– art.205 alin.1 Cod procedura fiscala
Contestatia prevazuta de Codul de procedura fiscala are caracterul unei proceduri administrative prealabile obligatorii, cu caracteristica sui generis a atacarii in fata instantei de fiscal a raspunsului organului ierarhic superior, iar nu a celui care a emis actul administrativ fiscal de baza.
(CURTEA DE APEL BCUURESTI – SECTIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.2376/15.11.2010)
Prin sentinta civila nr.1185/09.04.2010, Tribunalul Bucuresti-Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal a admis exceptia inadmisibilitatii cererii, invocata din oficiu si a respins cererea formulata de reclamanta A. M. V., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. S. 6 B., prin care s-a cerut anularea deciziei de impunere privind plati anticipate cu titlu de impozit pe anul 2009 nr.40806078220552, ca inadmisibila.
Pentru a se pronunta astfel, Tribunalul a retinut, coroborând dispozitiile art.7 alin.1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 si art.109 Cod procedura civila, cu dispozitiile art.205 alin.1 Cod procedura fiscala, art.218 alin.2 din acelasi act normativ, ca procedura de solutionare a contestatiilor împotriva actelor administrativ-fiscale, reglementata de art.205-218 Cod procedura fiscala, este o procedura administrativa prealabila speciala, un recurs administrativ, parcurgerea acestei cai administrative de atac reprezentând o conditie de admisibilitate a actiunii in contencios administrativ. Totodata, actul administrativ-fiscal poate fi supus controlului de legalitate exercitat de instanta de contencios administrativ numai prin intermediul atacarii deciziilor emise de organele fiscale in solutionarea contestatiei împotriva actului mentionat, nu in mod direct, aceasta din urma maniera de a actiona fiind inadmisibila.
In cauza, desi a contestat decizia de impunere atacata, iar contestatia a primit o solutie de respingere prin decizia nr.20/22.01.2010 emisa de Serviciul Solutionare Contestatii din cadrul D.G.F.P.M.B., reclamanta nu a înteles sa-si modifice cererea in sensul atacarii celei din urma decizii. Tinând seama si ca una dintre limitele exercitarii rolului activ este data de principiul disponibilitatii, inclusiv in ceea ce priveste fixarea cadrului procesual din punct de vedere obiectiv, instanta fiind tinuta sa hotarasca numai asupra obiectului cererii deduse judecatii, in limitele stabilite de reclamant (art.129 alin. ultim Cod procedura civila), cum reclamanta nu a înteles sa-si modifice actiunea, in sensul de a ataca decizia emisa in solutionarea contestatiei împotriva deciziei de impunere, cererea de anulare îndreptata in mod direct si exclusiv împotriva celui din urma act este inadmisibila.
Împotriva acestei sentinte, a declarat recurs reclamanta A. M. V., solicitând casarea sentintei.
In motivarea recursului, arata ca prima instanta, respingându-i cererea ca inadmisibila, i-a încalcat drepturile prevazute de art.6 si art.11 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. A introdus actiunea judecatoreasca, precizând ca a urmat calea administrativa prevazuta de Codul de procedura fiscala, dar autoritatea competenta cu solutionarea contestatiei, nu a raspuns în termenul legal si nici pâna la data introducerii cererii. Asadar, nu avea cum sa cunoasca ca i se va raspunde si in ce fel i se va raspunde.
Legiuitorul a conceput procedura contestarii administrative ca si o cale de corectare a unor eventuale erori care pot aparea într-un sistem organizatoric si functional, când lipsa întelegerii problemei pe o anumita treapta ierarhica, de pregatire, competenta si experienta profesionala, poate fi complinita prin expunerea problemei forului aflat pe treapta superioara. în consecinta, raportul de drept administrativ se formeaza între persoana care se considera prejudiciata si autoritatea administrativa a statului. Fixarea obligativitatii în sarcina autoritatii administrative a statului, de a raspunde într-un anumit termen, reprezinta tocmai trasarea coordonatelor în care persoana prejudiciata se poate adresa puterii judecatoresti, deoarece nu a obtinut rezolvarea problemei sale, pe calea administrativa. Aceasta însemneaza ca deja în fata instantei judecatoresti, tot ceea ce spune, sustine, invoca etc. reprezentantii autoritatii administrative, devin chestiuni de fond, indiferent sub ce forma le prezinta partea adversa-autoritatea administrativa (si chiar daca dovedeste multa abilitate si le prezinta sub forma unui raspuns emis peste termenul legal).
O alta imaginare a desfasurarii procedurii judiciare, în sensul ca autoritatea administrativa ar putea sa depuna oricând pe parcursul procedurii judecatoresti, un raspuns pe care ar fi trebuit sa îl dea unei contestatii în procedura administrativa, rastoarna principiile elementare ale statului de drept, ale posibilitatii de a te adresa justitiei si ale desfasurarii unui proces echitabil.
Interpretarea instantei de fond, în sensul ca raspunsul autoritatii administrative, oricând ar fi dat, poate modifica un cadru procesual deja pornit, pecetluieste ideea ca autoritatile statului nu se controleaza una pe cealalta, ci constituie numai un mecanism sicanator, cu un fond profund imoral, îmbracat în forme moderne.
La termenul de judecata in fond din 9 aprilie 2010, prima instanta a invocat exceptia inadmisibilitatii, refuzând sa explice rationamentul pe care se bazeaza, nu a retinut motivarile recurentei în sensul respingerii exceptiei, nu pus în discutie admisibilitatea actiunii judecatoresti atunci când autoritatea administrativa nu raspunde în termenul fixat de lege, iar prin sentinta pe care a pronuntat-o nu a precizat ce considera legal a se face în situatia în care autoritatea administrativa nu raspunde, în termen legal, unei contestatii.
