prevăzut la alin. (1).
Curtea Constituțională la punctul I.2 din Decizia nr. 871/25.06.2010 a statuat astfel: “partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă ar fi încadrată în noțiunea de “bun”, ea (pensia de serviciu) reprezintă totuși, din această perspectivă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noilor legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația unei exproprieri.
în Cauza Hasani contra Croației, Curtea Europeană a reținut următoarele: „art. 1 din Protocolul nr. 1 nu conferă dreptul de a obține proprietatea unui bun. Această prevedere nu restricționează în nici un fel libertatea statului de a decide să instituie sau nu o anumită formă de asistență socială sau o anumită schemă de asigurări sociale sau să aleagă felul sau cuantumul beneficiilor plătite în cadrul acestor scheme”.
în concluzie, dreptul la pensie, așa cum a fost el revizuit prin O.U.G. nr. 59/2011, dacă are o bază legală în dreptul intern, intră în sfera de protecția a art. 1 din Protocolul nr. 1, fapt pentru care solicită instanței de judecată să aibă în vedere că în litigiul de față nu se poate califica „bunul” intimatei de a fi, dreptul de a primi un cuantum al pensiei, așa cum a fost stabilit anterior revizuirii, motivat de faptul că principiul fundamental care stă la baza revizuirii în prezenta cauză este cel al contributivității, conform legislației asigurărilor sociale în vigoare la această dată.
Prevederile O.U.G. nr. 59/2011 se aplică tuturor categoriilor de pensii de la art. 1 lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010 care au făcut obiectul recalculării și s-au revizuit din oficiu, în mod obligatoriu, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență anterior invocată și s-au plătit de la data de întâi a lunii următoare expirării termenului de revizuire prevăzut la alin. (1).
Mai mult decât atât, solicită instanței să observe că scopul și intenția legiuitorului prin elaborarea și adoptarea O.U.G. nr. 59/2011 este bine determinat și definit prin însăși faptul că finalitatea urmărită este aceea de a instituit o etapă de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivității și egalității, tocmai pentru a stabili în mod just și echitabil, drepturile de pensie pe care persoanele vizate sunt îndreptățite să le primească, arătându-se în mod expres în conținutul ordonanței de urgență faptul că aceste împrejurări vizează interesul public și constituie elementele unei situații extraordinare ce nu suferă amânare, motiv pentru care se impune luarea unor măsuri imediate pentru reglementarea unor aspecte în scopul revizuirii pensiilor recalculate prevăzute la art. 1 lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010.
De asemenea, criticile primei instanțe privind neretroactivitatea unei legi, nu-și găsesc aplicabilitatea în cadrul procesului de revizuire a pensiei intimate, deoarece, așa cum a statuat Curtea Constituțională în decizia nr. 871/25.06.2010 (punctul I.1), dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție privind neretroactivitatea legii civile, nu sunt încălcate, deoarece s-a reținut într-o altă decizie a Curții, respectiv Decizia nr. 458/2003 (publicată în Monitorul Oficial nr. 24/13.01.2004), „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situați juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării în vigoare, adică în domeniul ei de aplicare”.
Conformându-se dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, textele de lege criticate afectează pensiile speciale pe viitor, și numai în ceea ce privește cuantumul acestora. Celelalte condiții privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie și vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente :
Reclamantul a fost beneficiara unei pensii de serviciu stabilite în baza Legii nr. 567/2004.
Drepturile de pensie ale acesteia au fost recalculate prin decizia emisă în baza O.U.G. nr. 59/2011 împotriva căreia reclamanta a formulat contestație.
Prin decizia nr. 215/13.03.2012, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2011.
Scopul O.U.G. nr. 59/2011, așa cum reiese din motivele expuse de Guvern în preambulul acestui act normativ, a fost reglementarea unor proceduri tehnice de natură a realiza cu celeritate conversia tuturor pensiilor de serviciu în pensii bazate pe principiul contributivității, dând posibilitatea persoanelor care nu au identificat toate documentele necesare dovedirii veniturilor realizate pe parcursul întregii activității profesionale sub imperiul procedurii reglementate prin Legea nr. 119/2010, să depună aceste documente la Casele teritoriale de pensii în vederea revizuirii.
