În conditiile în care aceeasi interdictie este prevazuta si de Contractul colectiv la nivel de ramura, iar potrivit art. 7 si 8 din Legea 130/1996 si ale art. 243 din Codul muncii , respectarea acestei interdictii este obligatorie pentru angajator, decizia de concediere a reclamantului , care este vicepresedinte al sindicatului , este nelegala, având în vedere ca aceasta este întemeiata pe prevederile art. 65 si 66 din Codul muncii .
Prin sentinta civila nr.1595/15.12.2005, Tribunalul Mures admis actiunea formulata de reclamantul M.M. în contradictoriu cu pârâta SAC A., constatând nulitatea absoluta a deciziei de concediere nr.475/22.08.2005, emisa de pârâta.
Impotriva acestei hotarâri a declarat recurs pârâta, solicitând modificarea integrala, cu consecinta respingerii actiunii reclamantului ca netemeinica si nelegala.
În drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.8 si 9 , respectiv ale art.3041 Cod pr.civila.
Prin întâmpinarea formulata, reclamantul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, sustinând legalitatea hotarârii primei instante.
Examinând recursul dedus judecatii , prin raportare la motivele invocate, precum si din oficiu, în limitele prev.de art.3041 si 306 alin.2 Cod pr.civila, Curtea de Apel a retinut urmatoarele:
Prin Decizia nr.475/22.08.2005, pârâta recurenta a dispus concedierea reclamantului M.M. – electromecanic în cadrul U. de M. F., loc de „Reparatii A.M.C.”- invocând prevederile art.65 si 66 din Codul muncii, respectiv desfiintarea postului datorita încetarii activitatii la U. de M.F. , în baza Hotarârii Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor nr.4/29.04.2003, de reorganizare a societatii SC A. SA.
Potrivit dispozitiilor art.223 alin.2 din Codul muncii, pe toata durata exercitarii mandatului, precum si pentru o perioada de 2 ani de la încetarea acestuia, reprezentantii alesi în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediati pentru motive care nu tin de persoana salariatului, pentru necorespundere profesionala sau pentru motive ce tin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariatii din unitate.
De asemenea , art.131 , coroborat cu anexa nr.1 pct.7 din Contractul colectiv de munca la nivelul ramurii Chimie – Petrochimie interzice modificarea sau desfacerea contractului individual de munca al reprezentantilor alesi în organele de conducere ale sindicatelor, pentru motive neimputabile acestora.
Or, potrivit dispozitiilor art.7 si 8 din Legea nr.130/1996 si ale art.243 din Codul muncii, respectarea interdictiei anterior mentionate este obligatorie pentru angajator.
Cum reclamantul detine functia de vicepresedinte al Sindicatului Independent din cadrul societatii pârâte, acesta beneficiaza de protectia acordata prin dispozitiile legale mentionate, atât sub aspectul desfacerii contractului sau de munca, cât si sub aspectul modificarii acestuia.
În atare situatie, apararea invocata de pârâta recurenta, constând în neacceptarea de catre reclamant a unui loc de munca ce îi ofera conditii inferioare de salarizare, nu poate fi primita si nici interpretata ca un abuz de drept, constituind, în realitate, o modificare a contractului individual de munca.
Cât despre invocarea dispozitiilor art.64 alin.4 din Codul muncii, ca argument al deciziei de concediere în cazul refuzului salariatului de a accepta noul loc de munca oferit, se constata ca acestea sunt straine de natura pricinii supuse examinarii, ele reglementând cazurile de concediere pentru motivele prevazute de art.61 lit.c si d , respectiv art.56 lit.f din Codul muncii.
Pentru considerentele expuse, neregasindu-se în cauza motive de nelegalitate a hotarârii primei instante, recursul pârâtei a fost respins ca nefondat, în baza prevederilor art.312 alin.1 Cod pr.civila.