În schimb, prima instanta a solutionat pricina având la dosar o întâmpinare pe care nu se stie cine si când a depus-o.
În drept, recursul se întemeiaza pe prevederile art.304 indice 1 din Codul de procedura civila, art.304, pct.8 si 9 ale art.304 Cod procedura civila.
Prin întâmpinare, intimata – pârâta A. F. P. S. 6 B., solicita respingerea ca nefondat a recursului si mentinerea ca temeinica si legala a sentintei civile nr.1185/09.04.2010 .
In motivare, arata ca reclamanta a contestat la organul fiscal, in realizarea procedurii prealabile, decizia de impunere privind plati anticipate cu titlu de impozit pe anul 2009 nr.40806078220552 /28.09.2009. A introdus actiunea la instanta de contencios administrativ înainte de emiterea deciziei administrativ jurisdictionale, desi aleasa procedura speciala nu putea renunta la ea decât in conditiile prevazute de art.6 alin.4 din Legea nr.554/2004 privind Legea contenciosului administrativ. In mod corect a retinut prima instanta ca, in raport de dispozitiile art.205 alin.1 si 218 alin.2, cererea era inadmisibila.
Contestatia formulata de catre contestatoare la organul fiscal împotriva deciziei de impunere privind plati anticipate cu titlu de impozit pe anul 2009 a fost transmisa spre competenta solutionare in conformitate cu dispozitiile O.G. nr.92/2003 Ia Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, in data de 16.12.2009.
Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti a solutiona contestatia formulata împotriva deciziei de impunere privind plati anticipate cu titlu de impozit pe anul 2009 nr.40806078220552/28.09.2009 prin emiterea Deciziei nr.20/22.01.2010
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate, Curtea retine ca cererea de anulare a recurentei reclamante s-a îndreptat împotriva deciziei de impunere privind plati anticipate cu titlu de impozit pe anul 2009 nr.40806078220552/28.09.2009. Asa cum arata recurenta, împotriva acesteia a formulat contestatia prevazuta de art.205 alin.1 Cod procedura fiscala, contestatie nesolutionata pâna la data introducerii cererii de chemare in judecata, si anume 19.01.2010. Contestatia a fost înaintata prin posta si primita de AFPS 6 la 11.12.2009. In conformitate cu art.70 alin.1 Cod procedura fiscala, “cererile depuse de catre contribuabil potrivit prezentului cod se solutioneaza de catre organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”. La data de 22.01.2010, DGFPMB a emis decizia nr. 20 prin care a respins contestatia, decizie care a fost atasata întâmpinarii formulata la fond de pârâta.
Prin urmare, se dovedesc nefondate sustinerile recurentei conform carora contestatia sa nu ar fi fost solutionata in termenul legal. In conditiile emiterii deciziei asupra contestatiei in termenul legal, dar dupa sesizarea primei instante, la termenul de judecata din 9.04.2010, prima instanta a pus in discutia partilor necesitatea modificarii obiectului cererii, in sensul atacarii deciziei pronuntate in solutionarea contestatiei administrative, iar reclamanta (asa cum a precizat, o data in plus, si in fata instantei de recurs, la cuvântul pe fondul recursului) nu a înteles sa completeze cererea introductiva, apreciind ca emiterea deciziei in contestatie ulterior demararii procedurii judiciare o îndrituieste sa atace, exclusiv, decizia de impunere.
Or, potrivit art.205 alin.1 Cod procedura fiscala, împotriva titlului de creanta, precum si împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestatie potrivit legii. Contestatia este o cale administrativa de atac si nu înlatura dreptul la actiune al celui care se considera lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în conditiile legii. Potrivit art.210, in solutionarea contestatiei, organul competent se pronunta prin decizie sau dispozitie, dupa caz, care este definitiva în sistemul cailor administrative de atac, iar potrivit art.218 alin.2, deciziile emise în solutionarea contestatiilor pot fi atacate de catre contestator la instanta judecatoreasca de contencios administrativ competenta, în conditiile legii.
Deci, contestatia prevazuta de Codul de procedura fiscala are caracterul unei proceduri administrative prealabile obligatorii, cu caracteristica sui generis a atacarii in fata instantei de contencios fiscal a raspunsului organului ierarhic superior, iar nu a celui care a emis actul administrativ fiscal de baza.
In aceste conditii, recursul se dovedeste nefondat, deoarece: recurenta a primit raspunsul la contestatia formulata in termenul legal prevazut de art.70 alin.1 Cod procedura fiscala; ar fi trebuit sa cunoasca si sa respecte dispozitiile art.218 alin.2 Cod procedura fiscala, care prevad atacarea in contencios fiscal a deciziei data in contestatie; prima instanta, in virtutea rolului sau activ, a pus in discutie necesitatea largirii cadrului procesual obiectiv si subiectiv, însa reclamanta recurenta, uzând de principiul disponibilitatii, a refuzat sa-si întregeasca cererea; este falsa sustinerea ca prima instanta nu ar fi explicat rationamentul invocarii exceptiei de inadmisibilitate a cererii, din cuprinsul practicalei sentintei reiesind ca exceptia a fost invocata tocmai ca urmare a refuzului reclamantei recurente de întregire a cererii sale; asa cum a aratat si in fata instantei de recurs, recurenta a înteles ca, prin decizia nr.20/22.01.2010, DGFPMB a solutionat contestatia in sensul respingerii, însa a apreciat ca nu este tinuta de aceasta ultima decizie in demersul judiciar deja angajat.
Pentru aceste motive, retinând legalitatea si temeinicia hotarârii pronuntate la fond, precum si faptul ca reclamantei-recurente nu i-a fost încalcat in nici un fel dreptul la un proces echitabil, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