Dacă Legea nr. 119/2010 a constituit reglementarea de drept substanțial prin care pensiile de serviciu au fost transformate în pensii contributive, O.U.G. nr. 59/2011, reprezintă prevederea legală de natură procedurală prin care statul reglementează procedura recalculării pensiilor și modul de calcul al drepturilor de pensie, ținând cont de specificul situațiilor categoriilor socio-profesionale în cauză.
Recalcularea pensiei speciale nu s-a făcut retroactiv, ci de la data intrării în vigoare a ordonanței menționată mai sus, astfel că nu se încalcă principiul neretroactivității legii civile.
Prin decizia nr. 458/02.12.2003, Curtea Constituțională a statuat că: „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare”.
Legea nr. 119/2010 și O.U.G. nr. 59/2011 se aplică tuturor pensiilor speciale, iar vechile reglementări legale prin care aceste pensii au fost calculate au fost abrogate în mod implicit.
Pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială.
Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor locale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat.
Acordarea acestui supliment a urmărit instituirea unui regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socio-profesionale supuse unui statut special.
Această compensație, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, și nu se subsumează dreptului la pensie, ca element constitutiv al acestuia.
Prin urmare, în ceea ce privește aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune în funcție de politica socială și fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum și asupra cuantumului și condițiilor de acordare.
Acordarea pensiei suplimentare este strâns legată de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și poate fi eliminată când bugetul de stat nu mai poate suporta sarcina unor astfel de cheltuieli din rațiuni de ordin economic și financiar.
în aceste condiții, partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, „în noțiunea de bun”, ea reprezintă totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale, iar suprimarea ei pe viitor nu are semnificația unei exproprieri.
în acest sens, în decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Muller contra Austriei din 1975 s-a arătat că „art. 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum”.
în cauza Andrejeva contra Lituaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut: „de asemenea, o amplă marjă de apreciere este de obicei lăsată statului pentru ca acesta să poată lua măsuri de ordin general în domeniul economic și social. Datorită unei cunoașteri directe a societății lor și a nevoilor acestuia, autoritățile naționale sunt în principiu mai în măsură decât judecătorul internațional să hotărască ceea ce este de interes public în domeniul economic sau social”.
în materie de pensie și alte drepturi de asigurări sociale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat reduceri substanțiale ale cuantumului acestora, fără a ajunge la concluzia încălcării art. 1 al Protocolului nr. 1 (a se vedea: decizia Skorkiewicz contra Poloniei din 1.06.1999; decizia Jankovic contra Croației nr. 43440/1998).
Relevantă în cauză este decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 07.02,2012 pronunțată în cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molar și Lucia Ghețu împotriva României, prin care s-a constatat că măsura de transformare a pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești în pensii contributive, în temeiul Legii nr. 119/2010, este conformă prevederilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, coroborat cu art. 14 din aceeași Convenție, chiar dacă acest lucru a însemnat o scădere cu 70% a cuantumului pensiilor.
Curtea de la Strasbourg a statuat că măsura de reducere a pensiilor de serviciu este prevăzută de lege și constituie o modalitate de a echilibra bugetul și de a corecta diferențele existente între sistemele de pensii, iar aceste motive nu pot fi considerate nerezonabile sau disproporționate.
Pentru a se aprecia dacă s-a încălcat dreptul unei persoane la proprietate, Curtea Europeană a statuat că trebuie verificate mai multe cerințe și anume: dacă persoana respectivă a avut un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1; dacă există o ingerință a statului în exercitarea dreptului asupra bunului ce are ca efect privarea totală sau parțială de bun a persoanei respective și dacă ingerința statului este proporțională cu scopul urmărit în sensul de a se păstra un just echilibru, o proporționalitate între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
în cauză, Curtea constată că pensia de serviciu de care se bucura reclamantul chiar dacă poate fi încadrată în noțiunea de „bun” în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, ea reprezintă totuși din această perspectivă un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale.
Cerința care mai trebuie verificată pentru a stabili dacă măsura aplicată de stat este în concordanță cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale este aceea a respectării justului echilibru între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului.
Scopul O.U.G. nr. 59/2011, așa cum reiese din motivele expuse de Guvern în preambulul acestui act normativ, a fost reglementarea unor proceduri tehnice de natură a realiza cu celeritate conversia tuturor pensiilor de serviciu în pensii bazate pe principiul contributivității , dând posibilitatea persoanelor care nu au identificat toate documentele necesare dovedirii veniturilor realizate pe parcursul întregii activității profesionale sub imperiul procedurii reglementate prin Legea nr. 119/2010, să depună aceste documente la Casele teritoriale de pensii în vederea revizuirii.
Aceste motive avute în vedere de Guvern, aduc în prim plan situația creată ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 119/2010, respectiv conversia sistemului de pensii speciale în pensii bazate în exclusivitate pe principiul contributivității.
Această conversie a fost necesară pentru ca România să își respecte angajamentele asumate prin semnarea acordurilor de împrumut cu organismele financiare internaționale, absolut necesare pentru stabilitatea economică a țării pentru atingerea pragului deficitului bugetar, având în vedere evoluția crizei economice care s-a extins și în cursul anului 2010.
Față de aceste aspecte, Curtea constată că cerințele interesului general în adoptarea O.G. nr. 59/2011 a fost dovedit.
în ceea ce privește raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate, instanța apreciază că s-a păstrat un just echilibru între cele două cerințe.
în determinarea proporționalității, a justului echilibru, Curtea va verifica în ce măsură a fost afectată substanța dreptului.
Astfel, reclamantului nu i-a fost sistată plata pensiei, ci pensia i-a fost doar diminuată prin aplicarea modului de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, potrivit principiului contributivității.
Prin aplicarea acestei modalități de calcul, reclamantul și-a pierdut doar partea necontributivă, suplimentul adăugat de la bugetul de stat, dreptul de pensie nefiind afectat în aspectele sale fundamentale, cu atât mai mult cu cât acest mod de calcul se aplică tuturor pensiilor din sistemul public de asigurări.
Prin decizia nr. 29/12.12.2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, deși s-a respins recursul în interesul legii, Curtea a statuat că este esențial a se constata în privința fiecărui reclamant în parte dacă s-a respectat raportul de proporționalitate între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate.
Făcând o analiză comparativă a nivelului pensiei revizuite a reclamantului cu pensia medie lunară la nivel național de 716 lei pe anul 2010 și 753 lei pe anul 2011 conform raportului Institutului Național de Statistică, se observă un nivel superior al pensiei revizuite, astfel Curtea apreciază că prin recalcularea pensiei în baza O.U.G. nr. 59/2011 nu s-a încălcat principiul proporționalității între interesul general și cel al apărării dreptului de proprietate.
în ceea ce privește discriminarea invocată de reclamantă raportat la alte categorii de pensionari, aceasta nu poate fi reținută, în speță nefiind vorba de persoane aflate în situații similare, fiecare categorie de persoane având drepturi și obligații din prisma statutului profesional.
De altfel, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalității în fața legii și a nediscriminării este constantă și recunoaște că principiul egalității nu este sinonim cu uniformitatea și că situațiile diferite impun un tratament diferit, recunoscându-se astfel dreptul la diferențiere.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamant, aceasta nu poate fi reținută, întrucât hotărârea menționată nu este irevocabilă, în plus obiectul celor două cereri este diferit, prima cerere a avut ca obiect contestație împotriva deciziei emise în baza Legii nr. 119/2010, iar prezenta cerere are ca obiect contestație împotriva deciziei de revizuire emise în baza O.U.G. nr. 59/2011.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 alin. (1) C.proc.civ. Curtea a admis recursul a modificat în tot sentința în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.
